Printre amintiri - Comana în alte vremuri

Ieri v-am prezentat frumuseţile naturii de la Comana şi v-am promis că revin cu imagini din epoca trecută, atunci când privirea îţi era furată (şi) de câteva colibe pescăreşti acoperite de stuf – aşa-numitul Sat Celtic.

Vă POVESTEAM că astăzi acestea nu mai există.

Vechiul podeţ de ducea către colibe a ars acum doi ani, iar acestea au fost înghiţite de apă.

Când mă refer la „podeţ” mă gândesc la acele scânduri aflate la ceva distanţă una de alta.

Majoritatea bucăţilor învechite de lemn se clătinau bine de tot sub picioare. Iar jos era mlaştină.

Recomandarea lunii – VERDE de Comana

*Aceasta este a patra lună în care vă ofer RECOMANDAREA LUNII.  
S-a nimerit ca, până acum, să fie un subiect din fiecare categorie: serialul „Shameless” (aprilie), cartea „Cerere în călătorie” (mai) şi filmul „Robot & Frank”. Toate, postări de SUFLET.

A venit rândul CĂLĂTORIILOR.

Parcul Natural Comana, după denumirea completă oficială, se află în judeţul Giurgiu.

Poate aţi auzit de zonă ca „Delta de lângă Bucureşti”.

Sunt vreo 30 de kilometri de Bucureşti.

Cum eu şi Ion locuim în apropierea ieşirii spre Giurgiu, ne-a luat destul de puţin să ieşim din Capitală.

The Flying Scotsman/Scoţianul zburător (2006, cu Jonny Lee Miller). Ciclism şi depresie

Turul Franţei 2014 va ajunge în curând la ultima linie de sosire. Mai avem aproape o săptămână în care să ne delectăm cu PEISAJE de vis şi cu POVEŞTI încântătoare.

Vă invit să savuraţi un film european, coproducţie Germania-Marea Britanie, legat de CICLISM – POVESTEA de viaţă a unui campion, scoţianul Graeme Obree.

Marea Britanie domină de mulţi ani ciclismul pe pistă.

Însă cel dintâi învingător în Turul Franţei (ciclism pe şosea) reprezentând Marea Britanie, Bradley Wiggins, a venit de pe velodrom...

Ciclistul pe pistă (velodrom) Graeme Obree este adus pe ecran de englezul Jonny Lee Miller – vedeta serialului Elementary/Sherlock Holmes şi dr. Watson şi... fostul soţ al Angelinei Jolie.

Turul Franţei, mon amour

Am făcut o mică referire aici, unde vorbesc despre pasiuni şi... iritări: TURUL FRANŢEI reprezintă una dintre permanenţele în viaţa mea. Din vara mea.

Evenimentul sportiv are notorietatea apropiată unei mari competiţii fotbalistice – că tot abia s-a încheiat Cupa Mondială.

Uitaţi-vă numai la spectatorii împrăştiaţi pe marginea şoselelor. La ENTUZIASMUL lor.

Ciclismul de şosea se trăieşte lângă ciclişti. În strigăte de încurajare. În aplauze. Deopotrivă pentru lider şi pentru cei care abia îşi târăsc bicicletele în ascensiuni periculoase.

Ciclismul de şosea se trăieşte cu emoţie, chiar la sursă. Lângă sursă.

Pe ploaie, vânt, ceaţă. Zăpadă. 

E bucuria nemăsurată de a fi ACOLO, de a agita pentru câteva minute drapelul ţării tale. Călătoreşti sute de kilometri, parchezi rulota printe altele zeci ale celor la fel de entuziaşti ca tine şi aştepţi să vină caravana. 

Pasiuni versus iritări

În afara călătoriilor (Călătorii de poveste), cărţilor (Poveşti despre cărţi), filmelor (ARTICOLUL GENERAL de la categoria Filme) şi serialelor (Povestea serialelor), mai sunt câteva lucruri pe lumea asta despre care îmi place să vorbesc.

În primul rând, câteva PASIUNI, ce fac parte din stilul meu de viaţă.

Habar nu am de ce îmi trece prin cap la ora asta tocmai ceaiul verde, ca prim punct. Probabil fiindcă tocmai l-am băut... ☺

Nu îmi plăcea la început gustul şi mă lua şi ameţeala. Gustul (meu) s-a cizelat între timp – acum, aroma aspră, dulceagă, parfumată, după caz, mă face să plutesc. La figurat!! 

Iar beneficiile ceaiului verde sunt enorme pentru sănătate.

(Vin imediat şi IRITĂRILE! Stay tuned! Că sunt ceva...! ☺

O să mă leg şi de Facebook; aşa, ca idee...)

D'ale vacanţei. Lacul Cişmigiu – Cu barca după ora 20

Sâmbătă seară mi s-a făcut dor de Cişmigiu.

Este unul dintre parcurile pe care le-am frecventat în copilărie-adolescenţă şi până pe la vreo 30 de ani, când am avut posibilitatea să plec din casa copilăriei, adolescenţei, tinereţii (prima parte ☺).

Acum, Cişmigiul fiind destul de departe de casă – l-am cam sărit...

Am preferat Parcul Tineretului, mai la îndemână. Care mi-a devenit, în timp (patru ani), atât de drag, încât mi-e greu să mă despart prea des de el. Parcul Tineretului mi-a oferit terenul perfect pentru alergare, de care nu mă vedeam în stare acum câtăva vreme.

Ca să n-o mai întind - sâmbătă 12 iulie l-am luat de-o apripă pe Ion şi am redescoperit Cişmigiul...

De Emmy - poveşti despre nominalizări

Mulţi dintre voi sunteţi la curent (ori ba ☺) cu faptul că joi după-amiază s-au anunţat nominalizările pentru Premiile Emmy, ce răsplătesc prestaţiile de top în domeniul televiziunii. A show-urilor de orice tip ce se difuzează în casele americanilor – seriale, reality show-uri, talk show-uri.

Lista cu cei care aşteaptă marile distincţii o puteţi răsfoi AICI, cu Game of Thrones/Urzeala tronurilor în frunte.

Nu sunt... fan, pentru că nu-mi TRANSMITE nimic acest gen de program tv.

Aşa...

Îmi permit mai jos nişte comentarii proprii, legându-mă mai ales de serialele pe care le urmăresc.

☺ Sunt nişte drame care s-au înscris la Secţiunea Comedie pentru că au ceva umor. O fărâmă. Dar NEGRU.

Bucegi: Am urcat pe Jepii Mici şi am coborât pe Jepii Mari

Traseu:

Buşteni - Cabana Babele (prin Valea Jepilor Mici)

Cabana Babele - Crucea Eroilor (pe Brâna Caraimanului) - Cabana Babele (pe drumul comun) - Cabana Piatra Arsă - Buşteni (pe Jepii Mari)

Am început cu un mic-mare ghinion: în afara faptului că jumătate dintr-o bretea de la rucsac era desprinsă pe jumătate - ceea ce nu am observat de acasă -, când să-l trântesc în spate, să o luăm la sănătoasa, s-a rupt fermoarul de la compartimentul de sus. Şi nu era burduşită gentuţa mea. ☺

A fost şi noroc: puteam păţi asta pe munte, iar lucrurile să alunece eventual în prăpastie.

Aşadar, ia şi pierde vro’ juma’ de oră în căutări de rucsac nou!

Aaaa...! Şi ceaţa!

Ce acoperea mare parte din creste. Un punct de reper e că nu se zărea nici urmă de Cruce.

Precaut, Ion îmi zice să abordăm telecabina ori un traseu mai uşor. I-auzi!!! Pentru ce am venit??? JEPII MICI!!!

Am parcurs cei 100 de metri până la Salvamont-Pompieri, pentru... un sfat. Poate-poate ne zic ăia ceva... prăpăstios şi scapă el de nebuna cu nebunia ei de excursie.

Colin Beavan - No Impact Man. Ce poţi face TU pentru mediu?

Editura: Philobia

Anul apariţiei: 2012

Titlul original: No Impact Man: The Adventures of a Guilty Liberal Who Attempts to Save the Planet and the Discoveries He Makes About Himself and Our Way of Life in the Process (cartea a apărut pentru prima dată în SUA, în 2009)

În unele zone din Japonia, gunoiul este sortat în peste 40 de categorii. Toate merg la RECICLARE.

În România, există containere destinate RECICLĂRII pline cu gunoi menajer. La metrou, există 3 categorii de gunoi, însă acei trei saci sunt de multe ori vărsaţi într-unul singur atunci când se face curăţenie...

De câţiva ani, eu strâng separat plasticul şi hârtia şi trag speranţa că ambele ajung unde trebuie...

Societatea actuală consumă/risipeşte în neştire – de cât avem cu adevărat nevoie?! Cât aruncăm la GUNOI?

Nu mai mâncăm (aproape) nimic sănătos, fiindcă nu avem atâtea resurse pentru a acoperi toate nevoile... mai mult sau mai puţin justificate.

Iar faptul că avem MAI MULT ne face să ne dorim şi MAI MULT...

Reclamele sufocă societatea, care este manipulată de tot felul de sloganuri cât mai bine puse în pagină, care să atragă. Şi atât.

Eu una nici nu mai ascult, nici nu mai urmăresc publicitatea. Şi nu de azi.

Câtă încredere poţi să ai atunci când citeşti o etichetă pe care scrie „NATURAL”?