Pagini

vineri, 30 octombrie 2015

Medalia Larisei Iordache de la Mondialele de gimnastica




E medalie!!!
E a ei, a Larisei, şi a muncii ei! A dăruirii pe care o are pentru gimnastică.
Larisa Iordache şterge din nou umbrele şi luminează sufletele celor care, chiar şi de departe, au ajutat-o să se ridice de jos. De foarte jos, psihic.

marți, 27 octombrie 2015

Mondialele de gimnastica fara echipa feminina a României





Astăzi ar fi trebuit să aibă loc finala pe echipe feminin la Campionatele Mondiale Glasgow 2015 cu echipa României bătându-se pentru o medalie.
E doar finala pe echipe. Fără România.
Pentru că gimnastele din România nu s-au calificat între primele 8 din lume.
Campioana mondială de cinci ori consecutiv (1994-2001) priveşte azi finala din faţa televizorului.

„Ia uite ce au făcut gimnastele – ai văzut? Dezastru!”
Asta s-a auzit neîntrerupt în ultimele zile.

sâmbătă, 24 octombrie 2015

Bucegi: Valea Cerbului, Valea Caldarile, Valea Priponului






Traseu:
*Cabana Gura Diham – Valea Cerbului – Valea Căldările – Valea Priponului – Valea Cerbului – Cabana Gura Diham

Data: 18 octombrie 2015


Acum fix jumătate de an nu-mi puteam desprinde ochii de la explozia de verde a primăverii.

Acum verdele se pregăteşte să primească învelişul alb al iernii.
Dar nu se poate ascunde înainte ca natura să îşi tureze toate motoraşele şi să îşi răspândească lumina desupra pădurilor, a munţilor, a aleilor de parc.

Când natura începe să arunce culori, când nunaţele se amestecă într-o nebunie, când soarele te ameţeşte cu parfumul său, când ai oameni dragi împrejur... când ai în faţă şi sub picioare văi de Bucegi la dispoziţia ta, când Morarul îţi zâmbeşte dulce numai ţie... când cuvintele par mici şi urâte pe lângă tablourile surprinse în mijloc de toamnă – atunci, da, simţi că TRĂIEŞTI!

miercuri, 21 octombrie 2015

Recomandarea lunii – Poftiţi la „Gilmore Girls”, varianta 2016!





Timp de opt ani, fanii serialului Gilmore Girls/Fetele Gilmore, care s-a încheiat oficial în mai 2007, au suspinat de dorul lui Lorelai, Rory, Luke şi ceilalţi.

Toată lumea a sperat la un film „Gilmore Girls”, care să încheie povestea, după un sezon (final) 7 dezamăgitor pentru mulţi.
Cine nu ar fi vrut să îi vadă pe Lorelai şi Luke fericiţi, la casa lor, eventual cu un copil, poate doi?
Cu cine rămâne Rory până la urmă? Să fie Logan, Jess (daaa!) sau vreun altul?
Cum a (mai) evoluat relaţia lui Lorelai cu mama ei, Emily?
Cum o mai duc Kirk & Co. în Stars Hollow?

O groază de întrebări şi niciun răspuns. Până ACUM.

vineri, 16 octombrie 2015

Apuseni: Pietrele Galbenei, Ghetarul de la Focul Viu, Cheile Galbenei, Avenul Bortig, Balcoanele Ponorului (Circuitul Galbenei)






Traseu:
*Camping Glăvoi – Pietrele Galbenei – Gheţarul Focul Viu – Poiana Florilor – Cheile Galbenei –  Izbucul Galbenei – Avenul Borţig – Balcoanele Ponorului – Camping Glăvoi

Data: 23 iulie 2015 (Concediu 2015)
Cazare: la Cabana Scăriţa, zona Padiş

Mircea e cu entuziasmul dat la maximum: „Să vedem şi aia, şi aia...! Să vedeţi pe unde vă duc...! O să fie tare fain! Super!”.
Nu că noi am fi lăsat entuziasmul sub pernă, pe la cabană ori în corturi – el pur şi simplu explodează la munte.
Şi eu sunt la fel, dar azi m-a întrecut.

Circuitul Galbenei, pe care îl avem în plan azi, este considerat cel mai dificil şi mai lung traseu din zona Padiş, Munţii Bihorului.

luni, 12 octombrie 2015

Drumetii la malul marii





Din aprilie 2008 ochii mei nu mai văzuseră marea. Nici de la noi, nici de la alţii.
Atunci, Ion m-a abandonat pe faleză, în Constanţa, şi şi-a văzut de munca lui.
Baie, plajă – în niciun caz!

joi, 8 octombrie 2015

Distractie de weekend: Brana Aeriana si Brana Mare a Costilei





Traseu:
*Buşteni (Căminul Alpin) – Brâna Aeriană – Creasta Văii Albe – Brâna Mare a Coştilei – trecere scurtă prin Valea Albă – Brâna Văii Albe – Crucea Eroilor (Caraiman) – Babele – Piatra Arsă
*Traseul celorlalţi, de la Cruce: Crucea Eroilor (Caraiman) – Brâna Mare a Caraimanului – Cabana Caraiman – Jepii Mici – Buşteni

Data: 3 octombrie 2015


V-a spus cineva vreodată că oamenii care respiră munte au toate ţiglele pe casă, toate doagele prinse în siguranţe sau că normalitatea dansează în jurul lor? Sigur v-a păcălit...

Aşa se face că, în primul weekend de octombrie 2015, 10 persoane un pic plecate de-acasă – doar din Bucureşti, Braşov şi Câmpina, nu vă gândiţi la alt plecat ☺ – s-au avântat pe trei dintre cele mai spectaculoase (şi periculoase) brâne ale Bucegilor! Plus o creastă de Bucegi.
Plus o reîntâlnire scurtă cu Valea Albă.
Plus o vreme extra-super-excelentă!

vineri, 2 octombrie 2015

Maramures: Cimitirul Vesel din Sapanta – Hai sa plangem! (plus o repriza de Mocanita)





Data: 21 iulie 2015 (Concediu 2015)
Cazare: în Borşa


...şi plângem nu aşa, oricum, ci în hohote!

E caaaald, a fost cald şi în cei 100 de kilometri de la Borşa până în Săpânţa. Mă termină canicula... Cică am venit la munte.

După ce ni se arată ploaia de cruci, cu formele simetrice şi albastrul caracteristic („albastru de Săpânţa”)... mde, nu putem sta ca în faţă la statui... ne mişcăm printre ele.
Şi ne apucăm să citim. Şi deprimarea vine, dacă stai vreo zece minute să analizezi vieţile oamenilor care-şi dorm somnul cel de pe urmă aici – cei mai vizitaţi morţi din România.