A Patch of Blue (1965, cu Sidney Poitier). Omenie şi prietenie

Într-o poveste ce presară elemente din basmul „Cenuşăreasa” şi din filmul super-tragic Precious (de peste muuulţi ani, 2009), Selina e o fată super-sensibilă de aproape 18 ani, OARBĂ.

Ea trăieşte într-un apartament minuscul împreună cu mama şi bunicul ei - în fapt, o singură cameră, fără uşi despărţitoare. Ai crede că cei doi au grijă de ea şi o susţin pentru a-şi depăşi condiţia, pentru a nu se simţi altfel.

Din contră.

Selina face tot ce ţine de treabă în casă, nu a mers la şcoală (fiindcă nu a interesat pe nimeni subiectul), bunicul e un mare beţiv. Însă acesta îi mai ia apărarea fetei - în faţa mamei - când nu are minţile înecate de băutură.

Iar mama ei este... cea din cauza căreia Selina trăieşte cu HANDICAPUL orbirii. Rose-Ann, căci despre ea vorbim, e prostituată şi îşi aduce clienţii direct acasă. Pe când avea 5 ani, Selina s-a aflat în mijlocul unei dispute dintre mama şi tatăl ei - recent întors din război, acesta şi-a surprins nevasta cu un un alt bărbat. Rose-Ann a apucat o sticlă cu o substanţă (filmul nu e clar în privinţa substanţei; se pare că a fost ceva acid). Sticla nu l-a nimerit pe tată - a ricoşat direct în ochii fetiţei. În prezent, cicatricele din jurul ochilor Selinei sunt vizibile.

Femeia, Rose-Ann, îşi tratează copilul ca pe ultimul gunoi. Unde mai pui că, nu cu mult timp în urmă, Selina a fost violată de unul dintre clienţii mamei!!!

Până aici, tristeţe la superlativ. Însă nu o vezi pe fată plângând ori lamentându-se. Ba, pare că radiază de optimism, are o veselie - interioară şi exterioară - pe care mulţi oameni „normali” nu ar şti unde să o găsească.

VINE ŞI LUMINA!

Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii (2013, cu Emma Thompson, Tom Hanks). Disney dezgheaţă inimi - pe cele mai... încăpăţânate

(În caz că nu aţi observat, umbra lui Tom Hanks e... Mickey Mouse, iar cea a Emmei Thompson - Mary Poppins!)

Să-mi fie ruşine! Până dăunăzi, nu am avut habar cine a scris Mary Poppins!

Trebuia să vină filmul ăsta ca să îmi deschidă ochii.

Dar Saving Mr. Banks (produs de COMPANIA DISNEY) a făcut mai mult decât atât: mi-a deschis inima, sufletul, m-a introdus în lumea magică a lui Walt Disney (Tom Hanks) - ambiţiosul vizionar şi visător deopotrivă.

Seriale 2013 - Topul meu

Mă feresc ca dracul de tămâie de topuri. Clasamente ale preferinţelor în care să îndeşi de toate. Asta sunt eu, NU CRITIC pe alţii pentru clasamentele lor de sfârşit de an.

Serialele nu fac excepţie. Fiecare îţi aduce altceva. Eu una nu pot compara emoţia pe care mi-o aduce Parenthood cu clonele din Orphan Black. Amândouă seriale excelente, dar de cu totul altă factură.

Fiind, evident, vremea TOPURILOR, m-am gândit şi eu la... ceva asemănător. Însă fără... locurile aferente. Doar cu nişte categorii.

Am luat la „puricat” toate serialele pe care le-am urmărit în 2013. În primul rând, m-a surprins numărul. 16! Eu, care nu sunt o consumatoare frecventă de astfel de producţii (PREFER FILMELE ŞI CĂRŢILE), am ajuns la pragul ăsta!

Poate şi faptul că un episod de serial e mai scurt decât un film... poate continuitatea acţiunii... poate faptul că li se acordă o importanţă din ce în ce mai mare serialelor, ce tinde să o egaleze pe cea de la Hollywood şi eu sunt în trend... poate mediatizarea - nominalizările la Globul de Aur 2014 în domeniul televiziunii au fost poate mai comentate (la noi, cel puţin), mai aşteptate de mulţi decât cele din domeniul lungmetrajelor... poate...

Aşadar...

REVELAŢIA... CULORILOR - Orphan Black şi Orange is the New Black

Nu ştiu ce m-a apucat cu serialele astea. Nu sunt genul meu. Nu SF-urile şi poveşti din închisoare.

Community - Comedie inteligenta

Cu ocazia apariţiei trailer-ului (vedeţi un pic mai jos) sezonului 5, declar umătoarele (pe propria răspundere şi nesilită de nimeni):

Ador Community! Dacă mi-ar plăcea cuvântul FAN, aşa mi-aş declara sentimentul!

Nu ştiu câţi dintre voi sunteţi la curent cu ce înseamnă Community.

Înseamnă o comunitate. Un grup (de studiu) format din şapte persoane cum nu se poate mai diferite (în care încearcă să se infiltreze constant o a opta). Toată lumea este înrolată într-un colegiu.

Community (college) e termenul folosit de americani pentru a defini, în general, colegiile de stat. Care la ei nu sunt extraordinar de bine văzute, ca nivel de învăţătură. Pe scurt, ceva mai neserioase.

Community-ul nostru e o comedie. NU sitcom fără cap. Făcut pentru oameni care NU vor acţiune, acţiune şi iar acţiune, râsete aiurea la glume deocheate, e pentru cei care vor să fie SURPRINŞI mereu - însă nu prin cliffhanger-e (întorsături/răsturnări de situaţie, mai pe româneşte). N-o să te întrebi niciodată, la finalul unui episod: Ce se întâmplă cu personajul Cutare în următorul episod? E ca în desene animate: s-a terminat un episod, o iei de la cap ca şi cum (aproape) nimic nu s-ar fi întâmplat. În Community, sunt aduse din când în când în discuţie nişte referinţe la unele episoade anterioare.

Community e deosebit, unic. Ia la mișto filme, seriale, reality show-uri, clişee. Aduce omagii/tributuri unor producţii care au făcut istorie. Totul într-un stil anume. Pe lângă alte miliarde de alte chestii pe care (ţi) le face Community.

La délicatesse/Delicatețe (2011, cu Audrey Tautou). Sensibilitate franțuzească

E DELICATEŢEA ei, dar şi a sufletului uman.

Delicateţea unei femei moderne, cu o carieră solidă, care se prăbuşeşte şi reînvie, uşor-uşor.

Sufletul se poate sfărâma în mii de bucăţi - oricât de puternic ai fi - atunci când tragedia se prinde de el ca un cleşte. Îl sugrumă, efectiv.

Un el şi o ea se întâlnesc, se iubesc, el moare într-un accident stupid. Ea trebuie să revină la viaţă, în viaţa ei. E ajutată de un alt el.

Situaţii comice, lacrimi, un alt fel de situaţii comice. O încheiere într-o notă sensibilă. Pătrunzătoare. Delicată.

Realist, romantic, relaxant.

Aşa... Dacă aţi trecut de introducere, ATENŢIUNE, ATENŢIUNE!

Urmează un film din categoria ne-comercial. Dedicat celor care vor să plece din faţa ecranului cu un zâmbet cald. Dulce, dar în care se simte încă o anumită amăreală.

Pentru cei iubitori de americănisme, filmul e PLICTISITOR.

Pentru cine se aşteaptă la un Făt-Frumos, să mute canalul. Tipul, Markus, e banal, mai bine zis comun. Să-l vezi îmbrăcat mereu la fel (cămaşă + un pulover deasupra) e revoltător pentru cei obişnuiţi cu imaginea impecabilă hollywood-iană.  

În plus, relaţia dintre ea, Nathalie (Audrey Tautou) şi acest al doilea el, Markus, evoluează foarte încet.

La délicatesse aminteşte, în primele lui 25 de minute, de P.S. I Love You - eu prefer cartea, filmul a fost o lălăială romanţioasă cu nişte actori cunoscuţi pe afiş.

Burke and Hare (2010, cu Simon Pegg, Andy Serkis). Anatomia unor crime

A ucide. Nimic amuzant.

A ucide în numele ştiinţei. Nimic amuzant.

A ucide din dragoste/din cauza dragostei. Nope, tot nimic amuzant.

Şi... totuşi... Burke and Hare este o comedie. Neagră, ce-i drept. Pe alocuri, dacă stai s-o analizezi, e foarte neagră. Duce spre thriller pur, dacă stai să scoţi scenele comice, care fac 70% din partitură.

Nu e un film care să te facă să gândeşti hiper-profund, prezintă amuzant - cu umor britanic de calitate - o părticică din istoria medicinei/chirurgiei, chiar dacă aia deloc ortodoxă.

William Burke (Simon Pegg) şi William Hare (Andy Serkis) au practicat crima cu mijloace rudimentare, de care ar râde de s-ar strica action-urile moderne. Ei n-au auzit de explozibili sau arme cu o mie de focuri pe secundă sau ce-o mai fi pe acolo. Nu, nene, ei aveau la îndemână un topor, o pernă, mâinile proprii şi personale. Dar erau al naibii de inventivi, o să vedeţi. Ar râde ei acum de lipsa de imaginaţie a super-hiper-filmelor de super-acţiune de azi. 3D, neapărat!

Someday, Someday, Maybe. Succesul ca scriitoare al lui Lauren Graham (Gilmore Girls). Nimic nu e întâmplător...

“Just like the screenwriters of the best romantic comedies, she has taken elements of the familiar and spun them into a novel that’s heartfelt, hilarious and, hopefully, just the first example of what she can do with the written word.”

The Washington Post

(Sursa:

http://lauren-online.net)

Să ne înţelegem: romanul (ficţiunea) actriţei Lauren Graham nu e comedie romantică 100%. Are mai puţine accente romantice (le are, totuşi), concentrându-se pe comedie cu inflexiuni de dramă.

„Să scrii seamănă cu a fi actor. În amândouă cazurile trebuie să intri într-un mediu imaginar şi să creezi o lume. Pentru carte, am dat naştere unor voci diferite, ca actor nu pot să folosesc decât o voce. Să scrii înseamnă să te izolezi oarecum. Ca actor, colaborez cu o serie de oameni pentru a aduce o lume la viaţă, dar când scriu sunt numai eu; nu pot să dau vina pe altcineva pentru ce iese prost” - Lauren Graham pentru USA Today

 
Cartea a fost achiziţionată de una dintre cele mai mari edituri americane pe când avea doar jumătate din forma finală. A fost lansată pe 30 aprilie anul acesta (2013) în SUA. La scurt timp, în luna mai, a apărut pe lista bestseller-urilor „New York Times”.

Masters of Sex - Știința sexului

No, camera aceasta NU este deschisă pentru cei cu sensibilităţi/reţineri în legătură cu subiectul.

Da, titlul are legătură cu ştiinţa. Iar subiectul studiului (studiilor) e SEXUL.

POVESTEA E REALĂ. Dar, clar, pentru că Masters of Sex e ficţiune, povestea nu e spusă cu 100% acurateţe.

DA, e un serial. NU, nu e vulgar.

DA, e dramă. NU are scene gratuite de sex.

DA, Masters of Sex a fost aşteptat cu nerăbdare de toată lumea, fiind ulterior considerat cel mai bun serial nou (apărut în toamna lui 2013). NU, n-o să vă pară rău dacă îi acordaţi ceva timp - măcar din curiozitate.

DA, implică şi prostituate (mai ales în primele episoade). NU, nu e pornografic - nici să nu vă treacă prin cap să vă gândiţi la Cele 50 de vicii ale domnului Grey!

DA, oamenii ăştia studiază sexul, dar NU sunt nişte perverşi.

Şi tot aşa...

Suntem în anii ’50, perioadă plină de inhibiţii, în care respectivul cuvânt era tabu. Ca să nu mai vorbim despre o discuţie deschisă despre ceea ce presupune actul în sine.

WILLIAM „BILL” MASTERS (interpretat de galezul Michael Sheen) era un medic ginecolog american de renume, specializat în infertilitate. Când o întâlneşte pe ea, află cu uimire că există destule femei care simulează orgasmul.

The Princess Bride/File de poveste (1987, cu Robin Wright). Hai la povești!

O poveste pentru adulţi. O poveste pentru copii.

Cei care nu au romantismul „în sânge” să nu se teamă, e şi pentru ei.

Adunaţi-vă copiii (eventual şi nepoţii), mătuşile, unchii, verii, prietenii, luaţi un ceai cald, cu scorţişoară ori fără, un vin fiert (sau o cola, după preferinţe), aşezaţi-vă comod, uitaţi de toate certurile/neajunsurile de peste an, de tot stresul, de toate deadline-urile. 
Însoţiţi-i pe Westley, Buttercup, Inigo, Humperdinck, Fezzik şi ceilalţi în lumea lor de basm. La propriu.

Dacă şi ninge afară, e mai frumos!

Din categoria „cel mai” sau Marea de subiectivism a rating-urilor

Articolul ăsta nu trebuia să existe. E vina mea că există.

Acum puţine zile, am dat peste CEL MAI PROST FILM din câte am văzut eu vreodată! The To Do List, 2013. Staţi liniştiţi, când mi-am dat seama cu ce am de-a face, am sărit peste mare parte din el.

E vina mea, pentru că nu trebuia să mă iau doar după descrierea acţiunii, ci să văd măcar un trailer, aşa cum fac de obicei. Să zic: „Vai, ce interesantă e Aubrey Plaza (o văzusem în filmul independent aparent ciudăţel dar foarte apreciat Safety Not Guaranteed/Siguranța nu e garantată, 2012 şi puţin în serialul Parks and Recreation), nu putea fi chiar rău! Ha!!! A fost mai rău!

Nu-mi place să întocmesc topuri - clar X e pe locul întâi, clar Y e pe doi, clar culoarea mea preferată e doar albastru, urmează roşu şi, neapărat pe locul 3, verde. Dacă mă îmbrac într-o rochie cu toate culorile astea, cum mai vine treaba?!

Vreau să fac un top al filmelor/serialelor, şi el arată aşa, să zicem: 1. Six Feet Under/Sub Pământ SRL; 2. Charade/Şarada, 1963, 3. (500) Days of Summer/500 de zile cu Summer, 2009 etc!

Trophy Wife - O familie mare, cu de toate

Hai să încerc să vă reţin atenţia cu un serial nou-nouț, lansat în Statele Unite în toamna acestui an - la data scrierii acestui articol au fost difuzate opt episoade. Se cheamă Trophy Wife.

Nu mă uit în general la sitcom-uri, însă ăsta mi-a atras atenţia din două motive: titlul şi actriţa din rolul principal, Malin Akerman. 

Concediu prin țărișoara noastră, ediţia 2013

În momentul când scriu rândurile acestea, afară e o vreme câinoasă.

Pare ocazia nimerită de a-mi aminti de vară şi de concediu. Care a fost unul dintre cele mai frumoase pe care le-am petrecut vreodată. Şi, mda, a fost în România, ţara unde găseşti mereu ceva surprinzător (lăsaţi reclama, că nu e ea de vină pentru ce avem aici), unde te poţi bucura de o nouă descoperire, chiar şi acolo unde nu te aştepţi, dacă ai răbdare să faci respectiva descoperire.

Îmi plac locurile izolate, sălbatice, neatinse de om prea mult (mă atrag muuult prea puţin oraşele, mai ales cele mari), îmi place libertatea pe care ţi-o dă muntele, liniştea, verdele ierbii, brazii, stâncile cu toate formele posibile, aerul tare, răcoarea, oamenii care trăiesc în zonele respective (calmul, ritmul în care li se desfăşoară viaţa, comuniunea cu natura).

Iar în România sunt destule locuri din astea, dacă mă întrebaţi.

The Oranges/Vecinii (2011, cu Hugh Laurie, Leighton Meester). Când iubirea dă totul peste cap

Avertizare: Uitaţi-l pe cinicul Dr. House! - Hugh Laurie, pentru cine nu ştie... Poate că o să vă apară frânturi din medicul genial dar cu probleme maaari de adaptare în societate; încercaţi să le ignoraţi, frânturile, eu aşa am făcut. Chiar dăunează să aveţi imaginea domnului doctor dacă vreţi să intraţi în film.

Nu sunt eu în măsură să judec dacă IUBIREA din titlu a venit prea brusc. Dacă a fost forţată - de scenariu şi de personaje - sau nu. N-am trăit până acum 300 de poveşti de iubire şi nici nu sunt psihlog ca să analizez o eventuală acurateţe a poveştii.

În realitate, nu ştii niciodată cum şi când te poate lovi damblaua.

Pe scurt: O tânără are o relaţie cu cel mai bun prieten (căsătorit) al tatălui ei. Problema e că ambele familii (a ei şi a lui) se cunosc de mulţi ani, sunt vecine şi prietene la cataramă.

E chiar o poveste de dragoste, o să vedeţi, una mai neobişnuită şi care implică multe consecinţe.

N-au decât să sară toţi moralizatorii şi să nu se uite!

TiMER/Cronometrul (2009, cu Emma Caulfield). Despre unele ALEGERI în viață

O să încep cu finalul. ☺

Finalul de la Timer 2009 mi-a plăcut fiindcă nu e deloc siropos - e deschis.

(Vreau şi eu să alerg pe pistă! De când am zis să încerc, că îmi fac praf genunchii, gleznele şi toate alea numai pe asfalt! Dar e taman în capu’ alălalt al Bucureştiului pista asta...)

Scenaristul (care e şi regizorul), Jac Schaeffer (ghiciţi dacă e bărbat sau femeie!), a vrut aşa: Se ia o lume un pic viitoare, se inventează un produs care devine tot mai popular. Acesta e un fel de cip, o chestie care ţi se implantează pe încheietura mânii la cerere - în Los Angeles, eşti un fel de paria dacă nu îl ai. Dispozitivul respectiv îţi indică, în ani, zile, ore, minute, cât mai ai până când îţi vei întâlni sufeţelul. Pereche. Să faceţi o pereche, chiar dacă nu vă cunoaşteţi. TREBUIE să vă cunoaşteţi, aşa a zis minunatul TiMER. Aparatul a zis că e „al tău”, nu-l scăpa!

A... Şi bipăie atunci când în preajma ta e ALESUL (destinului!). Bipăie la amândoi, că poate unul e surd.

Dacă partenerul care îţi e sortit nu are aparatul (e mic, nu vă închipuiţi cine ştie ce!), ghinion curat. Poţi să aştepţi mult şi bine să se împlinească soarta/destinul dacă un el sau o ea îţi pune piedică.

Telenovela căutării unei... telenovele

Au! Ce-i asta?! Telenovele! Câh!

NU mă uit la TELENOVELE !!

Da, m-am uitat cândva, dar nu la acelea clasice (habar n-am, Cafea cu parfum de femeie, Minciuna, Inimă sălbatică sau... chiar nu ştiu... nu mă pricep, pe bune). Am văzut câteva seriale braziliene (prefer să le zic „seriale”, pentru că abordau o anumită temă, pe lângă lungitul acţiunii) + Sclava Isaura + mici-mici-mici secvenţe din... altele, mai mult argentiniene, acum o mie de ani.

Atunci, despre e vorba aici? Cu titlul ăsta cu două „telenovele” în el? Am înnebunit? Mmmm...

Fearless/Stare de șoc (1993, cu Jeff Bridges). Copleșitor-răscolitor

Suntem diferiţi. La fiecare, starea de şoc (indusă de un eveniment similar) se exprimă altfel. Intrăm la fel, dar ieşim în moduri diferite, în timpi diferiţi. 

Max (Jeff Bridges) îşi pune o mască, mai mult sau mai puţin inconştient: a supravieţuit (motiv de fericire, dusă uneori la extrem) şi asta înseamnă, pentru el, să înceapă să se creadă invinicibil/nemuritor, să considere prăbuşirea avionului în care a fost „cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat”.

În schimb, Carla (Rosie Perez, nominalizată la Oscar pentru rol) nu vorbeşte, se refugiază în religie, îşi transformă camera într-un sanctuar.

Cei doi au trecut printr-un accident de avion teribil, în care unul şi-a pierdut prietenul-partener de afaceri, celălalt copilul în vârstă de doi ani.

(Cam) CINE SUNT SI (cam) CE VREAU

Salut! Şi bine aţi venit La Poveştile mele!

În sfârşit, am deschis porţile hanului!

Camerele sunt gata să vă primească!
Zugrăvitul a durat ceva cam mult, de frecat podelele am făcut niţică febră musculară (dar am făcut mişcare, nu?), am aranjat şi perdelele, am tras, sper, toate firele, am pus decorul pe care l-am considerat potrivit şi… ce-am considerat eu că mai trebuie pentru ca oaspeţii să se simtă mai mult decât confortabil. Ştiu că e loc de mai bine, îmbunătăţiri pe parcurs vor fi.
Sunteţi deja la poartă? Intraţi!