marți, 18 iulie 2017

Super-Crai: Creasta nordică (Vârful La Om – Vârful Ascuţit) – Cabana Curmătura – Zărneşti






*Traseu:
Vârful La Om (Piscul Baciului) Vârful (Claia) Căldării Ocolite – Vârful Zbirii – Vârful Ţimbalul Mic – Şaua Văii Podurilor – Vârful dintre Ţimbale – Şaua Călineţului – Vârful Ţimbalul Mare – Vârful Ascuţit (Vârful Lehmann) – Refugiul Ascuţit (Lehmann) – Padinile Frumoase – Cabana Curmătura – Poiana Zănoaga – Fântâna lui Botorog – Zărneşti


(continuare de aici)


Şiiii... am ajuns în creastă!
Am trecut de emoţiile Lanţurilor!

sâmbătă, 15 iulie 2017

Super-Crai: La Zaplaz – La Lanţuri – Vârful La Om






*Traseu:
Plaiul Foii – Refugiul Şpirla – La Zaplaz – La Lanţuri – Vârful La Om


De trei ani coc tura pe Lanţurile din Piatra Craiului. Cam de la semi-traseul La Zaplaz.
Era o promisiune făcută mie însămi, o dorinţă „în flăcări”, un final al suspinelor prelungi (aka înghiţit în gol) la fiecare fotografie şi video înLănţuite.

După unii, La Lanţuri e cel mai dificil traseu marcat din ţara noastră.
Cel mai dificil traseu în cei mai dificili munţi ai României – Piatra Craiului.
Concurează cu Făgăraşul şi a sa Custură a Sărăţii.

Ştiam că e căţărare, scrambling, d-astea. După care mă dau în vânt, dar tot mă zvârcoleam în emoţii! Cu vagi inserţii de agitaţie. Cum tensiunea la cap nu face defel casă bună cu muntele...
Am tot citit că multă lume abandonează la primul lanţ – care ar fi, de fapt, un cablu.

vineri, 7 iulie 2017

Antrenament de Piatra Craiului: Cabana Brusturet – Vârful La Om (creasta Pietrei Craiului)







*Traseu:
Cabana Brusturet – Valea Seacă a Pietrelor – Poiana Grind – Refugiul Grind – Vârful La Om (Piscul Baciului) şi retur


A fost odată ca niciodată o zi amarnică de joi. În ea erau prizonieri doi oameni supăraţi.
Ce zic eu?! Furioşi de-a binelea, pe vreme/condiţiile meteo.
Tocmai citisem pe Facebook o maximă: „Weekend = acea perioadă din săptămână când se strică vremea”.
Discutam la telefon cu Cornelia şi ne mai amăram reciproc. Aceşti doi oameni chiar n-au stare când vine vorba de munte! ☺ Căutaţi-i, vă rog, pe creste!
Vineri, deja cei doi oameni încropeau planul de Piatra Craiului. Căci vremea se îndreptase, cel puţin pentru duminică. Nu douăj’ de grade, da’ nici ploaia veşnică de sâmbătă din acest an.
Iar în sâmbăta noastră chiar a dat cu grindină – am imagini de la câţiva companioni de drumeţie, chiar de la Refugiul Grind.
Duminică, Munţomana de mai sus şi Adi s-au suit în tren spre Titu, apoi în maşina lui Mihai şi a Munţomanei de mai sus, pentru un scurt popas în cei mai dificili munţi ai României.
Piatra Craiului, veeeeniiiimmmm!!!