duminică, 14 septembrie 2014

Bucegi X 3 - Cheile Zanoagei, Lacul Scropoasa, Cascada 7 Izvoare




După un film (The Final Cut, cu Robin Williams) şi o carte (Visul Lui Joy - Lisa See), revin la POVEŞTILE concediului 2014.

Suntem a treia oară în Bucegi anul acesta!
După o mie de ani de ignorat munţii mei cei dragi, e un adevărat record!
Celelalte două ieşiri au fost pe Jepii Mici şi Jepii Mari, respectiv traseul Peştera - Omu, în fapt motivul pentru care am revenit ACUM.


ZIUA 2 – 19 AUGUST 2014

Traseu montan:
Camping Zănoaga - Lacul Scropoasa - capătul Cheilor Orzei - Cascada 7 Izvoare şi retur


Ne aflăm deja în zonă, aşa că nu mai e nevoie să o luăm de la capăt cu TransBucegi-ul şi DJ 714.

Traseul nostru de azi nu pune probleme.
Tre' să luăm maşina, să trecem de Padina, Cabana Bolboci şi Lacul Bolboci, apoi să o luăm pe marcaj prin Cheile Zănoagei, din dreptul Campingului Zănoaga.

Eu am vrut să mergem pe jos de la cazare (în apropierea Peşterii Ialomiţa), ca să „recuperăm” după lenea de ieri – ziua în care trebuia să fie un traseu montan, dar nu a mai fost, din cauza vremii capricioase.
Erau vreo 30 de kilometri, cu porţiuni aiurea pe asfalt. Am insistat până dimineaţă cu mersul pe jos până la Campingul Zănoaga, când am constatat în sfârşit că sunt cam nebună dacă îmi omor picioarele aiurea, căci mai am nevoie de ele în concediul ăsta! Plus soarele direct în cap!

În fine...
Am luat maşina şi am oprit pe parcurs pentru a admira (şi fotografia!), culmile Bucegilor, care... culminează cu Omu, unde ne-am suit la începutul lunii august.

Panorama de dimineaţă




Lacul Bolboci şi Cheile Tătarului



...şi Barajul Bolboci



☺ Pereţii Cheilor Zănoagei (care au doi kilometri lungime) au înălţimi de până la 200 de metri.

☺ Ca pe orice traseu montan, încălţămintea cu aderenţă nu trebuie să vă lipsească!

Drumul până la Cabana şi Lacul Scropoasa este plăcut. Zgomotul apei îţi gândilă urechile. Şuvoaiele cad pe alocuri în mici cascade.


Podeţurile peste râu construiesc un peisaj fermecător.



Ne întâlnim cu o scară-buştean, care ne ajută să escaladăm stânca


...şi cu un indicator uitat de vreme, către cine ştie unde...


Iar în apropirea Lacului şi Cabanei Scropoasa, ne-a încântat ochii o expoziţie în aer liber. Câtă răbdare să fi avut autorul (autorii) să pună una peste alta, să meşterească în forme atâtea pietricele?!; şi cum stau ele în echilibru perfect?!






Despre Cabana Scropoasa (1205 m altitudine) se spune că ar fi abandonată de ani buni.
Pagina cabanei găzduită de carpati.org ne informează că aceasta este DESCHISĂ pentru turişti! (update 4 septembrie 2014)


Lacul Scropoasa şi Cheile Orzei

Lacul Scropoasa, aflat la 1197 m altitudine, este un lac de acumulare artificial, barajul fiind construit în 1929.
Lacul Scropoasa alimentează una dintre cele mai vechi hidrocentrale din România, Hidrocentrala Dobreşti.
Aceasta a fost proiectată de Dorin Pavel, întemeietorul şcolii hidrotehnice româneşti.
Apele lacului ocupă o suprafaţă de 6 hectare şi au o adâncime maximă de 15 metri. Lungimea Lacului Scropoasa este de 2,5 kilometri.

☺ Barajul Scropoasa are 27 de metri înălţime şi 6 metri lăţime.

Ţinând partea stângă a Lacului Scropoasa, ajungeţi (peste aproximativ 10 minute) la capătul Cheilor Orzei.
Acestea sunt cele mai înguste chei de pe cursul râului Ialomiţa şi unele dintre cele mai înguste din România.

☺ Cheile au fost săpate în calcar, pe o lungime de 1,5 kilometri.
Pornesc din Dobreşti (judeţul Dâmboviţa), urcând spre Lacul Scropoasa.

Capătul Cheilor Orzei




Cheile Orzei;sursa  foto: wikipedia.ro


„Cea mai pură apă" la Cascada 7 Izvoare, „unică în lume”

Dacă treci pe Barajul Scropoasa, mergând 10 minute pe un drum forestier, pe partea stângă îţi apare superba Cascadă 7 Izvoare.


La fel ca în cazul Mănăstirii Ialomiţa, şi pentru acest loc legendele curg.

Cascada 7 Izvoare este văzută ca sursă de apă sacră încă din vremea dacilor. Se povesteşte că din aceste ape ar fi băut chiar Zamolxe, zeul suprem al geto-dacilor.


Apa de la 7 Izvoare este renumită, fiind considerată cea mai pură şi mai energizată din lume.


Cercetătorii au studiat cazul, „fantasticul” fiind pus sub microscop încă din 1927.
Concluzia ar fi că apele celor 7 izvoare vii trec printr-un câmp magnetic, care îi ordonează structura moleculară până la ideal.
Există şi ipoteza că cele 7 izvoare vii se plimbă printr-un zăcământ de argint, împiedicând astfel dezvoltarea oricărei bacterii.

☺ Cele 7 izvoare au ca sursă un lac subteran.
☺ Cascada are un debit de 400 de litri pe secundă.



Cabana şi Lacul Bolboci

Ne-am alimentat la Cabana Bolboci (1460 m altitudine). De data aceasta, nu ni s-a mai încurcat comanda şi am ajuns pe zi!

☺ Din datele puse la diapoziţie de domnul Internet, am aflat că Bolboci-Cabana a fost construită în anii 1926-1928, în scop turistic, ajutor primindu-se de la nişte fraţi care exploatau pădurile de brazi din zonă.
Pentru început, cazarea a fost deschisă numai vara, deoarece cabana nu beneficia de o sobă şi nici de tablă pe acoperiş.
Abia în 1971 Cabana Bolboci a fost acoperită cu tablă şi încălzită, pentru a primi turişti şi în celelalte anotimpuri.

☺ Până aici, am ajuns prima dată în 2003 (cu piciorul, de la Babele), în excursia pe care am făcut-o de una singură prin ţară.
Sunt 10 kilometri de drum forestier de bătut de la Peștera Ialomiței. Acesta este vechiul drum de maşină care ajunge la Padina-Peştera, utilizat azi mai ales în scop industrial.
Drumul cel nou, paralel cu cel menţionat, beneficiază de o porţiune de asfalt.


Ne-am plimbat vreo oră pe malul lacului, pe acest drum vechi.
Am vânat zmeură şi... peisaje de neuitat.


Lacul Bolboci, „Marea din Bucegi", a fost creat prin blocarea artificială a râului Ialomița, în 1988, deci cu mult după cabană! 


  ☺ Volumul util este de 13 milioane de metri cubi.



☺ Dacă aveţi chef să simţiţi şi mai bine aerul de munte şi poftă de mişcare, de la Cabana Bolboci puteţi ajunge, cu piciorul, în afară de Padina şi Peştera Ialomiţei (eu o să-i zic tot Ialomicioara, ca în copilărie...), la BABELE - cele două ore până la Peştera, apoi încă circa două ore până sus, pe marcaj cruce albastră; ori la CABANA MIORIŢA-COTA 2000 - 3-4 ore, pe marcaj cruce galbenă.

Alte trasee sunt prezentate pe site-ul oficial al cabanei, aici.


TURBĂRIA LĂPTICI

Pe drumul către cazare, spre Peştera Ialomiţei, ne-am oprit la plăcuţa cu Turbăria Lăptici, „să vedem şi noi ce-i aici!”.

Există un traseu în circuit amenajat, deasupra mlaştinii, care se parcurge repede.
☺ Nu se plăteşte taxă de vizitare.

Aria naturală, protejată prin lege, are o suprafață de 15,90 hectare şi se află la 1470 m altitudine.
În mlaştină creşte o mare varietate de flori, muşchi şi ierburi rare, specifice turbăriilor, cum ar fi salcia de turbă - noi nu am dibuit-o -, salcia pitică, specii de rogoz, foaie grasă sau trifoi roșu.



Fluierul!

Cu fluierul i-a dat constant pe tot parcursul zilei Ion – v-am mai povestit eu despre teama de urs în Bucegi... Ce-i drept, sunt destul de dese în Bucegi panourile cu „Atenţie! Zonă frecventată de urşi”.

Că a ţinut-o aşa, cu fluierul, pe tot parcusul concediului... asta e o altă poveste deja... s-a distrat omul... dar ce-a avut cu urechea în care mi-a mai suflat „din greşeală” câteodată?!

În a doua seară a concediului, am demarat planurile de cazare pentru toată săptămâna în curs.
Nu înainte de arunca o privire pe starea vremii. Se anunţa vreme bună!
Staţi să vedeţi...! ☺


Vrei să mergi şi tu la Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Cascada 7 izvoare şi Turbăria Lăptici?

Cam aşa se poate:
☺ Cu autoturismul, din Sinaia, pe TransBucegi, apoi pe DJ 714 (o scurtă prezentare a drumului), după care pe traseul montan (vezi mai jos), pentru cele trei obiective.
☺ Cu autoturismul, din Moroeni până la Cabana Scropoasa, trecând pe lângă Cascada 7 izvoare - se ratează Cheile Zănoagei.
Există, pentru această variantă, şi un drum prin pădure, marcat. Mai multe puteţi citi aici.


INDICATOARE. Altitudini, durată (oficiale)


Cruce albastră: Camping Zănoaga (1400 m altitudine) – Lacul Scropoasa (1197 m altitudine) 1 oră şi 30 de minute – vedere spre Cheile Orzei 20 minute dus-întors – Cascada 7 izvoare 20 minute dus-întors
*Drumul prin Cheile Zănoagei până la Lacul Scropoasa noi l-am parcurs într-o oră, fără să ne grăbim.
*Drumul înapoi spre Camping Zănoaga durează cam 1 oră şi jumătate – se urcă! Nu am întâlnit un indicator oficial, sunt doar amintirile mele.


De la Campingul Zănoaga, excursia de astăzi ar fi putut continua pe jos până la Cabana Bolboci, aşa cum mi-aş fi dorit - foamea de munte este încă departe de a fi potolită!
Erau doar 30 de minute până acolo, aşa cum se poate observa şi din indicatorul de mai sus...

Însă...
Ion a avut dreptate când a spus că ar fi aiurea-n tramvai - e praf în marea majoritate a timpului, asfaltul neajungând aici - mai sus, pe lângă lac, este.



Din CONCEDIUL 2014 mai puteţi citi:

Articol introductiv - cu multe fotografii!
Ziua 3 – Canionul 7 Scări şi Vârful Piatra Mare

14 comentarii:

  1. Superb! Acum ma oftic ca vara asta am avut sansa sa ajung la Lacul Bolboci si am ratat-o prosteste. Vor mai fi ocazii, sper! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Noi am ocolit Bucegii în ultimii... mulţi ani - şi locuim la „doi paşi" de ei, în Bucureşti. Abia anul acesta ne-am încumetat să-i străbatem din nou frumuseţile. Uitasem câte emoţii îmi pot stârni... Iar în zona Peştera-Bolboci am revenit după 11 ani!
    Lasă... nu te oftica... ocazii sigur o să mai fie, ai vizitat multe locuri frumoase anul acesta!

    RăspundețiȘtergere
  3. ce articol superb! cate informatii si câte "dovezi" ne oferi - ca asa este, cum spui :) Minunat traseu de vacanta! mi-e are dor de o asemenea expeditie. Multumesc mult pentru aceste superbe imagini si descrieri.
    o duminica seara placuta si un start bun in saptamana ce urmeaza!

    RăspundețiȘtergere
  4. Mulţumesc din suflet pentru aprecieri! E-hei... în traseul nostru de vacanţă de-abia de-acum urmează munţii - abia aştept să povestesc despre înălţimi, timp să fie!
    O săptămână uşoară şi ţie!
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt la doi pasi de aceste locuri,dar au trecut multi ani de cand nu le-am revazut.Imi amintesc ,cum o colega ,mai aiurita,a sebat nunta la cabana Scropoasa.Ce vremuri....Acum ma multumesc cu ce ne povestesti tu aici,pentru care iti sunt recunoscatoare.La cat mai multe calatorii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Traseul până la Cascada 7 Izvoare se poate face şi cu maşina (Moroeni - Cabana Scropoasa). Iar Cheile Zănoagei sunt uşor de parcurs la pas.
      Aşa că... vă aştept să ne întâlnim pe traseu, din orice parte aţi veni!
      Ioana

      Ștergere
  6. Ce frumoasa e zona Scropoasa... nici nu stiam de ea pana zilele trecute :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...şi bună de vizitat în orice anotimp!

      Ștergere
    2. hey da totus nu inteleg cum se ajunge de sus de la Babele pana acolo ...
      se coboara in jos ? ( adica dupa ce ai urcat pe jepii mici la babele mergi tot inainte pe partea cealalta a muntelui ( cobori la vale ...) si de acolo: " mai intrebi ? " ;))

      Ștergere
    3. De ce neapărat trebuie să ajungi la Babele? Dacă nu ai maşină, poate da... e bună varianta asta.
      De la Babele poţi coborî la Peştera.
      Dar am inserat mai sus toate modalităţile de a ajunge în zonă - inclusiv traseul marcat din Moroieni.

      Ștergere
  7. hey, hey ... nu ma tot taraganiti atata si sunati din talangi pe net ...
    pune-ti-va oasele la bataie si haida-ti sus in varfuri ! gata cu povestile !
    pai era o babuta avea 80 de ani si tot se ducea pan la Diham... si voi 7 pitici, pe aici... ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei... hei! Chiar nu înţeleg ce-i cu comentariul ăsta :)
      TOATE materialele din categoria „Călătorii" postate aici sunt realizate după o experienţă la faţa locului, pe respectivele vârfuri.
      Cărări cu soare, oriunde vrei să ajungi!
      Ioana

      Ștergere
    2. ;)) stiu , stiu ;)) asta esti tu ... dar imi place cand se oftica altii ( cum ca ar vrea si ei ) ... asa ca, i-am trimis la plimbare sa nu mai stea pe net ;))

      Ștergere
    3. dar cum de ai mer in atatea locuri ? ;))

      Ștergere