joi, 8 octombrie 2015

Distractie de weekend: Brana Aeriana si Brana Mare a Costilei





Traseu:
*Buşteni (Căminul Alpin) – Brâna Aeriană – Creasta Văii Albe – Brâna Mare a Coştilei – trecere scurtă prin Valea Albă – Brâna Văii Albe – Crucea Eroilor (Caraiman) – Babele – Piatra Arsă
*Traseul celorlalţi, de la Cruce: Crucea Eroilor (Caraiman) – Brâna Mare a Caraimanului – Cabana Caraiman – Jepii Mici – Buşteni

Data: 3 octombrie 2015


V-a spus cineva vreodată că oamenii care respiră munte au toate ţiglele pe casă, toate doagele prinse în siguranţe sau că normalitatea dansează în jurul lor? Sigur v-a păcălit...

Aşa se face că, în primul weekend de octombrie 2015, 10 persoane un pic plecate de-acasă – doar din Bucureşti, Braşov şi Câmpina, nu vă gândiţi la alt plecat ☺ – s-au avântat pe trei dintre cele mai spectaculoase (şi periculoase) brâne ale Bucegilor! Plus o creastă de Bucegi.
Plus o reîntâlnire scurtă cu Valea Albă.
Plus o vreme extra-super-excelentă!


Îmi puteam trece în palmares patru brâne de Bucegi într-o singură zi dacă nu mă desprindeam de restul trupei în apropiere de Crucea Eroilor. Ei au luat-o pe Brâna Mare a Caraimanului, eu – direct la Babele.

...Şi s-a nimerit ca Ion să „tragă chiulul” şi de data aceasta, ca la majoritatea turelor spectaculoase de anul acesta.

Văzusem, încă de anul trecut, fotografii ale lui Mircea şi Gică de pe Brâna Aeriană. „Cât curaj! Ce nebunie…!”, mi-am spus... şi deja mi se trasmitea adrenalina lor.
Nici nu mă gândeam că va trece un an şi voi fi chiar acolo, pe acea Brână la care visează mulţi... în acel loc unde natura se joacă în şi cu ochii tăi, unde sălbăticia e pur şi simplu minunată...!


TRASEUL SPRE BRÂNA AERIANĂ

În tren îl avem ca oaspete (sau el ne are pe noi ☺) pe Adi, pe care l-am cunoscut în tura de mai spre Omu. El are alt traseu, cu Gabi, pe la Mălăieşti, Vârful Scara şi altele.

Traseul spre Brâna Aeriană are o parte comună cu cel care merge spre „La Verdeaţă”, locul de pornire în Valea Albă.

De la Căminul Alpin urmăm indicatorul triunghi roşu – spre Pichetul Roşu şi Mălăieşti.
După aproximativ o oră de urcuş de la intrarea în pădure, apare un fel de intersecţie. Prima, spre dreapta, merge la Refugiul Coştila şi Brâna Aeriană.

Ţin minte că, la un moment dat, am făcut stânga de pe potecă.
Nu părăsim pădurea – o ţinem în sus pieptiş. Din ce în ce mai pieptiş.
Mai sunt câteva semne galbene (dungi fără contur) desenate pe copaci – ATENŢIE! Nu e marcaj oficial! Am pierdut aceste semne pe parcurs.

Alex şi Cosmin o iau mereu înainte – îi cred... au împreună mai puţin decât vârsta mea. Şi a altora din grup.

Privim în jos către Refugiul Coştila, cel atât de colorat.


 
☺ Refugiul Coştila (1690 m altitudine) este destinat alpiniştilor – de altfel, pe plăcuţa învechită de ani de la intrare scrie: „Accesul permis numai alpiniştilor”.

Intrăm în prima porţiune accesorizată cu lanţuri. E multă umezeală, de la ploile din săptămâna ce a încheiat luna septembrie şi a deschis luna octombrie.
Îmi trece rapid prin minte episodul Strunga Ciobanului din Făgăraş, cu ale sale lanţuri „îmbibate” de apă şi noroi.
E şi aici un pic de noroi, dar nu se compară... Şi e urcare.
Gică ne ghidează de sus; cu piciorul pus unde trebuie (mai bine zis, unde simte fiecare stânca) nu apare nicio problemă. Dana îşi aminteşte de tura de astă-vară la Brâna Aeriană (noi eram în concediu), că a fost mult mai uşor pe uscat.




 
Al doilea horn şi ultimul până la Brâna Aeriană este mai scurt decât primul. Trecem uşor.

S-au terminat lanţurile, nu s-a terminat căţărarea – printre crengi de jnepeni, printre rădăcini de jepi sau de alţi copaci, pe stâncă.
Mai avem o oră de urcuş temeinic până la intrarea pe Brâna Aeriană.

☺ În urma ninsorii din săptămâna în care am cucerit cele trei brâne şi-o creastă, n-am găsit Bucegii albiţi. Doar o pată de zăpadă mică, în drum spre Brâna Aeriană.

Peisaje până la Brână


 
 Dacă aplicaţi un zoom mare, puteţi desluşi, în centru-stânga, Cabana Diham (de orientat după cei doi stâlpi)

Azuga şi Buşteni


 

Antrenament pentru Brâna Aeriană


☺ Brâna Aeriană este situată în Peretele Vulturilor din Munţii Bucegi.
☺ Traseele de alpinism din Peretele Vulturilor (300 m înălţime) ajung până la 6A grad de dificultate.

De aici începe Peretele Văii Albe



Aproape de vârf, o porţiune de iarbă taie stânca. Este Brâna Aeriană

 

În aşteptarea intrării pe Brâna Aeriană

 



BRÂNA AERIANĂ, ÎNTRE FOTOGRAFII ŞI REALITATE

Am făcut ochii mari şi ficşi când am început să mă documentez despre Brâna Aeriană. Cât de expus părea totul! Eu? Să merg pe acolo? Mă mai gândesc... Dana zice că pozele sunt înşelătoare.
Mai discut cu ea, mă mai consult cu propria-mi conştiinţă, voinţă şi putinţă, mă mai uit la o mie de poze şi... da! cum să nu? MERG!

De la faţa locului: Fotografiile şi filmările până la Brâna Aeriană şi cu Brâna Aeriană sunt fooooooarte înşelătoare. Ceva spaimă, inima bătând nebuneşte... pe astea mi le închipuiam atunci când am dat prima filă a informaţiilor despre Brână.
În schimb, a fost doar savoarea şi savurarea MUNTELUI! O plăcere...!
Potecă destul de largă (e, totuşi, brână, nu vă închipuiţi Bulevardul Aviatorilor din Bucureşti!), asigurare în cabluri şi lanţuri, pe alocuri triple, de la un capăt la celălalt al Brânei.



Prima parte a Brânei Aeriene

 


Însă:
Ai cel mai rău rău de înălţime – stai acasă!
Brâna Aeriană este 100% expusă, nu e floare la ureche.

 

 
 
 

  

Înşir’te, mărgărite...







  


☺ După socotelile mele, am stat cam 20 de minute pe Brâna Aeriană, cu tot cu pauze de fotografii sau ca să nu ne călcăm pe picioare.


La final de Brână Aeriană

 
Crucea, în partea stângă a imaginii

 


 
 






Te măriţi cu mine?



CREASTA VĂII ALBE

Continuăm pe Creasta Văii Albe.





O fi ea creastă, da’ pe aici mă simt în largul meu.

 





Între stâncă şi Azuga se vede drumul spre Gura Diham. Undeva, într-o poieniţă, ascunsă acum de nor, e Cabana Diham


Înainte de Brâna Mare a Coştilei


 
 


SENZAŢII TARI PE BRÂNA MARE A COSTILEI (BMC)

Există şi alte trasee de întoarcere de pe Brâna Aeriană; noi l-am abordat pe unul dintre cele mai dificile. ☺ Dimineaţă, nu era stabilit 100% traseul de întoarcere de pe Brâna Aeriană. De văzut la faţa locului.

La ieşirea de pe Valea Albă, la masă, acum o lună, Gică ne arăta traseul BMC şi mi-a stat inima-n loc.
Ei, uite că fix pe aici am coborât!!!

Nu există elemente de asigurare (cabluri, lanţuri) pe Brâna Mare a Coştilei! Şi se circulă pe o potecă mai îngustă decât pe Brâna Aeriană. Aia a fost joacă de copii!
Pe „Aeriană” am zburdat, în vreo 20 de minute, pe Brâna Mare a Coştilei au fost două ore cât o zi de post.
O să vă spun că MI-A FOST TEAMĂ pe Brâna Coştilei, că am mers în marea majoritate a timpului pe BMC mai aplecată, cu o mână de sprijin pe iarba mare, că oamenii mă claxonau în glumă, la cât de încet (dar sigur ☺) mi-am mişcat picioarele.
A... de micile porţiuni de grohotiş am uitat să pomenesc?! Sincer, nici nu le-am (prea) băgat în seamă, la cât de concentrată eram să nu deviez cu un centimetru poteca. M-au secat pietricelele amestecate cu iarbă – orice pas greşit te poate arunca în gol.

 

Nu sufăr de rău de înălţime – am verificat. Pur şi simplu, în creierul meu, la coborâre, se instalează o rotiţă care provoacă teama. Aici n-a fost coborâre efectivă, dar capul meu l-a perceput, probabil, ca pe „traseu de întoarcere”.

Să las fotografiile să vorbească, să vedeţi de ce bat câmpii.

 
 

 


 
☺ Brâna Mare a Coştilei este dublă ca distanţă faţă de bucata pe care am parcurs-o noi.


SFATURI PENTRU BRÂNA AERIANĂ ŞI BRÂNA MARE A COŞTILEI

Este indicat să nu aveţi rău de înălţime – se traversează numeroase porţiuni expuse.
☺ Să nu vă inducă în eroare sistemele de asigurare (cabluri, lanţuri) de pe Brâna Aeriană – ACESTE TRASEE (cele trei brâne) NU SUNT PENTRU ÎNCEPĂTORI - persoane fără experienţă pe munte!!!
☺ Cu toată experienţa de „munţoman”, este necesară atenţia, concentrarea continuă.
☺ Şi... fără panică! Dacă aveţi ceva rău de înălţime şi ţineţi musai să mergeţi cel puţin pe Brâna Aeriană, evitaţi să priviţi în jos!
☺ Mergeţi în grupuri restrânse (maxim 10 persoane) şi, foarte important, cu cineva care cunoaşte traseul – mulţumim din suflet, Gică!

 
☺ Să aveţi nervii tari.
☺ Să aveţi rezistenţă pentru a merge peste 10 ore pe munte – trasee dificile (BMC-ul, Brâna Mare a Coştilei, o să pice cam la mijlocul traseului, dacă vreţi să vă întoarceţi într-una dintre localităţile de pe Valea Prahovei sau chiar dacă înnoptaţi într-una dintre cabanele de pe platou)

☺ Să nu mergeţi dacă iarba este udă (risc de alunecare).

☺ Ideal ar fi să aveţi în rucsac mănuşi pentru prize. Şi pentru că pietrele (mai) înţeapă.
Nu am întâlnit pasaje care să fi solicitat prezenţa unei cordeline.

Ascundeţi beţele de trekking la intrarea pe Brâna Aeriană (ca să nu mai zic de Brâna Mare a Coştilei) – vă încurcă şi, mai mult, vă pot dezechilibra. Este o potecă îngustă, totuşi.
De fapt, de pe la prima porţiune de lanţuri spre Brâna Aeriană, nu prea mai aveţi ce să faceţi cu beţele de trekking.


(Foto-info: Adrian Botescu)


REÎNTÂLNIREA CU VALEA ALBĂ şi BRÂNA VĂII ALBE

Din Brâna Mare a Coştilei se iese în Valea Albă. Ah, amintiri...!
Din cauza umezelii reci (aici abia apucă să bată soarele), am simţit greu prizele.




 
Nu durează mult, indicatorul cu Brâna Văii Albe apare imediat.


 
Pe Brâna Aeriană revin oricând, cu plăcere – dar cu întoarcere pe oricare altă parte decât Brâna Mare a Coştilei.
În Valea Albă, de asemenea – oricând, cu plăcere. Cât despre intrarea pe platoul Bucegilor din aceste trasee, Brâna Văii Albe este o încântare absolută (dacă mi se permite alăturarea). La cuvântul „superb” ar trebui plasate în dicţionar peisajele de aici, pe care am timp să le admir în linişte... şi fără teamă.
Uite cum „moţul” Releului Coştila răsare, încet-încet, din spatele tău, cum Crucea de pe Caraiman îşi arată şi ea întâi vârful, apoi braţele, apoi se desluşeşte din ce în ce mai bine, până îi sari în cale.

„Bucăţica” asta de stâncă m-a stresat în ultimele două ore

 

SINGURICĂ

Alex şi Cosmin o zbughiseră mult înainte, să prindă un tren.

 
Vali, Gabi, Dana şi Mădălina stabiliseră deja să caute cazare la Cabana Caraiman.
Gică şi Cristina intenţionau să coboare pe Jepii Mici, la frontale. Era deja ora 18:00.
Eu voiam să mă întorc în Bucureşti. Mari, de asemenea. Am pornit spre Babele, la telecabină. Speram să avem noroc şi să îşi respecte blazonul de a circula cu ultimii turişti rătăciţi pe platou.

Ea se gândeşte mai bine. Nu vrea să rişte cu telecabina care ar putea fi sau nu. Mai mult nu, la ora asta. Se alătură celorlalţi, pe Brâna Mare a Caraimanului.
Eu sunt de neclintit: mă duc singură înspre telecabină – ştiu că eu cobor încet şi i-aş fi încurcat.

Dau peste două grupuleţe, ultimele de pe traseu. Unii (cu sacoşe în mâini) ziceau ceva de telecabină, pe ceilalţi i-am abordat eu. Soţ şi soţie, cu doi copii. Îmi spun că nu se duc la telecabină, ci la maşină, la Piatra Arsă. I-am rugat frumos să mă ducă şi pe mine cu maşina până la o gară. În Sinaia.
Ura!!! Pot să mă relaxez!
Bate rău vântul pe platou. Vorbesc mult cu cei doi copii, care sunt cam de vârsta nepoţeilor mei – un băiat de cinci ani şi o fetiţă de opt ani. Fooooarte simpatici!
Ne apucă noaptea până la Piatra Arsă, micuţii sunt epuizaţi şi nu pot să alerge.
Mulţumesc, oriunde aţi fi, dragi braşoveni care m-aţi primit în maşina voastră şi nu m-aţi lăsat să bănănăi pe ditai platoul Bucegilor!

Aflu, ulterior, că Gică vorbise deja cu cei doi soţi, pentru mine. În orice caz, dacă pierdeam telecabina, m-aş fi repezit până la Cabana Caraiman, la cei patru colegi. Numai că semnal la telefon nu prea era... să ştiu exact dacă au găsit cazare.

☺ Ultima telecabină a coborât la 18:40.

Mare de nori pe platoul Bucegilor


În Sinaia, am ţinut legătura cu Mari şi... am nimerit la acelaşi tren. Eu am aşteptat vreo oră şi jumătate prin gară şi împrejurimi – urât e să fii singur la ora aia (21.30-22.00) în gară!
Am mai rătăcit prin centru – cu PET-ul de apă plată după mine. Am mâncat un sendviş, ieftin, cald şi cu de toate. Am povestit niţel cu Gabi, de la Mălăieşti.
M-am reîntâlnit cu Mari în tren – una s-a suit din Buşteni, alta din Sinaia.

Aproape de miezul nopţii am intrat în casă, cu atâtea frumuseţi întipărite în memorie. O zi superbă! Cu de toate. Pentru care, da, merită să-i mulţumim lui Gică! Înzecit.
Pentru că şi-a rupt din timpul lui de munte ca să ne conducă pe Brâna Aeriană, pentru că ne-a aşteptat atunci când a fost nevoie, pentru că a întins o mână de ajutor, la propriu; pentru că ne-a oferit indicaţii atunci când nu putea să ne ajute fizic. Pentru că ne-a insulflat mereu încredere. Pentru că ne-a liniştit într-un moment mai tensionat al traseului. Pentru TOT.



SURSE DE APĂ
Cel mai indicat este să vă căraţi apă de acasă/de la magazin.
Nu contaţi pe izvoraşele temporare formate după ploi; sunt... temporare.
Noi am găsit câteva (toată săptămâna a plouat), dar îţi potoleau doar setea de moment, în lipsă de altceva.
Până la Cabana Caraiman nu veţi întâlni o sursă de apă sigură.


INDICATOARE. Altitudini, durată
Triunghi roşu, apoi NEMARCAT: Buşteni - Căminul Alpin (925 m altitudine) – în apropierea Refugiului Coştila (1690 m) – aprovimativ 2 ore – Brâna Aeriană (~2300 m) 3 ore

Nemarcat: Brâna Aeriană – Creasta Văii Albe 1 oră – Brâna Mare a Coştilei – intrare scurtă pe Valea Albă 2 ore

Nemarcat: Brâna Văii Albe (~2200 m) – Crucea Eroilor (2291 m) aproximativ 30 de minute

Cruce roşie: Crucea Eroilor – Cabana Babele (2206 m) 1 oră

Bandă galbenă: Cabana Babele – Complex Piatra Arsă (1950 m) 1 oră.

Traseul celorlalţi, de la Cruce
Punct albastru: Crucea Eroilor – Cabana Caraiman (2025 m), pe Brâna Mare a Caraimanului 30 minute

Triunghi albastru: Cabana Caraiman – Valea Jepilor (Jepii Mici) – Buşteni 2 ore şi 40 de minute.
*Sâmbătă 3 octombrie, Gică, Mari şi Cristina au stabilit un record de 1 oră şi jumătate în coborâre pe Jepii Mici (de la ora 19:00 la ora 20.30).

TOTAL sâmbătă: 12 ore eu (inclusiv pauza de masă şi celelalte pauze mai mici), 12 ore şi jumătate pentru grupul care a coborât în Buşteni pe Jepii Mici.


CHELTUIELI ÎN TURA „BRÂNA AERIANĂ, 3 OCTOMBRIE 2015”

În plus faţă de mâncarea pe care mi-am adus-o de acasă, am cumpărat o apă plată la 2 litri (4,5 lei) şi un sendviş consistent (4 lei), ambele din Sinaia.

În rest, tarifele CFR-ului drag, pe rutele Bucureşti – Buşteni şi Sinaia – Bucureşti:
41 de lei la dus + 41 de lei la întoarcere.



NU încurajez pe nimeni să meargă pe trasee nemarcate – descriu, eventual dau sfaturi, din propria experienţă.

Cei care aleg un anumit traseu au DATORIA să se informeze despre el, să îl studieze şi să decidă în cunoştinţă de cauză dacă au capacităţile necesare pentru a-l parcurge.

NU pot DECIDE eu în locul nimănui!


Dacă vă face plăcere, citiţi şi alte aventuri din Bucegi:

Omu – Early edition (luna mai)
De la Omu cu grindina după noi (traseu Peştera – Omu – Babele)

Am urcat pe Jepii Mici şi am coborât pe Jepii Mari (plus un drum până la Cruce)



IARNA (şi PRIMĂVARA calendaristică)




NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de „Poveştile mele”, Gică, Mădălina, Alex, Cosmin, Mary, Gabi, Dana, Cristina şi domnul Nedelcu.


Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

18 comentarii:

  1. Multumim, Ioana. Oameni atat de frumosi si buni!
    Multumim d-lui Gica Ceaus, prieten drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare plăcere, Mădă!
      Îi mai mulţumim o dată lui Gică - merită!!!

      Ștergere
  2. Nu-mi vine sa cred ca acum 45 de ani,am strabatut si eu cateva din traseele astea. Era bine ca nu eram prea informati si ne avantam orbeste.Azi e cu totul altfel,dar la fel de frumos muntele.Te admir pentru pasiunea ta.Cu drag,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulţumesc!
      Muntele este libertate, natură... Peisajele n-o să se termine niciodată...
      Ei... aşa era pe atunci, nu exista atâta documentare ca astăzi, însă pasiunea era mai puternică decât orice. Sunt sigură că aveţi amintiri de neuitat din turele dumneavoastră!
      Cu drag,
      Ioana

      Ștergere
  3. Am citit cu sufletul la gura, cu gandul sa-mi iau tensiunea si totodata ma intrebam daca eu as fi in stare. Cred ca doar pe prima parte as merge, a doua la coborare as incremeni de frica. Cablurile imi sunt de mare ajutor si daca mai e doar la urcare e floare la ureche. Cine stie... oricum ne trebuie pe cineva care sa cunoasca traseul, nu abandonez ideea poate sunt alte rute mai permisive.
    Felicitari pentru tura, pentru fainele imagini, multam de jurnal.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Prima şi prima dată când am dat de pozele cu Brâna Aeriană, acelaşi gând l-a avut şi eu: „Nu (cred că) pot!"
      La faţa locului este altceva, există atmosfera de grup, există un om care ştie traseul şi „chichiţele" sale, există peisajele de care nu te mai saturi.... şi, da... îţi doreşti să mergi mai departe, spre culmi, văi, pe poteci, printre jnepeni, mai departe...
      Brâna Aeriană este bine dotată cu lanţuri şi cabluri, pe Brâna Mare a Coştilei e nimic de sprijin - decât propriile mâini şi picioare.
      Mulţumesc din suflet pentru cuvintele frumoase!
      Ioana

      Ștergere
  4. Frumos jurnal! Felicitări şi pentru el, şi pentru tură.
    De ştiut, dacă se doreşte ieşirea rapidă în platou din Brâna Aeriană sau evitarea unei brâne lungi şi expuse se urcă în doar 10 minute Hornul lui Gelepeanu, un traseu elementar deşi numele de horn e derutant (e floare la ureche pe lângă Hornul Mălăieştilor de exemplu). Hornul e fix în punctul în care Creasta Văii Albe întâneşte BMC (sunt sigur că nea Gică v-a vorbit despre el).
    PS. Chiar dacă ultima telecabină coboară la 17, sau la 18, sau la 18.30, uşa clădirii se închide la ora 16 fără drept de apel (programul e oficial până la 15.45). Telecabinele după ora 16 coboară doar dacă la ora închiderii este coadă, cursele continuând până la preluarea tuturor din coadă. Ultima dată, acum vreo 5 ani (când fiica mea era mult mai mică şi nu am riscat o coborâre pe Jepi), am avut marele noroc să ajungem la 16 fără un minut, după care uşa s-a închis DEFINITIV, dar coada din interior era atât de mare încât abia pe la 18 şi ceva am urcat în telecabină. Norocul nostru a fost că fiind ultimii, ultima telecabină a coborât cu doar patru oameni, putând admira în voie peisajul de la orice fereastră, ba am şi putut filma când şi când prin geamul deschis din spate.
    Căpcăunul cel bun

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dragă domnule Căpcăun :)
      Chiar am avut în intenţie, la un moment dat, să urcăm Hornul lui Gelepeanu. Până la urmă, Gică a optat pentru BMC.
      Cât despre telecabină, acum o lună era o coadă maaaaaare la ora 17-18, afară. Eu am pornit cu ideea că „merge până la ultimul client" şi speram să o prind.
      Am avut mare noroc cu acea familie din Braşov şi cu maşina lor!
      Numai bine,
      Ioana

      Ștergere
  5. Foarte fain jurnalul! Felicitari pentru tura si pentru...curaj :p!
    Brana aeriana a fost mult timp unul dintre visurile mele legate de Bucegi, dar care nu s-a materializat insa pana sa plec din tara si care este putin probabil sa se mai materializeze acum, cand revenirile mele in Carpati sunt mult mai rare. Ca sa nu mai vorbesc ca nici antrenamentul si curajul nu mai sunt aceleasi. Dar ma multumesc cu jurnalele tale ;). Carari cu soare in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc!!!
      Am cunoscut, anul acesta, câţiva oameni minunaţi, alături de care am „construit" drumeţii de vis! Unul dintre aceşti oameni este domnul Gică - a avut răbdare cu noi, ne-a insuflat curaj şi ne-a dus prin locurile cele mai extra-super ale Bucegilor, începând cu Cascada Vânturiş.
      http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2015/05/la-cascada-vanturis-din-muntii-bucegi.html
      Poate ne întâlnim, cumva, pe munte, în rarele momente când iei la picior Carpaţii... cine ştie?!
      Îmi pare rău că nu ţi s-a îndeplinit visul cu Aeriana - dar... never say never!!!
      Sunt convinsă că ai avea curaj şi picioare să duci la capăt o tură ca aceasta!
      Ioana

      Ștergere
  6. vai vai vaiiiiii, nu-mi gasesc cuvintele care sa exprime admiratia... sunteti colosali! Traseul acesta mi se pare cel mai spectaculos! fotografiile sunt COLOSALE... wow ce privelisti... ati fost pur si simplu pe o sfoara la stele, în ceruri!
    felicitari - trebuie sa mai privesc o data si înca o data fotografiile... incredibil! super-mega-frumos!
    te pup :-* O saptamâna faina sa aveti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este, într-adevăr, cel mai spectaculos traseu pe care l-am făcut vreodată.
      Brâna Aeriană şi Brâna Mare a Coştilei sunt un spectacol extraordinar, fotografiile (şi unghiurile de fotografiere) nu fac decât să redea o mică parte. Chiar am fost norocoşi să ne aflăm acolo, la un pas de cer, pe o vreme splendidă!
      Apropo de fotografii, şi eu le tot privesc... şi aproape că nu îmi vine să cred că am fost acolo :)
      Weekend frumos!

      Ioana

      Ștergere
  7. Nu sunteti sanatosi la capatzana, maica! Adica, pardon, taica! Ce-ati cautat, nebunilor frumosi, pe crestele alea? Eu m-am dat la 14 ani (pe vremea odiosului) pe partea cu Caraimanul si am lesinat de frica, tinându-ma cu disperare de cele doua cabluri ruginite, care pareau sa se destrame la orice tragere mai babana de ele...

    Stii ce ma enerveaza la tine :) ? Ca citesc un articol, apoi peste doua ore revin si îl recitesc. Apoi a doua zi iar îl iau de capat, ca mai târziu sa reiau fotografiile la puricat. Adica vreau sa spun ca ai un blog care atrage ca un magnet cititorii.
    Multumesc pentru peisajele superbe si pentru verva naratiunii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi se pune un nod în gât (o senzaţie de suuuuuper-biiineeee) atunci când lecturez cuvintele tale. Mulţumirile par seci... dar, totuşi, un MARE mulţumesc!
      Mmmm... aşa pare din poze, că nu am fi sănătoşi :) Dar, la faţa locului, însufleţiţi de Gică şi în compania celorlalţi oameni speciali din grup, înconjuraţi de peisaje măreţe şi cu dorinţa de merge mai sus, spre mai frumos... e... ceva de vis! O nebunie! Şi mie îmi pare la fel acum, la o săptămână după toată aventura...!
      E ceva de trăit „o dată-n viaţă", probabil.

      Încerc să intuiesc faptul că lanţurile/cablurile despre care vorbeşti mai sus erau pe Jepii Mici - acum s-a refăcut traseul în această privinţă; au pus chiar şi nişte scări :) Uite aici:
      http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2015/07/pe-jepii-mici-cu-escala-la-portita.html

      Cu mare drag,
      Ioana

      Ștergere
  8. Nu uitați de casca de alpinism, este un accesoriu indispensabil pentru orice traseu în abrupt. Riscul căderilor de pietre este mare, chiar și pe trasee ușoare din punct de vedere tehnic.

    RăspundețiȘtergere