joi, 12 aprilie 2018

Hotelul de gheata numarul 13 de la Balea Lac (cu muzica)

  

Cum staţi cu frigul? Vă e dor de -10 grade?
Nici mie. Doar de Bâlea Lac şi al său Hotel de gheaţă.
Din care hotel nu am gustat decât nişte camere zise muzicale. Fără biserică (biserica de gheaţă, of course!) şi igluuri, că ne-am cam grăbit cu vacanţa iernatică – în combinaţie cu Sibiul. Nici măcar o bucăţică de fundaţie de biserică şi/sau igluuri n-am distins.
...Dacă grăbit se poate numi finalul de decembrie – oricum, Hotelul de gheaţă de la Bâlea a fost inaugurat fix cu o săptămână înainte să-l acaparăm noi. Şi alţii ca noi.

sâmbătă, 17 martie 2018

Pe Valea Prahovei, la castele: Cantacuzino Busteni




 
Cum e să te plimbi pe Valea Prahovei şi să mergi doar LA munte, nu PE munte?
La mine, cu mâncărimi infinite în tălpi.
De la începutul anului mă lupt cu o bubă de călcâi, şi până acum a câştigat ea. Detaşat. Aşa că mă mişc pe asfalt ca melcul beat.

Dar nici poalele munţilor nu-s de lăsat deoparte, mai ales într-o zi în care soarele-şi coboară razele dulci.
Aşa că am săltat rucsacul şi am lăsat paşii să cutreiere prin castelele de pe Valea Prahovei.

Am călcat după mai bine de 20 de ani la şi în Castelul Peleş al Sinaiei, iar check in-ul următor l-am dat la Cantacuzino-ul de Buşteni.

vineri, 9 martie 2018

Agassi, omul imperfect care ura tenisul





Editura: Publica
Anul apariţiei: 2011
Titlul original: Open: An Autobiography (cartea a apărut pentru prima dată în SUA, în 2009)


I-am tot dat târcoale nişte luni.
Am amânat lectura, din motive şi motive.
Voiam să o cuprind în Perfecţiunea ei. Să-mi induc starea Perfectă.
Ştiam că va fi cartea Perfectă. Sau cel puţin se va apropia de ideal.

Nu degeaba Open-ului lui Andre Agassi i s-a spus cea mai bună carte de sport (şi nu numai) din toate timpurile.
O carte atipică. O autobiografie inedită.
Un bestseller.

sâmbătă, 3 martie 2018

Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea... prin parcuri REGALE („Mihai” şi „Carol”)





(continuare de AICI)

Sau, aşa cum vă promiteam în materialul dedicat toamnei, urmează seria exclusiv nocturnă.
Biiine, s-au mai strecurat părticele de seară în materiale foto-povestite anterior – dacă doriţi să revedeţi, la final găsiţi toate link-urile.

Aşadar...
Dincolo de partea întunecată a parcurilor (mai ales noaptea ☺ buu-huuu-hu), vă propun să presărăm astăzi puţin romantism – luminat cu gingăşie de natură.
Un pachet de alungat deprimarea.

Aaa... nu uitaţi de povestea din interior, cu Fântâna Modura cea pierdută şi regăsită, cu Prometeu şi Hercule, cu Nimfa adormită.

luni, 26 februarie 2018

Alb-negru în Parcul Tineretului (Povestea Parcului Tineretului)




Am scris de o mie de ori despre „parcul de lângă casă” – Parcul Tineretului... şi să n-am eu o poveste clasică de aici, cu istorie, legende şi toate cele?!

Hai să facem o reparaţie istorică... ocazia nu putea fi mai potrivită decât aceste tablouri mi-nu-na-te surprinse de Adi într-o seară de ianuarie, când a căzut una dintre puţinele ninsori... adevărate ale iernii – zăpada oricum s-a risipit a doua zi.
Dacă anul trecut am avut o iarnă interminabilă (cu poveştile ei surprinse AICI), acum, în final de februarie, iarna s-a trezit cu adevărat. Dar asta e o altă poveste...

sâmbătă, 24 februarie 2018

Pe creasta, la Magura Codlei (Muntii Persani)





*Traseu: Codlea – Mărul Dulce – Poiana lui Sulică – zona Cetatea Neagră (ruine) – Vârful Măgura Codlei – Poiana lui Fâstâcală (denumire populară) – Zona Maial – Codlea


„La pomul lăudat...”
Stai, că nu-i aşa! ☺ Dar putem porni de aici.
Adică: Te aştepţi la o plimbare monotonă prin pădure – fie ea pe ceaţă şi noroi/zăpadă, cum se anunţa în ziua aia – la altitudine joasă, şi-ţi iese în cale Măria Sa Stânca, care stâncă solicită şi căţărare... mmmm, nu-i fantastic? Toate întregite de o groază de sălbăticie.
Ce mai, un traseu surprinzător! Nici prea lung, nici prea scurt. Bun de pus sângele în mişcare.

vineri, 23 februarie 2018

Racos, coltul cu nestemate: vulcan, coloane de bazalt, lac de smarald si castel (Muntii Persani)





(un fel de continuare de AICI)

Când colegii de suferinţă din tura de Cheile Vârghişului – Peştera Mare de la Mereşti au început să pronunţe „Racoş”, nici n-au apucat să termine şi eram prima pe listă.
Racoşul cel plin de obiective era varianta lor de întoarcere spre case – opt oraşe ale României, nu multe . Doar eu m-aş înhăma la un mic-mare ocol, pentru ceilalţi e în drum.

De ce-am izbucnit de nebună şi nici n-am vrut să aud de altă variantă de umplere a ultimei zile de şedinţă?

vineri, 16 februarie 2018

Platoul alb al Bucegilor şi „drumul de iarnă” versus „drumul de vară”




Traseu:
*Staţia telecabină Babele – Cabana Babele – Vârful Jepii Mici – Complex Piatra Arsă – sub Vârful Furnica – Cota 1400


După lupte seculare care au durat aşa, cam două luni, am pus la cale prima ieşire înaltă din iarna 2017/2018.
Adi, cu bocanci noi la purtător, decide că-i vremea de reînnoit colecţia de fotografii din Bucegi.

Cum tocmai am aflat că la Babele Cabana va mai fi închisă ceva vreme, am refăcut din mers planul cu o cazare acolo şi cu două (mini)ture în două zile.
Ne facem de cap într-o singură zi, care va să zică!

joi, 1 februarie 2018

Muntii Persani: Cheile Varghisului – Pestera Mare de la Meresti





„De 1 Decembrie, să fie sedinţă!”, a decretat Călin.
Şi noi, cuminţi, ne-am adunat. Că doar nu era să ne facem de râs şi să nu ne prezentăm la datorie. Păi?!

Păi, şi dacă e cu spectacol sălbătic... cum să refuzăm?! Ia spuneţi!

Mi-era doooor taaaareee de o adunare pestriţă, cu oameni ba de prin Arad, ba de prin Braşov, Sibiu, Deva, Timişoara, Târgu Mureş, Aiud... wow!... zici că sunt staţii de cursă lungă CFR.

Unde mai pui că zona (muntoasă) Harghita-Covasna o visam de nişte timp.
Două împliniri de suflet în finalul anului!

miercuri, 17 ianuarie 2018

Nostalgii de toamna – printre super-culori, la povesti cu parcuri si fantani




 
Vă mai amintiţi fotografiile de toamnă din Cozia? Am nimerit atunci FIX în mijlocul celor mai aprinse culori.
Eu retrăiesc şi acum paradisul din pădurile de deasupra Oltului...
☺ Priviţi AICI, AICI şi AICI cum poate înnebuni natura în cel mai bun sens posibil, într-un basm din care nu (mai) poţi evada.


luni, 15 ianuarie 2018

Un premiu pentru „Poveştile mele”!





Acum o lună, primeam un telefon de la domnul Valentin Ţigău, vicepreşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România (AJTR) şi realizator Radio România Internaţional.
Premiu? Eu?! Adică îmi dă cineva mie premiu?! Da’ de ce? Pentru bloguleţul ăsta pe care mă joc de-a pozele şi traseele montane şi un pic de-a călătoarea prin(tre) mici-mari obiective turistice? Pe care mă încăpăţânez să ocolesc traficul cu orice preţ?
Primim cu drag dacă-i de luat! Cu cel mai mare drag!

De atunci, de la mijlocul lui decembrie, am mai pus la punct detalii organizatorice; ca să nu mă urc în autocarul de Buşteni, de exemplu. Nu că n-aş fi în stare. Dar – numai de data asta – glumesc.