marți, 22 mai 2018

Operatiunea Geoagiu – Muntii Apuseni: Cheile Madei, pe creasta, pana la Varful Dosu




Traseu:
*Satul Mada – creasta Cheilor Madei – Vârful Dosu – satul Mada
 

Energizaţi după o repriză de gulaş şi una de somn în aşternuturi calde, o luăm din loc pentru prima drumeţie montană din Operaţiunea Geoagiu.
Eu am în plus în bagaj un apus la înălţime!

Facem rapid joncţiunea cu Tibi, Iudit, Călin şi Lucia şi batem palma pentru prima oară cu Mircea şi Cristina din Piteşti.
Străbatem 12 kilometri cu maşina din Geoagiu-Băi în satul Mada, ambele de pe teritoriul judeţului Hunedoara. Drumul Judeţean 705 este în cea mai mare parte asfaltat.

marți, 1 mai 2018

Operatiunea Geoagiu Bai – Mica aventura de seara cu apus si distractie cu gulas (ce sa vezi in Geoagiu)





Mica aventură începe înainte binişor de Geoagiu, pe Valea Oltului, unde un tir s-a instalat de-a latul şoselei.
Nimeni să ne semnalizeze – „pe aici nu se trece!”; ba se trece, ca să iasă cu haos, că e mai mişto aşa. Tirurile încearcă să întoarcă şi ocupă carosabilul, ele şi celelalte maşini circulă nestânjenite înspre „accident”. Cum ziceam, nimeni nu opreşte nimic, nu e semn de nicio autoritate, că doar nu e treaba lor.
Funcţionează telefonul fără fir – aşa aflăm care-i treaba.
La benzinărie, Mery îl reperează pe Dan Bittman. Nu sărim la gâtul lui , îl lăsăm să-şi vadă de drum. Ceea ce ne dorim şi nouă.