marți, 8 iulie 2014

Bucegi: Am urcat pe Jepii Mici şi am coborât pe Jepii Mari




Traseu:
Buşteni - Cabana Babele (prin Valea Jepilor Mici)
Cabana Babele - Crucea Eroilor (pe Brâna Caraimanului) - Cabana Babele (pe drumul comun) - Cabana Piatra Arsă - Buşteni (pe Jepii Mari)

Am început cu un mic-mare ghinion: în afara faptului că jumătate dintr-o bretea de la rucsac era desprinsă pe jumătate - ceea ce nu am observat de acasă -, când să-l trântesc în spate, să o luăm la sănătoasa, s-a rupt fermoarul de la compartimentul de sus. Şi nu era burduşită gentuţa mea. ☺
A fost şi noroc: puteam păţi asta pe munte, iar lucrurile să alunece eventual în prăpastie.

Aşadar, ia şi pierde vro’ juma’ de oră în căutări de rucsac nou!

Aaaa...! Şi ceaţa!
Ce acoperea mare parte din creste. Un punct de reper e că nu se zărea nici urmă de Cruce.
Precaut, Ion îmi zice să abordăm telecabina ori un traseu mai uşor. I-auzi!!! Pentru ce am venit??? JEPII MICI!!!
Am parcurs cei 100 de metri până la Salvamont-Pompieri, pentru... un sfat. Poate-poate ne zic ăia ceva... prăpăstios şi scapă el de nebuna cu nebunia ei de excursie.

Nu sunt novice pe munte şi aveam presimţirea că ceaţa se va ridica. Ăia nu erau nori de ploaie. Şi, dacă erau, aveam pregătite apărători – o gecuţă, respectiv o pelerină.
Nu erau ăia nori să nu vezi la un metru în faţă pe traseu!
Să ajung undeva atât de aproape de o realizare (cât de mică) şi să abandonez chiar înainte – nu e pentru mine!



Să fiu un pic nostalgică.
Am revenit în Bucegi după vreo cinci ani. Am lipsit în acest interval în principal din cauză de... monotonie – am străbătut zonele până la saturaţie, de mai muuuulte ori într-un an.

Mă destăinuiam, în materialul dedicat locurilor de POVESTE pe care le-am străbătut în România că am crescut cu Bucegii...
Munţii situaţi la circa 130 km de Bucureşti mi-au bucurat copilăria şi începutul de adolescenţă în taberele şcolare, în care îi mulţumesc mamei că m-a abandonat.


Revenind la excursia din 5-6 iulie 2014.
De ce sunt mândră şi de ce mă laud?

UNU: Am refuzat cu desvărşire, în ocaziile (nu multe, ce-i drept) ce mi s-au oferit, să o iau pe Jepii Mici (Valea Jepilor Mici), pe traseul ce duce din Buşteni la Babele via Cabana Cariaman.
Motive: Bau-Bau. Traducere: lanţuri, porţiuni înguste de pus piciorul, cruci pe parcurs. Asta era gura târgului, inclusiv a lui Ion, care s-a lăsat greu-greu-greu de tot convins să abordeze un astfel de traseu lung (patru ore) şi periculos. Deoarece coborâse doar pe acolo, acum 15 ani (!) şi ţinea minte că e... cam aiurea.



Eu, de una singură ori însoţită (dar nu de Ion), am mai mers pe jos din Buşteni la Babele, dar prin Sinaia - Poaina Stânii/Reginei - Piatra Arsă.
Jepii Mari i-am abordat de două ori, din Buşteni până la Refugiul Salvamont – Piatra Arsă, apoi o oră până la Babele.

În ciuda numelui, JEPII MICI sunt mai periculoşi decât Jepii Mari!


PUNCTUL 2 ESTE... URSUL.

Era 2005, mai.
Traseul de mai sus: Buşteni - Refugiul Salvamont - Piatra Arsă, apoi o oră până la Babele.

Ia uite ursul!...
Animalul se plimba pe sus, pe stânci, departe de noi, şi ne-am amuzat că l-am prins live.

Însă ursul ne-a urmărit prin jnepeniş – erau câţiva turişti la Refugiu care... făceau ceva gălăgie, dar am presupus că aşa fac ei conversaţie. ☺
Moş Martin s-a ridicat în două labe când am întors capul, să analizăm situaţia, moment în care am luat-o la sănătoasa. Prin nu’ş ce coincidenţă, ursul ne-a lăsat în pace.
Am aflat POVESTEA cu fluierăturile abia la Babele, două ore mai târziu.
Am alergat până la Piatra Arsă - prin zăpada moale şi grea.

Toată lumea de la ceea ce va deveni Complexul Sportiv Naţional „Piatra Arsă” s-a mirat că am întâlnit animăluţul chiar în acea zonă. Până atunci, (aproape) nimeni nu mai auzise de dânsul atât de aproape de cabană...
De, ce ţi-e şi cu norocul! Căci puteam fi oale şi ulcele de mult; mda, asta la figurat, căci nu prea mai aveai ce alege din noi după tratamentul domnului mormăitor...

Până la Babele, destinaţia finală, abia m-am târât în 2005, fiindcă picioarele nu mi s-au oprit din tremurat.

În urma păţaniei, ne-am jurat – hai, promis! – că vom urca NUMAI cu telecabina până la Babele.
Şi uite că am trecut peste... prejudecăţi.


Înaintea fiecărui traseu, dar şi pe parcurs, ai de-a face cu plăcuţe pe care scrie „Atenţie, zonă frecventată de urşi!” - inclusiv la Cabana Babele.
Ideea e:
☺ Să nu îi bagi în seamă, că nu te bagă nici ei pe tine. Fiecare cu drumul lui. Urşii nu atacă decât dacă se simt în pericol.
☺ Să ai un fluier cu tine, să faci zgomot pe traseu.

Început de traseu Buşteni – Cabana Caraiman – Babele. Urcuşul e încă domol


Am pus un picior înaintea altuia şi am urcat.
Aproape patru ore până la Cabana Caraiman, dar cu opriri dese, pentru mici amintiri fotografice şi fiindcă nu am vrut să forţăm nicio clipă.





Aveam timp la dispoziţie, am vrut să simţim SAVOAREA MUNTELUI, să ne plimbăm prin NATURĂ. Dacă mi-e permis termenul „plimbare” la o diferenţă de nivel de 1300 m...
Până la Babele, am tot staţionat să admirăm micile căderi şi ochiuri de apă, care ne-au adus aminte de Valea lui Stan.



Distanţa între Cabanele Caraiman şi Babele se parcuge în mod normal în 45 de minute.
Traseul întreg, Buşteni – Babele, durează teoretic, conform indicatoarealor, 4 ore-4 ore şi jumătate.

CONCLUZIE

Bau-Baul a fost lăsat în bârlogul lui; să se ascundă printre gânduri.
Traseul ocoleşte, bineînţeles, drumul telecabinei.
Nici vorbă de căderea de 45 de grade pe care o execută telecabina la coborâre şi care mi-a îngheţat inima în timp ce priveam Caraimanul.
„Eu pe aici n-o s-o iau niciodată!” nu mai există. Am vrut şi am reuşit!

Cine vrea să dea cu zeflemeaua „ce mai realizare!” să dea, că e o ţară liberă!
Eu simt că am mai trecut peste un obstacol. Care ştiu că era mai mult de ordin psihologic!

...Nu ştiu când o să mai ajung pe aici... Când o să mai reuşesc să trag de Ion, cunoscând acum ce îl aşteaptă.





!!! Totuşi, fără antrenament montan, nu vă aventuraţi direct pe Jepii Mici !!! Mai ales la COBORÂRE.
Şi nu în teneşi ori pantofi de sport cu talpă subţire!!! Cum am văzut la unele persoane care s-au încumetat să coboare pe Jepii Mici în timp ce noi urcam şi cărora (sper că doar în sinea mea ☺) le-am arătat o strâmbătură din nas de toată frumuseţea!

Îmi plac aventurile, îmi plac traseele în care eşti ghidat de lanţuri (mie îmi oferă stabilitate), îmi plac de asemenea traseele care au „scări”, adică pietre/stânci pe care să poţi înainta ca şi cum ai urca nişte trepte.



 Flori-de-colţ în apropierea Cabanei Caraiman


SUB SEMNUL ALBASTRULUI. Altitudini, durată

Indicatoarele-marcaje au fost în principal... albastre.
Cruce albastră: Buşteni (850 m altitudine) – Babele (2206 m), pe la Cabana Caraiman (2025 m) 4 ore - 4 ore şi jumătate


 
Punct albastru: Cabana Caraiman (2025 m) – Crucea Eroilor Caraiman (2291 m), pe Brâna Caraimanului 1 oră


Muţuroiul ăla mic-micuţ din dreapta sus aveam să îl vedem de aproape duminică – ba chiar să stăm deasupra lui; sâmbătă îl priveam cu admiraţie de jos, de la Cabana Caraiman


Triunghi albastru: Cabana Piatra Arsă (1950 m) – Buşteni (pe Jepii Mari) 2 ore şi jumătate






Şi...
Cruce roşie: Crucea Eroilor - Babele
Bandă galbenă: Babele - Piatra Arsă

La Cruce am insistat (eu!) să ne avântăm imediat după ascensiunea pe Caraiman, sâmbătă 5 iulie.
Aşa ţi se întâmplă dacă dai uitării un loc, te trădează memoria: am trăit cu senzaţia că sunt aproximativ la aceeaţi altitudine Cabana Caraiman şi Crucea. Când colo, mai dă-i de urcat aproximativ 300 m!

Am simţit asta din plin duminică, tot de la Caraiman, unde ne-am întors. Sâmbătă am tulit-o direct la Babele, până la urmă.

Cabana Caraiman a rămas în urmă...

Şi tot duminică, ceaţa ne-a dezumfat planurile (de fapt mie, că Ion s-a bucurat că a scăpat!!!) de a ajunge până la Vârful Omu (2505 m altitudine) şi de a coborî de acolo în Buşteni.



Drumul spre Cruce pe Brâna Caraimanului
 

În spate de tot (stânga), se întrezăreşte staţia Telecabinei Babele
 



   
A FOST O DATĂ... BABELE. COPILĂRIEI

Nu a mai rămas aproape nimic din imaginea copilăriei.
Intrarea pe care o ştiam eu de acu’ o mie de ani era încuiată, camerele unde stăteam cazaţi şi câte 8-10-12 nu mai sunt funcţionale...
Totul este destul de învechit – renovări s-au făcut, dar în cantităţi mici...
Ce-i drept, patul nu scârţâia, apa caldă a curs la un moment dat... căldura la calorifere a intrat în cameră cândva...
Ştiu că e cabană, dar Piatra Arsă şi Mioriţa (Cota 2000) arată de „n” ori mai bine...

Eu una o să încerc să trăiesc cu AMINTIRILE frumoase... din TABERELE dinainte de 1990, chiar dacă atunci baia era pe hol (şi acum sunt camere cu baie afară) şi cazarea - la grămadă. Nu aveam nimic de comentat.
Probabil că exigenţa vine şi cu înaintarea în vârstă.

Ultima oară am dormit la Babele în iarna 2005, cea cu ursul. Şi atunci încântarea m-a ocolit. Ţin minte că tot dezamăgită am fost.
Dar am revenit. Căci amintirile au fost mai puternice.




Babele – un loc miraculos, unde m-am îndrăgostit de munte. Copil fiind, am colindat în toate direcţiile.
Babele - locul unde m-am trezit cu gura căscată, la propriu, de fascinaţie. Unde am văzut unele dintre cele mai încântătoare apusuri.

Da, cred că zona Babelor va rămâne, în ciuda tuturor, bucata aceea ce de cer şi de pământ care îmi va furniza fiori... de bucurie şi de acum înainte.

Voi aveţi astfel de locuri? De care să vă simiţi ataşaţi, indiferent de orice?
În România sau aiurea?


PICIORUL MEU...

Tendon, ce-o fi, m-a secat.

Mai era vreo oră până la destinaţie şi semnele începuseră deja să apară.
Întâi încetişor. Apoi au căpătat curaj şi au dat târcoale cu tupeu.
E vorba de piciorul drept, cel care se pune înainte la coborâre.
Nu m-au tentat, până în această excursie, încălţările-bocanci - ştiu, e nevoie pe munte, dar m-am descurcat bine merci şi fără.

Am coborât de o mie de ori – numai de la Omu în Buşteni de vreo trei ori, ca să pun la socoteală cea mai mare altitudine (de la 2505 m la 850 m) străbătută de mine.

Nu am experimentat în viaţa mea vreo durere, cu toate că urăsc să cobor – fac o febră musculară, de zici că am urcat 5000 m încontinuuuu! Mie dă-mi să urc şi las’ pe altul să coboare!
Durerea a venit un pic mai sus de gleznă, din ce în ce mai rea. M-am oprit să beau apă doar şi când am apucat să calc, ziceai că îmi dă cineva cu ciocanul.

Am scăpat mai multe înjurături pe poteca Buşteni – Cascada Urlătoarea, comună cu drumul nostru, la sfârşit, când NU MAI PUTEAM!
Orice pas era un chin. Am strâns din dinţi până la maşină, m-am schimbat cu încălţări de oraş şi am luat-o la pas prin oraş, ca să se mai lase piciorul.

Şi mai muream şi de sete!
Am coborât în apropirea Primăriei, pe drumul principal, la fântâna cu apă rece. Ura!
Ne-am spălat uşor şi ne-am adăpat

Am mişcat încontinuu piciorul în cele două ore şi ceva până la Bucureşti.
Am trăit cu teama că înţepeneşte peste noapte şi va fi groaznic atunci când îl voi pune jos după ore de trândăveală nocturnă.

Luni dimineaţă, la coborârea scărilor de la bloc sau metrou, durerea m-a dinamitat.


COINCIDENŢA COINCIDENŢELOR!

Sâmbătă, pe Jepii Mici, ne-am ataşat de un grup de două persoane, un ea şi un el. Am urcat până la Cabana Caraiman, însă nu am prea conversat. Ceva despre traseu, în cea mai mare parte. Abia ne ştiam numele.
Ne-am despărţit la jumătatea drumului Cabana Caraiman – Babele, căci ei au cotit-o spre Omu.



Dar... ce să vezi!!!
De fapt, să vezi şi să nu crezi!
Luni, în curtea întreprinderii, vorba unei colege, mi s-a părut că zăresc o faţă cunoscută. Ea de pe munte??? Poate...
Însă, din foamea ce mă cucerise şi din grabă, nu am fost sigură. Şi mi s-a mai întâmplat mie să confund feţe.
Ea s-a întors cu spatele. Eu am plecat mai departe.

Acasă.
E bun şi Facebook-ul la ceva, în afară de pierdut vremea aiurea ☺ De căutat... cunoştinţe. Ea era!!!

Ce am aflat:
Ea şi el au fost cu un pas înaintea noastră. La propriu.
Au fost la Cruce pe la ora 10.00 – noi am ajuns pe la 11.00; au coborât spre Piatra Arsă – şi noi!; s-au întors în Buşteni pe Jepii Mari – şi noi!!!

LUMEA E MICĂ şi oameni cu care nu ai vorbit în viaţa ta, deşi se aflau la doi paşi de tine (despărţiţi doar de un etaj) ajungi să îi cunoşti în nori, la 2000 de metri!


P.S. Deşi partea cu religia nu se alfă în itinerariul existenţei mele - deşi Mănăstirea Sâmbăta e locul unde mă încarc, în Buşteni merită să vă abateţi un pic din drum şi pe la destul de recenta Mănăstire Caraiman – găsiţi un indicator pe şoseaua ce duce spre telecabină, în stânga drumului ce vine din centru.
Am fost o dată pe acolo, din curiozitate. ☺


P.S. Pentru mai multe detalii (şi fotografii) în legătură cu traseul „Jepii Mici" accesaţi varianta 2015, Pe Jepii Mici, cu escala la Portita.



MICI SFATURI


Nu fă din Jepii Mici primul tău traseu montan!
Ştiu că sună wow să îţi treci în palmares din prima un traseu recunoscut prin dificultate (şi lungime) – dar ceva experienţă nu strică. Şi pe lanţuri, şi pe stâncă şi pe ascensiune montană, în general.
Nu-i chiar indicat să te loveşti în premieră pe munte de porţiuni expuse!

☺ Nu pleca în sandale, tenişi sau altele asemenea! Încălţămintea fără aderenţă nu are ce căuta pe munte!
Pune în rucsac, pentru orice eventualitate, o frontală.
Şi nu uita pelerina de ploaie!

☺ Studiază cu atenţie traseul pe care doreşti să îl parcurgi! Astăzi, sursele de informare sunt numeroase.
În primul rând, analizează dacă eşti capabil de efort, dacă nu te înspăimântă hăurile pe care le vezi în poze (rău de înălţime). Fiecare are limitele lui...

Cu muntele nu te joci!

2 comentarii:

  1. Ne uneşte dragostea pentru peisajele montane. Bucegii îi privesc dimineaţa când mă apropii de fereastră, când sunt la casa de la munte. In partea opusă, Piatra Craiului aşteaptă cuminte să întorc privirea şi spre el. Este o încântare priveliştea şi revin de câte ori timpul şi treburile ne permit câte o mini-vacanţă.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna seara si scuze pentru raspunsul intarziat.
    Din ce povestiti, inteleg ca locuinta de vacanta e undeva in Culoarul Rucar-Bran sau in apropiere? Sunt niste peisaje mirifice acolo, cu Bucegii si Piatra Craiului.

    RăspundețiȘtergere