Am făcut o mică
referire aici, unde vorbesc despre pasiuni şi... iritări: TURUL FRANŢEI
reprezintă una dintre permanenţele în viaţa mea. Din vara mea.
Evenimentul sportiv are notorietatea
apropiată unei mari competiţii
fotbalistice – că tot abia s-a încheiat Cupa
Mondială.
Uitaţi-vă numai la spectatorii împrăştiaţi
pe marginea şoselelor. La ENTUZIASMUL lor.
Ciclismul de şosea se trăieşte lângă
ciclişti. În strigăte de încurajare. În aplauze. Deopotrivă pentru lider şi
pentru cei care abia îşi târăsc
bicicletele în ascensiuni periculoase.
Ciclismul de şosea se trăieşte cu emoţie, chiar la sursă. Lângă sursă.
Pe ploaie, vânt, ceaţă. Zăpadă.
E bucuria nemăsurată de a fi ACOLO, de a agita pentru câteva minute
drapelul ţării tale. Călătoreşti sute de kilometri, parchezi rulota printe
altele zeci ale celor la fel de entuziaşti ca tine şi aştepţi să vină
caravana.
Visezi la o nouă prezenţă în acel freamăt; pentru o clipă de măreţie.
Te visezi şi tu erou. Măcar pentru câteva
clipe.
Turul Franţei (Le Tour,
Tour de France) 2014 este în plină desfăşurare. Este a 101-a ediţie.
(sursa: wikipedia)
Mai avem o săptămână până când noul rege al ciclismului va fi încoronat,
aşa cum se întâmplă de vreo 40 de ani, la Paris, după tururile de gală de pe Champs-Élysées.
Turul Italiei - Il Giro (în primăvară) şi Turul Spaniei - La Vuelta (în toamnă)
sunt celelalte două mari competiţii
cicliste pe şosea anuale.
Cam aşa cum în tenis
există turnee de Mare Şlem, patru la număr.
Numai că, spre deosebire de tenis, sportivii nu sunt capabili, din punct de
vedere fizic, să participe cu succes la toate cele mari tururi.
Turul Franţei durează, ca şi celelalte
două, trei săptămâni (plus două zile), 21
de etape, cu două zile de pauză. Peste 3500 de kilometri de asfat înghiţiţi.
Turul Franţei este considerat, însă, crème de la crème în circuitul mondial.
Poţi să câştigi Giro şi Vuelta (aşa cum a făcut-o Nibali; ceva mai târziu
despre el), dacă nu te-ai afirmat şi în
Le Tour e ca şi cum abia exişti pe harta istoriei.
M-am îndrăgostit de Turul Franţei datorită comentariilor celor doi Radu, Naum şi Banciu
– unul mi-a fost coleg pentru o scurtă perioadă.
Era în plină epocă de
tristă amintire Lance Armstrong.
Mai erau
regretatul Marco Pantani (1970-2004),
Jan Ullrich, Ivan Basso. Era, din păcate, o epocă spectaculoasă
în ciclism, dar murdară.
Să priveşti peste
trei ore cum merg unii cu bicicleta pe şosea poate fi plictisitoooor.
Însă comentariul în română are de toate. În
primul rând PASIUNE. Nu te ia cu somnul. Cel puţin pe mine.
Fiindcă nu e tehnic. A oferit şi oferă o lecţie de geografie, istorie, cultură în general,
gastronomie – sunt citite reţete
specifice zonei prin care se trece în fiecare etapă; pe câteva chiar le-am
pus în practică.
☺ Şi ironiile pe care le încercau cei doi comentatori (acum sunt trei) fie între ei, fie,
în special, la adresa rutierilor.
Radu şi Radu au
trecut de multe ori pragul Franţei,
au studiat acolo; aşa că erau în mare temă. Inclusiv cu expresii, fraze întregi
în limba franceză – pe care eu nu le înţelegeam; eventual doar le intuiam. Dar
nu i-am „părăsit”.
Am rămas cu MICROBUL CICLISMULUI DE
TUR AL FRANŢEI de la cei doi Radu.
Site-ul Turului Franţei, citat de la microfon
şi de Emanuel Terzian, Andrei Comşa,
Alex Hovco (şi clislistul Alex Ciocan), aduce STATISTICI frecvente, de
toate tipurile, pe care statistici le ador în general.
Sunt şi POVEŞTI cu
ciclişti, actuali sau antici.
Prăbuşiri istorice la finalul unei căţărări mitice, tuburi de oxigen, clavicule
fărâmiţate, bandajate şi legate de
biciclete pentru a înainta...
În timpul Le Tour mă plimb trei săptămâni prin
Franţa în fiecare an. Un concediu
de două-trei ore zilnic, din fotoliu. Dar cine ştie când şi dacă voi ajunge pe
acolo? - aşa că mă bucur cât pot eu, chiar şi de pe scaun.
Peisajele montane sunt de
pe altă lume, Alpii şi Pirineii
sunt măreţi, fie şi pe un mic ecran.
Pe parcurs, sunt
înşirate, ca mărgăritarele, castele/palate
şi mănăstiri de POVESTE, din secolele 12, 13, 14 şi mai departe în istorie.
Dar Turul străbate
şi Corsica
sau Normandia, cu al său impresionant Mont Saint-Michel (la graniţa cu Bretania) – Turul 2013 a
fost în acest sens un adevărat regal.
Palatul Versailles, de unde Turul a plecat în 2013 în
ultima etapă, cea de gală
(sursa: wikipedia)
Mont Saint-Michel
Lumea din
fiecare localitate, în special rurală, se
pregăteşte de sărbătoare dacă Turul o traversează – numele sătucului este
scris cu fân, o formaţie de oi
alcătuieşte cuvintele „Le Tour”, un mic eveniment
este prezentat pe turla bisericilor, în vârful muntelui şi multe altele.
Diversitate, schimbare
STRICT SPORTIV,
există numeroşi sportivi cu pretenţii
la o victorie de etapă; în ceea ce priveşte clasamentul general, se reduce
numărul.
În fiecare etapă,
avem o altă POVESTE, un altul care se afirmă. Nu poate fi în fiecare zi
acelaşi. Nu rezistă.
Avem atacuri în pluton – dar nu dure, ca la
FOTBAL.
Avem schimbări
frecvente în clasamentul general, chiar şi la vârf, în urma unei etape montane.
Ciclismul este un
sport în care destule triumfuri sunt puse sub semnul întrebării.
Pentru că DOPAJ.
Şi pentru că
ciclismul are curaj să facă un pas în
faţă şi să recunoască atunci
când greşeşte.
Tenisul şi fotbalul (e vorba de REZISTENŢA de a juca atât de bine şi atât de des) sunt
probabil pline de mici-mari maşinaţiuni
– însă acolo nu sunt „descoperite”.
Între 1999 şi 2005 (când pe şosea rege a fost Lance
Armstrong), Turul Franţei a rămas fără învingător. Titlurile obţinute de american nu au fost
redistribuite… aşa cum s-a întâmplat în alţi ani, cu alţi rutieri care le-au
luat locul celor găsiţi în neregulă. Majoritatea celor clasaţi în spatele lui
Armstrong ori au fost dovediţi (cu… probleme), ori asupra lor planează maaaari
suspiciuni, chiar dacă au ajuns la final pe locul 10.
Dar, dincolo de
scandalurile de dopaj - ce apar chiar şi cu peste cinci ani întârziere,
datorită îmbunătăţirilor tehnice, a obligativităţii deţinerii paşapoartelor biologice - văd
frumuseţea acestui sport, EFORTUL împins la limite, depăşirea limitelor, strategii de echipă. Rivalităţi,
prietenii.
Lideri de echipă, care trebuie ajutaţi în situaţii dificile ori aprovizionaţi de
„locotenenţi” cu bidoane de apă şi hrană.
Tineri veniţi de nicăieri (vorba vine…) care se
afirmă.
Oameni de genul Chris Horner sau Jens Voigt, care concurează extraordinar la peste 40 de ani –
primul a câştigat chiar anul trecut Turul
Spaniei!
***
Nu la fel de des
cum am
văzut în Formula 1, în perioada
romantică a ciclismului - când casca nu era obligatorie şi efortul fizic nu
era susţinut medical, medicina sportivă nu era dezvoltată -, şi-au găsit
sfârşitul câţiva ciclişti...
Combinate cu
EFORTUL, o contribuţie importantă au avut substanţele pe care aceştia le
foloseau...
În 1967, chiar în
Turul Franţei, pe neîndurătorul Mont Ventoux, Tom Simpson (Marea Britanie, născut în noiembrie 1937) a sfârşit
tragic, la 29 de ani. Monumentul funerar ridicat în memoria lui a devenit loc
de pelerinaj pentru cicliştii din generaţiile ulterioare.
TURUL FRANŢEI 2014
☺ Lider autoritar
este italianul Vincenzo Nibali (29
de ani), considerat la start unul dintre favoriţi, însă nu primul pe listă. Al treilea.
Primii doi au fost
britanicul Chris Froome şi spaniolul
Alberto Contador. Din cauza unor căzături, AMBII au ieşit din cursă în
primele zece zile.
Ambii sunt
câştigători de Tur în trecutul apropiat – Froome în 2013, iar Contador în 2007
şi 2009 – în 2010 titlul i-a fost retras din motive de dopaj.
În cazul în care
nu se întâmplă ceva neprevăzut, Vincenzo
Nibali va deveni primul ITALIAN de la Marco
Pantani (în 1998) care va fi declarat învingător în Turul Franţei.
Şi sper să rămână
învingător şi în cărţile oficiale de istorie (adică să fie curat), căci e un rutier spectaculos. Şi nu vine chiar de nicăieri:
are în palmares victorii la general atât în Turul Italiei, cât şi în Turul
Spaniei!
☺ O altă mare
pierdere pentru spectacolul de pe şosea în 2014 este retragerea britanicului Mark Cavendish, unul dintre cei mai mari sprinteri din istorie.
Cavendish a
„comis-o” şi anul acesta, rulând la limita regulamentului. Dar, de data
aceasta, cineva s-a răzbunat: Cavendish a
dat cu umărul de asfalt, după ce şi-a făcut loc (cu acea parte din corp)
printre adversari.
☺ Săptămâna
viitoare promite SPECTACOL la superlativ.
Cicliştii vor rula în Pirinei. Timp
de trei zile – de marţi până joi – vom asista la finaluri în căţărare! Căţărări
de categorie specială, cea mai dificilă!
De fapt, marţi este
programată o lungă coborâre la sfârşitul etapei, însă după o ascensiune de
peste o mie de metri altitudine, în 20 de kilometri!
GENERAL Turul Franţei
☺ Turul Franţei se
desfăşoară în mare parte pe teritoru francez, dar atinge (ori porneşte şi din) Marea Britanie, Luxemburg, Spania,
Olanda, Belgia.
☺ Patru tricouri individuale distinctive
se acordă la finele Turului. În fiecare etapă, tricourile sunt purtate de
liderul actual în clasamentul fiecărei categorii; dacă un ciclist se află pe
locul întâi în două sau mai multe clasamente, tricoul al doilea ca valoare este
îmbrăcat de următorul clasat în respectiva ierarhie.
TRICOUL GALBEN
este rezervat liderului în clasamentul general. Se cumulează timpii obţinuţi în
fiecare etapă.
TRICOUL ALB CU BULINE ROŞII (zis, în… să spunem glumă,
alb cu globule roşii) îi revine celui
mai bun căţărător; este un clasament pe puncte, în funcţie de dificultate: de
la categoria a 4-a, a 3-a - cele mia uşoare - până la specială, ţinând cont de lungimea traseului şi de pantă.
TRICOUL VERDE
este al celui mai bun sprinter; clasamentul se întocmeşte de asemenea pe
puncte, în funcţie de locurile de pontaj
pe care le hotărăsc organizatorii şi de locul ocupat în fiecare etapă.
TRICOUL ALB
i se cuvine celui mai bun tânăr din cursă în clasamentul general – până în 26
de ani.
În ciclismul de
şosea, consacrarea vine mai târziu, ca vârstă, o dată cu acumularea de
experienţă. Sportivul trebuie să se impună, să fie ascultat/urmat în calitate
de lider de echipă. Nu vine un puşti oarecare să strunească un veteran. E vorba de RESPECT.
☺ La sfârşitul
unei etape, ultimii rutierii ajunşi la
linia de sosire trebuie să se încadreze într-un barem de timp, calculat în
funcţie de dificultatea rundei ca procent din timpul învingătorului.
Dacă nu se
încadrează în intervalul stabilit, ciclistul este eliminat automat din cursă,
nu doar din etapă.
CĂŢĂRĂRI LEGENDARE în Turul Franţei
De ce credeţi că
îmi place mie Turul Franţei?
Cicliştii cuceresc
MUNTELE,
sunt aproape de crestele Mont Blanc-ului...
☺ Alpe d’Huez – 1850 m altitudine
(în Alpi)
☺ Mont Ventoux – 1912 m
altitudine, Col du Galibier – 2645 m, Col d’Izoard – 2360 m, Col de la Madeleine - 1993 m (toate
în Alpi)
Mont Ventoux, muntele
chel
☺ Col du Tourmalet - 2115 m altitudine (în
Pirinei)
Excelent articol, felicitari! Imi pare rau ca nu mi-a dat prin cap si mie sa scriu despre una dintre marile mele pasiuni: ciclismul.
RăspundețiȘtergereEi, mulţumesc! L-am scris chiar în timpul Le Tour 2014 - aşa că eram cu entuziasmul dat la maxim...!
RăspundețiȘtergereIoana
Foarte froomos! Ceea ce scriu acum vine cu ceva intarziere fata de momentul in care acest articol a fost scris, dar ceea ce ai scris e foarte froomos! Ma bucur ca pot fi coleg de pasiune cu cineva care scrie astfel despre ceva ce ii place!
RăspundețiȘtergereEu mulţumesc pentru răspuns!
ȘtergereŞi îmi fac mea culpa pentru întârziere - am fost plecată vreo două săptămâni şi jumătate (da, am ratat ultima parte a Turului 2015 :( ) şi nu am deschis calculatorul.
Le Tour înseamnă mai mult decât sport - e cultură, e istorie, sunt POVEŞTI. Eu una parcă mă uit mai greu la Turul Italiei sau Turul Franţei...
Ioana