Traseu:
*Borşa Complex Turistic – Cascada Cailor –
Tăul Ştiol şi retur
Data: 18 iulie 2015 (Concediu 2015)
Cazare: în Borşa
Aşa cum am promis, revin cu
detalierea obiectivelor vacanţei
din Maramureş şi Apuseni.
Să începem... cu ziua de ieri.
Era 17 iulie.
În timp ce eu şi colegul
de apartament eram sechestraţi
în maşină, în drumul de la Bucureşti spre Maramureş, colegii noştri (cei care au
putut intra mai repede concediu) porneau deja în primul traseu montan.
12 ore, cu soarele în cap, cu
rezervele de apă epuizate, cu fuga ca din puşcă atunci când unul dintre ei a
„descoperit” un bârlog de urs.
Ei porniseră, în mare, cu gândul
de Cascada Cailor şi Lacul Ştiol.
S-au întors în Borşa la 10 seara,
epuizaţi, pe altă parte decât au plecat – în această privinţă, i-am ajutat cu
transportul până la maşini (aproximativ doi kilometri) în Borşa.
„Ai fi avut ce povesti!”, îşi „lăuda” care mai de care aventura.
Versiunea 2.0
OK, hai să vă povestesc ce am
trăit eu, pe jumătate din parcusrul colegilor de drumeţii.
Ei au preferat să se odihnească
pe 18 iulie – s-au suit în maşini şi au vizitat împrejurimile, au mâncat bine
de tot la o păstrăvărie, şi-au achiziţionat suveniruri tradiţionale.
Eiiii... chiar nu ne mai făcusem de cap singuri (eu şi colegul
de apartament) pe un traseu de cam multă vreme...!
Am căutat – momentul ultim s-a
petrecut în toamnă, la Poiana
Izvoarelor (Mălăieşti). Wow, nouă luni!
☺ Din Borşa până în Borşa Complex Turistic sunt aproximativ 10 kilometri pe şosea.
Ah, marcajele!
Traseul Borşa Complex Turistic – Cascada
Cailor este desenat cu triunghi roşu şi însumează 4,1 km, în
aproximativ o oră de mers prin pădure.
Îl ştiam din 2005 şi 2009 - ultima
oară, după o călătorie cu Mocăniţa.
De data aceasta, în 2015, nu am
stat să căutăm marcajele.
Nu ne-a deranjat urcuşul pe sub
teleferic, pe una dintre pârtiile din Borşa (Drumul Muntelui).
De aici începe aventura noastră,
a ascensiunilor şi coborârilor, aproape de obiectiv, dar totuşi atât de
departe...
Ce-i, totuşi, cu clişeele astea?
Borşa, de sus
Decid, cumva împinsă de colegul
de apartament, să lăsăm Cascada Cailor
pentru întoarcere şi să sărim direct
la Lacul Ştiol.
Pe-aici ni-i drumul!
(Fotografia este realizată în
apropierea Telescaunului Borşa)
Apucăm aşadar drumul forestier în sus.
Atingem limita de sus; zărim
chiar şi o maşină (nu se zăreşte în fotografia de mai jos). Pe aici o fi lacul
nostru? Nu am pus coordonatele GPS în desagă, semnalul de Internet nu se prea
arată prin aste locuri.
Iaaaa... zărim doi turişti (cred),
încercăm să urlăm în aşa fel încât să se înţeleagă că suntem în Ţara Nimănui şi vrem să găsim Lacul
Ştiol. Ei zic ceva de genul - din ce am putut desluşi:
„Nu... e periculos.”
Hmmm...?!
Cale-ntoarsă şi telefon urgent la
expertul în trasee maramureşene Mircea.
Intriga noastră mai cuprinde un
indicator bizar, la jumătatea drumului forestier. L-am ignorat mai devreme,
fiindcă nu arată ca un traseu turistic - marcat cu bandă, bulină, triunghi.
Mircea nu răspunde din prima şi
ne învârtim... ştiţi voi expresia aia cu căldarea. Ce-o fi dacă ţinem cărarea indicată de indicatorul buclucaş?
Ne trece repede. În 5 minute de
paşi nu se arată ceva ce ar semăna cu ceea ce ştim noi că există pe munte în
materie de marcaje. Zero! Şi o
semi-cărare.
Răspunde Mircea:
„Uite, Mircea, am luat-o pe indicatorul de la telescaun, spre Lacul Ştiol,
fără să mai ajungem la Cascada Cailor, cum aţi ajuns voi ieri. Între timp, am
descoperit o plăcuţă pe care scrie «Lacul Ştiol 3 ore dus-întors». Da’ pe aici
nu pare potecă...”
„Nu ştiu de indicatorul acesta. Eu nu am luat-o pe aici. Întorceţi-vă şi
mergeţi pe unde am mers noi ieri.”
Să pricep că nu există
alternative??
Şi că e musai să cobor ceea ce
tocmai am urcat; ca să mai cobor o dată, de data asta la Cascada Cailor?
Alţii care vor să vadă Lacul
Ştiol n-au nicio problemă în a urmări indicaţiile celor care au instalat
săgeata-minune.
Noi decretăm: Nu ne luăm după pantofari! Şi n-avem
încredere în drumuri marcate aşa:
Poate se bifurca pe undeva drumul
şi ne rătăceam (?!).
Aşa că, obligat-forţat, am vizitat
Cascada Cailor în debutul (vorba
vine!) traseului nostru efectiv.
Am pierdut o oră şi jumătate
preţioasă...
Analizăm mai târziu pe harta
traseului nostru, înregistrat.
Adică am ajuns până în şa (Şaua
Ştiol), la doi paşi de indicatoarele oficiale, şi noi ne-am întors???!!!
Noi am fost mai în stânga...
De la 1600 am coborât din nou la
1300 m, ca să avem de urcat mai mult. Se cheamă masochism!
Şi „a fi bătut în cap”. Rău!!!
Dacă nenii scriu pe plăcuţă (aşa rudimentară cum e ea) că pe acolo e
Lacul Ştiol, apăi pe-acolo e! Ce-i cu-atâtea suciri şi întrebări pe la alţii? Hai
cu riscul un pic!!!
Deci, da! Drumul marcat ca în curtea şcolii e bun!
O poză-două la Cascada Cailor, că
am nervi destui pe mine... ☺ că am ocolit aiurea!
Hai să căutăm traseul până în
Şaua Ştiol şi să terminăm o dată cu el...!
Mă calmez printre bolovănişuri şi
urcurş abrupt. În 30-40 de minute suntem pe platou. E spectaculos pe aici!
☺ De la Cascada Cailor până în
Şaua Ştiol sunt 0,6 km.
☺ Încă 1,8 km sunt de străbătut până
la Lacul Izvorul Bistriţei Aurii (Lacul Ştiol).
Pe platou
Bineînţeles că toţi pantofarii pe care i-am întâlnit în faţa
săgeţii pictate cu albastru coborau când noi abia ajungeam în zona Lacului
Ştiol. ☺
N-am vrut să pierdem timp pe un
drum nemarcat bine (în ideea că ne rătăcim), am pierdut mai mult timp dansând în jurul lui. Suuuuperrr!!!
Lacul Ştiol... din inimă
Pe bulevard...
În ritm de tunete, am optat
pentru drumul secundar (cel cu „3 ore
dus-întors”) către Cascada Cailor. Avem onoarea să îi simţim marcajele - fix două! Două semne obosite – adică destul de
şterse.
CASCADA CAILOR
☺ Cascada Cailor reprezintă cea
mai mare cădere de apă de pe teritoriul României (90 de metri), fiind situată
la 1300 m altitudine.
Abruptul calcaros pe care se
scurge apa - în mai multe trepte - se numeşte Podul Cailor.
„LEGENDA
spune că pajiştile de pe Muntele Piatra Rea erau păşunate în trecut de
herghelii de cai. Liniştea lor nu era perturbată decât de un urs, care nu avea
nicio şansă în câmp deschis în faţa cailor. Ca să îi poată prinde, a ales să îi
gonească spre locurile prăpăstioase ale muntelui, unde nu mai aveau de ales
decât să se asvârle în hăuri şi astfel deveneau o pradă singură. Într-o noapte
de smoală, pe o ploaie năprasnică, ursul şi-a încercat din nou norocul. Caii
stăteau adunaţi la un loc, speriaţi de fulgerele care brăzdau cerul şi tunetele
care făceau să răsune muntele. Luaţi prin surprindere de atacul ursului, s-au
aruncat spre vale, în speanţa că vor scăpa; însă, în noaptea neagră, nevăzând
calea, au apucat într-o direcţie greşită şi au căzut cu toţii pe râpa cascadei.
Se spune că în acea noape fiara s-a ales cu o captură de vreo 15 cai. Locurile
au căpătat nume: Cascada e a Cailor, muntele e
Muntele Cailor, circul glaciar se cheamă Podul Cailor, iar pârâiaşul se numeşte
Izvorul Cailor.”
(sursa:
parcrodna.ro)
☺ O altă LEGENDĂ care circulă în
zonă spune că, în urmă cu sute de ani, pe vremea când tătarii cotropeau
ținuturile, o herghelie formată din cei mai frumoși și aprigi cai ai
borșenilor s-a aruncat în hău pentru a nu cădea în mâinile
năvălitorilor. Lacrimile vărsate de borșeni de dorul animalelor ar fi
format frumoasa cascadă. (sursa:
wonderfulromania.ro)
!!! ATENŢIE !!! Dacă
optaţi pentru varianta telescaun din Borşa, aflaţi că acesta nu vă teleportează
direct la Cascada Cailor. Mai sunt 20 de minute de coborâre prin pădure. Bine,
aici scrie „30 de minute”... dar e mai puţin.
930 ion
LACUL IZVORUL BISTRIŢEI AURII (LACUL/TĂUL ŞTIOL)
De fapt, oficial nici măcar lac
nu e. ☺
☺ Tăul Ştiol este de origine
glaciară, unul dintre micile lacuri glaciare din Munţii Rodnei.
Este situat la aproximativ 1650 m
altitudine, la poalele Vârfului Gărgălău (2159 m).
Din preajma Tăului izvorăşte râul
Bistriţa Aurie.
Coordonate
GPS: 47°34'22"N, 24°48'49"E
Mai sus de lac nu ne-am mai
avântat, fiindcă ne topise căldura. Apoi, cum ziceam... pericol de ploaie!
Mulţumim, Ştefan,
pentru aparatul de fotografiat! (al nostru a luat-o iar razna)
SURSE DE APĂ
În apropiere de Cascada Cailor,
pe partea stângă, ne-am aprovizionat de la un izvor. N-am murit. ☺
INDICATOARE.
Altitudini, durată
☺ Nemarcat: Borşa Complex Turistic (850 m altitudine) – Telescaun
Staţie superioară (~1500 m) 1 oră
*Cascada Cailor (1300 m) – Lacul
Ştiol (~1650 m) şi retur 3 ore
☺ Triunghi roşu: Borşa Complex Turistic – Telescaun Staţie superioară 1 oră - 1 oră şi jumătate
*De la Cascada
Cailor marcajul continuă până în Şaua Ştiol 30-40 minute, apoi până la Lacul Ştiol.
În total, din Borşa Complex Turistic până la Lacul
Ştiol şi înapoi sunt 5-6 ore.
☺ Bandă albastră: Şaua Ştiol (Poiana Ştiol) – Borşa (fără a mai
trece pe la Cascada Cailor) 1 oră şi
jumătate
TOTAL: 7 ore (inclusiv pauza de
masă de la Lacul Ştiol)
Distanţa străbătută: 16,1 kilometri (inclusiv ocolirile
inutile)
TARIFE şi PROGRAM TELESCAUN BORŞA
ADULŢI: O singură cursă (dus sau
întors): 10 lei; dus-întors: 20 lei
COPII: O singură cursă (dus sau
întors): 5 lei; dus-întors: 10 lei
☺ Program telescaun Borşa: 9-18,
zilnic.
☺ Lungimea traseului
Telescaunului Borşa este de 2030 m, cu diferenţă de nivel de 496 m.
Cursa, la urcare, durează 17
minute.
Telescaunul Borşa a fost pus în
funcţiune în 1982.
Din CONCEDIUL 2015 aţi mai putut citi:
Faina incursiunea, lacul "inimos", cascada... merita vazute, iar voi cu ocolisuri sau fara va tineti bine!
RăspundețiȘtergereEi... asta a fost aşa... de început/încălzire. Noi mai văzusem Cascada Cailor de două ori înainte... dar tot ne-a surprins plăcut.
ȘtergereÎn următoarea zi am avut traseul de bază, de vreo 10 ore - cu un lac sub forma hărţii României!
Ioana
Am inceput pauza de azi cu aceasta incursiune a voastra.Nu stiam de Cascada Cailor si toate legendele locului.Sti ca ma tin si eu dupa voi cam pe toate traseele care le prezinti aici.Sa auzim numai de bine!
RăspundețiȘtergereMă încântă faptul că reuşesc să vă aduc bucurie...! Ne vom mai plimba (virtual) în următoarele săptămâni prin tot felul de locuri superbe din Maramureş şi Apuseni...
ȘtergereVă îmbrăţişez,
Ioana
Ma bucur ca v-a placut la Borsa, as vrea totusi sa fac o mica precizare: Baia Borsa sau Baile Borsa este un cartier al orasului Borsa situat in partea de nord a orasului (fosta zona de exploatare miniera). Nu are legatura cu Complexul Turistic de unde ati urcat dvs la Cascada Cailor si Lacul Stiol.
RăspundețiȘtergereMulţumesc pentru precizare!
Ștergere(modific acum)
Ioana
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereEeeee... Ce vremuri frumoase. Doar tu și colegul de apartament.
RăspundețiȘtergere:)
ȘtergereSuperbe fotografii de la munte.
RăspundețiȘtergereMă incită să plec la drumeție din marile orașe
și să simt solul primitor de sub picioare !
Salutări din Chișinău de la Tenuță !
Natura - muntele, în special - e cel mai bun medicament.
ȘtergereHai la drumeţie! :)
Salutări şi de la mine, din Bucureşti!
Ioana