luni, 10 august 2015

Recomandarea lunii - Piatra Craiului: Un fleac, o Crapatura!




Traseu:
*Zărneşti – Valea Crăpăturii – Şaua Crăpăturii – (Piatra Mică) – Cabana Curmătura – Poiana Zănoaga – Fântâna lui Botorog

Data: 12 iulie 2015


Nu este prima oară când recomand, ca material principal al lunii, un traseu montan – după Valea lui Stan şi cele trei zile din Ciucaş (mai jos găsiţi toate recomandările lunare de pe acest blog).

Însă este prima oară când articolul cu recomandarea se referă la un traseu ceva mai dificil.

E greuţ, dar frumooos tare!

Maaaamăăă... ce mi-a mai plăcut prin Valea Crăpăturii!
Dacă Valea Gaura reprezintă superlativul Munţilor Bucegi, Valea Crăpăturii e, pentru mine, acelaşi lucru în Piatra Craiului.


 
Intenţionam să mă întorc în Crăpătură la finalul concediului 2015, să mă sui pe Piatra Mică (1816 m altitudine), la o oră de Şaua Crăpăturii (1660 m), căci eu una n-am descoperit-o în tura aceasta.
Când rămân datoare cu ceva, sapă în mine un drăcuşor neastâmpărat.

Mda... trebuie să revin! Să urc până la Crucea din Piatra Craiului, pe Piatra Mică! Aceasta abia se zăreşte din drumul spre Plaiul Foii.

Avea dreptate Mihaela – care, în lipsa lui Mircea (întors în sânul familiei, la Braşov), a preluat rolul de organizator/coorodonator de tură. „Dacă ajungi aici, nu-ţi doreşti decât să revii!”.



 
Grohotiş... plăcut


A fost... plăcut fiindcă a fost la urcare şi mai... prietenos ca ieşirea în creasta nordică spre Vârful Ascuţit.

În Valea Crăpăturii din Piatra Craiului nu domină grohotişul. Te zăpăceşte el niţeluş, dar nu atât de tare încât să nu o îndrăgeşti.

Efectiv, traseul în Valea Crăpăturii începe de la un izvor, după ce în prealabil se face stânga din drumul Zărneşti – Paiul Foii (aproximativ trei kilometri din centrul oraşului), la indicatorul spre Schitul Colţul Chiliilor.



 
În 10 minute, drumul nostru forestier spre lăcaşul de cult are o bifurcaţie; o luăm la stânga (nu se ajunge la Schit). După alte 15 minute, se iveşte şi marcajul: banda galbenă.




!!!ATENŢIE: La plecarea în traseu, aprovizionaţi-vă cu apă; dacă nu aveţi încerede în acest izvor, luaţi din Zărneşti.
În Valea Crăpăturii, în Şaua Crăpăturii sau pe Piatra Mică eu nu am auzit susurul nici unei ape. Ei bine, dacă muriţi şi muriţi de sete şi vi s-au epuizat resursele, daţi o fugă până la Cabana Curmătura (20 de minute, oficial).
 
Am petrecut două ore şi jumătate prin Valea Crăpăturii, spre Şaua Crăpăturii (1660 m). Cu popasuri micuţe, bineînţeles.

 

O ţii într-un urcuş continuu până în Şa, nu există porţiuni line.

Observaţi Măgura Codlei din fotografia de deschidere?
Aici, din Şaua Crăpăturii, o nouă perspectivă; bonus: drumul spre Plaiul Foii.



În punctul de belvedere


Colegii mei de expediţie hotărăsc să înaintăm spre Piatra Mică din Şaua Crăpăturii. Nimic special, 10 minute, din câte îmi amintesc, prin pădure.
E marcaj în Şa.


 
Ideea era: Hai până acolo, să vedem până unde om ajunge... că la Cruce nu e timp... sau poate da...!
Nu stăm deloc bine cu timpul; nu fiindcă am fi pierdut vremea prin Crăpătură (nu a fost cazul) sau am fi pornit târziu (se putea şi mai devreme; efortul din ziua precedentă scotea gheruţele, iar noi nu ne-am dat jos din pat o dată cu ivirea zorilor), ci fiindcă trebuie să ne întoarcem pe la casele noastre – care cu trenul, care cu maşina personală.


PANICĂ şi CRIZĂ!

Ăsta nu e un titlu de tabloid. Aş vrea eu...

Cu stâncăraia de pe creasta sudică m-am împăcat, creasta nordică am testat-o puţin ieri şi n-am traversat momente de nesiguranţă a.k.a. panică. Dacă e stabil, al meu e traseul!
Să fie prăpastie dedesubt, abrupt, alte alea... dacă sunt vreo două lanţuri/cabluri, e OK.

În schimb, grohotişul cel instabil l-am simţit două ore şi mai bine, tot ieri, şi mi-a rămas fixat în creier. Strâmb.
Duminică 12 iulie 2015 inconştientul... a recunoscut grohotişul şi s-a instalat un blocaj mintal.

Ieşirea în creasta nordică a Pietrei Craiului şi coborârea de la Vârful Ascuţit la Cabana Curmătura au fost de zece ori mai îndesate cu grohototiş, mai mare şi mai bâţăitor sub picioare, în Valea Crăpăturii iar am dat peste Măria Sa şi nu am explodat.

Aici, trei metri de pietricele m-au dat gata. DE CE?


 
Urcarea de la baza Pietrei Mici a fost în regulă. Până la jumătate. Când m-am trezit, brusc, ca dintr-un somn profund:
„Cine m-a pus să urc??? Doar trebuie să o iau şi în jos, pe urmă!!! Trebuie să cobor bucata asta!!! O să îmi ia o oră! Ăsta nici măcar nu e traseu complet! (cum ziceam, nu era timp) De ce am luat-o eu pe aici?”.
Furia era îndreptată fix înspre mine.

„Nu se coboară pe aici” – îmi zice cineva, aşa, la milă.
„Noi pe aici trebuie să ne întoarcem!, că nu avem timp să ajungem sus!”, ţin nasul pe sus, cu o băţoşenie aparte.

Eu şi Dana am făcut cale întoarsă, la final de grohotiş (zece minute de urcare, nu vă închipuiţi ore!) în ritm de melc bolnav – din cauza mea, căci nu-mi trecuse crizuţa.
„Eu am venit la munte să mă simt bine, nu să-mi omor picioarele...!”, am repetat ca nebuna, vreo 15 minute. Ba nu, cred că am depăşit sfertul academic!
Am depăşit măsura... şi îmi cer scuze celor care s-au aflat în preajma mea să mă suporte.

Mie îmi place la munte, să ştiţi! Nu doar să admir peisajul, ci să ajung în mijlocul munţilor, pe propriile picioare! Cât mai sus! Nu am nici rău de înălţime.
Mie două pietricele alunecoase din categoria „grohotiş” mi se par cele mai periculoase!

Ce s-a întâmplat în ziua aceea sper din toată inima să nu se repete... că îmi iau lumea în cap... că îmi ia lumea la mişto calitatea de munţoman. Începând cu mine. Eu sunt prima care îmi dau în cap... poate se mişcă ceva pe acolo, în interior.

Vi s-a întâmplat vreodată să o luaţi... razna pe munte? Fie şi numai câteva minute? Sau secunde? Ăsta fuse momentul meu de glorie.
PROMISIUNE: Cât mai curând, îl voi şterge... atunci îmi voi forţa căpuţul să nu mai dea rateuri absurde pe pasaje montane de doi metri. Când picioarele mele vor ateriza din nou, în siguranţă, la poalele Pietrei Mici şi spre Cruce. Şi o să scriu prima POVESTE ever fără nici măcar o virguliţă cu plângere!

Acum, n-am apucat să pun mâna pe Piatra Mică decât la bază – nu aveam chef să mă apuc de un traseu pe care ştiam că nu puteam să îl duc la capăt, sub presiunea timpului – poate a fost şi asta o picătură în paharul cu panică/criză.
Privită de jos, în aşteptarea colegilor, Piatra Mică pare OK(-iuţ). De aceea VREAU SĂ MĂ ÎNTORC în Valea Crăpăturii, apoi aici, apoi la Crucea Eroilor.

Până la Vârful Piatra Mică (1816 m altitudine), la o oră de Şaua Crăpăturii, şi până la Crucea Eroilor din Piatra Craiului (1791 m altitudine) au mers Mihaela, Doina, Vali, Vlad şi căţeluşa Maya.
Ei aveau maşina ca mijloc de transport pentru Bucureşti, astfel că stresul timpului nu a existat.
Cei cinci au coborât prin Poiana Zănoaga. În plus, coborârea de pe Vârful Piatra Mică înapoi în Şaua Crăpăturii ar fi fost riscantă pentru Maya – risc de sugrumare pe porţiunea (scurtă) cu lanţuri.


 
Mădălina şi Gică s-au înapoiat de pe Piatra Mică (nu au ajuns chiar în vârf), ca să prindă trenul Zărneşti-Braşov, ultimul de duminică, în jur de ora 18.00.



 
Piatra Mică reprezintă baza pentru ascensiunile pe creasta sudică a Pietrei Craiului şi pe creasta nordică a Pietrei Craiului. Na, că noi o făcurăm pe dos! Întâi o creastă, apoi încă una, apoi antrenamentul! Hiiiii!

Masivul Piatra Craiului este împărţit în trei subunităţi:
*Piatra Mică;
*Piatra Craiului (Piatra Craiului Mare);
*Pietricica.

Altitudinea maximă din Piatra Craiului (2238 m) este Vârful La Om – pe care am fost, ca mă laud . Cu aproximativ aceeaşi trupă ca în tura aceasta de Crai 10-12 iulie 2015.


POIANA ZĂNOAGA X 3
Poiana Zănoaga şi Fântâna lui Botorog, de trei ori. În trei zile

De trei ori am trecut prin Poiana Zănoaga, în tot atâtea zile. O urcare şi două coborâri.
Prima urcare şi prima coborâre le găsiţi în materiale aferente: Tura de Crai: Party @ Curmatura! şi Piatra Craiului: Pe Ascutit (creasta nordica).

Cu atâta Poiana Zănoagei în meniu, Prăpăstiile Zărneştilor au rămas nevizitate – deşi am trecut, în acest weekend, pe la Fântâna lui Botorog, care-i la doi paşi de cheile (Prăpăstiile) săpate de Râul Mare – afluent al Bârsei, care scaldă Zărneştiul.

Spre casă

Colegul de apartament a sosit în Zărneşti de la Deva – ocupat cu muncile, l-am trecut „absent” şi în tura aceasta de Crai.
Cum mă aştepta la ora stabilită la Fântâna lui Botorog, nu puteam să mă scufund în munţi de capul meu – vorbesc aici de Piatra Mică.

INDICATOARE. Altitudini, durată (oficiale)
Bandă galbenă: Zărneşti (722 m) – Valea Crăpăturii – Şaua Crăpăturii (1660 m altitudine) 2 ore şi jumătate – 3 ore şi jumătate + 20 de minute până la Cabana Curmătura (1470)


 
Bulină albastră: Şaua Crăpăturii – Vârful Piatra Mică (1816 m) 1 oră

Bandă galbenă: Cabana Curmătura – Poiana Zănoaga (1314 m) – Fântâna lui Botorog (820 m altitudine) 1 oră – 1 oră şi jumătate


Taxă vizitare Parcul Naţional Piatra Craiului: 5 LEI (biletul estre valabil 7 zile).

Se poate achita în Zărneşti – la automatele albastre, prin SMS, la Cabana Plaiul Foii şi Cabana Curmătura.


*Celelalte recomandări lunare de până acum pe blog:

Serialul Shameless
Filmul Robot & Frank
Serialul Nurse Jackie

  
NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de „Poveştile mele”, Mădălina, Viorel şi Gică.
Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

2 comentarii:

  1. Don't panic, lady, nu eşti singura :)). Dacă tot întrebaşi, ia de-aici: 2003, Valea lui Stan, fără niciun fel de amenajare cu excepţia unor scări ruginite şi rupte şi a unui buştean ud, cumva prins orizontal de un perete de stâncă (mă rog, până unde am ajuns eu). Când am plecat de acasă, căţelul meu urlase efectiv. N-a făcut-o până atunci şi n-a mai făcut-o vreodată de atunci. Deci revenind pe vale, înaintam cu grijă pe buşteanul ăla, cu spatele lipit de stâncă şi hăul sub mine, cu mâini inutile ca să spun aşa, pentru a ajunge la o scară ruptă sau îndoită la capăt. Când ajung la ea, constat că n-am cum să o prind, trebuie să mă arunc efectiv în gol pe ea, era prea mare distanţa. Şi stau eu aşa vreo 5 minute nemişcată, singură fiind, încercând să-mi fac curaj să-mi dau drumul către scara aia. Şi cum stau aşa, îmi amintesc de urletele căţelului, care capătă deodată o cu totul altă semnificaţie. Doamne, ăsta a simţit că mă vede pentru ultima oară, de aia urla aşa!! În momentul ăla mi s-a lăsat ceaţa pe creier. Aş fi vrut să mă retrag dar nu mai eram în stare. Lipită fiind cu spatele de perete, nu mă puteam ţine de nimic, să mă întorc cu faţa spre stâncă şi să caut ceva prize nici vorbă că n-aş fi avut loc de întors niciodată pe buşteanul ăla slăbănog. Aşa că am rămas paralizată, cu genunchii tremurânzi. Nici nu ştiu cât am stat aşa. O eternitate, două. Cred că m-am trezit când am început să am gânduri de a îmi da drumul în gol, numai să se termine odată . Până la urmă m-am retras cumva pe buştean, pe acolo pe unde venisem. După ce m-am văzut în siguranţă, mi-a luat vreo zece minute să mă asculte degetele atât cât să poată manevra bricheta să mă liniştesc naibii cu o ţigară :). Deci da, am luat-o şi eu razna pe munte :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşadar, n-o să uiţi Valea lui Stan :) Apropo, ai văzut-o acum, cu toate îmbunătăţirile... turistice? Şi atât de multă lume... iar sălbăticia moare în fiecare zi...
      Mulţumesc mult pentru împărtăşirea experienţei tale - tu măcar ai avut un motiv temeinic să o „iei razna". La mine e de neînţeles chiar şi acum; după două zile de grohotiş, m-am împiedicat fix ca ţiganul la mal!!!
      Da' şi cât visez de atunci Piatra Craiului...! Aproape în fiecare zi îmi spun: „O să revin! Vreau să revin". Nu ştiu dacă timpul şi vremea şi un genunchi rebel îmi vor permite săptămâna viitoare ori mai amân „proiectul" pentru sfârşitul lui septembrie. Ideea e că nu vreau să mă las până nu ajung din nou acolo - şi tot prin Crăpătură :)
      Ioana S.

      Ștergere