*Traseu:
Fântâna lui Botorog – Cabana Curmătura
Data: 10 iulie 2015
Cazare: la Cabana Curmătura din Munţii Piatra Craiului (1470
m altitudine)
Onorată-audienţă,
Noi, o mână de oameni nesătui de
munte... ăăă, care se încarcă prin munte, vreau să zic... prin natură,
privelişti ameţitoare într-o lume de verde – da, noi ăştia prieteni dragi vreo
juma’ de an bătuţi pe muchie, declarăm pe propria răspundere (cu facultăţile
mintale stă fiecare cum poate...) că ne-am adunat taman în mijlocul Craiului, ca
să-l cinstim (de fapt, el a făcut cinste ☺) pe unul dintre cei mai cei dintre
ai noştri.
Mamă, câta mai frază a ieşit!
De fapt, toţi sunt cei mai cei,
dar acum Fane Marinaru’ are dreptul să fie cel mai cel. Azi. Adică, atunci.
Şi nu, nu m-am îmbătat. Acum.
Fane a mai pus un an în traistă
şi, cu ajutorul soţiei lui Mariana, ne-a propus o întâlnire cu şi de suflet. Să
sărbătorească în mijlocul celor ca el. Să mai bată o dată munţii; că, deh, abia
s-a întors de pe mare!
Să ne distrăm, aşadar!!
☺ Ca să nu mai spun că Fane a
fost cel care mi-a acceptat miorlăitura de „vreau şi eu cu voi!!!”. Atmosfera
se (re)simţea de afară, din fotografii, în mijlocul acestor oameni e şi mai şi!
Cadoul pentru sărbătorit a fost
un calendar cu mutrele noastre în munţi plus o carte de înaltă credinţă.
Fie, vă spun, era o băuturică ☺
ambalată frumuşel... ca mai sus.
Şi, fiindcă totuşi am venit la munte, cum se ajunge la
Cabana Curmătura?
Oficial,
descrierea amplasării Cabanei
Curmătura sună aşa: Pe versantul sudic al Pietrei Mici, în Poiana
Curmăturii, sub curmătura dintre Piatra Mică şi Vârful Turnu Pietrei Mari (Şaua
Crăpătura).
☺ Cabana Curmătura reprezintă baza de plecare în traseele din zonă – mai
ales creasta nordică a Pietrei Craiului.
Fântâna lui Botorog este ultima SURSĂ DE
APĂ până la Curmătura.
*Asta dacă nu luaţi în considerare izvorul din dreapta potecii (sensul de urcare spre Poiana Zănoaga) sau... cel „rezervat" vacilor/oilor, în Poiana Zănoaga - ca măsură extremă.
*În Prăpăstiile Zărneştilor curge Râul Mare, aşa că... e apă la discreţie, dacă poftiţi şi dacă nu e secat. Acum, nu ştiu şi cât de potabilă e... Cea mai sigură sursă e tot Fântâna lui Botorog!
Din
Zărneşti până la Fântână e cam o oră, pe la Cabana
Gura Râului, apoi pe malul apei - Râul Mare, care a săpat Cheile
Zărneştiului (zise şi Prăpăstiile
Zărneştilor).
O
dată ajunşi la Fântâna
lui Botorog, după plinul de apă, intri direct pe pantă. Nimic
introductiv.
Prima
oră, până în POIANA ZĂNOAGA (1314 m altitudine), ai de tras un pic la deal. Doar străbaţi 500 de metri pe
verticală!
Scurt popas
Din
Poiana Zănoaga, ai vedere excelentă asupra crestei
Pietrei Craiului, cam înceţoşată astăzi. Asta în faţă.
Dacă
te întorci la 180 de grade, ai Bucegii la discreţie.
Drumul e lin de aici, prin
pădure. Apare şi o stână, în vale, pe
partea stângă.
☺ Alte trasee până la Cabana Curmătura, de la
Fântâna lui Botorog:
☺ Bandă albastră: 2 ore - 2
ore şi jumătate (prin Prăpăstiile Zărneştilor)
☺ Bulină galbenă: 2 ore - 2 ore şi jumătate (tot prin Prăpăstiile
Zărneştilor)
Sunt cele mai accesibile trasee
din Piatra Craiului.
☺ Un traseu mai dificil este cel
din Zărneşti (pe drumul spre Plaiul Foii),
prin Valea Crăpăturii (ah, abia aştept să vă povestesc!) 2 ore – 2 ore şi jumătate, apoi 30 de minute până la Cabana Curmătura.
Ia-l de unde nu-i pe sărbătorit!
Deşi ne-am grăbit ceva până sus,
la cabană, sărbătoritul era, bine-merci, pe traseu. Vorba vine bine-merci, că
la cât grohotiş le-a trecut pe sub picioare drumeţilor...
Aflăm, între timp, că unul dintre
ciobăneştii nelipsiţi de la cabană a murit cu puţine zile în urmă. Era mama
câinelui rămas, a cărui tristeţe era detectabilă în paşii-i abătuţi şi greoi,
în privire.
...Se face deja friguleţ afară,
să mai trântim o haină pe noi!
După canicula din ultima
săptămână, răcorica e un lux!
Doina, Mihaela, băiatul ei Vlad
şi husky-ul Maya au ajuns la noi aproape de ora 23, pe frontale şi după ce au rătăcit de câteva ori traseul... şi după ce
Fane a suflat în... artificii.
Atenţie, iese fantoma din tort! Buuuu-huuu-huuuuuuuu!!!
Hai, la culcare! Mâine avem
traseu pe bune!
FRIIIIG...GGG !!!
Caniculă în Bucureşti, clănţănit de dinţi în munţi
Am luat cameră „la separeu”, cu
două paturi jos, două sus.
Eram patru lady cucuiete care nu le au cu sforăiturile.
Nu le oferă, nu le primesc... la schimb.
Ceilalţi s-au instalat fără probleme
într-o cameră mare, la comun, în
cabana mare.
La ei a fost cald şi bine.
În anexa noastră, cu uşa direct
afară, către noaptea de tremurat pe
care am experimentat-o deja... cu câte o păturică... ce să mai zic? Am
îngheţat!!!
Cândva în noapte, după ce frigul
m-a obligat să ies pentru nevoi urgente (eram eu şi stelele...), am pus încă ceva
pe mine plus şosete groase – parcă am tras pe mine două perechi, mă ia confuzia
pe dinainte.
Canadiana îmi lipsea; altceva nu
mai aveam de luat din rucsac! Patru ţoale mă împodobeau deja: un maieu, un
tricou, un polar, o bluză grosuţă, cu mânecă lungă.
La
Omu ne temeam de frig şi a fost super-OK, la Curmătura era
mijloc de Cuptor, cât puteam să suferim?! Uite-atât!
Maya n-a avut nici ea stare şi
mai dădea câte o lăbuţă/gheruţă pe la intrare, mai ales când s-a luminat a zi.
Deja corpurile noastre începuseră
să se obişnuiască în ger (fiţi convinşi că nu mai era mult până acolo, la cum
ne simţeam), somnul devenise moale
şi, cumva, profund. Atât cât a fost.
Noi am avut camera din mijloc
Am vrut să scap de sforăituri şi
m-am ales cu dârdâială. Schimb avantajos?!
Nu vreau să critic prea mult, da’
de ce or fi omis să bage câteva lemne în soba existentă în cameră?
Laudă, că merită!
☺ La Cabana
Curmătura găseşti mâncare buuună - plăcinta
cu urdă şi mărar şi cea cu mere!!, mămăliguţa, ciorba, varză călită şi
cârnăciorii – tot!
☺
Cum accesul auto la Cabana Curmătura e
doar pentru 4X4 ţepene şi „autorizate” (căci există bariera de la intrarea în Prăpăstiile/Cheile Zărneţtilor) şi biciclete – pe un drum forestier – dilema lui Fane şi
a Marianei era: Cum să facem cu tortul?
Cum îl cărăm? Că 4X4 n-avem, avem doar picioare şi spinare… şi oricum s-ar face
praf până sus…!
Cei
de la cabană s-au oferit să făcă tortul în casă, în bucătăria
proprie. Ba l-au şi ornat şi au scris urarea tradiţională de „La mulţi ani!”.
☺
În camere şi în sala de mese e curat. Noi am avut cuier, o băncuţă şi o
măsuţă în cameră. Nu lux, doar practic.
CONDIŢIILE DE BAZĂ de la CABANA CURMĂTURA din CRAI
☺ În
interiorul cabanei nu există apă şi electricitate.
Ca
să fim corecţi, curentul electric – de la generator
– se dă „cu porţia” seara, până pe la ora 23.00. Tre’ să prinzi rând la
încărcatul telefoanelor!
În
imediata apropiere a Cabanei Curmătura, în stânga intrării, cum te uiţi la ea
(traseul dinspre Prăpăstiile
Zărneştilor), şi în dreapta (traseul dinspre Poiana Zănoaga) există
două izvoare amenajate (cişmele), care se pot utiliza pentru apa excelentă de
băut şi pentru igiena de bază.
Toaletele,
ecologice, sunt în număr de două şi... se umplu bine în weekend.
☺ Cabana
Curmătura este deschisă tot timpul anului.
☺
Se poate campa în poiana îngrădită din faţa cabanei.
Pentru tarifele de la
Cabana Curmătura şi pentru rezervări (vara trebuie făcute mult în avans!) luaţi
legătura cu recepţia, la numărul de telefon 0745.454.184.
Taxă vizitare Parcul Naţional Piatra Craiului: 5 LEI
(biletul estre valabil 7 zile).
☺ Se poate achita în Zărneşti –
la automatele albastre, prin SMS, la Cabana Plaiul Foii şi la Cabana
Curmătura.
PREŢURI:
☺ Tren Bucureşti-Braşov (Softrans;
circulaţia va fi reluată la sfârşitul lunii august) – 30 de lei; la CFR-ul normal biletul costă 50 de lei.
☺ Tren Braşov-Zărneşti – 4,50 lei;
o să vă plictisiţi în aproape o oră în mers de personal, cu halte şi de 20 de
minute ☺
☺ Taxi – ca să scutim drumul de
la Gara Zărneşti până la Fântâna
lui Botorog (circa o oră) – 20 de lei/cursa
INDICATOR.
Altitudini, durată
☺ Bandă galbenă: Fântâna lui Botorog (820 m altitudine) – Cabana
Curmătura (1470 m), prin Poiana Zănoaga (1314 m) 2 ore
Turele cu prietenii 2015
☺ Drumeţii
montane în Bucegi iarna (trasee prin Valea Ialomiţei –
Peştera şi Babele – Cota 1400)
☺ Bucegii cu zapada si gheata, vant, ploaie,
ninsoare, SOARE si PRIETENIE (Cheile Zănoagei, Lacul
Scropoasa, Cascada 7 Izvoare)
☺ Omu
– Early edition (16 mai 2015, cu ploaie, vânt şi ceaţă)
NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de „Poveştile mele”,
Mari, Gică şi Vali-Ionuţ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu