marți, 18 august 2015

Clasic in Bucegi, cu copilu’: Piatra Arsa, Cabana Caraiman, Crucea, Sfinxul, Babele





Traseu:
*Complex Piatra Arsă – Cabana Caraiman – Brâna Mare a Caraimanului – Crucea Eroilor Neamului (Caraimanului) – Cabana Babele – Complex Piatra Arsă

Data: 16 august 2015


Andrei are opt ani şi jumătate şi se află pentru prima dată pe un traseu montan.
I-am tot promis nepoţelului nostru (de fapt, mamei lui) că îl luăm cu noi la munte. Poate îi place şi ia microbul.
Ba vreme urâtă, ba nepotrivire de programe, ba altele... uite că acum a sosit momentul!

Decât să tot amân la infinit capitolul „Andrei şi muntele”, îmi propun să strâng din dinţi şi să trec peste aglomeraţia veşnică de la Piatra Arsă din această perioadă.
Aglomeraţia şi muntele – ce se mai potrivesc ăştia doi termeni; „nuca şi peretele”, „baba şi mitraliera”, „babă frumoasă” sunt mici copii.

Părinţii şi cele două surori gemene ale lui Andrei au rămas acasă.
Maşina ne duce, pe Transbucegi, până la Complexul Piatra Arsă (1950 m altitudine) – citiţi mai jos cum ajungeţi acolo.
O barieră instalată la drumul forestier (de 4X4) Piatra Arsă – Babele înştiinţează turiştii că autoturismele se lasă aici; este INTERZIS accesul mai departe de Piatra Arsă.

Cu puţin înainte de ora 11.00 am ajuns în parcarea improvizată de la Piatra Arsă – nu am mai plătit nimănui cei 10 lei, ca în luna mai, cu exact trei luni în urmă.

Aglomeraţia de pe Transbucegi plus un rău de maşină ne-au întârziat.


 
Hotărâm să mergem spre Cabana Caraiman – pentru evitarea aglomeraţiei.
Ultima oară în Bucegi ne-a găsit tot în zona Caraiman - la Cascada Caraiman, la Portiţa Caraimanului şi la Cabana Caraiman.

Îi tot arăt lui Andrei Crucea, să îi stârnesc ceva-ceva curiozitate – Crucea îşi schimbă poziţia în funcţie de poziţionarea noastră în mişcare.
„Da... Biiineeee!” Cu alte cuvinte, „nu (prea) mă interesează... acum”.


 
Andrei se opreşte să analizeze fiecare fir de iarbă. E clar că Vârful şi Cabana Omu, din planul de acasă, vor rămâne neatinse astăzi.


CABANA CARAIMAN


 
Primul lucru pe care îl observ este dispariţia Râului Valea Jepilor, din cauza secetei prelungite.
Nici vorbă de Cascada Caraiman, care se alimentează din râu.

În scurtul popas pentru mâncare, m-au încercat unele dubii dacă să atacăm Brâna Caraimanului cu Andrei. Ţin minte că nici eu nu aveam prea mulţi ani când am abordat-o prima oară.
Nu ştii cum se comportă un novice pe munte, ce stări îl pot încerca... Doamne fereşte de panică!

„Uite acolo, Andrei, oameni care urcă... alţii care coboară.”
„Wow... sunt departe! Şi nu urcă, nici nu coboară, stau.”
„Aşa pare de aici. Uite, vezi cât de sus sunt?” Încercăm să îl încurajăm (fără ca el să ştie că ar fi încurajare ).

„Mergi şi tu pe acolo?”
„A... nu... e departe...!” Nu era teamă; era doar prezenţa muntelui în mintea unui copil.

N-am vrut să îl speriem şi să-i spunem din prima că pe acolo ni-i drumul.
L-am luat aşa, încetişor... pe lângă cabană...
Şi el tot întreba: „Pe aici ajungem la maşină?”
„Da, da pe aici.” Şi, în şoapta-şoaptelor: „Pe aici; ocolim puţin (o să vezi tu).” Şi mai încet: „Ocolim puţin mai mult.”


Cabana Caraiman, văzută de pe Brâna Caraimanului


 
Copiii şi muntele

Pe traseele „plictisitoare” (gen Piatra Arsă – Cabana Caraiman) tragi de ei, pe cele dificile par că zburdă.

...Şi un alt Andrei (Deiu), care ne-a însoţit în concediul 2015 în Maramureş şi Apuseni, e la fel. Cum dă de lanţuri sau porţiuni spectaculoase de traseu, o ia... la goană.
„Aici sunt în lumea mea”, zice.
Probabil că şi cu Andrei al meu situaţia e asemănătoare.

Pentru noi, surpriză! Pe Brâna Caraimanului s-au instalat cabluri! Precauţii pentru cei care se cred pe bulevard. Glumesc!
Pe una-două porţiuni, terenul a alunecat, iar cablurile îi ajută pe cei fără experienţă montană. Şi pe noi, ceilalţi, să nu riscăm.



 
Anul trecut, cu Jepii Mici, Jepii Mari şi Crucea în program, nici vorbă de elemente de sprijin pe traseu.

„Ţine-mă de mână!”
„Nu o lua înainte!”
„Pune piciorul aici!”
Vă daţi seama că am stat cu ochii ţintă la fiecare mişcare a copilului.

Care copil era concentrat la paşii pe care îi avea de executat. Nu încordat, doar atent.

Şi care copil s-a apucat să numere „cercurile albastre” (marcajul) de pe stânci de cum a pus piciorul pe potecă. „Câte cercuri sunt?”; „A, uite! încă unul!” „Te rătăceai dacă nu erau cercurile?”.

Ufff!!! Şi am scăpat de o (altă) temere: Andrei nu are rău de înălţime. N-a comentat la hăurile ce se mai iveau în dreapta potecii – nici nu s-a uitat des înspre ele.




 
Meteorologii au anunţat ploaie pe după-amiază la munte.
...iar cerul a început să curgă la un sfert de oră de la intrarea în traseul spre Cruce. Picături rare, cât să adune ţărâna şi cât să nu alunece pietrele. Şi tunete, mai în depărtare.
„Ce facem? Ne întoarcem?” mă întreabă Ion.
„Nuuu” îmi sună domoală vocea.
Nu era niciun motiv de îngrijorare – sus era un senin de poveste.


 
CRUCEA EROILOR NEAMULUI (CRUCEA CARAIMAN), 2291 m altitudine

„Andrei, am urcat muntele ăla de l-ai văzut de jos, de la cabană! Eşti mândru?” (exageram, fireşte, pentru orgoliul lui)
„Mdaaa”... şi sună mai mult a... plictiseală. Dar intuiesc că în sufletul lui, atunci când va realiza pe unde a urcat şi până unde a urcat, îl va cuprinde o satisfacţie nepreţuită.
Apoi, cândva, poate, va zâmbi la amintirea clipelor de pe Brâna Caraimanului dintr-o zi de august 2015, cu Negoiu şi tot Făgăraşul în picioare...




 Valea Prahovei, jos, la doi paşi de Cruce



 
Ce m-am mai bucurat că am găsit Crucea fără ceaţă! Chiar n-am mai văzut-o de mult pe de-a-ntregul! Sunt ani deja!
Cu un an în urmă era cuprinsă de o ceaţă, de nu prea te dumireai unde începe şi unde se termină.



 
Am tras un milion de fotografii... să am muniţie până data viitoare.
Chiar am fost aici şi chiar nu era ceaţă!




 
Valea Prahovei plus drumul spre Cabana Gura Diham (a treia fotografie)






Dacă urcaţi cu telecabina din Buşteni şi nu sunteţi familiarizat cu muntele, nu uitaţi să luaţi la voi ceva cu mânecă lungă! Indiferent cât de cald e jos. Platoul Bucegilor este situat la 2000 de metri altitudine, bate vântul constant... iar pe traseul de la Babele şi când o să vă opriţi la Cruce s-ar putea să vă fie răcoric.
Munţomanii ştiu despre ce vorbesc, aşa că îi exclud din ecuaţie.


 
Crucea Eroilor Neamului a fost construită în perioada 1926-1928, pe Muntele Caraiman, pentru a cinsti memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial.
Crucea de pe Caraiman a intrat în Cartea Recordurilor ca „cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan”.
Este unică în lume nu numai prin altitudinea amplasării, cât și prin dimensiuni: 28 de metri înălțime; cele două brațe au câte 7 metri.

 

Iar se scutură cerul... nici de data asta nu e mult. E de pus pelerina la copil şi la mine o canadiană. Mmm... mergea şi fără. Pe mine mai mult mă incomodează.

Şi pe scurta urcare de Crucea Caraimanului până la Sfinx şi Babele găsim lanţuri şi cabluri.



 Zăpadă de august


SFINXUL DIN BUCEGI, 2216 m

Îl zăresc şi eu, în sfârşit, anul acesta! Acu’ trei luni abia îi dibuiai conturul.

Sfinxul din Bucegi se aseamănă cu un cap uman şi cu Sfinxul Egiptean.
Are 8 metri înălțime și 12 metri lățime.
Oficial, prima oară a fost denumit „Sfinxul din Bucegi” în 1935, într-un articol apărut într-o publicaţie cu profil montan.



Peştera (1600 m altitudine), cu pălărie dublă


BABELE, 2292 m




 
În jurul monumentelor naturale din Bucegi – mai ales la Sfinx şi Babe – bodyguarzi/jandarmi, cu fluiere, se preocupă ca nimeni să nu se caţere pe stâncile sculptate cu atâta trudă de natură.

Plăcuţe cu „interzis escaladarea” sunt la tot pasul... da’ de ce să le respectăm dacă putem să le (în)călcăm şi să mai facem o fotografie de Facebook, cocoţaţi pe spinarea Sfinxului?!? Sau a oricăror pietre ni se aşează în cale?




 
Coada la telecabina Babele – înăuntru mai e un puhoi de oameni! E de aşteptat cu orele!



 
Este prima oară în mulţi ani când mie şi lui Ion nu ne trece prin minte imaginea ursului în Bucegi.
Pe unde să se (mai) strecoare?


Ploaie şi senin

Ciudăţică vreme la coborârea spre Complexul Piatra Arsă. În faţa noastră, cerul era gri-negru (se desluşeau clar porţiunile unde ploua), în spate – albastru... infinit, spre Babele – Cruce – Omu.

Fulgere mari, tunete puternice, aproape de data aceasta.
Pe maşină am găsit destule picături, semn că cerul nu a iertat această zonă.
A plouat şi pe Transbucegi, la înapoierea spre Sinaia. După trecerea de zona montană – nimic. Doar caniculă.

Termometrul indica 10 grade Celsius la plecarea de pe Platoul Piatra Arsă, pe la ora 18.00. Asta în condiţiile în care cei rămaşi în Bucureşti s-au bucurat din nou de caniculă. Din nou peste 35 de grade!
Ce bine c-am scăpat, măcar o zi... mâinile astea reci şi senzaţia de friguleţ tre’ să le pun bine la păstrare.


Nu pot să spun că muntele l-a dat pe spate pe Andrei. Nici măcar Crucea. Însă nu e timpul pierdut...
La final, sâcâit de mine, a zis ceva de genul că mai merge, da’ tot aşa, pe trasee periculoase.

Sunt mândră de el că s-a plimbat şase ore şi jumătate prin Bucegi!!!


 
INDICATOARE. Altitudini, durată (oficiale)
Bandă galbenă: Traseul comun Complex Piatra Arsă (1950 m) – Cabana Babele (2206 m)
Banda galbenă se transformă în bulină albastră undeva pe parcurs, până la Cabana Caraiman (2025 m) aproximativ 1 oră.

Bulină albastră: Cabana Caraiman – Crucea Eroilor Neamului (Caraimanului, 2291 m), pe Brâna Mare a Caraimanului 45 de minute  
!!! ATENŢIE!!! Traseul este interzis pe timp de iarnă (atâta timp cât zăpada persistă); pericol de accidente mortale.

Cruce roşie: Crucea Eroilor Neamului (Caraimanului) – Sfinxul şi Cabana Babele, pe creasta Caraimanului 1 oră

Bandă galbenă: Cabana Babele – Complex Piatra Arsă 1 oră.


CUM SE AJUNGE LA PIATRA ARSĂ, PE TRANSBUCEGI (DRUMUL BABELOR):

Dinspre Bucureşti, din Sinaia se face stânga pe DN 71 (Bucureşti – Sinaia – Târgovişte).
La intersecţia DN 71 – DJ 713 se merge pe ultimul, urmând indicatorul spre Cabana Cuibu Dorului. La un moment dat, veţi da peste un punct de belvedere, acolo unde se iese din judeţul Prahova şi se intră în judeţul Dâmboviţa.
Pe DJ 713 se continuă până la Cabana Cuibu Dorului. Aici există o intersecţie: drumul care merge la Piatra Arsă (acelaşi DJ 713) şi drumul care merge la Padina – Peştera (Ialomiţei), DJ 714.

În cursul săptămânii, porţiunea de Transbucegi între Cabana Cuibu Dorului (1120 m altitudine) şi Cabana Dichiu (1596 m) este ÎNCHIS, pentru executarea unor lucrări de reparaţii – între ora 8.00 şi 18.00, cu pauză de masă între 13.00 şi 13.30.
Mulţumesc, Gabi, pentru informaţii!

Ca alternativă în cursul săptămânii aveţi drumul Moroeni (satul Glod), pe DJ 714, spre Peștera Ialomiţei.
De aici, la Dichiu, se continuă pe DJ 713 până la Piatra Arsă.


Dacă vă face plăcere, citiţi şi alte aventuri din Bucegi:

Omu – Early edition (luna mai)
De la Omu cu grindina după noi (traseu Peştera – Omu – Babele)

Am urcat pe Jepii Mici şi am coborât pe Jepii Mari (plus un drum până la Cruce)



IARNA (şi PRIMĂVARA calendaristică)


Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

14 comentarii:

  1. Da, copiii caută lucruri deosebite și spectaculoase pe munte. Nu le place să transpire prin pădure sau pe platou urcând. Peșterile, brânele, canioanele sau crestele le captivează atenția, iar un vârf atins îi motivează.
    http://muntele-prin-ochii-unui-copil.blogspot.ro/2013/08/top-10-trasee-montane-prin-ochii-unui.html?m=1

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, copiii caută lucruri deosebite și spectaculoase pe munte. Nu le place să transpire prin pădure sau pe platou urcând. Peșterile, brânele, canioanele sau crestele le captivează atenția, iar un vârf atins îi motivează.
    http://muntele-prin-ochii-unui-copil.blogspot.ro/2013/08/top-10-trasee-montane-prin-ochii-unui.html?m=1

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când eram mică, în tabere, eram fascinată de tot ce însemna MUNTELE.
      Ţin minte, că la primul contact cu platoul Bucegilor, o tot întrebam pe mama: „Dacă e un platou, ca o farfurie, şi stau mai la margine, o să cad?" :)
      Foarte interesantă abordarea de pe blog – de ce nu aţi continuat?
      Ioana

      Ștergere
  3. Superbe imagini, m-a fermecat privelistea! Si cele din Ciucas sunt teribil de frumoase, de asemeni. Mai iesiti cu bicicleta in Tineretului (acum s-a mai calmat caldura) ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Priveliştea Caraimanului, de oriunde l-ai privi şi pe oriunde ai merge (Jepii Mici, Brâna Caraimanului, Portiţa Caraimanului etc.) este într-adevăr superbă!
      Ciucaşul este special prin acele „moţuri" nenumărate - eu una sunt îndrăgostită de el!
      http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2014/08/dale-vacantei-o-zi-printre-moturile-din.html
      http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2014/10/ciucasul-plin-de-soare-acum-un-an.html
      http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2015/05/recomandarea-lunii-bucuria-de-fi-in.html

      P.S. În Tineretului ieşim în general în weekend, mai spre după-amiază. Poate ne vedem :)

      Ștergere
  4. Pana si fiica nasilor nostri care e deja majora cauta zonele periculoase cand vine vorba de munte, daca e cu adrenalina ii stimuleaza. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper ca Andrei să mai vrea la munte - o să îi promitem trasee periculoase :) Bineînţeles, nu riscăm pe creasta Pietrei Craiului sau pe Jepii Mici; deocamdată.
      Cred că toţi, la orice vârstă, suntem impulsionaţi de adrenalina adusă de un traseu dificil sau de orice lucru dificil. Bine, poate nu toţi suntem aşa... pe mine una mă stimulează.
      Ioana

      Ștergere
  5. Am continuat. Abia acum cu scrisul și în fiecare vacanță cu mersul pe munte. Chiar acum suntem în Apuseni și venim din Retreat, după ce am trecut prin Cheile Nerei. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Am continuat. Abia acum cu scrisul și în fiecare vacanță cu mersul pe munte. Chiar acum suntem în Apuseni și venim din Retreat, după ce am trecut prin Cheile Nerei. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abia aştept să citesc şi alte poveşti ale tale!
      Să vezi că un copil se bucură cu adevărat de natură şi prinde încet-încet gustul muntelul e... wow!
      Dar la voi e deja "obişnuinţă" cu muntele.
      Cărări cu soare în continuare!
      Ioana

      Ștergere
    2. Mulțumesc, vreme bună
      Costin

      Ștergere
    3. Mulțumesc, vreme bună
      Costin

      Ștergere
  7. Frumos! M-am intors in timp in iulie 1968, cand am facut in doua zile traseul Cabana Furnica, Cota 1400, Cota 1500, Varful cu Dor, Pestera(vizitarea Pesterii Ialomicioarei si dormit in cabana), Piatra Arsa, Babele si coborare pe Jepi la Cascada Urlatoarea. Multumesc frumos!

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce de amintiri frumoase aveţi!
    Traseul nostru a fost special gândit pentru un copil, alflat la primul contact cu muntele... Dar îl vom duce şi pe Jepi, la anul.
    Cu drag,
    Ioana

    RăspundețiȘtergere