Traseu:
*Complex Gura Diham – Valea Morarului –
Creasta La Balaur – Complex Gura Diham
Care munţoman rezistă trei luni întregi
fără să atingă muntele?!
Eeee-heeeei, ce vă pasă vouă, cei din
„lumea de rând”?
Anul trecut, după o lună fără înălţimi, picioarele începuseră să o ia
singure spre poteci, de m-a durut sufletul să le pun piedică. Lasă, că a venit
ea relaxarea
în Bucegi, aia cu Jepii Mici, Crucea şi cele 10 ore din care am
tot halit făr’ să mă satur.
Anul ăsta, noroc cu vremea dată peste cap a verii şi cu starea mea fizică
întoarsă şi ea cum nu trebuie.
Deci: după ce am
luat apă la bord şi pe sus, şi pe jos în Cheile Glodului în mai,
mă pregătesc să ating norii la 2000 de metri, în primul weekend anunţat însorit,
şi la propriu, şi la figurat. Sau pe-aproape...
Data: 4 august 2018
Mihai ne îmbie la un nemarcat la indigo
cu cel pe care am păşit cu Deni în 2016. Într-un fel. Fără ceaţă şi ploaie. Doar
un (mare) nor supărător. Îi zice Valea
Morarului – Creasta La Balaur (Creasta Balaurului).
Până ne dezmorţim picioarele, ne rotim
ochii către stâncă.
Mere şi Cruce. Crucea
de pe Caraiman.
Regulamentar,
de la stânga la dreapta: Blidul
Uriaşilor, Stânca lui Gelepeanu, peretele Văii Albe, Brâna
Aeriană (ceva mai în detaliu, mai jos)
Moţ
de Coştila
La Gura Diham, năvăleşte o mare de braşoveni; ne revedem cu Floriana,
sosită din Bucureşti. Eu şi Adi ne învârteam de ieri prin zonă.
Unii parteneri de tură sunt oameni de
60-70 de ani pentru care admiraţia depăşeşte toate cotele – nici n-ai timp să
clipeşti, că au zburat pe lângă tine, în urcarea cea mai cea! Printre ei, sunt
onorată să o întâlnesc live pe doamna
Piri, de o vitalitate extra-mega-super, la o vârstă când alţii dau asiduu din
coate pentru un loc liber în autobuz.
Din grup, Lili tocmai se întorsese de pe
Mont Blanc.
Companie de zile mari!
Să pornim!
☺ Drumul odinioară forestier şi plin de
gropi dintre Buşteni şi Complexul Gura
Diham este acum asfaltat în totalitate!
De la Complexul Gura Diham (980 m),
atingem poteca, sărim (de două ori!) peste râu care cum poate şi, după
aproximativ o oră de pădure, ne oprim o
secundă la cantonul (de vânătoare) Colţii
Morarului (1384 m altitudine).
400 de metri altitudine – nu-i rău! ☺
Ne intersectăm cu marcajul triunghi roşu (Buşteni/Căminul Alpin – Cabana
Mălăieşti, prin Pichetul Roşu).
Cam un sfert de oră este suficient
pentru a întrerupe traseul „de bază”,
fiindcă, undeva printre copaci, găsim cunoscuta stâncă inscripţionată „Valea
Morarului”. Urmaţi săgeata - ocoliţi prin partea stângă!
Nu
mai ţin minte motivul hlizelii...
Pentru cei care nu se descurcă pe
varianta nemarcată/marcată parţial de intrare în Valea Morarului, există
alternative:
☺ Marcaj
triunghi roşu din Buşteni/Căminul Alpin, spre Pichetul Roşu, până la stânca
vopsită cu „Valea Morarului”.
☺ Marcaj
bandă galbenă Buşteni - Gura Diham spre Cabana Omu, prin Valea Cerbului, apoi
marcaj triunghi roşu.
Traseu Valea Morarului
Gata cu pădurea! Să fie soare din plin!
E primul weekend după mult timp în care astrul nu se piteşte ore în şir printre
nori grei de ploaie.
De la colegii din tura precedentă, ştiu
că locul din care se zăresc Acele
Morarului răsărind dintre brazi se numeşte Poiana cu urzici.
Bogdan,
expertul în ciuperci
Poteca de urmat este destul de clară, în
cele mai multe porţiuni.
Doamna
Piri, mai mult decât un exemplu de urmat
Mai
e mult până departe? ☺
Bulbuci
de munte
Spre deosebire de relativ strâmta Vale
Albă, care nu este neapărat un „traseu pentru peisaj”, Valea
Morarului este – după cum se vede şi mai sus – clasicul 3 în 1: şi privelişti
verzi, şi un pic de tehnică, şi activarea capacităţii de orientare.
☺ Valea Morarului este largă, nu prezintă
săritori greu de trecut, care să necesite folosirea unei corzi de alpinism, de
exemplu. Fireşte, dacă o iei direct pe firul văii, îţi sar fix în cale. Însă
există posibilitatea... perfectă de a le ocoli.
Fiecare alege să meargă pe unde se simte
cel mai bine în postură de... căpriţă.
Lanţul montat la puţin timp după „escaladarea” noastră; un lanţ similar se află, tot din acea perioadă, pe peretele vecin (foto:
„Căpcăunul
Cel Bun”)
Din punctul meu de vedere, Valea
Morarului este mai abordabilă decât Valea Albă – asta,
bineînţeles, dacă ţineţi cont că ambele sunt TRASEE NEMARCATE!
Colegii de acum doi ani au alintat
„Matterhorn” moţul din faţă. În partea dreaptă, îşi face deja simţită prezenţa
Balaurul – Creasta La Balaur (Creasta Bucşoiului Mic).
Abrupt,
dom’le, abrupt!
Azuga a rămas atât de jos...
Unduiri...
pe lângă zăpadă
De curând, s-au montat lanţuri
pe Valea Morarului, la capătul pragului de sub căldarea superioară.
Din câte am citit, destui au fost
surprinşi de apariţia acestora.
Unii chiar blamează intervenţiile
ajutătoare: „Valea asta chiar nu avea
nevoie de amenajări!”.
În plus, la puţine zile după ce am
hoinărit noi pe aici, turiştii au relatat despre alte
două lanţuri, în partea dintre „canion” şi căldarea inferioară a Văii
Morarului (foto, mai sus).
Infografic:
„Căpcăunul
Cel Bun”
Cu Vârful Omu (2505 m) sub ochi, un nor
gri-uţ, ne-ameninţător de ploaie, apăsă – în asemenea condiţii meteo negre,
asociate cu marea de pereţi golaşi într-o căldare imensă ceţoasă, te poate lua
câteodată cu senzaţia de „cum ar fi să rămâi singur aici, peste noapte”. Aşa
e TOT timpul la mine cu întunericul.
Odihnă
în paradis
Căldarea superioară a Văii Morarului
este situată sub Vârful şi Cabana Omu (2505/7 m).
Staţia
meteo de la Omu, în imediata apropiere a Cabanei
Omu
Nu ne avântăm cel mai sus în platou; traversăm
doar până în Şaua Bucşoiului,
legătura dintre Vârful Omu (2505 m) şi Vârful Bucşoiu (2492 m), marcaj bandă roşie.
Pentru asta, ne îndreptăm un pic spre
dreapta.
☺ Traseul complet Cabana/Vârful Omu –
Vârful Bucşoiu durează aproximativ o oră.
Vârful Omu şi Vârful Bucşoiu sunt numărul unu, respectiv numărul trei din Bucegi, ca
altitudine. Între ele, Vârful Bucura (Vârful Bucura Dumbravă, Vârful Ocolit),
2503 m, de lângă Omu.
Valea
Morarului, văzută de sus; în stânga imaginii, Creasta La Balaur (Creasta
Bucşoiului Mic)
Bulevardul
Şaua Bucşoiului
Cum
vă place?! Valea Morarului şi Azuga
Peretele
Morarului şi Releul/Vârful
Coştila (2490 m)
Pentru cine doreşte să abordeze Valea
Morarului în coborâre, de la Omu, se trece de Valea Cerbului, apoi prima vale
care apare este cea a Morarului.
Cabana
Omu şi Şaua Bucşoiului
Traseu Creasta La Balaur
Călcând a doua oară pe solzii şi pe
(lângă) capul Balaurului – aceasta este orientarea fiarei privind de sus în jos –, nu mai pot afirma cu certitudine că
o eventuală urcare pe Balaur e mai acceptabilă decât coborârea pe acolo. ☺
Ambele sunt epuizante, prin abrupt, prin
lungime, prin lupta cu vegetaţia – mai ales în partea de jos a traseului, când
poteca e aproape intuitivă, când ai de luptat, la propriu, cu verdele în toate
formele, rigide ori mai puţin.
Creasta
Balaurului, fix în mijloc
În
sfârşit, capre negre!
SPEC-TA-COOL!
Cabana
Diham, mică de tot,
în dreapta jos
Jos,
Predealul; în faţa lui, spre stânga, Piatra
Mare
Postăvaru şi Piatra Mare
Valea
Morarului
Coştilaaaaa!!!
Nu
mai ţin minte dacă acest cablu exista acum doi ani (later edit:
☺ „Căpcăunul” îmi spune că era acolo şi în 2016; mie mi-a părut mai nou)
☺ „Căpcăunul” îmi spune că era acolo şi în 2016; mie mi-a părut mai nou)
Cea
mai bună imagine a Postăvarului de pe Balaur; ignoraţi răvăşeala (cea vizibilă)
din capul meu
Un
salt cu paraşuta până la Cabana Diham... ceva?!? ☺
În
gang... ăăăăă.... hornuleţ
Zoom
de la Adi: Dacă nici acum nu recunoaşteţi Cabana
Diham...
Jnepeni
şi toate cele
Fereastra
de la „capul” Balaurului
4x4.
Evident!
Altă
coborâre de-a verticalul? Rămân aici. Mă luaţi la-ntoarcere. Dacă nu uitaţi.
Mai
trebuie să vă spun? Colţii Morarului!
Unii aleargă după peisaje, alţii se
îngroapă în vegetaţie. Şi dă-i şi luptă!
Vă spun eu, la început de iulie nu era
nici jumate cât i-acu’!
Revenim în locul de unde am plecat spre
Valea Morarului, cu Acele în lumina caldă a după-amiezii spre seară.
Prin pădure, traseul e acelaşi de
dimineaţă.
Ca
o concluzie
S-a tras tărişor, dovadă şi timpii
comparativi 2016 - 2018. Nu că cei de atunci s-ar fi mişcat mai încet :) căci
erau oameni de 4000 m prin Europa şi aiurea, doar... au savurat ceva mai mult
natura.
Febră musculară? Daaa! La puterea X. Da’
mai contează?!
Oamenii şi clipele-s de nepreţuit!
!!! ATENŢIE !!! Valea Morarului şi Creasta La Balaur sunt
zone sălbatice – atenţie la urşi!
SURSE de APĂ
Singurul punct de aprovizionare (sigur) este un izvor la
cantonul Colţii Morarului.
INDICATOARE. Altitudini, durată
☺ Nemarcat:
în apropierea Cabanei Gura Diham (~ 980 m) – Cantonul Colţii Morarului (1384 m)
aproximativ 1 oră
☺ Triunghi roşu şi nemarcat: Cantonul Colţii
Morarului – Intrare pe Valea Morarului – Valea
Morarului – ieşire în creasta ce leagă Vârful Omu de Vârful Bucşoiu (~ 2400
m altitudine) 4 ore
☺ Bandă roşie: Creasta Vârful Omu – Vârful Bucşoiu 15 minute
☺ Nemarcat:
Creasta La Balaur (Creasta Bucşoiului Mic) – în apropierea Cabanei Gura Diham aproximativ 5 ore, cu popasuri,
inclusiv pauza de masă
TOTAL: 11 ore (inclusiv scurtele popasuri
şi pauza de masă)
Distanţa străbătută: 14 kilometri.
DE ŢINUT CONT în Valea Morarului şi pe Creasta La Balaur
☺ Mergeţi în Valea Morarului şi pe
Creasta La Balaur din Munţii Bucegi numai dacă aveţi ceva experienţă montană (nu Urlătoarea şi punct)!!!
Nu-i obligatoriu să deţineţi ceva căţărare
(scrambling) în spinare, dar ar fi bine. Iar condiţia
fizică e musai s-o includeţi în bagaj!
Citiţi cu ATENŢIE
materialele informative, priviţi cu ATENŢIE fotografiile, clipurile şi
EVALUAŢI-VĂ bine (fizic, dar şi psihic) capacitatea de a parcurge traseul!
Nu plecaţi neinformaţi pe un traseu de acest gen!
☺ Păşiţi
cu atenţie, concentraţi, în fiecare moment!
Căutaţi bine prizele şi verificaţi de două ori dacă „piatra de sprijin” este
stabilă!
Pe Creasta La Balaur există mici porţiuni expuse – cu atenţie, acestea
nu pun dificultăţi.
☺ Şi Valea Morarului, şi Creasta La Balaur
(Creasta Bucşoiului Mic) sunt încadrate în categoria
(gradul) 1A ca dificultate în alpinism. Asta înseamnă (definiţia
de pe wikipedia.ro) „cățărare uşoară
pe stâncă sau zăpadă sau gheață, unde nu este necesară folosirea echipamentului
sau tehnicilor speciale”.
Valea Morarului şi Creasta
La Balaur nu sunt considerate trasee cu grad mare de DIFICULTATE.
Însă traseele nemarcate, în
particular văile de abrupt ale Bucegilor, solicită orientare şi atenţie
sporite.
Foarte important: Mergeţi
întotdeauna cu cineva care cunoaşte traseul!
☺ Beţele
de trekking vă sunt de mare sprijin în porţiunile de coborâre, dar şi în
cele de urcare prin pădure sau pe potecă.
Pe stâncă, în căţărare, devin inutile.
RECOMANDATE sunt mănuşile speciale, pentru că stâncile mai înţeapă; eu una nu simt
nevoia, dar fiecare cu sensibilităţile lui.
IDEALĂ ar fi şi o cască – să nu vă
lovească vreo piatră/pietricică deplasată de un coleg aflat mai sus în traseu –
ia viteză!
NU
încurajez pe nimeni să meargă pe trasee nemarcate – descriu, eventual dau
sfaturi, din propria experienţă.
Cei
care aleg un anumit traseu au DATORIA să se informeze despre el, să îl studieze
şi să decidă în cunoştinţă de cauză dacă au capacităţile necesare pentru a-l
parcurge.
NU
pot DECIDE eu în locul nimănui!
Traseele nemarcate NU sunt recomandate începătorilor!!!
CFR inuman
Dacă nu eşti atârnător la o maşină, la un amic de munte, singura soluţie e să...
înjuri
la maximum CFR-ul drag. Am detaliat AICI – râdeţi, ca să nu
plângeţi. ☺
Deci, după chinul de pe traseu, cu urcarea până pe la 2400 m şi coborârea
abruptă, am intrat la tortura adevărată, a întoarcerii cu trenul în Bucureşti.
Eram trei persoane care vânau Capitala;
restul, braşoveni. Primul tren afişat la sosirea în gară era un InterRegio.
Unde, teoretic, ţi se rezervă un loc PE SCAUN. Că de aia plăteşti mai mult ca
la Regio. Dublu.
Pe scurt, de vreun an, domnii şi
doamnele de la CFR au hotărât să nu mai vândă bilete la ultimele trenuri spre
Bucureşti. În străfundurile-mi cele mai ascunse, speram că s-a remediat situaţiunea
de fiecare weekend şi am alergat după un bancomat pe lângă tot DN 1 din
Buşteni, cu picioarele beton – asta şi după cei aproape 30 de kilometri în
trasee uşurele şi plimbări de ieri. „Speri
mata, dar speri degeaba”, vorba ceea.
Să zicem că, în final, am fost norocoşi,
cu un „loc în picioare” destul de... aerisit. Trolerul din dotare m-a salvat de
la un leşin sigur. Tălpile nu mai nimereau pămânul,
iar asta se răsfrângea asupra genunchilor, care dădeau rateuri neîntrerupte.
Ne-am achitat cotizaţia la „naş”. Aşa am
crezut noi. „Mai dă 10 lei...!”,
zice. ☺ ☺ ☺ Poveste
adevărată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu