joi, 1 februarie 2018

Muntii Persani: Cheile Varghisului – Pestera Mare de la Meresti





„De 1 Decembrie, să fie sedinţă!”, a decretat Călin.
Şi noi, cuminţi, ne-am adunat. Că doar nu era să ne facem de râs şi să nu ne prezentăm la datorie. Păi?!

Păi, şi dacă e cu spectacol sălbătic... cum să refuzăm?! Ia spuneţi!

Mi-era doooor taaaareee de o adunare pestriţă, cu oameni ba de prin Arad, ba de prin Braşov, Sibiu, Deva, Timişoara, Târgu Mureş, Aiud... wow!... zici că sunt staţii de cursă lungă CFR.

Unde mai pui că zona (muntoasă) Harghita-Covasna o visam de nişte timp.
Două împliniri de suflet în finalul anului!



Perioada: 1-2 decembrie 2017
Cazare: în comuna Vârghiş, judeţul Covasna

Tot weekend-ul a plouat doar cu un stop-şor de soare. La plecare. După care iar au răsărit picături din nori.

Din Bucureşti pornim vineri, cu trenul, doar eu şi Mădă – noi, nota discordantă a provinciei. Pe Adi l-am lăsat acasă, cu dureri de spate.
La vreo 15 kilometri de Braşov ne aşteaptă Gabi şi Adriana, cu maşina. Mulţumim!

Cu 15 kilometri înainte de Vârghiş, alimentăm cu apă de izvor în satul Biborţeni – aici, direct la sursă, nu costă.
Calciul, magneziul şi sodiul sunt principalele atuuri ale apei minerale de Biborţeni.



Vârghişul nu-i Bucureşti, aşa că nu-i asfalt. Doar noroi adânc.
Plimbarea e scurtă, dar compania e maaaare şi cu un mare dor: Zorina şi Gabi. Doi ani mi-a fost dor de prăjiturile Zorinei. Ne-am ratat noi în Cozia – acum nu ne mai opreşte nimeni din amintirile de peste an(i).

Eu una mai dau o tură la izvorul de la Biborţeni, iar trupa (incompletă) cască ochii la Biserica Reformată (Calvină) din Vârghiş; poarta stă închisă... poate n-au nevoie de vizitatori.
Suntem pe Strada Principală nr. 345.
La construirea lăcaşului de cult, în 1997, s-au găsit ruinele unei biserici datând din secolul al XIII-lea, având un baptisteriu cu inscripţii runice secuieşti.
(sursa: hailabord.ro)






Sincer, n-am mai găsit altceva de făcut în Vârghiş (aka obiective turistice); în plus, aşteptam să ne reunim cu toţii.
Dacă vă interesează zona, poate vă ajută acest link şi acest link să descoperiţi comuna Vârghiş şi împrejurimile. De asemenea, pagina wikipedia dedicată Cheilor Vârghişului are şi ea câteva recomandări.

De neratat în zonă sunt Lacul Sfânta Ana şi Tinovul Mohoş din apropierea acestuia – cu plante carnivore!


Sâmbătă dimineaţă avem întâlnire cu ghidul nostru de astăzi. Cam... ciudat pentru România, drumul e asfaltat din Vârghiş către centrul de vizitare al rezervaţiei naturale (aproximativ 10 kilometri).
Gazde: judeţele Covasna şi Harghita. Cheile astea! – nu s-au hotărât de care parte să stea.
Lăsăm maşinile şi dăm drumul la motoraşele de la picioare.
Pe parcurs descoperim şi zona de camping.
  







 
Bianca şi omul de zăpadă rătăcit



În sfârşit, Cheile Vârghişului!

De câte ori nu mi-au căzut sub nas fotografii şi am sărit de pe scaun a „vreau şi eu acolo!!!”!? Cum e să încerc live podeţele peste râul Vârghiş, fiecare cu design-ul său? Ia să vedem!

Râul Vârghiş este cel responsabil pentru modelarea cheilor, săpând în calcare din Jurasic.
Râul Vârghiş izvorăşte din Munţii Harghita şi este un afluent al Oltului.



Nu ne-am depărtat de firul apei, urmând crucea albastră.
Alte marcaje în Cheile Vârghişului sunt bandă galbenă şi punct roşu – detalii găsiţi AICI.



Primul podeţ





Apele plouate ale Vârghişului




Scurte căţărări

 





Al doilea podeţ



 
Amprente, la capăt de pod







Al treilea podeţ, la intersecţia căilor de acces către două peşteri





Pe acest tărâm – unic în Europa – al Cheilor Vârghişului, în partea nordică a Munţilor Perşani, cercetările speologice au scos la iveală 122 de peşteri (7410 metri de galerii şi săli). În multe s-au descoperit urme de locuire, datând din paleoliticul mediu până în Evul Mediu.


În grotele din Cheile Vârghişului trăieşte una dintre cele mai mari colonii de lilieci din Carpaţii Orientali.
În total, cheile adăpostesc, în grote, 17 dintre cele peste 30 de specii de lilieci identificate pe teritoriul României.

Noi am pus piciorul în trei dintre peşteri: Şura Cailor (Peştera Cailor), Peştera Mare de la Mereşti (Peştera Orbán Balázs, Peştera din Stânca Minunilor) şi Grota Tătarilor.


Şura Cailor (Peştera Cailor)

O găsim în dreptul celui de-al treilea podeţ, pe partea dreaptă în sensul de venire dinspre localitatea Vârghiş.
Noi îi explorăm numai intrarea.







Peştera Mare de la Mereşti (Peştera Orbán Balázs, Peştera din Stânca Minunilor)



După al treilea podeţ apare un indicator – urmaţi săgeata şi banda galbenă şi luaţi-o în sus pe scările metalice. Pe lângă aceasta se observă urmele unui zid gros de apărare.



Astfel, intraţi în cea mai mare şi mai cunoscută peşteră din Cheile Vârghişului.
Este situată în Piatra (Stânca) Minunilor.

În 1835, inginerul István Fekete (ajutat de un localnic din Vârghiş) a explorat şi cartat galeriile şi sălile peşterii – care au în total 1527 de metri lungime.
Peştera Mare de la Mereşti era prima cavitate explorată şi cartată din Transilvania, în vremurile când speologia abia „făcea ochi” în Europa de Est.
Tot în secolul al XIX-lea, cercetările lui István Fekete au fost îmbunătăţite de Orbán Balázs (1829-1890), al cărui nume îl (mai) poartă peştera.
În Peştera Mare de la Mereşti a pătruns şi faimosul speolog Emil Racoviţă (1868-1947).

Intrarea în Peştera Mare de la Mereşti are 12 metri lăţime şi 6 metri înălţime – este una dintre puţinele peşteri din România cu asemenea deschidere.


Totodată, Peştera Mare de la Mereşti este una dintre cele mai lungi cavităţi din Carpaţii Orientali.

Temperatura medie anuală este 10 grade Celsius.

Comuna Vârghiş se află pe teritoriul judeţului Covasna, în timp ce comuna Mereşti face parte din judeţul Harghita.
De altfel, aşa cum am mai precizat, Rezervaţia Naturală Cheile Vârghişului este situată la graniţa acestor două judeţe.
Se poate intra în chei şi dinspre Vârghiş (pe DJ 131), şi dinspre Mereşti (pe DJ 132). Mai accesibil este primul drum.


Noi am petrecut două ore şi jumătate în subteran, sub îndrumarea ghidului.
Cei doi copii ai trupei, Bianca şi Andrei, merită laude. La nici 10 ani să fii pe picior de egalitate cu adulţii (uneori, mai bine/mai sus) e demn de trecut în primele rânduri ale condicii Şedinţei noastre.


Elevi ascutători... la şedinţa dinanitea abordării pasajelor din peşteră
















O scară ajutătoare









Unde-i peşteră, sunt lilieci!










   În locul numit Fântâna lui Iordan




„Pietrele preţioase” din Peştera Mare de la Mereşti – povestea lor o găsiţi AICI.


Exploratori







La un moment dat, în partea dreaptă, trecem pe lângă un tunel jos şi îngust, de abia se întrezăreşte.
„Cine are curaj, pe aici intrăm la întoarcere. E foarte îngust, destul de lung şi se merge numai pe burtă.”
Aaaauuuu! Nu-i de mine!

Iniţial, refuz provocarea. Nu m-am mai dat prin peşteri, nu m-am mai împins doar în coate.
Stau pe margine, cuminte, împreună cu alţi colegi. Cu o ţâră de gând la ceea ce am pierdut şi că... poate m-aş fi dus (aaaahhh, regrete tardive!). La un (alt) moment dat, Gelu o strigă pe Marga, soţia lui, şi o cheamă la „chin”.
„Dacă el poate, eu ce cusur am?” Dădea şi la mine curajul pe dinafară.
„Vin şi eeeeuuuuuu!” şi din momentul ăla m-am ţinut după Marga.

Intrarea a fost, într-adevăr, pe burtă, cu sprijin pe coate – nimic periculos. Şi extrem de scurt. Vreo doi metri.
Plus 25 de metri de horn – o spirală îngustă până la Sala Mare a peşterii.

Prima explorare a Sălii Mari din Peştera Mare de la Mereşti a fost realizată abia în 1957.

 







 Eheeeeiii, fuse mai mult sperietură de ghid, că ar fi numai pentru „iniţiaţi”.

Un clip – cu mine şi tunelul spre Sala Mare – găsiţi AICI – https://www.facebook.com/asociatiaecodrumetiimontane/videos/2083050721923106/.


Proba de curaj

Zice ghidul să stingem frontalele şi să facem linişte două minute.
Aaaa, toţi?! Teama mea de întuneric ce-o să zică? Am companie... oare o să rezist, chiar şi cu alea 20 de noduri în gât, în stomac şi în gât care o să (mi) se formeze?
Hai la întrecere cu limitele!
Nu ştiu dacă s-a auzit, dar am expirat profund la expirarea termenului de două minute. Oricum, am rezistat!

Experienţa cu orice sursă de lumină stinsă am repetat-o mai jos, la ieşirea din horn, cu toţii.




Cum a fost în peşteră? „Vă spunem noi!”





Găurica vizitabilă de tocmai am cotropit-o


Urmăm firul apei, trecem pe podeţul-vedetă (podul numărul 5, dinspre Vârghiş), cel care apare în toate fotografiile din Cheile Vârghişului.

Pe-o margine de apă





Cel mai frumos pod-eţ!






 






Nu ajungem până la finalul cheilor, din lipsă de timp. Traseul de întoarcere e fix acelaşi de la venire, mai puţin peştereala. Am găsit noi alte găurele, în schimb. Curioşi?
Cheile Vârghişului au în total 4 kilometri lungime.

 



Nu rataţi belvederea! La finalul cheilor, urmaţi marcajul bandă galbenă şi sunteţi deasupra cheilor, la aproximativ 750 m altitudine.
Detalii şi imagini, AICI.


Gaura Tătarilor (Grota Tătarilor, Peştera Tătarilor) – Ochii din stâncă... sau nările


Ne întoarcem spre Peştera Cailor şi, chiar deasupra ei, vizavi de Peştera Mare de la Mereşti, ne aşteaptă un alt punct-vedetă al Cheilor Vârghişului.

Pentru Grota Tătarilor, suntem avertizaţi că trebuie să urcăm, fooooarte abrupt, vreo 20 de minute. Noi în 10 suntem sus. Munţomani, ce mai!
!!! Traseul spre Grota Tătarilor nu este marcat!

În Peştera Tătarilor se ascundeau localnicii atunci când năvăleau tătarii.


Cel mai frumos cuplu pe care îl cunosc, Zorina şi Gabi


 



 
 










 


Traseul prin Cheile Vârghişului este accesibil unei categorii largi de turişti (inclusiv familii cu copii), condiţia fiind să aibă echipament adecvat – în special încălţăminte cu aderenţă.




!!! ATENŢIE! Peşterile din Cheile Vârghişului nu sunt amenajate!!!
Pentru vizitarea lor, luaţi legătura cu cei de la Rezervaţia Cheile Vârghişului - Asociaţia Speo-Turistică şi de Protecţia Naturii „Lumea Pierdută” Baraolt (telefon 0742 204 574).

În Cheile Vârghişului se poate practica alpinismul.


Peisajele de toamnă... la început de iarnă









Finalul e cu zâmbet!


P.S. Pentru mine cel puţin, murăturile lui Iudit şi prăjiturile Zorinei au făcut deliciul turei. Din punct de vedere gastronomic.
Căci, altfel, delicioşi aţi fost toţi cei de la Vârghiş! Revedere grabnică!



INDICATOR / MARCAJ

Cruce albastră: Centru de vizitare Rezervaţia Cheile Vârghişului – intrare Cheile Vârghişului – Peştera Şura Cailor – Peştera Mare de la Mereşti – Grota Tătarilor (cu pauze, inclusiv traseul în Peştera Mare de la Mereşti) şi retur aprovimativ 6 ore
ATENŢIE LA URŞI!



SURSE DE APĂ:
Există un izvor în dreptul primului pod din Cheile Vârghişului – venind dinspre satul Vârghiş.


Distanţe:
Din Bucureşti până în Vârghiş sunt 245 km;
Din Braşov până în Vârghiş sunt 65 km.


TARIFE vizitare Cheile Vârghişului
5 lei / zi pentru adulţi;
3 lei / zi pentru elevi şi studenţi;
5 lei / zi taxa auto.


Bineînţeles că weekendul următor aventurii noastre a fost înecat de soare...
Nu-i bai!
Soarele şi distracţia le îmbinăm data viitoare! Garantat!


NOTĂ: Fotografiile sunt realizate, în colaborare, de „Poveştile mele”, Tibi, Ramona şi ceilalţi participanţi în tură.




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

4 comentarii:

  1. Frumoase imaginile. Mai ales micro tunelurile! Aproape SF!
    Sa va fie de bine traseul! Si multumesc pentru plimbare!
    Un weekend placut, draga Ioana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Peştera Mare de la Mereşti este una dintre cele mai impresionante din România...
      Mă bucur că v-a încântat (din nou) vizita virtuală - vă aştept la alte plimbări!
      Weekend frumos!

      Ioana

      Ștergere