Traseu:
*Buşteni – Jepii Mici (Valea
Jepilor sau Valea Caraimanului) – Brâna Portiţei – Portiţa Caraimanului şi
retur
A fost odată ca niciodată... Au fost Cheile
Ghimbavului. Şi Cheile Dâmboviţei. Şi Făgăraşul, cu a sa Fereastră a Zmeilor.
Şi picături de Piatra Mică a Craiului.
Mmmm... ca să fiu sinceră, n-au fost. Au fost
nişte gândiri şi răzgândiri la secundă în interval de o oră, au fost înroşiri
de linii telefonice între Bucureşti şi Titu la miezul nopţii, au fost pe rând
renunţările lui Darius, Iulian şi Vali.
De fapt, povestea începe aşa:
Cum se poate măsura fericirea? Revenind într-un loc
super-special, cu oameni super-speciali!
Recunosc,
pe mine m-a plesnit ideea cu Jepii
Mici şi Portiţa
pe care ne-o arătase Mircea cu un an în urmă.
Atât.
Locul
super-special e acolo, în natură, de mii şi mii de ani, iar oamenii sunt aşa de
la Mama Natură.
Ideea
ca ideea... apucă-te şi studiază Jepii, Brâna şi Portiţa, să nu te pună gaia
s-o dai în bară mâine (hai, azi, c-a trecut de miezul nopţii, iarăşi), că nu
nimereşti intrarea. Intrare acoperită în iunie 2015 cu una bucată măricică de
zăpadă.
Lasă,
că nimerim noi! Aaaa...dică Io, că Mihai şi Cornelia n-au deviat din Jepi până acum.
TELECABINĂ, SECETĂ, LANŢURI
şi... Portiţa
Ca
să rămână consemnat în acte, e duminică 24 iulie 2016.
În
ciuda celor două ore de somn – perfect regulamentare, de altfel, înaintea
turelor de munte – mă simt bine-bine-foarte bine. Somnul mi-l făcusem în
noaptea de vineri spre sâmbătă, psihicul nu înceta să strige: „Uraaaaa! Merg (iară) la munte!!!”.
Cât
îi aştept pe Cornelia şi Mihai, măsor
coada de la telecabină. Şi cred că le arunc ocheade nu prea delicate ălora care
„„organizează”” excursii până la Bolboci, Padina şi... atenţie!!! Babele! Acolo unde accesul cu maşina e
interzis! Cel puţin aşa se laudă, cu Babele, nu mi-am bătut capul să îi întreb
de sănătate!
OK,
„„afacerile””-s „„afaceri”” („Şefu’, uite
până unde-i coada la telecabină! Cu mine în 30 de minute eşti sus!”), dar
parcă totul ar trebui să aibă o limită, fie ea şi comercială. Un strop de respect pentru munte.
Până
la urmă, nu îndrăzneşte să mă abordeze careva din ăştia cu maşinile care zboară
de nu te vezi ☺ până pe platoul Bucegilor. Sau poate am eu noroc că nu m-au
băgat în seamă. ☺
P.S. Eu am pus ghilimelele duble.
Mă
strâmb la nişte nori urâţei, asemănători celor din 2014, când Ion
a ţinut cu tot dinadinsul să ceară sfatul Salvamontului. Din nou, nu-s
a ploaie... dar pe munte nu se ştie niciodată!
Cruce albastră – Jepii Mici; triunghi
albastru – Jepii Mari; punct roşu – Cascada Urlătoarea (două secunde mai sus de
staţia telecabinei)
În
prima oră, Cornelia întâmpină mici-mari probleme fizice. Dar nu se lasă. Nu
vrea să se lase, lasă muntele să fie drog continuu. Şi muntele vindecă. Vindecă
de multe ori, oferindu-ţi darurile sale nepreţuite: cărările, verdele, flori în
toate nuanţele, poteci speciale de
căţărare... şi o linişte absolută în marea de stânci a Bucegiului (în cazul de
faţă).
Cascadele din Valea Spumoasă
Soarele
ne mai pocneşte în cap la ieşirile
din pădure... răbdăm. ☺ Că ştim ce Portiţă ne aşteaptă!
Şi
nici de praful de pe drum nu ne sinchisim – doar e praf de munte!
Întrebare de baraj: Unde-s jepii pe Jepii Mici? ☺
Prin
ăia Mari am umblat de o sută de ori. Inclusiv urmărită
de urs.
Bine
că la Valea Jepilor îi mai zice şi Valea Caraimanului! ☺
Telecabină perfect încadrată în peisaj
Stâncă şi lanţuri – mon amour
Valea Caraimanului, în toată splendoarea
Scările betonate s-au deteriorat, mai ales din pricina
viiturilor care au „curs” aici
Cascada-fantomă (Cascada Caraiman) s-a
hotărât ca de astă dată să stea pitită. Am prins o perioadă (destul de)
secetoasă – golul din stâncă ar fi trebuit să fie umplut de apă.
Recunosc
rapid locul de popas de acum un an, cu wow-urile
la vederea Cascadei Caraiman. Locul de unde am strigat la Vali, care s-a ţinut
de încăpăţânarea lui.
Aşadar,
pe la 1850 de metri altitudine, virăm la dreapta, pe Brâna Portiţei, cam în linie cu baza Cascadei Caraiman.
Ce
bine-i pe uscat şi fără petice înşelătoare de zăpadă! – iaca experienţa
cu alunecări de oameni de acu’ un an.
Spre
marea satisfacţie a Corneliei şi a mea, descoperim
un locşor unde să ne „jucăm” de-a scrambling-ul,
la intrarea pe nemarcate. Vreo două grupuleţe strigă la noi, atenţionându-ne că
„nu pe acolo-i drumul!”. Le mulţumim
politicos şi spunem că noi avem alt drum.
Anul
trecut, mini-vâlcelul se adăpostea sub zăpadă, în mare parte.
Prin stânga am urcat şi coborât pieptiş
în iunie 2015
Intrarea pe Brâna (Brâul) Portiţei
…şi o privire în spate
Cabana Caraiman – o cu totul altă
perspectivă de pe Brâna (Brâul) Portiţei – e mică sus, în centru dreapta.
Poteca de Jepii Mici şerpuieşte undeva jos.
Ascultaţi liniştea, vă rog!
E cea mai minunată senzaţie să fii singur
pe traseu (şi la destinaţie), în atâta măreţie, printre capre negre, flori-de-colţ şi...
linişte nemăsurată.
Ca descriere succintă, ar
fi aşa: jumătate de traseu teren înclinat, prin iarbă înaltă şi potecă îngustă
plus ceva zone expuse (doar e brână!).
Drumul nostru ajunge la baza stâncilor, pe partea stângă, nu mai înotăm prin
iarbă – însă zonele expuse-s ceva mai pronunţate. Ultima porţiune (circa 10
metri) este dotată cu un cablu pentru susţinere.
N-o
fi Brâna Portiţei creastă de Crai, dar solicită atenţie!
Ca peisaj... pur şi simplu
te pierzi, cu ochii pe pereţi. Pereţii de stâncă.
Cu un mare zoom puteţi desluşi Portiţa Caraimanului – ultimul „moţ” de pe
Brâna Portiţei
Înc-un pas!
Între timp... Valea Prahovei şi Munţii Baiului!
Cablul final de care pomeneam mai devreme
☺ O descriere amănunţită a traseului Jepi – Portiţa puteţi citi aici.
Portiţa
Caraimanului, locul unde nu poţi sta „doar cinci minute”
Munţii Baiului sunt cei mai
clari, iar în stânga îţi sare în ochi
Piatra Mare****. Şi Ciucaşul, din depărtări. Sper să nu greşesc.
Privelişti de Portiţă
☺ Urmând mai departe Brâna (Brâul) Portiţei de
la Portiţa Caraimanului, se ajunge pe Valea
Seacă a Caraimanului – traseul este destul de expus.
Cei mai mulţi preferă traseul invers, din Valea
Seacă pe Valea Jepilor via Brâna Portiţei.
Bye, bye, Portiţă!
Domnu’ bolovan, să staţi cuminte acolo! ☺
Lumina
amiezii, către Cabana Caraiman
Singură în
iarbă…
Brâna Portiţei (foto-info: Adrian Botescu)
De
la atâta linişte şi pace, trebuie să ne întoarcem în civilizaţie.
Aka Jepii Mici.
Nu
mai forţăm urcarea până sus, la Cabana Caraiman.
Mi-ar fi plăcut să mai trag un indigo la
fotografiile (identice) din anii trecuţi – ar fi însemnat încă nişte timp (deja
înaintat) adăugat turei, nu urcarea în sine.
COBORÂREA PE JEPII MICI
De
fiecare dată am reuşit să fentez coborârea
pe Jepii Mici. Ba am înnoptat la Babele şi m-am plimbat la Cruce şi pe Jepii
Mari, ba am insistat cu urcarea pe platou şi la vale pe Piciorul Pietrei Arse,
ba Brâna
Aeriană şi Brâna Coştilei m-au stors în toate direcţiile şi am spus „pas”.
*La finalul acestui material găsiţi şi link-urile către poveştile
aferente.
Ştiam
eu că n-o să scap şi o să vină momentul să mă iau la harţă cu Jepii Mici (Valea Caraimanului) în jos. Că va fi timpul
limitat, că vor fi doleanţele partenerilor de tură, c-o fi, c-o păţi...
iată-mă-s!
Cornelia
şi Mihai au pierdut şirul coborârilor pe Jepii Mici, înclusiv într-un noiembrie
cam înzăpezit, în anii ’90, la lumina unei lanterne de mână.
Fiindcă
n-am forţat şi n-a alergat nimeni, abia dacă m-am ales cu un firicel de febră
musculară.
În
genere, nu scap de ea, în cantităţi măricele, tocmai din cauza coborârii. Că la urcare-i mai mult
decât OK.
SURSE DE APĂ există pe
râul Valea Jepilor – în cazul în care natura îl alimentează cum se cuvine.
Noi am găsit şi acum
apă (firicele), într-o perioadă mai secet
Să ne delectăm pe covorul de flori!
Cele mai mari flori de colţ pe care le-am întâlnit vreodată!
SĂ TRĂIASCĂ CFR-UL! Dacă atâta poate...
Intuiam că trenul care mă
aşteaptă (vorba vine) către Bucureşti este cel de 21:30. Deja l-am învăţat pe
dinafară ca să mă mai isterizez(e).
Şi nu-mi strică mie CFR-ul feng shui-ul care mi-a cucerit toată ziua!
Întârziere iniţială: 45 de minute. S-au făcut 55 regulamentare până la
urmă. Da’, sincer, cui îi mai pasă?!
Aşa
că am luat o porţie de ciorbă, pentru a astupa foamea şi eventual deshidratarea.
Am
traversat de câteva ori „podeţele” care înlocuiesc trecerile de pietoni în
Buşteni. M-am plimbat în sus şi-n jos de gară, că n-am stare să stau pe un
scăunel cuminte.
Am
luat loc pe o bancă în părculeţul din centru şi am ascultat micuţa fântână.
Asta
cam două ore, cu Crucea (Eroilor) luminată veghind de la peste 2000 de metri.
Afişajul
din gară e depăşit, trenul trebuia să plece de hăăăăăăt – tabela se modifică aşa, un pic mai corect, abia cu juma’ de minut
înainte de sosirea trenului...
Da’, sincer, cui îi mai pasă?!
☺ În tren, un băiat/bărbat drăguţ
dă cu privirea încoace, super-pătrunzător. În direcţia mea? Nu prea ştiu eu să
reacţionez în momente de-astea... cu nu mi-s deloc obişnuită.
Are şi-o carte
cu el. Şi posedă ca bagaj un ruscac-geantă gigant cum nu am mai văzut!!
Mister? Mai bine-l întrebam de
sănătate! ☺
INDICATOARE. Altitudini, durată
☺ Cruce albastră: Buşteni (~ 850 m altitudine) – Valea Jepilor 3 ore şi jumătate (cu pauze), până la intrarea în Brâna Brâul Portiţei (~ 1850 m)
☺ Nemarcat: Valea Jepilor – Brâna Portiţei – Portiţa Caraimanului
(1987 m) 1 oră şi jumătate (cu pauze
multe de wow!)
☺ Nemarcat: Portiţa Caraimanului – reintrare în Valea Jepilor 1 oră şi jumătate (cu pauze)
☺ Cruce albastră: Valea Jepilor – Buşteni 2 oră şi şi jumătate (cu alte pauze)
TOTAL: 10 ore şi jumătate (inclusiv
popasul lung pentru masă, la Portiţa, şi pauzele de admirat şi... fotografiat
natura)
MICI SFATURI
☺ Nu fă din
Jepii Mici primul tău traseu montan!
Ştiu că sună wow
să îţi treci în palmares din prima un traseu recunoscut prin dificultate (şi
lungime) – dar ceva experienţă nu strică. Şi pe
lanţuri, şi pe stâncă şi pe ascensiune montană, în general.
Nu-i chiar indicat să te loveşti în premieră pe
munte de porţiuni expuse!
☺ Nu pleca în sandale, tenişi sau
altele asemenea! Încălţămintea fără aderenţă nu are ce căuta pe munte!
Pune în rucsac, pentru orice
eventualitate, o frontală.
Şi nu uita pelerina de ploaie!
☺ Studiază cu atenţie traseul pe
care doreşti să îl parcurgi! Astăzi, sursele de informare sunt numeroase.
În primul rând, analizează dacă
eşti capabil de efort, dacă nu te înspăimântă hăurile pe care le vezi în poze
(rău de înălţime). Fiecare are limitele lui...
Cu muntele nu te
joci!
!!! ATENŢIE !!! Brâna
Portiţei este un loc sălbatic – atenţie la urşi!
NU încurajez pe nimeni să meargă pe trasee nemarcate –
descriu, eventual dau sfaturi, din propria experienţă.
Cei care aleg un anumit traseu au DATORIA să se
informeze despre el, să îl studieze şi să decidă în cunoştinţă de cauză dacă au
capacităţile necesare pentru a-l parcurge.
NU pot DECIDE eu în locul nimănui!
Traseele nemarcate NU sunt
recomandate începătorilor!!!
NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de „Poveştile mele”,
Mihai şi Cornelia.
Uite-aşa m-am mai plimbat pe Jepii Mici:
☺ Am
urcat pe Jepii Mici şi am coborât pe Jepii Mari (plus un drum
până la Cruce)
Trasee nemarcate / parţial marcate în BUCEGI:
Chiar daca nu m-asteapta pe mine, cu ochii mintii a fost o calatorie foarte frumoasa!
RăspundețiȘtergereSuperbe imaginile!
O luna de august plina de drumetii frumoase!
Mulţumesc!
ȘtergereO lună august pe placul tău!
Ioana
Mi-am adus aminte de tinerete...ehe...acum nu cred ca as mai putea face vreo ascensiune, decat foarte bine pregatita inainte si cu oameni de munte.
RăspundețiȘtergereImaginile sunt superbe...
Muntele intotdeauna are secretele lui neprevazute. Acum e soare si dintr-odata incepe sa rapaie ploaia.
Trebuie sa fii bine echipat, sa poti sa te campezi, si intr-adevar traseele acum nu stiu cum sunt marcate. Inainte aveau mare grija sa faca acest lucru si ce era pe harta inscris se regasea si in teren
Faina incursiunea! Succes
Mulţumesc frumos!
ȘtergereDespre marcaje (care trasee sunt marcate şi care nu), inclusiv anumite atenţiontări/sfaturi, am scris mai sus.
Ioana
Și eu am două locuri preferate pe Valea Jepilor: Porțița și Brâul lui Răducu. Din păcate, e mult de urcat / coborât până la intrarea în trasee. Probabil o să prefer un Piatra Arsă cu mașina și de-acolo pe platou spre Babele, poate chiar Omu. Rămân pentru anii următori locurile acestea speciale :)
RăspundețiȘtergereFaină tura voastră, pe Jepii Mici flora e mereu bogată, iar iarba aceea de pe brână e fascinantă...
De când tot îmi propun să ajung pe Brâul lui Răducu... da' ştiu că nu fuge de acolo, aşa că mă liniştesc :)
ȘtergereŞi aş vrea să abordez toată Brâna Portiţei, aşa cum ai făcut tu, din Valea Seacă.
Şi abia aştept să văd poze cu tine şi cu fetiţa pe cărări de munte...!
Am parcurs acest traseu in iulie 1958. De multe ori ma visez pe Jepii Mici, tinandu-ma cu mana de lanturi si privind la telefericul care transporta bustenii in vale. Si m-apuca un dor de bere de Azuga(la sticla de sticla) bauta la Cascada Urlatoarea!...Multumesc frumos pentru minunata "povestioara" pe care ne-ai spus-o cu atata farmec si pe care ai ilustrat-o cu imagini exceptionale!
RăspundețiȘtergereAţi fost pe Brâna Portiţei în 1958?! Wow! Felicitări!
ȘtergereIoana
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereMimunta descriere si de asemeni, imagini superbe. Felicitari !
RăspundețiȘtergereMulţumesc şi mulţumim frumos (fotografiile aparţin mai multor autori)!
ȘtergereIntotdeaune ne uimesti frumos cu povestile si fotografiile tale ,spre rusinea mea care am facut jepii mici de trei ori din 2010 pana in 2015 si nu am fost pe aceasta brana.Multumesc inca o data IOANA.
RăspundețiȘtergereMulţumesc din suflet!
ȘtergereNu e nicio ruşine :) Nici eu nu am aflat "din prima" de ea.
Ioana