joi, 3 august 2017

Munţii Pirin, Bulgaria: Vârful Vihren (2914 m)





Traseu:
*Cabana Vihren – Vârful Vihren – Cabana Vihren


De ceva timp, am pus ochii pe munţii din Bulgaria. Rămânea să pun şi piciorul. ☺
Munţii ăştia bulgăreşti şi văzusem, destul de aproape, anul trecut, în primăvară, în circuitul pe la vecini, în traversarea de la Loveci la Balcic.


Data: 4 iunie 2017
Cazare: în Bansko

N-au fost chiar Munţii Rila, cu al lor Vârf Musala, cel mai sus în Balcani (2925 m).
Au fost ceva mai îndepărtaţii – şi mai spectaculoşii – Munţi Pirin şi cel mai înalt pisc de acolo, al doilea de la vecini şi al treilea din Balcani ca altitudine.
Un traseu spectaculos, cu aventura numită ploaie şi ceaţă. Şi cu zăpadă răcoritoare!
Dacă s-a întâmplat să ne stropească o rază de soare, peste 15 minute ploua de rupea.

Dimineaţa, din camera de hotel; Vârful Vihren e... mai ascuns


Autocarul în care am purces nu putea să întoarcă în zona Cabanei Vihren (1972 m altitudine), aşa că a parcat la circa jumătate de oră de aceasta, în apropierea Cabanei Banderiţa (Banderitsa, 1810 m).
☺Din Bansko până la Banderiţa sunt 18 kilometri.
Pe jos, până aici, aveţi aproximatix 4 ore de mers, pe marcaj galben.


Parcare – Banderiţa – Cabana Vihren











Cabana Banderiţa – înspre stânga


 
 







De la Cabana Vihren începe efectiv traseul spre Vârful Vihren – 3 ore, cum este trecută în acte durata parcurgerii lui.
☺ Sunt 16 kilometri din Bansko (renumita staţiune de schi), pe un drum asfaltat. La pas, pe potecă, sunt 4 ore şi jumătate.
Dacă nu aveţi maşină sau nu vreţi să o folosiţi pe a voastră, din Bansko până la Cabana Vihren (şi retur) există o linie de microbuze.
Găsiţi AICI informaţii despre orar şi preţuri.

☺ Asemenea Muntelui Olimp al grecilor, Cabana Vihren este plasată pe „ruta E4” (mai clar, reţeaua europeană de cărări E4 – găsiţi AICI mai multe informaţii).
☺ În trecut, Cabana Vihren se numea „Eltepe”, la fel ca vechea denumire a Vârfului Vihren (în traducere aproximativă, Vârful Furtunilor”).

Acest nume provine din legenda conform căreia pe Vârful Vihren a fost tronul zeului Perun, zeul slav al fulgerelor.


CONDIŢIILE DE BAZĂ de la CABANA VIHREN, Munţii Pirin, Bulgaria

Numită oficial Refugiul Vihren, cabana a fost construită în 1941 şi mărită în 1949 şi 1963.
Este alcătuită din două clădiri şi 8 bungalouri.

☺ Capacitatea totală a Cabanei Vihren este de 196 de locuri (majoritatea în dormitoare comune).
☺ Băile se află în exterior. Înăuntru funcţionează o cameră cu două duşuri cu apă caldă (gratuit, nu ca la Cabana Negoiu), numai între orele 16 şi 21.
☺ În interior există apă curentă şi electricitate.



Camparea în zona Cabanei Vihren este interzisă; puteţi pune cortul mai jos, la Banderiţa – la cabană plătiţi 10 leva / noapte / persoană.

PREŢ per loc cazare Cabana Vihren: 12 leva (6 euro).
PREŢ parcare Cabana Vihren: 0 leva – ATENŢIE la aglomeraţie!


Pregătiri de Vârful Vihren





Ce se vede dimprejurul Cabanei Vihren; a doua fotografie indică ţinta noastră de azi, la 2914 m




Cum e traseul spre Vârful Vihren (2914 m), Bulgaria

O primă parte a traseului spre Vârful Vihren din Bulgaria este pe pietre şi printre jnepeni, pe o cărare îngustă, cu ieşire într-o şa.
A doua parte a traseului spre Vârful Vihren din Bulgaria ne scoate din nou în cale o potecă în care sunt aşezate frumos pietre, dar şi pământ, de data aceasta. E mai puţin abruptă decât prima parte.
În a treia parte a traseului spre Vârful Vihren din Bulgaria avem din nou parte de urcare abruptă (cea mai abruptă de până acum), îndeosebi pe stâncă/grohotiş. Trebuie precizat că traseul spre Vârful Vihren nu este presărat în general cu porţiuni expuse. Poate pe aici, pe „piramidă”, să fie un pic mai dificil...
☺ Pe partea nordică până la Vârful Vihren, tot de la Cabana Vihren, traseul este mai lung (3 ore şi 15 minute - 3 ore şi 45 minute), mai abrupt şi mai expus faţă de cel cel pe partea sudică, abordat la urcare de noi.
Ar fi trebuit să coborâm pe acolo, pentru un circuit. Dar, fiind încă zăpadă (gheaţă), era necesară echiparea cu piolet şi colţari, în zona unde erau plasate cabluri – am fost informaţi de acest lucru chiar pe traseu, de câţiva oameni care au fost nevoiţi să revină pe traseul clasic.
☺ Citiţi despre traseul pe partea nordică AICI, AICI şi AICI, prin Şaua Premkata; primele două link-uri includ şi creasta Konceto (Koncheto, pentru anglo-saxoni).

☺ Pe Vârful Vihren (2914 m), dar şi pe celelalte vârfuri din masiv se pot face drumeţii tot timpul anului – perioada optimă (teoretic fără zăpadă) este mijlocul lui iunie – mijlocul lui septembrie.
☺ Toate traseele spre Vârful Vihren (2914 m) le găsiţi AICI.











Vârful Todorka (2746 m), ascuns printre nori. Pe această parte a Munţilor Pirin este realizat domeniul schiabil de la Bansko.
Ne-am depărat ceva de Cabana Vihren!
















 





Spre lumea de stâncă



Ce (mai) fotografiem? Capre negre!










Căţărare şi o porţiune mai delicată





















Tabloul unuia dintre cele patru lacuri (glaciare) Vlahini din Munţii Pirin


Crestuţă



Partea finală spre Vârful Vihren

Creasta Vihren-ului, unul dintre cele mai pitoreşti locuri din Bulgaria, este alcătuită din marmură.
Ce interesant ar fi fost fără ceaţă... Aşa, am mers „în orb”, ca pe Negoiu. Ghidaţi de nori şi ploaie.
 
0 ore, 40 de minute – zice indicatorul care stă să dea cu „fundul” de pământ (a fost cam o oră pentru grupul nostru)



Ultima porţiune înainte de vârful-piramidă. Cam domoală culmea aia! ☺ Un mic secret: se urcă, totuşi, în serpentine.

 

















După gheaţă şi zăpadă, vine şi borna de pe vârf! (undeva înspre stânga). E cel mai sus unde am călcat până acum! „Săracul” Vârf Skala din Grecia are doar 2866 m, iar Moldoveanu „numai” 2544 m – însă până pe acoperişul României ai mai mult (şi mai periculos) de tras.

Geografic, Vârful Vihren este situat în nordul Munților Pirin, pe creasta principală, între Vârfurile Hvoinati (2635 m) și Kutelo (2908 m), între râurile Vlahinska și Banderiţa. 
Aşa cum aminteam mai sus, Vârful Vihren s-a numit cândva (până în 1942) „Eltepe” - Vârful Furtunilor”, de la legenda că aici s-ar fi găsit tronul zeului Perun, zeul slav al fulgerelor.
☺ Pe Vârful Vihren au urcat prima oară doi bavarezi, Heinrich Auer și Bernard Mozl, în 1934.
   
 




 Atenţie, cornişă de zăpadă! Vârful oferă în general privelişti de milioane, inclusiv a Cabanei Vihren (ia priviţi AICI!), la noi e fix CEAŢĂ!


Creasta Konceto („Căluţul”)


Mai greu cu zâmbetul... dar era pe fugă!







Pe ploaie torenţială, în special în porţiunea finală, într-un grup de 50 de oameni, coborârea ne-a fost lentă.

Un’ te-ai ascuns, tu, Senin? Las’, că-i bine şi-aşa!












Mic respiro după coborârea „piramidei”



 

Din nou Vârful Todorka (2746 m) din Munţii Pirin








Privelişti de trecut în cutiuţa cu amintiri




















Ultima fotografie din retragerea la Cabana Vihren – norii erau în capul nostru şi stropea de mama focului


În apropierea Cabanei Banderiţa se află cel mai bătrân copac din zonă, un pin în vârstă de 1300 de ani, 26 de metri înălţime şi circumferinţa de 7,8 metri.

 




Colecţia de fluturi a Danielei











CA SĂ ŞTII

☺ Din Bucureşti în Bansko sunt 517 km (plus cei 16 km până la Cabana Vihren);

☺ Din Giurgiu în Bansko sunt 481 km;
☺ Din Sofia în Bansko sunt 155 km.

Preţ vinietă / taxă drum Bulgaria: 15 leva vinietă săptămânală – cea mai mică;
☺ Taxă pod peste Dunăre, Giurgiu-Ruse: 13 lei autoturism normal şi 8+1 locuri; taxă pod peste Dunăre, Ruse-Giurgiu: 2 euro.
Toate tarifele de trecere peste Podul Prieteniei sunt afişate AICI.


INDICATOARE. Altitudini, durată

Bandă roşie şi plăcuţa galbenă cu E4: Cabana Vihren (1972 m altitudine) – Vârful Vihren (2914 m) 3 ore şi jumătate, în grup de 50 de persoane + mici pauze
Nu am pus la socoteală drumul de 30 de minute din parcare până la Cabana Vihren şi pauza de jumătate de oră de la Cabana Vihren.

Traseul Cabana Vihren – Vârful Vihren este considerat de DIFICULTATE MEDIE.








SURSE de APĂ
La Cabana Vihren, izvor amenajat.


☺ Alte rute în Munţii Pirin vă sunt prezentate AICI.
Ca să vă fac poftă de drumeţit, vă spun că Munţii Pirin găzduiesc peste 180 de lacuri glaciare şi că aici există 40 de vârfuri peste 2500 de metri altitudine!


NOTĂ: Fotografiile sunt realizate, în colaborare, de „Poveştile mele”, Daniela, Corneliu Ştefan şi ceilalţi participanţi în tură.

Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

10 comentarii:

  1. Ce grup numeros a fost! Foarte interesanta si frumoasa excursia in muntii vecinilor nostri.
    Mi-a placut cum se vede lacul, iar fluturii sunt superbi. Imi permiti sa preiau si eu pozele cu ei?
    Cred ca v-ati luat la intrecere cu caprele... :D
    Multumesc pentru excursie. Zile frumoase iti urez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fotografiile cu fluturii îi aparţin Danielei (Daniela Georgiana Dobre), poţi să iei legătura cu ea pentru fotografii.
      Ei... caprele oricum sunt mai rapide decât noi :)
      Mulţumesc şi eu pentru vizită!
      O vară aşa cum îţi doreşti, în continuare!

      Ioana

      Ștergere
  2. Buna seara, toata relatarea este interesanta, sunt impresionata de peisajele prezentate, de pinul imens si de traseul parcurs. Constat ca la ei au existat resurse pentru acele linii de microbuze intre diferite puncte turistice, oare la noi cat vom putea urni asemenea servicii de transport de persoane?Felicitari pentru izbanda :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu aş vrea să mă întorc pe Vihren pe senin şi să parcurg şi creasta - să vază şi ochiul meu şi celelalte peisaje - pe care le-am zărit doar în fotografii.
      Mda... bulgarii acordă un interes sporit turismului... la noi e ceva "las' că merge şi-aşa" - şi dacă nu ai maşină, stai o oră (dacă ai noroc) la "ia-mă, nene!", te rogi de nişte amici ori, pur şi simplu, renunţi la obiectiv. Offff! :(
      Mulţumesc pentru vizită şi... pentru felicitări!
      Ioana

      Ștergere
    2. Mulţumesc şi eu pentru vizită !!!

      Ștergere
  3. De retinut, neaparat trebuie facut acest traseu! foarte frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că v-am trezit pofta de drumeţie! :) Eu aş vrea să ajung şi pe Musala, într-un viitor apropiat.
      Mulţumim!

      Ștergere