luni, 23 martie 2020

Ciucaş - Poveste vântoasă de iarnă




Trasee:
*Valea Berii – Cabana Vârful Ciucaş
*Cabana Vârful Ciucaş – Şaua Gropşoarele – Şaua „La Răscruce” – Vârful Gropşoarele şi retur


Era weekendul ăla cu coduri foooarte colorate, cu rafale anunţate de peste 100 km la oră. Oricum, vântu-i la ordinea zilei în Ciucaş. Se adaugă şi codul.
Vedem ce-o ieşi, că rezervarea-i rezervare, taman din octombrie. La Cabană vorbesc.

Va fi dracul chiar aşa negru? A cam fost...
Şi-a împrăştiat şi cu kilograme de ceaţă. Şi cu ninsoare... aburindă, în ultima zi.

Cele aproape trei zile în Ciucaş mi-au reactivat câteva rememberuri:
Ciucaş de noiembrie, când cabana abia se întrezărea, la doi metri de ea, de ceaţă. Acum mai că ne-am lovit de ea, ca s-o identificăm; deci, a fost mai rău;



Perioada: 22-24 februarie
Cazare: la Cabana Vârful Ciucaş din Munţii Ciucaş (1595 m altitudine)

N-a fost un weekend bogat în trasee.
E de tras, dar nu mult, de la Fântâna „Nicolae Ioan” până la cabană, pe pantele acelea insuportabile, în serpentine. Ca distanţă, ar fi aproximativ un kilometru.

Nimic spectaculos – noroi, un strat subţirel de zăpadă şi nişte mici porţiuni de gheaţă


De ce nu ne-a ieşit pasienţa cu Vârful

...adică de ce am mai fost în Munţii Ciucaş dacă tot n-am atins cel mai înalt vârf de acolo, Vârful Ciucaş (1954 m altitudine). Fraza asta e o ironie, da’ ştiu că trebuie să o repet, mai ales pentru cei care mă iau pe sus când pun titluri ca ăsta de aici.

Aşaaaa, gândul de a ataca vârful (ştiu, nu mă potolesc! ) a fost primul de când s-a dat startul în tură – chiar muuult mai devreme – însă l-a spart rapid ceaţa super-enervată. Vântul era ca şi inexistent. Frigul, cel care trebuia să fie în februarie pe la înălţimile astea.
De aia nu ne-am cocoţat pe vârf. Nu că era dificil. Ci că nu se vedea nimic, nici pe traseu (moţurile!!!), nici în dreptul plăcuţei cu „Vârful Ciucaş”. Fiindcă era doar de dragul de-a ne deplasa ca să avem de unde să ne întoarcem, am renunţat cu „drag”. Toţi.
Cum nici acum doi ani şi jumătate n-am pus bocancii pe vârful cel mai vârf din Ciucaş, deşi am străbătut o bună porţiune din munţii omonimi, am deja trei ani bătuţi pe muchie de când nu m-am mai căţărat pe-acolo. Dar nu-i bai. Bifele de dragul bifelor nu-s genul meu.
Dacă vă roade curiozitatea, daţi iama AICI pentru o tură hibernală fix Cabana Ciucaş – Vârful Ciucaş, tur-retur.

Să vă şi exemplific vizual pătura albă şi groasă care se ridica pentru nişte miimi de secundă, apoi cădea cuminte la loc, peste piscuri şi brazi, pentru încă zeci de minute.
De fapt, e exemplificarea clarităţii dintre reprizele de ceaţă...



Către Culmea Gropşoarele




Din ce în ce mai neclar...


Bucurii de copii


Când n-am mai rezistat în cabană, am pus de-o tură... până la releu şi câţiva metri mai faţă. Fiindcă ne mâncau picioarele rău după câteva ore de înghiţit ceaiuri, beri şi alte mâncăruri pe o băncuţă, înăuntru, în cabană.
Urcuş greu , vânticelul-vântuloiul tocmai începuse să îşi facă datoria... mă rog, vreo 20 de minute pe afară şi înapoi în cabană. Greu, cum ziceam. Nu credeţi? Nici nu cercetaţi.





Hai la joacă! (Hai afară, la zăpadă!)


E răsăritul, nu apusul, cum v-am obişnuit


Vârful Gropşoarele (1883 m) via Şaua Gropşoarele şi Şaua „La Răscruce”

Suntem deja în a doua zi de Ciucaş. Ziua cea întreagă. Rezervată, teoretic, unui traseu lunguţ.
Practica a însemnat vânt dement, în rafale. Cu excepţiile care confirmă regula. Nu ne-a(m) permis decât o mică-mică-micuţă secţiune din traseul de toamnă, urcat pe o parte a muntelui şi coborât pe cealaltă, pe Culmea/Creasta Zăganu – Gropşoarele, cu punct comun azi Şaua „La Răscruce”.



Dacă ne legăm de statistici, pentru mine e a treia oară pe Gropşoare.
A doua – din partea cealaltă, tura tocmai menţionată două rânduri mai sus.

Pornim din dreapta Cabanei Ciucaş, având doi milimetri comuni cu traseul de Vârful Ciucaş.
După vreo zece minute ne adăpostim în pădure pentru jumătate de oră, în urcare uşoară.

Dintr-o deschidere a pădurii – Ţigăile Mari şi Vârful Ciucaş


Ne ia ceva cu transpiraţii de efort (mai ales de la înotatul prin zăpadă). Ne trece în trei secunde, la ieşirea în Şaua Gropşoarele (1663 m). Tre’ să ne (re)înfofolim. Nu mai e cale de evitat vâjurile.



Pe Culmea Gropşoarele, în plin vânt cu rafale frecvente, am lăsat spaţiu între mine şi colegii de drumeţie fiindcă nu mă puteam urni din loc, de teamă să nu zbor la propriu.
Ştiu că nişte simple calcule, matematice ori ba, nu ar fi avut ca rezultat/efect „zboară, puiule, zboară” . Da’ o precauţie-două-nouă n-a omorât pe nimeni, zic.
Remember Baiului, vă amintiţi de la începutul Poveştii, nu?




Pe neve. Foto: Eu



  





Urmează Şaua „La Răscruce” (1805 m), de unde începe coborârea spre la Cabana Muntele Roşu (1280 m).

Şaua „La Răscruce”; jos e vizibilă Cabana Muntele Roşu


Denumirea completă a culmii este Gropşoarele-Zăganu – numai că noi n-am trecut mai departe, pe Zăganu.

Culmea/Creasta Gropşoarele-Zăganu are o lungime de peste 4 kilometri; partea abordată de noi, până la Vârful  Gropşoarele are un relief mai monoton.

Singurătate-n doi
Sondele seismice de pe Culmea Gropşoarele – în acea zonă sunt aproximativ 1850 m altitudine (văd că au primit nişte culoare de când le-am vizitat ultima oară)




Vârful Gropşoarele (1883 m) este al doilea ca altitudine din Masivul Ciucaş şi cel mai înalt vârf de pe Culmea Zăganu-Gropşoarele.


Trei fete şi-un... ştrengăruţ






 
La cabană, îl găsim pe Mihai mândru tare de copilul lui de trei ani şi jumătate, care a urcat prin zăpădoaie până în Şaua Gropşoarele, apoi a coborât, tot pe picioarele lui, înapoi la Cabana Vârful Ciucaş.




Plimbărică spre Vârful Ciucaş

Pentru că traseul pe Gropşoarele a durat doar trei ore cu totul – mă rog, trei ore intense –, iar cu tot cu duş şi masă acele ceasonicului abia se mişcau către ora 4 (16), eu şi Mihaela ne-am pornit agale pe traseul spre Vârful Ciucaş (marcaj bandă roşie, 1 oră - 1 oră şi jumătate).
S-a mai liniştit vântul, ba natura ne dezmiardă şi cu o licărire de soare.

Culmea Gropşoarele, acum în varianta cu soare



Seninul din faţa cabanei



O replică la fotografia de ieri, de data aceasta însorită


La distracţie „pe pârtie”


Nu ne-am propus să ajungem nicăieri, doar să ne dezmorţim în aer curat.
„Hai, până în dreptul deluşorului”; „Hai, până la următorul brad”; „...până apune soarele”; „Mai mergem un pic, panta aia, şi ne oprim”; „Hai, că nu mai bate nici vântul aşa, hai încă puţin mai sus” – cam aşa ne-am impulsionat una pe alta.
Ieri, ceva aproximativ făcuseră Teo şi Marcela, numai că la frontale.


 La doi paşi de cabană - săritura vine mai încolo


Undeva în spate, Babele la sfat








Apuneeee!!!



Deşertul alb, cu aburi






Detaliu cu Băbuţele






Nori-pălăriuţă





Ieşirea noastră n-a durat decât o oră. Scurtă, dar încărcată maxim de magiile Ciucaşului.
Şi a fost cel mai extra moment din ieşirea în Ciucaş.



Înapoi pe Valea Berii, prin vânt şi ninsoare

Eram la masă, la micul-dejun asigurat de cabană, şi mă uitam pe geam cum ningea; mă rog, impropriu spus „ningea”, că n-avea timp să se formeze vreun strat de ceva, că zăpada era instantaneu pe sus. Vântul se dădea în spectacol la sonor maxim; cu toate geamurile sigilate şi tot îl simţeam dinăuntru.



M-am răzgândit de două-trei-poate patru ori dacă să cobor ori ba pe picioarele mele sau cu maşina pusă la dispoziţie contra cost de cabană.
Cu oarceşce îndoieli, am preferat să nu mă rup de grup.

De data asta, dracul n-a fost atât de negru.
S-a dovedit destul de cald faţă de cum se intuia din cabană, cu fulgii aceia viscoliţi în toate direcţiile, în viteza-vitezelor.
Eu i-am spus ninsoare aburindă.

Cum nimic nu-i perfect pe lumea asta, mi s-au aburit în aşa hal ochelarii, încât m-am văzut nevoită să îi dau jos; mi se mai întâmplase asta şi cunoşteam starea de zombi, în urmă cu cinci ani, în coborârea de la Vârful Omu.
A fost OK-iuţ acum, că n-am privit în perspectivă, în depărtare; cărarea era la un metru jumate de ochi în jos, iar în stânga şi în dreapta, pădure destul de aproape. În faţă, tot aşa, pădure, nimic în spaţiu larg care să mă debusoleze fără cei doi ochi suplimentari.




La întoarcerea spre Bucureşti, mi s-a redeclanşat starea de rău începută cu o noapte înaintea plecării. Dar hai să nu ne-ntristăm mai mult decât e cazul.


Scurt istoric Cabana Vârful Ciucaş
Condiţiile şi preţurile de la Cabana Vârful Ciucaş (1595 m)

În toamna lui 1937 (26 septembrie), era inaugurată prima cabană din Munţii Ciucaş, pe amplasamentul cabanei actuale, pe Muntele Chiruşca, sub denumirea „Casa Alexandru Vlahuţă”.
Cei care au venit cu ideea construcţiei cabanei au fost membrii Asociației Turistice „România Pitorească” – condusă, la acea vreme, de Nicolae Ioan, cel al cărui nume îl poartă fântâna de pe Valea Berii. De altfel, Nicolae Ioan a fondat Asociaţia.
În al Doilea Război Mondial, în Casa Alexandru Vlahuță s-au adăpostit aproximativ 30 de legionari.

Începând cu anii 2000, cabana s-a degradat puternic.
În 2008, s-au demarat lucrările pentru o nouă construcție, pe fostul  amplasament al Casei Alexandru Vlahuță.
Actuala cabană, Cabana Vârful Ciucaș, s-a deschis pentru turişti în iunie 2011.

Cabana Vârful Ciucaş are actualmente condiţii de trei stele şi este deschisă tot timpul anului. Cu tot cu restaurantul din dotare.

Cabana Vârful Ciucaș oferă cazare în camere de 2, 3, 6 paturi şi camere tip apartament.

Tarife cazare Cabana Ciucaş (cu mic dejun inclus, mai multe variante de meniu), cabana mare:

*Cameră pentru 2 persoane: 130 de lei/noapte (150 de lei în weekend)
*Cameră pentru 3 persoane: 185 de lei/noapte (205 de lei în weekend)
*Cameră tip apartament: 250 de lei/noapte (270 de lei în weekend)
*Cameră pentru 6 persoane: 280 de lei/noapte (300 de lei în weekend)
Pentru actualizarea informaţiilor luaţi legătura cu recepţia, la numărerele de telefon 0725.431.318 şi 0727.149.800, afişate pe site-ul cabanei.
Pentru rezervări, sunaţi din timp!

Transportul cu maşina (4x4) până/de la Cabana Vârful Ciucaş costă 10-15 lei/adult (în funcţie de numărul de turişti per cursă), o singură „tură” (coborâre sau urcare) şi 7 lei/copil.

Vara, accesul autoturismelor se poate face până în apropierea Fântânii „Nicolae Ioan”, pe Valea Berii – nu prea merită să o iei la piocior; decât dacă vrei să înghiţi nişte praf de la ceilalţi parteneri de trafic.
Ultima parte a drumului, până la Cabana Ciucaş, o pot executa doar pentru automobilele cu tracțiune integrală – cine n-are apelează la metoda mai sănătoasă, numită „picioarele la spinare”.


INDICATOARE. Altitudini, durată (în condiţii de iarnă)

Ciucaşul e muntele tuturor.
Traseele (uşoare şi medii) sunt şi pentru începători, şi pentru „avansaţii” care au ca scop relaxarea.

Cruce albastră: Fabrica de apă Keia, Cheia, la barieră (~ 1000 m) – Fântâna „Nicolae Ioan” (1350 m) – Cabana Vârful Ciucaş (1595 m) aproximativ 1 oră şi jumătate
Distanţa străbătută: 5 kilometri.

Din Cheia (865 m), traseul pe jos prin Valea Berii până la Cabana Ciucaş durează 3 ore - 3 ore şi jumătate (marcaj cruce albastră).
Dacă doriţi să lăsaţi maşina la Muntele Roşu (~ 1300 m altitudine), traseul de acolo până la Cabana Vârful Ciucaş (1595 m) durează tot 1 oră şi jumătate, pe marcaj bandă galbenă şi cruce albastră, acesta din urmă de la Fântâna „Nicolae Ioan”.
*Trebuie să ştiţi că, momentan, Complexul Muntele Roşu este închis, pe termen nedefinit. Asta înainte de nebunia COVID-19.

Cruce roşie: Cabana Vârful Ciucaş – Şaua Gropşoarele (1663 m) – Şaua „La Răscruce” (1805 m) – Vârful Gropşoarele (1883 m) şi retur aproximativ 3 ore
Distanţa străbătută: 9 kilometri.

Traseele Valea Berii – Cabana Vârful Ciucaş şi Cabana Vârful Ciucaş – Vârful Gropşoarele, cu marcaje vizibile, sunt considerate de DIFICULTATE MICĂ-MEDIE (trasee uşoare).
Iarna, pe traseul Valea Berii – Cabana Vârful Ciucaş, riscul de avalanşe este scăzut.
Mai sus de cabană, însă, unde terenul este în mare parte deschis, gradul de producere a unei avalanşe creşte – în special o dată cu încălzirea vremii.

Aşadar, Ciucaşul e un munte uşurel ca dificultate, comparabil cu Ceahlăul. Poate în Moldova sunt ceva urcuşuri mai abrupte şi ceva mai multă stâncăraie.
Nici Ceahlăul, nici Ciucaşul nu ating 2000 de metri pe verticală – 1907 m (Ocolaşul Mare, însă cu acces restricţionat), respectiv 1954 m (Vârful Ciucaş).


SURSE de APĂ pe traseele alese de noi şi în Ciucaş, în general
La plecarea în traseu, aprovizionaţi-vă bine cu apă – de la Fântâna „Nicolae Ioan” (Fântana Trei Izvoare, 1350 m) nu mai există surse de apă!!! (puteţi eventual cumpăra de la Cabana Ciucaş)

NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de „Poveştile mele”, Mihaela, Teo şi Mihai.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

2 comentarii: