Traseu:
*Gara Bușteni – Culmea Zamora – Vârful Băiuţul – Culmea Urechea – Telegondola Azuga, staţia superioară
Ultima oară când bocancii mi s-au înfipt de-a dreptul în Munţii Baiului (Munţii Gârbova) se întâmpla astă-toamnă. Era fix-fix pe acelaşi drum pe care vi-l povestesc acum. Drum pe care am ajuns acum super-întâmplător.
Cu ce gânduri plecasem de acasă: drumeţie de iarnă pe Vârful Omu (2505 m altitudine) din Bucegi.
După urcuşul acela drăguţ tare de la gară până la Hotelul Silva (950 m altitudine) şi staţia telecabinei Buşteni, ne aşteaptă... surpriza.
Şi înjurătura ☺
Pe uşa închisă/zăvorâtă trona un afiş cât casa că telecabina nu merge azi din cauza vântului – care vânt, fie vorba între noi, nu se anunţa deloc pe prognoze; şi le-am studiat pe cele mai recente-recente.
Întreb pe cineva avizat de acolo: Cică va porni cablul dacă de sus – în sens propriu ☺ – li se va da verde că e în regulă. Cu vântul acela buclucaş. Numai că nu se ştie când. DACĂ va fi astăzi. Sau nu.
Se duce şi Adi să vază care-i treaba, că, deh!, încrederea... Răspunsul e un pic-pic diferit ca exprimare a cuvintelor, dar ideea e aceeaşi: adio acces pe platoul Bucegilor!
După ce că au scumpit în draci o tură pe cablu Buşteni – Babele sau invers (80 de lei!), mai umblă şi cu minciunele, cu vinovatul „vânt” de sacrificiu.
☺ Am aflat, ulterior, că toată iarna nu a funcţionat telecabina, din motive de cablu nepotrivit. Bineînţeles că am încercat în ziua anterioară să luăm legătura telefonic cu „Telecabina Buşteni” – ce, s-a putut?; greu de răspuns la un telefon... Timpul trece, leafa merge – ce atâtea probleme...
„Azi”-ul ăla de pe afiş era de-o veşnicie şi ceva acolo, deci.
Data: 5 martie
Ce să facem, ce să facem? Că doar n-o s-o tulim spre casă!
Ce-i mai la îndemână în Buşteni? Munţii Baiului.
Stâncă de Bucegi, cu tot cu Hornul lui Gelepeanu şi Creasta Văii Albe
Cu ochii pe instalaţia de cablu Buşteni – Babele... poate-poate se va mişca telecabina.
Oricum, de întors şi de bănănăit prin Buşteni a doua oară, no chance!
(în cele două imagini, traseul Jepii Mici (Valea Jepilor)
Traseu de toamnă, la indigo
Mai facem o mie de kilometri pe jos până aproape de Castelul Cantacuzino, o apucăm, începând de pe Culmea Zamora, pe acelaşi traseu pe care l-am parcurs în noiembrie doar eu, cu Cristi & Co.
Râul Prahova şi Valea Albă, în dreapta Crucii
Un zoom mai de departe
Şi aşa planul meu iniţial – înainte să intervină varianta Omu – era munte uşor, de admirat floricele, până la ieşirea din pădure.
Vederi cu Buşteni, la poalele Uriaşului
Se pare că nu-mi trecuse amărăciunea cu ratarea Vârfului Omu
În general, cu mici excepţii, până aici a fost plimbare – doar la părăsirea drumului forestier au început pantele (un pic) mai abrupte.
Ghiocei, brânduşe. Golul alpin
Atât de mici, de plăpânde – florile care au strâns în ele toată delicateţea şi energia fermecată a pădurii.
Felinarele zânelor, răzbind prin zăpadă.
Zice wikipedia că s-a sugerat că planta misterioasă care apare în „Odiseea” lui Homer este, de fapt, un ghiocel – mai precis, o substanță activă din această plantă, galantamină, care ar putea acționa ca antidot la otrăvurile lui Circe.
Galantamina ar fi utilă în tratamentul bolii Alzheimer, deși nu ca leac de sine stătător; substanța apare și în alte plante, cum ar fi narcisa.
Brânduşele nu erau în număr mare la ieşirea în golul alpin.
A fost, însă, suficient ca să ne îmbete cu bogăţia de culori a primăverii.
Peste câteva zile, peste toate s-a aşternut un strat proaspăt de zăpadă...
Linişte pătrunzătoare
Peticele de zăpadă se înmulţesc şi cresc în dimensiune.
Toată nebunia Bucegilor
De aceea mergem în Baiului, nu?! Coştila, Crucea, Valea Albă... nimic nu se compară cu priveliştile de aici.
Superb? Mmmmm... prea puţin!
Iaca Omu! Data viitoare...
Stâna Zamora (1507 m)
Pe Zamora, ne ridicăm privirile către crestele scăldate în alb şi în fumul noilor.
Unde ni se vor opri paşii astăzi?
...deocamdată la stână, pentru pauza de masă.
De departe, de acolo, nu se întrezărea cum e până pe creastă (Culmea Zamora). Petice de zăpadă, soare, nimic aiurea.
„Hai să încercăm până în Azuga”, zic.
„E cam lung”, vine contra lui Adi.
Hai că ne punem de acord, că facem socoteala de timp şi e OK, cu tot pesimismul înaintării greoaie.
Nu mai spun nimic de crestele Bucegilor, că mă pierd în cuvinte. Mai bine priviţi!
La scurt timp de la plecarea de la stână bifăm şi Vârful Zamora (1520 m).
Temă pentru altă dată
Încă-i bine! Apoi se îngustează calea.
„Aiurea” începe când apar cornişele de zăpadă, care trebuie ocolite pe jos, într-o combinaţie de zăpadă moale, grea, alunecoasă şi iarbă mare, uscată şi udă, la fel de alunecoasă.
Trebuie pus (şi mai bine) în funcţiune mersul... oblic – un picior sus, unul jos.
Un pas greşit, mai ales în porţiunile încărcate de zăpadă, la care e nevoie să fie făcute traverseuri, te poate arunca jos, pe pojghiţa de gheaţă... şi de acolo în eternitate.
Mici alunecări de zăpadă
Da, mi-a fost teamă; nu ştiu cât se înţelege din imagini că era ditai golul dedesubt.
By the way, n-am niciun fel de rău de înălţime defel. Acum a fost un alt fel ☺
Porţiunea finală a Culmii Zamora
Tablouri îngheţate, pe parcurs
Zona Şaua Băiuţului - Vârful Băiuţul (1817 m)
Ne oprim la relaxare în zona Şaua Băiuţului - Vârful Băiuţul (1817 m).
☺ Din Buşteni, pe Culmea Zamora, până pe Vârful Băiuţul, sunt 10 kilometri.
Băiuţul, Baiul Mic (1834 m, vârf care-i mai încolo, înainte), Baiul Mare (1895 m) – inspiraţie muuultă în denumiri, taică!
☺ Cel mai înalt vârf din Munţii Baiului trece de 1900 m în altitudine, Vârful Neamţu, 1923 m.
Nu mă aşez eu bine pe iarbă-zăpadă, că Adi mă dă de gol. ☺
„Ea face drumeţii şi le povesteşte pe blog.”
„Tu eşti Ioana Povestitoarea?”
Eu, mai după colţ ☺: „Nu sunt vedetă...”
În afară de faptul că mă emoţionez a-ntâia când se întâmplă să fiu recunoscută, nu mi-a plăcut niciodată să ies în evidenţă – mă feresc cât pot până şi de aparatul de fotografiat (prietenii ştiu...).
„Am citit câteva Poveşti şi mi-au plăcut; m-au inspirat”.
Eu... ce să mai zic?!
Maxim de onorant! (cu toată devierea de la gramatică)
V-am mai povestit eu cum îmi tresaltă tot atunci când virtualul se mută în realitate, când cineva urmăreşte/apreciază ceea ce fac în colţişorul ăsta neînsemnat...
Şedinţă foto, din toate unghiurile ☺
Rar mă prinde omul la poze... dar şi când mă prinde...
Între Pământ şi Lună – viziuni fotografice cu artă
Bateriile-s proaspete, la toate nivelurile (psihic, fizic), să purcedem mai departe! Înainte mult mai este...
☺ Hai să mai precizez că ăsta-i sectorul central al Munţilor Baiului – pe care l-am cunoscut acum cinci ani şi mai bine, în prima tură adevărată în aceşti munţi.
Am zis mai sus „zona Şaua Băiuţului - Vârful Băiuţul”, pentru că noi n-am ajuns decât la 1745 m altitudine maxim – vârful e, repet, la 1817 m.
Ne aşteaptă o altă porţiune danger.
Scurtuţă. Şi cu încrederea conferită de gheruţele ataşate de bocanci.
„Te duci, scap” ☺
După, creasta Munţilor Baiului ne oferă doar bucuria zăpezii uneori neatinsă, lumina fantastică a soarelui, desenele uluitoare ale vântului prin alb imaculat.
Începe un alt basm... în soarele ocrotitor.
N-am idee sigur ce se deschide în zare – pe undeva ştiu că ne însoţesc Munţii Neamţului.
S-a ţinut scai norocul de noi să nu ne ia pe sus vântul caracteristic Baiului. Ba chiar nu ne-a deranjat deloc azi – poate doar o adiere, dar plăcută.
Tărâmul Fercirii
Dans dans dans
Poezia culmilor
Colecţionarul de amintiri
Poteca (cea de vară, că acu’ nu-i) trage aproape de Vârful Cazacu (1753 m).
Spre Sorica, coborâm pe Culmea Urechea; poteca ocolește Vârful Duţca (1715 m) şi Vârful Urechea (1705 m).
Cine vine pe tobogan?
Poveşti nemuritoare ale muntelui
Un mic apus
Ce bine-i când vezi finalul aproape! (în cazul de faţă, Releul Sorica)
La revedere!
La întoarcerea spre Azuga am optat la unison pentru telegondolă; cheful de a străbate monotonia pădurii era depaaaarte de noi. Prin alte galaxii. ☺
Am prins ultima cursă... să nu uităm de adrenalină.
Preţ telegondola Sorica – Azuga:
*30 de lei adulţi, 20 de lei copii / o cursă (urcare sau coborâre);
*40 de lei adulţi, 30 de lei copii / urcare + coborâre.
De la cei 300 de metri altitudine propuşi de acasă (ce-i drept, muuult mai dificili din punct de vedere tehnic) am ajuns la aproape 900! Chiar cu plus, spre o mie, cu tot cu urcarea până la Silva - telecabină.
Nu-i Bai! ☺
Până la urmă, ce dacă n-au fost să fie Bucegii?!
Am mai ras nişte kilometri până aproape de gară, unde intenţionam să aşteptăm trenul spre Bucureşti. La un moment dat, picioarele au zis „stop joc”. Ne-am îmbarcat într-un microbuz spre Buşteni, că ne lăsa mai la botul calului.
...şi v-am spus povestea-așa...
INDICATOARE. Altitudini, durată – în condiţii de iarnă
☺ Cruce roşie: Buşteni (~ 850 m) – Stâna Zamora (1507 m) 3 ore, cu pauze dese de admirat natura şi fotografiat floricele
☺ Cruce roşie: Stâna Zamora – Culmea Zamora – zona Şaua Băiuţului - Vârful Băiuţul (1745 m) 2 ore
☺ Cruce roşie: zona Şaua Băiuţului - Vârful Băiuţul – Telegondola Azuga, staţia superioară (1525 m) 1 oră şi 45 de minute, cu pauze micuţe
☺ Coborârea spre Azuga se poate face pe marcaj triunghi albastru, pe Piciorul Sorica, sau (nemarcat, mai abrupt, doar vara/toamna) direct pe pârtia Sorica.
TOTAL: 7 ore şi 30 de minute (inclusiv pauzele şi fără plimbarea de dimineaţă de la gară la staţia telecabină Buşteni şi retur)
Distanţa străbătută: 18 kilometri.
Traseul Buşteni – Culmea Zamora – staţia telegondolă Azuga-Sorica este considerat de DIFICULTATE MEDIE, în condiţii de iarnă şi UŞOR spre MEDIU vara/toamna.
ATENŢIE la avalanşe şi la cornişele de zăpadă!!!
Parcurgerea crestei Munţilor Baiului iarna estre recomandată doar turiştilor experimentaţi!
SURSE de APĂ
Nu am întâlnit surse de apă pe parcurs.
NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de Adrian Botescu
De exceptie imaginile!
RăspundețiȘtergereMultumesc, draga Ioana! ❤️
Mulţumesc şi mulţumim!
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere