miercuri, 22 aprilie 2015

Bucegii cu zapada si gheata, vant, ploaie, ninsoare, SOARE si PRIETENIE (zona Padina)



Trasee:
*Cabana Babele - Cabana Padina
*Cabana Padina - în apropiere de Şaua Strunga şi retur
*Cabana Padina - în apropiere (jumătatea distanţei) de Şaua Bătrâna şi retur
*Camping Zănoaga - Lacul Scropoasa - Cascada 7 Izvoare şi retur

Perioada: 17-19 aprilie 2015
Cazare: la Cabana Padina din Munţii Bucegi (1509 m altitudine)


Pentru prima oară în 25 de ani, am ratat vizionarea Campionatelor Europene de gimnastică.
M-am desprins cu greu de gimnastică... în calificările fetelor de miercuri am stat cu ochii toată ziua în calculator, să urmăresc rezultatele live.
...Dar am înregistrat concursul televizat, aşa că am urmărit-o pas cu pas pe Alina.


În ciuda unei competiţii vădite de liderii Larisa Iordache (România) şi Alia Mustafina (Rusia), Europenele 2015 au fost disputate, cu toate că nivelul nu a fost mereu la cele mai ridicate standarde.
România a început slab concursul, cu Diana Bulimar nerefăcută după repetatele accidentări şi cu greşelile debutantelor Andreea Iridon şi Laura Jurcă.
Singură, Andreea Munteanu, cea care a înlocuit-o pe Larisa Iordache pe listele de start, s-a calificat în probele la care a participat, bârnă şi sol.
Gimnastele tricolore au încheiat concursul din Franţa, de la Montpellier, cu locul 7 şi 10 (Laura Jurcă şi Diana Bulimar) la individual compus (patru aparate), AUR pentru Andreea Munteanu la bârnă – în urma unui exerciţiu fără sclipiri şi cu nişte inexactităţi – şi locul 8 la sol pentru aceeaşi gimnastă.


Campioana Andreea Munteanu, încadrată de celelalte medaliate la bârnă, Becky Downie (Marea Britanie) şi Claire Martin (Franţa); campioana din 2014 şi principala favorită, Maria Harenkova (Rusia), a ratat exerciţiul.


Rusia a dominat însă întrecerea la feminin, cu trei medalii de aur – la sărituri, paralele şi sol. Campionatele Europene de gimnastică 2015 au consemnat şi o premieră: primul aur la individual compus pentru Elveţia – Giulia Steingruber, o fată frumoasă de 21 de ani, care a câştigat în faţa aceleiaşi rusoaice Harenkova.
În istoria recentă, doar două gimnaste vestice s-au impus în concursul general, Marine Debauve (Franţa), în 2005, şi Vanessa Ferrari (Italia), în 2007.

La 30 de ani, Marius Berbecar a spart gheaţa la aparatul preferat, paralele, cu un argint super-preţios la Montpellier.

Să nu vă supăraţi pe mine, dragi drumeţi, pentru divagaţia de mai sus, dar am şi eu o pasiune, care nu trece...

Programasem excursia la Padina - împreună cu o parte din gaşca de la Babele, dar şi cu alţi oameni la fel de extra-super - cu peste o lună în urmă.
Mi-era dor de cei pe care i-am întâlnit acum o lună şi jumătate, dar şi de aceia pe care i-am cunoscut doar prin corespondenţa pe Facebook. Ori pe care nu i-am întâlnit niciunde până acum.

De data aceasta, au venit şi cei din Banat şi Ardeal – no, vă închipuiţi ce atmosferă faină o fost!
Ne-am strâns tot vreo 20 de oameni – sosiţi în grupuleţe; unii cu maşinile, pe un drum cu noroi cât carul, alţii, ca boierii, cu trenul/maşina, apoi cu telecabina din Buşteni la Babele - după ce în prealabil ne-am debarasat de rucsacele greoaie, la sus-pomenitele maşini.
Trăim, dom’le, pe picior mare!

Eu şi colegul de apartament am fost în grupul cu telecabina – asta după ce am alergat un pic după posesorii de sus-numitele maşini. ☺ Care, hai să spunem, erau doar două şi nu erau deloc 4x4.

Bătea un vânt la Babele...! Uuuuii!! Ce dacă bătea şi soarele?! Era şi friguţ... şi cu vântul ăla... am stat fix un minut la poză, de amintire.



Şi ne-am amintit ce noroc pe noi în tura de la Babele, că nu a bătut vântul specific (cu excepţia unor mici adieri) pe platou în alea trei zile în care am umblat pe acolo!

Aşadar, în prima jumătate a traseului spre Peştera-Padina am umblat prin vâj şi zăpadă mare (moale).
Domnul meu coleg a ochit iniţial nişte mici limbi de pământ şi hop pe ele! Bun traseu - şi io, după el...!

Numai că, atunci când pământul ăsta ud a ajuns la (obştescul) sfârşit, ne-am afundat în zăpadă până-n pulpe ca să ne putem reintegra pe traseu... de era să nu mai ieşim de acolo... Astă-iarnă măcar era îngheţată zăpada şi nu se ducea piciorul aşa uşor...
A trebuit să facem cale întoarsă pe pământul drag pe moment... şi aşa am scurtat noi traseul pe care de fapt l-am lungit. ☺ Iar colegul s-a udat la picioare, să ţină minte drumul ăsta!

Priveliştea îngroapă amintirile neplăcute


Colegii de drumeţie ne-am aşteptat la un moment dat, la joncţiunea cu Fane Marinaru’, întors tocmai din Congo în ditai zăpada şi noroaiele!





Brânduşele ni s-au aşternut la picioare




JUMĂTĂŢI DE TRASEU PRIN ZĂPADA DE APRILIE


 De pe terasa Cabanei Padina, la amiază


După o altă joncţiune, de data aceasta cu Gabi - care s-a aventurat cu bicicleta până la Cabana Padina - şi o masă bună, pe la ora 18 şi destul s-a dat plecarea spre Şaua Strunga (1904 m altitudine).
Alt covor de brânduşe, liniştea munţilor, vreme plăcută... colegi super de traseu, poveşti şi iar poveşti.







A început el şi vântul... era destul de înnorat... destul de târziu... adio fotografiile cu apusul de vis promise din Şa!


După aproape o oră şi jumătate de mers în sus, unii dintre noi au făcut stânga-mprejur spre cabană, storşi de plăcerea drumeţiei şi cu tot regretul panoramei de sus asupra Făgăraşilor şi Pietrei Craiului. Măcar am ajuns pe lumină...

A doua zi.
Planul iniţial era o excursie până la Şaua Bătrâna (2150 m altitudine), eventual atacarea Vârfului Omu (2505 m altitudine).
De câteva zile, prognoza meteo anunţa ploaie pentru sâmbătă. Poate om avea noroc...
N-ai să vezi! Dimineaţă ne-am trezit în răpăială. Şi ploua, nene, nu se juca!!! Unde să drumeţeşti pe aşa hal de vreme?! Până la Peştera şi înapoi, ca pantofarii?
Fie, numai să nu stăm între patru pereţi.
Ce soare era ieri!
Ne-am strâns bine pelerinele sau/şi canadienele pe noi, ne-am rugat să nu ne udăm prea mult... şi ne-am întreptat către „vedem noi unde”.




Cascadă în apropierea Mănăstirii Ialomiţa şi Peşterii Ialomiţei (Ialomicioarei)

 Pe Ialomiţa în jos...


Pe drum, picăturile s-au tot rărit, aşa că am reluat planul cu Şaua Bătrâna. Un strop de soare beteag ici-colea, cu durata limitată la două minute – probabil că se băga la căldurică...











Sus, în Şa, după vreo două ore de cutreirat coclauri, ceaţa se întrezărea atât de puternică, încât din vârf nu ne-ar fi bucurat panorama. Ar fi însemnat efort aiurea până acolo... iar norii s-au înnegrit şi mai tare.
Câţiva au luat-o mai departe, cu gândul clar „Omu”. S-au înapoiat şi ei repede...

La revenirea spre Cabana Padina, ploaia a devenit rea – torenţială, rece şi bună de beştelit.
Era trecut de ora 14 când am intrat în Cabana Padina... pentru o masă prelungită, pentru poveşti... pentru fiecare cu ce avea treabă.
Orele au fost înghiţite rapid, focul în şemineu ardea mocnit ori puternic (dacă era alimentat) şi, la un moment dat, s-a pornit ninsoarea.

(Fotografia e pur informativă, nu are nicio „veleitate” artistică)

Am admirat fulgii din pragul cabanei, apoi cu geamul larg deschis, am fost părtaşă la înghiţirea zilei de către noapte.

De dimineaţă, ultima zi, duminică, soarele ardea la fel ca vineri – de parcă ziua de ieri nici n-ar fi existat. A existat???
Însă frigul era demenţial – destul sub zero grade.


BUCEGI X 3 – CHEILE ZĂNOAGEI, LACUL SCROPOASA, CASCADA 7 IZVOARE (varianta 2015)

Despărţirea de Cabana Padina nu a fost tocmai uşoară. Noroc că ne-am ocupat de bagaje, de repartizarea locurilor în cele patru maşini care au urcat până aici.
Opririle pe traseul înnoroiat, parţial îngheţat şi albit de zăpada căzută peste noapte, au fost dese. Maşina trebuia uşurată, iar pasagerii s-au dezmorţit în micile sectoare unde şoferul i-a izgonit.

Popasul la Cheile Tătarului, la Cabana Bolboci şi Lacul Bolboci a fost obligatoriu.
...şi prilej pentru o nouă fotografie de grup!

Cheile Tătarului, din maşină


Barajul Bolboci, în partea dreaptă







Lacul Bolboci, care-i în spatele nostru mai sus, era îngheţat bocnă.

De la Campingul Zănoaga – 10-15 minute de la Bolboci – am pornit în Cheile Zănoagei (mai jos aveţi datele tehnice ale traseului).

A fost cea mai completă şi cea mai frumoasă excursie din aceste trei zile. Soarele ne-a arătat toţi dinţii – nu cred să fi fost mai mult de minus cinci grade la intrarea în traseu, în jurul orei 11.00.




Poteca, ce ţine firul apei, era presărată cu gheaţă şi destulă zăpadă.







Cele două podeţe amenajate în Cheile Zănoagei



Mai povestim, mai admirăm stâncile, mai ascultăm râul, mai respirăm pădurea...









Lacrimi îngheţate (ca să îl citez pe Arpi)


...şi ne trezim la Lacul Scropoasa.



Imagini surprinse de pe Barajul Scropoasa



Dacă mergi un pic pe malul stâng al Lacului Scropoasa, te opreşti în capătul Cheilor Orzei.

Vizita la splendida Cascadă 7 Izvoare nu poate fi ocolită. Doar 10 minute urci uşor către ea, pe drumul forestier.


☺ Despre Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Cheile Orzei, Cascada 7 Izvoare, Lacul Bolboci şi Cabana Bolboci (plus Turbăria Lăptici) – pe larg AICI, în varianta 2014, vara.
Plus fotografii!

Nu pot să mă abţin să nu reamintesc faptul că apa de la 7 Izvoare este renumită, fiind considerată cea mai pură şi mai energizantă din lume.


Aceastea sunt momâile din apropierea Lacului Scropoasa – iarna a mai dărâmat câteva pietricele, dar ansambul a rămas în mare acelaşi - pentru fotografiile de vară cu aceste sculpturi, daţi un click AICI.



La revenirea în locul unde am lăsat maşinile nu a mai fost rost de opriri multe – doar una-două poze... la secundă.




Aşa că o oră şi câteva minute, în urcare, nu-i de lepădat.


De aici, maşinile încărcate de oameni au mai avut de străbătut porţiunea de DJ 714 până la Cabana Dichiu, la intersecţia cu Transbucegi (DJ 713), care duce spre Piatra Arsă – atunci când se topeşte zăpada.
Oficial, din cauza unor parapeţi lipsă, Transbucegiul este închis circulaţiei publice – astfel că nu s-a putut interveni pentru deszăpezire.
!!! ATENŢIE !!! Transbucegiul este practicabil în această perioadă (până dispare cu totul zăpada) numai cu autoturisme 4x4.


TRANSBUCEGIUL LA PICIOR

Revenind la peripeţiile noastre, drumurile ni s-au despărţit de şoferi, care (cu o excepţie) au cotit spre Moroieni. Urma să ne întâlnim mai târziu, pentru reîmbarcarea spre Sinaia.

Vântul nu ne-a lăsat în pace nici aici... dar peisajele... un vis... pierzi uşor din ele în maşină.




 Staţia telecabinei de la Cota 2000 văzută de pe Transbucegi

Să vezi ce tare – să mergi cu parazăpezile pe asfalt...!
Bine, am dat destul de mult peste zăpadă şi gheaţă... dar şi peste nişte tinerei în mânecă scurtă şi cu o maşină joasă, care se credeau vitejii Transbucegiului.

Maşina 4x4 ne-a cules de pe drum, spre final.

Să ridice mâna sus cei care au fost în tabere în copilărie sau adolescenţă!
De tabără a fost atmosfera în timp ce aşteptam restul autoturismelor să apară. S-a încins o masă ad hoc, pe care fiecare a pus ce a găsit.


Ultimele poveşti înainte de răspândirea către Mediaş, Târgu Mureş, Arad, Satu Mare, Braşov, Zărneşti, Lăculeţe (judeţul Dâmboviţa), Târgovişte, Constanţa şi Bucureşti.

A fost un mic haos cu bagajele la plecare.
Rucsacele şi diverse altele s-au împrăştiat în cele patru maşini care au parcurs una Transbucegiul (un 4x4) şi alte trei – două iniţiale, cele din Buşteni, plus a lui Fane –, drumul Cabana Dichiu-Moroieni.
Plus că 4x4-ul a mers direct la Târgovişte... deci încă o învârteală...!
Beţele noastre de trekking s-au plimbat până la Mediaş. Şi, fiindcă se simt bine acolo şi în compania gazdei Arpi, au hotărât să rămână un pic prin zonă. ☺

Soarele ne-a însoţit, în drumul spre Bucureşti, până la Paralela 45, în apropiere de Băicoi. După care, ploaia a acaparat atmosfera, care s-a întunecat brusc. Gata, sunteţi ca şi acasă, ce vă mai trebuie soare?!


CONDIŢIILE DE LA PADINA (pe timp de iarnă)

Numai de bine!
De multe ori, am avut impresia că locuiesc la o pensiune – de la amabilitatea gazdelor până la amenajare. Există şi un corp nou (unde am stat eu), unde intri cu plăcere în camere şi te poţi relaxa în livingul de la parter, dotat cu fotolii şi canapele.

De la Cabana Padina nu lipsesc apa curentă şi căldura (am stat în mare parte cu geamul deschis).
Ştiu că sună banal şi sunt lucruri normale – dar noi le-am simţit din plin lipsa la Cabana Babele, cu o lună şi jumătate în urmă.
În limita disponibilităţii, am avut sala de mese la discreţie – nu ne-a dat nimeni afară la oră fixă (vezi iar drumeţia în care am fost Cazaţi la Babele), ba chiar ni s-a înlesnit accesul la... distracţie: cabanierul ne-a unit mesele, ne-a ajutat să ascultăm (la boxele din sala de mese) ce muzică ne-a poftit inimioara.
Totul la superlativ din partea personalului! – pornind de la servire până la curăţenia din camere şi băi.

*Unul dintre angajaţii de la Cabana Padina a fost, acum vreo doi an, vedetă la ştiri, după o încăierare neintenţionată cu Moş Martin.
Cabanierul tocmai ne spunea că îl tot aşteaptă pe domnul urs, că nu le-a mai făcut de mult o vizită...


În final, am şi nişte mulţumiri proprii şi personale:
Mulţumesc, Mari, pentru organizare.
Mulţumesc, Mircea, pentru poveştile şi fotografiile din şi cu locurile din România pe care le îndrăgeşti atât de mult.
Mulţumesc, Zorina, pentru prăjiturile extra-extraordinare.
Mulţumesc, Arpi şi Ştefan, pentru că aţi întreţinut de cele mai multe ori atmosfera.
Mulţumesc, Alex, pentru slană şi caş. Buuuun!
...şi tuturor celor care au fost în această perioadă în grupul de drumeţii!
Să ne revedem cu bine!

Luni dimineaţă m-am trezit cu aşa un dor în mine, că-mi venea să mă urc pe pereţi!!! Mă şi vedeam escaladându-i, poate aşa se stingea flacăra...!
N-am mai simţit asta de mult, poate niciodată; atâtea noduri în gât...
Muntele uneşte oameni necunoscuţi, adunaţi de prin toate colţurile ţării – am uitat să vă spun că Fane Marinaru’ e de loc din Moldova?! – şi îi face prieteni de nepreţuit.

Cât am stat printre oamenii aceştia timpul a zburat neştiut; restul lumii era departe, un loc din care ne-am extras pentru trei zile...
Pentru mine cel puţin (şi ştiu că nu sunt singura) muntele e cea mai bună terapie existentă pe lumea asta!!!

Iar sentimentul de FAMILIE care se naşte între necunoscuţii de ieri este for-mi-da-bil! Numai cine trăieşte experienţe asemănătoare poate înţelege...! Mie una mi-a lipsit mereu o familie mare... şi nici nu trăiesc deseori apropieri de gen...


Vrei să mergi şi tu la Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Cascada 7 izvoare şi Lacul Bolboci?

☺ Despre cum se ajunge la Lacul Scropoasa, Cheile Orzei, Cheile Zănoagei, Cascada 7 izvoare, Lacul Bolboci şi Cabana Bolboci (plus Turbăria Lăptici) am detaliat AICI.

☺ La Cabana Padina există cale de acces cu maşina – pe Transbucegi şi DJ 714.

Pe jos, se poate ajunge:
Cele mai cunoscute trasee:

*De la Cabana Babele – 1 oră-1 oră şi jumătate până la Peştera + 20 de minute până la Padina (cruce albastră): traseu de vară şi traseu de iarnă
*De la Cabana Omu (Vârful Omu) – 2 ore-2 ore şi jumătate până la Peştera + 20 de minute până la Padina (bandă albastră): traseu de vară
*De la Piatra Arsă – 1 oră şi jumătate până la Peştera + 20 de minute până la Padina (bandă albastră)
*De la Cabana Vârful cu Dor – 2 ore şi jumătate-3 ore (bandă roşie)


INDICATOARE. Altitudini, durată (oficiale)

Cruce albastră: Cabana Babele (2206 m altitudine) – Hotel Peştera (1610 m) 1 oră-1 oră şi jumătate – Cabana Padina (1509 m) 20 de minute
*Noi am făcut o veşnicie, fiindcă ne-am poticnit în fotografii cu brânduşe, în reîntâlnirea cu Fane Marinaru’ şi ceilalţi membri ai mini-grupului său, în POVEŞTI...

Bandă roşie: Cabana Padina (1509 m) – Şaua Strunga (1904 m) 2 ore

Triunghi roşu: Cabana Padina (1509 m) – Şaua Bătrâna (2150 m) aproximatix 3 ore

Cruce albastră: Camping Zănoaga (1400 m) – Lacul Scropoasa (1197 m) 1 oră şi 30 de minute – vedere spre Cheile Orzei 20 de minute dus-întors – Cascada 7 izvoare 20 de minute dus-întors
*Drumul înapoi spre Camping Zănoaga durează cam 1 oră şi jumătate – se urcă! Nu am întâlnit un indicator oficial.
Noi am mers în ritm viteză la întoarcere şi am parcurs traseul în o oră şi câteva minute.


PREŢURI

☺ Tarif URCARE (coborâre) telecabina Babele: 35 de lei/persoană (70 de lei urcare + coborâre)

Tarife cazare Cabana Padina:
*80 lei (40 lei/loc) în camera cu două paturi (cu grup sanitar pe culoar)
*115 lei (40 lei/loc) în camera cu trei paturi (cu grup sanitar)
*30 lei/loc în camera cu 1-4 paturi
Pentru actualizarea informaţiilor şi pentru cazarea grupurilor mai mari luaţi legătura cu recepţia, la numerele de telefon 0788.207.553, 0729.079.757 şi 0729.469.697, afişate pe site-ul cabanei.


Imagini şi poveşti din zona Cheile Zănoagei-Padina-Peştera vă aşteaptă şi aici:

De la Omu cu grindina după noi (traseu Peştera – Omu – Babele)
Drumeţii montane în Bucegi iarna (traseu prin Valea Ialomiţei – Peştera)
Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

10 comentarii:

  1. Ah, ce bucurie mi-ai facut cu jurnalul asta! Traseul Scropoasa -Cheile Zanoagei-Pestera este preferatul meu din Bucegi cred. Am fost pe acolo, dar vara. Pf, ce de amintiri mi-ai trezit, lacul Scropoasa avea o culoare ireala. Pe vremea aia nu exista Transbucegi, si nici podurile din Cheile Zanoagei nu erau prea solide :)). Am mers cu trenul pana la Pietrosita, de acolo cu un microbuz, de la microbuz am facut autostopul, ne-a luat un camion :)). Ce ne-a mai zdruncinat pana la destinatie!
    Am innoptat la Padina, iar a doua zi am urcat la Piatra Arsa si de acolo am coborat in Busteni pe Jepii Mari pe ploaie torentiala :D.
    Bucata Busteni-Piatra Arsa-Padina am mai facut-o, dar la Scropoasa nu m-am mai intors de atunci. Tare mi-as dori s-o mai fac candva....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce de amintiri preţioase...! Eu n-am mai stat până acum la Padina, dar a fost foooarte bine - acum, cred că putea să fie şi „rău", în aşa companie!
      Traseul prin Cheile Zănoagei a fost cel de adio pentru noi şi singurul dus până la capăt în condiţii... normale.... dar a fost atât de special...!
      Ei, uite, eu de la Padina nu am urcat niciodată la Piatra Arsă, nici nu am coborât pe acest traseu; în schimb, Babele-Peştera l-am tot făcut.
      Ioana

      Ștergere
    2. Ce faină era perioada în care ajungea trenul la Pietroşiţa... Acum CJD plănuieşte să aşeze nişte monştrii de piatră în Şaua Dichiu în loc să găsească soluţii pentru a reporni tronsonul de cale ferată Târgovişte- Pietroşiţa.

      Ștergere
    3. Din păcate, e mai comercial aşa... Multă lume ajunge acum cu maşina la Dichiu; ce treabă au ei cu munţomanii adevăraţi? Offfff...!

      Ștergere
  2. wow! Am rămas fara cuvinte, înmarmurita de uimire în fata acestor imagini COLOSALE! Sunteti o trupa ce merita toata admiratia mea, va pup si va îmbratisez cu drag ♥ Ioana draga, ma bucur din suflet pentru tine ca ai asemenea prieteni! tare mi-ar f placut sa locuim mai aproape, poate ne-ati fi acceptat si pe noi doi in grupul vostru fantastic! :-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Până la finalul lui februarie nu cunoşteam pe nimeni din acest grup - eventual doar virtual.
      http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2015/03/drumetii-montane-in-bucegi-iarna.html#more
      Am fost, aşa cum spuneam mai sus, aproximativ aceiaşi oameni ca la Babele, „întăriţi" acum de cei veniţi din Ardeal sau Banat - din toate colţurile ţării, ce mai! Toţi am venit... orbeşte în acest grup, dar cu încredere că vom descoperi alţi iubitori de munte şi de frumos!
      Sper să păstrăm tradiţia (avem deja în plan o altă tură), că e tare frumos aşa, în familia noastră! Sunt oameni de toate vârstele şi profesiile, pe care îi uneşte o pasiune.
      P.S. Când „treci" prin ţară, contactează-ne! :)
      Ioana

      Ștergere
  3. Foarte fain! Si eu as fi dat gimnastica de la televizor sau orice altceva, pe asa o tura! iar pozele sunt minunate. Ma bucur pentru tine, ca ai ocazia si poti sa vezi astfel de locuri minunate :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am avut ceva mustrări de conştiinţă cu gimnastica - prima mea competiţie cap-coadă au fost Europenele din 1990. Nu pot sa uit vicoria la paralele a Mirelei Paşca. Şi de atunci nu am ratat niciun concurs important în faţa televizorului!
      Apoi, gaşca pe care am întâlnit-o la Babele m-a tras parcă înspre ea (bine, au contat şi absenţele Larisei Iordache şi Aliei Mustafina).
      Iar oamenii pe care i-am întâlnit pe munte sunt chiar speciali!

      Ștergere
  4. Am citit cu placere aventuroasa voastra expeditie, sunteti grozavi in orice anotimp! Eu nu am mers vreodata in tabara, dar ma bucur acum ca un copil mic. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta a fost o tabără pentru oameni mari :) o tabără fără reguli stricte, doar cu prietenie.
      P.S. Mie taberele din copilărie, fiindcă au fost la munte, mi-au făcut poftă de înălţimi. Mereu şi mereu...

      Ștergere