În februarie am ales pentru recomandarea
lunii un loc cu rezonanţe istorice (şi spirituale), Castelul
Iulia Hasdeu din Câmpina, iar în iulie 2014 am ieşit la iarbă verde în
apropierea Bucureştiului – în Parcul
natural Comana.
Astăzi vă propun să facem... 2 în 1: o ieşire în
afara Capitalei (15 kilometri din centru), pentru o plimbare în care NATURA
convieţuieşte cu istoria.
În Complexul de la Mogoşoaia se află celebrul Palat Mogoşoaia (citiţi mai jos despre el).
Intrarea
este gratuită.
Dacă vă întrebaţi ce e cu titlul de mai sus, staţi
să vă lămuresc: am fotografiat Mogoşoaia până acum de trei ori, în trei
anotimpuri diferite, în tot atâtea rânduri în care am păşit pe domeniu.
Lipseşte bogăţia culorilor toamnei
– dar promit să recuperez!
Partea istorică a
Complexului de la Mogoşoaia este reprezentată de COMPLEXULUI DE LA MOGOŞOAIA - ANSAMBLUL BRÂNCOVENESC.
Acesta cuprinde obiectivele:
☺ Palatul Mogoşoaia, finalizat în 1702 de Constantin Brâncoveanu pentru
al doilea fiu al său, Ştefan.
Vedere
dinspre Lacul Mogoşoaia
☺ Casa de oaspeţi (vezi şi fotografia de deschidere) a fost ridicată de
Nicolae G. Bibescu, în 1870, pe amplasamentul unui conac din secolul al XVII-lea;
a fost refăcută de arhitectul George Matei Cantacuzino în perioada 1922-1930.
☺ Biserica
ce poartă hramul Sfântul Gheorghe – datează din 1688 – cu puţin timp înaite de
înscăunarea lui Constantin Brâncoveanu; i-au fost adăugate fresce în 1705.
Se află în afara
zidurilor Palatului Mogoşoaia (lângă Turnul porţii), iar în interior se găseşte
un tablou reprezentându-i pe Constantin
Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi şi pe Doamna Maria cu cele şapte
fiice.
Aici este înhumat
George Valentin Bibescu, soţul Marthei Bibescu.
☺ Turnul
porţii şi poarta Târgoviştei – turnul a fost clădit înainte de 1702 şi restaurat în
1930 şi 1980.
Pe aici se intră
în curtea Palatului Mogoşoaia. Se poate urca în turn pe o scară exterioară.
Vederi din turn
☺ Cuhnia
(bucătăria brâncovenească) –
construcţia fostei bucătării domneşti a fost şi ea încheiată în 1702. Are patru
turnuri de aerisire, refăcute în 1965.
În prezent, clădirea este utilizată ca spaţiu expoziţional.
☺ Gheţăria - în verile de dinainte de 1900, se păstrau sub stuf
blocuri de gheaţă din Lacul Mogoşoaia.
☺ Serele – au fost comandate de Nicolae G. Bibescu unui
atelier din Paris
în 1890; şi aceastea au fost restaurate, în 2002.
Actualmente sunt
folosite pentru culturi de flori şi ca atelier de educaţie plastică pentru
copii.
☺ Capela familiei
Bibescu – construită în 1880;
aici se află o parte din mormintele familiei.
Lacul Mogoşoaia –
în apropierea Palatului Mogoşoaia
2 ÎN 1
Turnul porţii şi
casa de oaspeţi
Cuhnia şi Turnul
porţii - în a treia fotografie se observă şi o coloană împodobită în stil
brâncovenesc
PALATUL MOGOŞOAIA
☺ Palatul
Mogoşoaia este numit aşa după văduva
boierului Mogoș, care deținea pământul pe care a fost construit.
Moşia de la
Mogoşoaia a început să fie achiziţionată de Constantin Brâncoveanu în 1681.
Palatul
Mogoşoaia - principala clădire a Complexului de la Mogoșoaia - este reprezentativ
pentru stilul brâncovenesc.
De
altfel, Palatul Mogoşoaia a şi fost plămădit
de Constantin Brâncoveanu
(1654-1714; domnitor al Ţării Româneşti între 1688 şi 1714).
Nu
se cunoaşte exact data începerii construcţiei Palatului Mogoşoaia - se ştie,
însă, că s-a încheiat pe 20 septembrie 1702.
Camerele rezervate
familiei princiare sunt amplasate la primul etaj, la parter se află camerele
servitorilor, iar la subsol - pivnița.
Palatul Mogoşoaia, de la otomani la familia Bibescu
Palatul şi moşiile
au căzut în mâinile otomanilor după uciderea lui Constantin Brâncoveanu şi a
fiilor săi, dar au fost răscumpărate de Ştefan
Cantacuzino (ani de domnie 1714-1716).
Turcii
transformaseră Palatul în han.
Ulterior, Palatul
Mogoşoaia fost redat urmaşilor lui Constantin Brâncoveanu, eliberaţi din exil.
Ultimul stăpân brâncovean
al Palatului Mogoşoaia a fost Grigore Brâncoveanu (1767-1832), ultimul
moştenitor pe linie masculină al familiei.
Neavând copii, Grigore Brâncoveanu a adoptat-o, în
1824, pe Zoe, fiica lui Alexandru Mavrocordat, viitoarea soţie a lui Gheorghe
Bibescu (1804-1873, domnitor al Ţării Româneşti în perioada 1843-1848).
În 1911, moşia
Mogoşoaia a fost achiziţionată de Principesa Martha Bibescu (1889-1973) şi de Prinţul George Valentin Bibescu (1880-1941) - de la fiicele lui Nicolae
Bibescu (fiul lui Zoe şi al lui Gheorghe Bibescu).
Încă înainte de
căsătoria cu George Valentin, Martha
Bibescu (Lahovary) era o apreciată scriitoare.
George Valentin Bibescu era nepot al lui Gheorghe
Bibescu.
Din 1912 până în
1925 s-au derulat, sub atenta supraveghere a Marthei Bibescu, lucrările de
restaurare. Un arhitect veneţian a imprimat faţadelor Palatului Mogoşoaia un
aspect al zonei din care provenea, placându-le cu cărămidă aparentă.
Muzeul din
Palatul Mogoşoaia
În prezent, Palatul Mogoşoaia adăposteşte Muzeul
Tradiţiei Aulice, înfiinţat în 2000 - colecţia însumează aproximativ
300 de piese.
Taxa de vizitare a muteului este 5 lei/adult şi 2 lei/elevi,
studenţi şi pensionari. Intrarea este liberă în prima miercuri a fiecărei luni.
ALTE LOCURI
DIN ROMÂNIA RIDICATE ÎN STIL BRÂNCOVENESC
Printre construcţiile din ţara noastră care poartă amprenta
inconfundabilului stil brâncovenesc se numără (cu excepţia Palatului
Mogoşoaia) se numără: Reședința de
vară a domnitorului Constantin Brâncoveanu în Potlogi – judeţul Dâmboviţa; Biserica
Stavropoleos din Bucureşti, Catedrala Patriarhiei; Biserica Sfântul Gheorghe
Nou – unde se află rămăşiţele pământeşti ale lui Constantin Brâncoveanu; Biserica Colțea din Bucureşti; Mănăstirea
Horezu; Mănăstirea Antim din București; Mănăstirea Văcărești din București,
demolată în anii ’80.
De asemenea, la Mănăstirea Sâmbăta se făsesc puternice
accente brâncoveneşti – citiţi
aici despre istoria acestui loc.
ACTIVITĂŢI ÎN COMPLEXUL MOGOŞOAIA
Ce mai puteţi face în Complexul Mogoşoaia?
☺ Plimbări
luuuungi – pe malul lacului sau pe vastul domeniu, pe alei asfaltate sau pietruite.
La intrarea în Parcul Mogoşoaia
„Râul" care se chinuie să supravieţuiască…
Pe „cărări” apare-n cale…
☺
În spaţiul special amenajat se pot organiza picnicuri şi se pot practica
diferite sporturi, pe iarba de acolo.
Noi
am fost în vara lui 2014 cu nepoţeii noştri... şi ce-au mai zburdat prin iarbă!
☺
Se poate servi masa în restaurantul domeniului (şi în aer liber) – unde se
organizează şi diverse evenimente, inclusiv nunţi.
Tot
aici există şi un centru de conferinţe.
☺ Dacă
te depărtezi un pic de zidurile istorice şi de forfotă, te poţi plimba în
linişte pe malul Lacului Mogoşoaia.
Aleile
sunt pietruite şi îngrijite; există insuliţe, un pod din lemn şi alte
minunăţii. Cum ar fi pomul parcă desenat pe care l-am surprins noi în tihna
naturii.
Pentru
copii, există spaţii special amenajate – cu tobogane, leagăne, balansoare.
CUM AJUNGI LA PARCUL MOGOŞOAIA (PALATUL MOGOŞOAIA)
Aşa cum scriam în deschiderea acestui material,
doar 15 kilometri despart Parcul
Mogoşoaia de centrul Capitalei.
La
Parcul Mogoşoaia (Palatul Mogoşoaia) ai acces cu:
☺ maşina personală - noi am ales ruta
Bucureştii Noi-Şoseaua Chitilei – DN7
☺ cu autobuzul RATB – linia 460.
☺ cu maxi-taxi – linia 508, cu plecare
din Piaţa Chibrit (staţia de metrou 1 Mai).
☺ cu bicicleta.
Noi
am ajuns prin Strada Valea Parcului
numărul 1 – cea mai accesibilă intrare pentru vizitarea Complexului de la
Mogoşoaia.
Din 2021, de când s-a deschis linia directă Gara de Nord - Otopeni, prin staţia „Parc Mogoşoaia" opresc trenuri la un interval de aproximativ 40 de minute.
FLORILE ŞI CERUL DE LA MOGOŞOAIA
*Celelalte recomandări lunare de până acum pe blog:
☺ Serialul Shameless
☺ Cartea Cerere
în călătorie
☺ Filmul Robot
& Frank
☺ Parcul
Natural Comana, plus articolul secundar dedicat
unor colibe care au dispărut astăzi
☺ Serialul Nurse
Jackie
☺ Cartea În
pădurile Siberiei
Hristos a inviat! Am inceput ziua cu aceasta plimbare la Mogosoaia.Mai tarziu,vad eu.
RăspundețiȘtergereAdevărat a înviat!
ȘtergereMă bucur că v-am făcut să începeţi ziua bine!!!
Ioana
Sfintele Paște cu sanatate, fericire, pace și liniște sufleteasca! Hristos a înviat!
RăspundețiȘtergereLa Mogosoaia am fost ultima data acum doi ani, la sfârsitul lunii august. Am pornit spe palat pe când cerul era gri si prevestea furtuna, insa la fata locului am avut noroc de soare si cer senit. Am petrecut o zi splendida, cu prietenii nostri bucuresteni.
Mulţumesc frumos pentru urări; Adevărat a înviat!
ȘtergereCadrul de legendă (istorie), natura şi prietenia cheamă şi vremea frumoasă... Mogoşoaia chiar e un loc unde îmi doresc să revin cât mai curând, deşi nu a trecut decât o săptămână de la ultima vizită...
Ioana
Foarte frumoase locuri și instructiv turul virtual! Mulțumesc! :)
RăspundețiȘtergereSărbători fericite! :)
Sărbători fericite şi ţie!
Ștergere...ce-ar fi locurile astea fără o părticică de istorie şi/sau legendă?...
Ioana