sâmbătă, 4 iunie 2016

Mini-creasta de Fagaras: Culmea Pricopanului din Muntii Macin





Traseu (în circuit)
*Mănăstirea Izvorul Tămăduirii – Izvorul Fântâna de leac – Vârful Caramalău – Şaua Şerparu – Vârful Vraju – Şaua Sulucu – Vârful Piatra Râioasă – Vârful Sulucul (Suluk) Mic – Vârful Sulucul (Suluk) Mare – Mânăstirea Izvorul Tămăduirii


C-aşa-i stă bine omului dus cu mintea pe coclauri: o să încep relatarea din (mini)concediul de mai cu ultimele zile. Nu că în celelalte ne-am fi scutit de trasee montane, dar am aşteptat atâta să pun piciorul în Măcin! În 2016, am tot amânat şi m-am trezit la final de mai, în cea mai călduroasă zi din cele zece departe de Bucureşti.

De nişte timp destul, m-a apucat „obsesia” cu Munţii Măcin.
Bineînţeles că, atunci când mi s-a pomenit prima dată de ei (în afara manualelor de geografie), a funcţionat Marea Prejudecată şi am strâmbat din nas mult şi bine. Ce să caut eu la altitudinile alea?! Ce-i de văzut? Eu vreau „munte adevărat”, aer tare, eventual stâncă dură. Cam aşa am procedat şi cu Apusenii, cu înălţimile lor – nici nu m-am sinchisit de ei; o-ho!! da’ şi când mi-au ieşit în cale (să fie 10 ani)!!! A trecut un singur an în care nu am călcat pe acolo!
Sper să trăiesc şi cu Măcinul aceeaşi dragoste la prima vedere!


Munţii Măcin (care fac parte din Munţii Dobrogei) sunt cei mai vechi de pe teritoriul României – s-au format acum 300-400 de milioane de ani; Carpaţii sunt... adolescenţi, la cei 65 de milioane de ani de la naştere.
☺ Cândva, Munţii Măcin atingeau înălţimi de aproximativ zece ori mai mari şi făceau parte dintr-un lanț ce străbătea Europa de la vest la est.
S-au tot erodat, până au ajuns piticaniile de azi.


Începem explorarea Măcinului cu cel mai spectaculos şi cel mai lung traseu dintre cele pe care ni le-am propus pentru weekend.

Cine e şi ce vrea de la noi această Culme a Pricopanului?


Data: 21 mai 2016
Cazare: în oraşul Măcin

Recunosc, exprimarea din titlu (mini-creastă de Făgăraş) nu-mi aparţine în totalitate.

Cum ai putea descrie cu acurateţe Culmea Pricopanului?
E ca şi cum cineva a luat bucăţi din Creasta Făgăraşului şi le-a aruncat în Dobrogea (de Nord), lângă Dunăre.
E spus atât de frumos, că nu m-am putut abţine să nu transcriu. Mai exact, cei de la cartitaplimbareata scriau aşa:
„Parcă cineva a decupat bucăţi din creasta Făgăraşului şi le-a aruncat în câmpie, la 370 m altitudine”.
De fapt, şi ei s-au inspirat dintr-un articol de pe wikipedia dedicat Munţilor Măcin.

☺ Ce-i drept, Culmea Pricopanului este considerată creasta secundară a Munţilor Măcin.
Culmea principală cuprinde, printre altele, Vârful Ţuţuiatu, cel mai înalt din Măcin (467 m).


Or fi ei Măcinii mici, da’ tot munţi sunt! Şi nu trebuie deloc subestimaţi!
Stâncăraie, grohotişul meu drag...
Urcuşurile, de multe ori scurte şi abrupte, îţi scot niţel sufletul – mai ales dacă prinzi un pic de soare + căldură; nu-ţi trebuie caniculă când te bate soarele direct în creieraş!

Varianta oficială (cea înscrisă pe panoul de intrare/ieşire din traseu) zice aşa – asta în cazul în care nu m-aţi crezut pe mine pe cuvânt ☺ :
Una la mână - „Traseu de dificultate MEDIE”.
Doi la mână - „Relieful este de tip alpin şi, chiar dacă înălţimea culmii pare mică, efortul este susţinut la urcuş”.

OK, nu-i Făgăraşul original, e doar un pic de efort, acolo... să nu te plictiseşti. Poate merge oricine rezistă la 4-5 ore de pedalat prin natură.

Cei de la ecomuntiimacinului completează: „Creasta beneficiază de un relief şi de un peisaj asemănătoare regiunilor muntoase înalte, cu numeroase stânci şi formaţiuni spectaculoase din granit, cu o mare diversitate a înfăţişărilor, rezultate în urma proceselor active de eroziune şi dezagregare a rocilor.”

Panoramele vaste îţi fac pe loc poftă de o drumeţie ca la carte. Chiar dacă, teoretic, suntem la doi metri mai sus de câmpia autentică.

Culmea Pricopanului se întinde pe 15 kilometri – cel puţin aşa ne anunţă panoul de la intrare; distanţa este calculată din oraşul Măcin şi retur.


Traseul pe Culmea Pricopanului este, de fapt, un circuit.
Acu’ hai să vă zic o fază haioasă, de râsul curcilor.
De când am început să mă documentez despre Măcin, am tot citit (mai ales la Alexandra) despre recomandarea de a parcurge creasta în sens invers acelor de ceasornic.
Pornim noi cu drag şi spor, convinşi că suntem pe drumul cel bun, cu entuziasmul explorării de locuri noi, cu ochii la peisaj, ocupaţi cu găsirea panourilor informative.
M-am „deşteptat” târziu: iacătă, am comis-o şi am luat-o invers. Invers indicaţiilor.
Eu aş putea veni cu scutire, fiindcă problemele de orientare deja nu mi le mai rezolvă nimeni, dar însoţitorul meu ce-a păzit? ☺

Care-i faza cu parcurgerea Pricopanului dintr-un anumit capăt în celălalt? O să vedeţi mai jos ce-am mai mărşăluit, cu soarele în mijlocul cerului.


Cum să te întâlneşti cu Pricopanu de Măcin

Din  centrul oraşului Măcin (spre comuna Cerna) până la punctul de reper Mănăstirea Izvorul Tămăduirii sunt aproximativ 2 kilometri.



La pas... fotografic pe Culmea Pricopanului

Pe locuri, fiţi gata, start!
 
Ghici ciupercă unde mergem noi azi!


În poiana de lângă mănăstire se poate campa; nu lipsesc băncile şi mesele din lemn.

La capătul aceleiaşi poieni, înspre munte, la 10 minute de mănăstire, găsiţi izvorul „Fântâna de leac”.
!! ATENŢIE !! Vara, izvorul poate fi secat.


Cum legendele fac deliciul fiecărui loc, iată şi aici una.
Era odată, pe aceaste meleaguri, o copilă ai cărei părinţi s-au prăpădit tocmai când i se făcuse vremea măritişului. Bătrânii i-au dat povaţă să fie mereu cuminte şi cu credinţă în Dumnezeu. Fata s-a izolat de restul comunităţii, în casă ori prin păduri, rugându-se la Cel de Sus. Într-o vară, s-a abătut peste sat o molimă. Ţăranii au dat vina pe fată pentru moartea celor din comunitate, numind-o „vrăjitoare” şi „aducătoare de blestem”.
Într-o noapte, trei săteni au intrat în casa fetei, au legat-o, au dus-o în pădure, au omorât-o, apoi au îngropat-o lângă o stâncă.
Se spune că din acel loc a ţâşnit un izvor cu apă limpede, fără seamăn. Orice suferind care bea sau se spăla cu apa izvorului se lecuia ca prin minune!
Cei din sat s-au căit amarnic pentru cum au tratat-o pe fată... Prea târziu...

Aglomeraţie de bolovani pe metrul pătrat


Tot la deal, la deal... Păduricea-i doar de decor, nu intrăm în ea.




În nici 20 de minute de la Start, Mănăstirea rămâne deja departe


Incursiune printre pietroaie fel şi chip şi primele semne de Măcin. Oraşul Măcin, vreau să zic.








Oraşul Măcin, Munţii Măcin şi toţi bolovanii din cale












Vârful Caramalău (277 m)




Revenim la bolovanii clasici











Vă rog să ignoraţi salutul meu prietenesc şi să priviţi bine în partea dreaptă a imaginii – sau în stânga, în imaginea cealaltă: Este însuşi Sfinxul dobrogean!





La jumătatea traseului „Culmea Pricopanului”, în Şaua Şerparu, este amenajat un loc de odihnă, cu băncuţe şi măsuţe din lemn. Aici era punctul de campare pentru check in-ul şi realimentarea participanţilor la Maratonul (şi semimaratonul) Măcin.


Din Şaua Şerparu începe urcuşul către Vârful Piatra Râioasă (346 m).







Moţuri de Măcin








O parte din Creastă (Culmea Pricopanului)



Ţinta: Măcin oraşul







„Aşa a vrut autorul”









Bună de pus în ramă creasta asta! Şi: „Câta mai trebuie să ocolim ca să ajungem înapoi, la mănăstire!!!” (ultima fotografie)







2000 de metri altitudine

Jos-sus. Sui-te, coboară. Urcă iar şi coboară iar. Soarele accentuează efortul.
După o pantă d-asta măricică, după colţ ne face cu ochiul o plăcuţă. Aha, e un vârf!

„Ce scrie?”, urlu la Ion, aflat deja pe culmea-culmilor.
Între timp, dau şi eu nas în nas cu mica bucată de metal-plastic.

„Aaaaaaaaaa????! Doar 370 de metri?!? Parcă am urcat 1000, numai în ultima oră!”
„Zici că am ajuns la 2000 de metri, completează colegul de drumeţie.
„Au uitat să pună un «1» în faţă”
Cam ăsta-i hazul nostru de necaz.



Hai să zicem, totuşi, că Sulucul Mare e cel mai înalt punct de pe Culmea Pricopanului. E cel mai bun loc de admirat toată creasta pe care (bătăi intense de tobe) am cucerit-o!
Hai să ne dăm mari! ☺



Ce voiam că spun prin „jos-sus”: pe acolo am hălăduit astăzi






O cruce reprezintă ultimul punct (primul, depinde de unde se începe traseul) ca altitudine al Culmii Pricopanului. De aici încolo, e numai coborâre.
Am bâjbâit cam zece minute până să găsim semnul/marcajul.


 
O ultimă privire spre Măcinul integral


Mică precizare: Toate „ochiurile de apă” care apar în fotografii fac parte din Dunărea Veche - Braţul Măcin.

Cam gata cu pietroaiele!


Când credeam că am dat de pădure şi vom rămâne acolo... contactul cu umbra (că de căldură oricum nu scăpam) nu dura decât două secunde! Hop! imediat „luminişul”!



 Aici marcajele de traseu sunt dese... nu că ai avea unde să te rătăceşti; mai sus, unde chiar era nevoie de ele... ia-le de unde nu-s!


În urma noastră, creasta (Culmea Pricopanului) şi ultimele dantelării ale dânsei



Valea Şerparu şi lungul drum către maşină


Acasă, acu’ o săptămână, când am demarat în vacanţă, erau cam 10 grade Celsius şi ploaie cât vezi cu ochii.
Nema cremă de protecţie cu noi în bagaje, bine aţi venit roşeţi şi usturimi ale pielii!

Luni am degerat, îmbrăcată cu maieu gros, bluză cu mânecă lungă şi canadiană de ploaie.

Cu două zile înainte de escaladarea Pricopanului, prognoza meteo indica 19 grade, înnorat. Perfect!
În noaptea de dinainte de traseu, tocmai picaţi din Bulgaria vecină, am tras un friguţ în camera de vilă/pensiune.
Plus că am pornit de dimineaţă, pe răcoare, în drumeţia de faţă.

E super-tare să străbaţi câmpia dobrogeană în miezul zilei, la peste 25 de grade Celsius, printr-un soare de te zăpăceşte.
45 de minute de marş pe un „drum forestier”, fără pic de vegetaţie de protecţie.
Deh, dacă am încurcat borcanele de la început...! (vezi mai sus ☺)

La maşină, am băgat în mine şapte mii de kile de apă - şi mai intrau!
Iar la masă am dat cu fresh de portocale - grapefruit, cu ciorbă şi varză, pentru hidratare. De ultima nu sunt sigură că e hidratantă la culme, dar mâncam nişte cartofiori cu două bucăţele de carne, aşa că se asorta.


☺ De pe Culmea Pricopanului se poate ajunge direct în punctul cel mai înalt din Măcin, Vârful Ţuţuiatu (467 m). Iată aici o idee de traseu.

Pentru alte trasee în Munţii Măcin consultaţi pagina oficială a Parcului Naţional Munţii Măcin.
Traseele pentru cicloturism le găsiţi tot acolo, mai precis pe această pagină.

...şi, o mică parte, pe acest indicator



SURSĂ de APĂ
La Izvorul Fântâna de leac.
Şi, din ce mai citesc: în apropierea locului de popas din Şaua Şerpau (jumătatea traseului) se găsesc două izvoare. Primul se află în Valea Sulucului, la 200-300 de metri distanţă, iar al doilea – tot la 200-300 de metri, către Valea Izvoarelor.


FLORICELE (şi plăntuţe) DE MĂCIN

Volbură liliachie




Floare de coada şoricelului galbenă; eu nu am văzut până acum decât varianta albă


P.S. Singura plângere mare pe care am să i-o fac Măcinului e că nu mi-a scos în cale broasca (şestoasă) dobrogeană de uscat. Păi, se poate?! Să nu se mai întâmple!
Am dat, în schimb, peste aşa ceva – un gândac gigant.




Aflu, între timp (mulţumesc, Mihaela!), că monstruleţul ăsta este, de fapt, un specimen de greiere borţos (Bradyporus dasypus) sau greiere împroşcător.
Acesta secretă la suprafaţa corpului hemolimfa (un lichid care este, la nevertebrate, echivalentul sângelui de la vertebrate) atunci când se simte ameninţat.
(sursa: animalzoo.ro)

CA SĂ ŞTII (de ţinut cont)

☺ Traseul Culmea Pricopanului este accesibil tot timpului anului, pentru majoritatea categoriilor de turişti.
Cei mai mulţi recomandă parcurgerea acestei creste de Măcin primăvara, când totul explodează de verde, florile îşi recuceresc regatul, inclusiv în câmpurile de jos.
Acum, cu clima asta dată de tot peste cap, nici nu ştiu care lună e cea mai potrivită. Majoritatea decretează aprilie. Fie!
Eu una nu bag mâna-n foc că mai n-ar fi mai friguros ca aprilie, ca anul ăsta. Cum precizam mai sus: din Bucureşti am plecat, la mijloc de mai, la 10 grade Celsius şi am aterizat pe Pricopan, o săptămână mai târziu, la aproape 30 la soare.

De ce-i de evitat vara?
Caniculă plus lipsa vegetaţiei, folosită pe post de adăpost. Vă aşteptaţi la... un refugiu montan? ☺
Uitaţi-vă la noi cum ne-am copt!

!!! ATENŢIE la căpuşe !!!
Dacă nu le vedeam pe viu, rămâneau doar la stadiul de... poveste. Nu mi-au făcut nimic, le-am... vizualizat doar, ca pe vipera spre Vânturătoarea.


Vântul înţeleg că e la ordinea zilei pe Culmea Pricopanului.
Pe noi de ce ne-a ocolit??!
A fost când şi când, subţire rău.
Dacă veniţi în Măcin – Pricopanului iarna şi/sau la începutul primăverii (dacă o mai exista aşa ceva), îmbrăcaţi-vă bine!

Merge şi fără bețe de trekking – s-ar putea să vă ajute pe coborârile în care grohotișul e la el acasă.

Tre’ să vă zic de încălțămintea cu aderență? ☺ Nu mai zic, ştiu că ştiţi deja.



SFAT:
Parcaţi maşina (regulamentar!) cât mai aproape de ieşirea din traseul ce străbate Culmea Pricopanului.
Acest lucru o să vă ajute la întoarcere. Mai bine-i mai lung drumul la dus decât obosit (şi eventual prin soare) înapoi.


DISTANŢE

☺ Din Bucureşti până în oraşul Măcin sunt 240 km;

☺ Din Constanţa până în Măcin sunt 155 km;
☺ Din Tulcea până în Măcin sunt 80 km;
☺ Din Galaţi până în Măcin sunt 30 km;
☺ Din Brăila până în Măcin sunt 20 km.

La vizibilitate ridicată, de pe Pricopanului se poate identifica Turnul de televiziune din Galaţi. Are 110 metri înălţime, pentru construcţia lui s-a folosit beton armat şi găzduieşte un restaurant.


INDICATOARE. Altitudini, durată

Bandă albastră: Mănăstirea Izvorul Tămăduirii (44 m altitudine), început traseu Culmea Pricopanului – Izvorul Fântâna de leac – Vârful Caramalău (277 m) – Şaua Şerparu – Vârful Vraju (336 m) – Şaua Şulucu (275 m) – Vârful Piatra Râioasă (346 m) – Vârful Sulucul (Suluk) Mic (316 m) – Vârful Sulucul (Suluk) Mare (370 m) – Mânăstirea Izvorul Tămăduirii

Indicatorul din faţa carierei de piatră care roade muntele (semi-finalul traseului nostru):

Indicatorul dintre Mănăstirea Izvorul Tămăduirii şi începutul traseului în sens invers acelor de ceasornic. Noi venim de cel mai departe, de la acele „30 de minute”; urmează încă o porţie de mers aiurea prin arşiţă


TOTAL: 5 ore şi ceva lălăite, cu nişte opriri la umbra bolovanilor (atât cât se putea) plus popas pentru admirat şi pozat
☺ Timpul de mai sus este măsurat de la coborârea din maşină la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii până la urcarea în maşină, tot acolo.


☺ Pentru o perioadă, traseul Culmea Pricopanului se intersectează cu traseul Valea Jijilei (cruce albastră); cele două se despart în apropierea Vârfului Caramalău.
Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

10 comentarii:

  1. Aaaa, ce fain! Mi-e rușine, din Tulcea și n-am fost niciodată pe-acolo :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu te-a atras, pur şi simplu.
      Mie dacă îmi povestea cineva acu' 5 ani de Măcin, nu cred că îi era bine cu privirea pe care i-o aruncam :)

      Ștergere
  2. Te-ai intrecut pe tine cu imaginile!
    Frumoasa excursie!
    Weekend minunat sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc!
      De data aceasta, cu imaginile a fost mai uşor.
      În schimb, partea de documentare mi-am dorit să iasă „ca la carte", de aceea am tot amânat publicarea. Sper că a ieşit ok...iuţ.
      Weekend frumos, de asemenea!

      Ștergere
  3. Da, Ioana, cu tot cu documentare ti-a iesit bine!
    Gandacul ala gigantic sa stii ca e: Greierul Improscator (Bradyporus dasypus).
    Spre Tutuiatu ne-au iesit broaste testoase in cale cand am mers la apus, majoritatea stateau ingropate in pamant pe timpul zilei, ascunse pe langa pietre. Fapt deloc evident. Coada soricelului nu doar ca e galbena dar si in forma de inima. :)
    Zi faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc :)
      Ahaaaaa, deci are şi un nume gândacul, care de fapt nu e gândac, să înţeleg. O să inserez informaţia mai sus, să nu se mai mire şi alţii de „gândacul enorm". Mulţumesc!
      Ce tare asta cu „inima" la coada şoricelului, chiar nu observasem.
      Zi frumoasă!

      Ștergere
  4. Fotografiile tale ma duc cu gândul la Planeta Maimutelor (aia adevarata din 1968, nu asta noua plina de CGI), când Charlton Heston cauta cu diperare ceva urme de civilizatie. Asa si cu voi si Macinul vostru...
    E un vis de-al meu sa haladuiesc prin toata Dobrogea. Nu stiu de ce ma atrage întreaga zona, poate am locuit pe aici într-o viata anterioara, cine stie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi eu am visat mult şi bine la Măcin... am reuşit să ajung, într-un final, şi mi-a venit să sar în sus de fericire! Chiar dacă ne-a topit căldura, la un moment dat.
      Iniţial, vacanţa asta era programată strict pe Dobrogea - din care am reuşit să vizităm doar Histria şi Măcinul (atât oraşul, cât şi muntele aferent). Motiv să revin!
      (îmi place comparaţia cu Planeta maimuţelor!)
      Ioana

      Ștergere
  5. Salut,
    si eu visez de vre-0 3-4 ani la muntii macinului si la testoasle lui... dar sotul, la fel ca voi zice ca "Macinului nu sunt munti adevarati, la ce altitudini au!"
    Sper totusi sa ajung si pe acolo, si prin delta ca de mult vreau sa admir pelicanii si sumedeniile de pasari... poate poate am noroc de 1 iunie anul asta... imi pare rau ca nu ai vazut nici macar o testoasa! Majoritatea povestilor cu macin au macar una... Alexandra R avea chia un puiut, noi vrem sa stam peste noapte cu cortul sus si sper sper sa vedem macar o testosenie!
    Multumim pt poveste!
    Carari insorite in continuare.
    ********** Mihaela Dogaru
    ********** http://rucsacdemunte.blogspot.ro

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Când o să dea de cele câteva "păntuţe" în traseele de Măcin, n-o să mai râdă soţul tău :) Iar asemănarea cu Făgăraşul nu e exagerată, o să vedeţi.
      Lasă, că mă întorc eu pentru ţestoase! :)
      Cărări cu soare şi... un Măcin minunat pentru voi!
      Ioana

      Ștergere