miercuri, 17 august 2016

Cătălina, Marian şi Andrei la Jocurile Olimpice Rio 2016



...Şi au fost Jocurile Olimpice Rio 2016 în gimnastică.
Şi n-a fost deloc bine pentru România.

A început cu:
„Cine e mai îndreptăţită să participe la Jocurile Olimpice de la Rio? Larisa (Iordache) sau Cătălina (Ponor)?”
Orgoliile şi-au scos colţii urâţi.

S-au aruncat răutăţi, chiar dacă nu directe (şi publice).
Fanii gimnasticii au fost cumva împărţiţi în Tabăra (Team) Larisa şi Tabăra Cătălina.

În plus, toată lumea a devenit brusc specialistă în gimnastică. Cu precădere de la ratarea calificării echipei feminine la Jocurile Olimpice Rio 2016.
Evenimentul e UNIC în gimnastica românească.



O mică-mare explicaţie:
Ultima ediţie de Jocuri fără participare tricoloră cu echipa de gimnastică feminină (dar atunci şi la individual) s-a consemnat în 1968. Însă acolo nu era vorba despre necalificare, ci despre o... pedeapsă aplicată de mai-marii vremii pentru rezultatele anterioare deosebit de slabe!
Abia din 1976 la Jocurile Olimpice au fost acceptate doar 12 echipe feminine şi 12 masculine, calificate conform clasamentului de la ultimul campionat mondial – până atunci, nu era un număr STRICT.
Excepţii au fost în 1980 (8 echipe) şi 1984 (9 echipe), când  SUA, respectiv statele din blocul sovietic (mai puţin România) au boicotat cea mai mare întrecere sportivă a lumii.

Doar în 2012 şi 2016 au existat calificări efective pentru Jocurile Olimpice, cu team-urile clasate pe locurile 9-16 la ultimul campionat mondial şi cu numai 4 „bilete” disponibile pentru JO.


Să recapitulăm:
România avea alocat UN SINGUR LOC în competiţia feminină de gimnastică de la Rio, pentru că echipa s-a clasat pe locul 7 în calificările din primăvară.

În ciclul olimpic 2012-2016, la nivel mondial s-a contat pe o SINGURĂ gimnastă, Larisa Iordache.
Care Larisa a obţinut „doar” locul 3 la individual compus (concursul celor patru aparate) la Mondialele 2015. Regulamentul Federaţiei Internaţionale nu permite decât medaliaţilor din finalele pe aparate să fie la JO!
Regulile FIG se vor schimba... tardiv pentru Lari...
În cazul în care şi medaliatele din concursul complet primeau accesul direct la Jocuri, ar fi concurat două gimnaste tricolore la Rio, pentru că România ar fi avut dreptul să mai înscrie una, pe lângă Larisa, în urma clasării pe locurile 5-8 din calificările din aprilie. Şi, cel mai probabil, ar fi mers şi Cătălina, şi Larisa în Brazilia.

Şi Larisa, şi Cătălina, au întâmpinat probleme de sănătate. Prima a fost nevoită să îşi blocheze aproape tot anul competiţional 2016 şi să nu poată lucra la ridicarea dificultăţii exerciţiilor. Şi să nu poată lua parte la Testul decisiv de la Rio (calificările olimpice).
Cătălina a încercat să îşi revină după problemele de la glezna dreaptă din finalul lui 2015. Europenele 2016 au fost pentru ea un succes.

Şi ajungem, aşa cum ajungem (nu vreau să comentez relaţiile dintre Larisa şi Cătălina, nici modul cum s-a făcut selecţia între cele două) la Rio.
Unde...


Cătălina, presiune şi emoţii

Întâi şi-ntâi, Cătălina Ponor a fost portdrapelul delegaţiei României la festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice Rio 2016.



A cochetat, declarativ, cu participarea la individual compus – cu un exerciţiu la paralele simplu, notat probabil în jurul a 11.000 puncte. Cu celelalte trei aparate la nivel competititiv. Ar fi fost greu, chiar şi pentru calificarea în primele 24.
Cătălina nu a mai lucrat de peste 10 ani la paralele.
Concursul individual compus era un vis mai vechi al ei, neconcretizat în 2004, cel mai bun an din carieră.

Fiindcă nu ar fi prezentat decât o săritură (valoroasă, de altfel), nu a intrat în calificări aici. A făcut-o în schimb la sol – locul 14, cu o dificulate mai mică decât la Europene (bronz), pe care spera să o poată creşte în finală. Ceea ce nu s-a mai întâmplat!


Filmul finalei de la bârnă, Jocurile Olimpice 2016, cu Cătălina Ponor

China deţinea titlul olimpic din 2012, prin Deng Linlin – care nu a mai venit şi la Rio.
Fan Yilin a făcut parte din grupul istoric de 4 campioane mondiale la paralele din 2015. Acum, calmă şi cu o bârnă valoroasă, nici n-a strălucit, nici nu s-a încurcat în greşeli majore. 14.500. De bătut pentru Cătălina.

Canadiana Isabela Onyshko, una dintre cele mai tinere finaliste, a dat frâu liber emoţiilor şi a căzut.

„Extraterestra” Simone Biles a coborât cu piciorele pe pământ – de fapt, era să facă asta la propriu, pe la mijlocul exerciţiului, dacă nu se ţinea de bârnă (penalizare 0.8, faţă de 1.0 la cădere). A strălucit, în rest, iar dificultatea ridicată i-a asigurat medalia de bronz – sunt convinsă că mulţi nu înţeleg încă acest rezultat.
14.733. De bătut pentru Cătălina.

Se ştie deja: olandeza Saane Wevers (25 de ani!) a câştigat aurul la bârnă, Rio 2016. 15.466, în mod normal o „bagatelă” pentru Biles, însă un scor la care Cătălina nu putea ajunge.
Cu o eleganţă... maximă, Saane nu a apărut de nicăieri. E vicecampioană mondială la bârnă în 2015 şi s-a remarcat de mai multă vreme pentru exerciţiile la bârnă deosebit de valoroase. Fără salturi spectaculoase, dar cu piruete de manual, cotate foarte bine conform Codului de punctaj.
Şi-a îmbunătăţit considerabil dificultatea, de la 5.7 la Mondialele 2015 (argint) la 6.6 în 2016, la Rio. Aproape un punct!


„Mi-a spus că în 2004 eu am fost exemplul ei și de aceea a ajuns aici, pentru că și-a dorit foarte tare să fie ca mine”, mărturisea Cătălina Ponor, după o îmbrăţişare îndelungă cu noua campioană olimpică la bârnă.

Nici Olanda nu este „echipa nimănui”. Fetele s-au calificat direct la Jocurile Olimpice, prin locul 8 obţinut la CM 2015.
Echipa Olandei nu a participat la Europenele din 2016 tocmai pentru a pregăti Jocurile de la Rio!

Este prima medalie individuală la gimnastică a unei olandeze – demult, în 1928, echipa din această ţară se impunea în singurul concurs al fetelor (femeilor) de la JO Amsterdam. Gimnastica de atunci avea puţine în comun cu cea de astăzi – erau 12 componente într-o formaţie, iar probele se apropiau mai mult de ceea ce vedem în zilele noastre la atletism.
Olanda avea până pe 15 august 2016 un singur laureat olimpic, pe Epke Zonderland – bară, 2012.

Cătălina a aşteptat minute în şir acordarea punctajului olandezei.
La ea, legări în minus, o coborâre „uşurată”, aterizare cu un pas.
Cea mai scăzută dificultate dintre cele 8 – 14.000.
Şi locul 7, în deznădejde şi lacrimi.
Cu siguranţă putea mai mult!!! O ştie şi ea, o ştim şi noi!




„Nu m-am gândit la medalie, m-am gândit să îmi fac exerciţiul cât pot eu de bine.
(...) Este greu, pentru că, din păcate, am dat undă verde acelor mesaje negative şi gânduri negative îndreptate către mine de acele persoane care nu şi-au dorit ca eu să fiu aici. Mă bucur că am reuşit să lupt, atât cât am putut să lupt, presiunea a fost mare, emoţiile au fost multe. Nu mi-a ieşit cum am dorit să fie. Campioană olimpică sunt, şi nu o dată, de trei ori. Nu am absolut nimic de pierdut. Mi-am jucat şansa până la capăt. Dacă n-a fost să fie...”

(Foto: Dorin Chioţea)

„(...) Fiind singura gimnastă care a reprezentat România, trebuia să mulţumesc într-un fel sau altul pe toată lumea, chiar dacă nu mai aveam nimic de dovedit, poate doar mie să îmi dovedesc, încă o dată, că pot!
(...) Mi-am dorit prea mult, mi s-a rupt sufletul, am plâns toată noaptea.
(... ) Atunci când echipa noastră de spadă a cucerit titlul olimpic, pe mine m-a bufnit plânsul. Am fost la două ediții de Jocuri Olimpice cu echipa, știu sentimentul de a câștiga cu echipa și pe cel de a fi pe podium, de a primi medalia cu echipa. Fetele, scrimerele, mi-au trezit amintiri plăcute, am plâns de bucurie pentru ele. O jumătate de oră n-am putut să mă opresc. Fiindcă, pentru mine, acea medalie de aur cu echipa a fost cea mai valoroasă (medalia de aur de la Atena 2004)”.
Declaraţia (scrisoarea deschisă) completă o găsiţi AICI.

Un nou „dacă”: Cu exerciţiul din calificări copiat în finală, Cătălina avea medalie în finala de la bârnă. Însă viaţa nu prea ţine cont de „dacă”...

„Integralul ei era din 6.6, toate păreau în ordine, dar s-au adunat emoţiile, stresul chiar când era mai important. Nu mă aşteptam să greşească aşa, sincer, mă gândeam la un loc 3-4 şi nu aş putea spune că vârsta ei ar fi cauza, nici vorbă. S-a pregătit foarte bine. Ceasul rău, cum se spune, se întâmplă, dar într-un concurs mare nu am văzut-o niciodată aşa pe Cătălina.
(...) Au fost foarte multe mesaje negative pentru Cătălina. Ce nu înţelege lumea este că pentru mine amândouă sunt egale (Larisa şi Cătălina), iar, dacă una spune că am ajutat-o pe cealaltă, e părerea ei, dar din partea mea nu a fost aşa. Larisa e supărată pe mine, are deja o altă atitudine faţă de mine.
(...) Sigur că e o tensiune, dacă eram cu echipa aici, la Rio, alta era situaţia, indiferent de rezultate.”
(Lucian Sandu, antrenorul care a însoţit-o pe Cătălina Ponor în concursul olimpic de la Rio, pentru „news.ro”)

Este a treia finală olimpică pentru Cătălina la bârnă, din tot atâtea participări (2004 – aur, 2012 – locul 4, pentru cateva minute bronz a fost bronz, rezolvat însă de contestaţia americanilor; 2016 – locul 7).

Cătălina Ponor a adunat trei ediţii de Jocuri Olimpice; din România, performanţa se înscrie doar în dreptul Elenei Leuşteanu (1956, 1960 şi 1964), Soniei Iovan (1956, 1960 şi 1964) şi Emiliei Vătăşoiu-Liţă (1956, 1960 şi 1964) – toate componente ale primei formaţii tricolore medaliate olimpice!

Pentru cei care s-au grăbit să arunce cu pietre în... vârsta Cătălinei (29 de ani; dacă era un succes, domnii şi doamnele erau pe culmile extazului şi dădeau în „senzaţional” pe această temă): proaspăta laureată mondială la bârnă are 25 de ani. la 41 de ani, Oksana Şuşovitina concurează de la egal la egal cu fete cărora le-ar putea fi mamă la propriu – ea însăşi are acasă un fiu de 17 ani, pentru care a făcut numeroase sacrificii. Medalia de argint de la Jocurile Olimpice Beijing 2008, sărituri, a obţinut-o la 33 de ani!
De ceva timp, gimnastica feminină NU mai este dominată de copiliţe: forţa dominantă actuală, SUA, are în echipă două fete peste 20 de ani, două de 19 şi doar una de 16; la individual compus media de vârstă a medaliatelor este peste 20 de ani – campioana Simone Biles (19 ani) pare o rătăcită acolo...
Şi exemplele ar putea continua, cel puţin de la finalele pe aparate de la Rio.

În completarea finalei de la bârnă – argint... aşteptat pentru americana Lauren Hernandez; mici greşeli care au costat-o pe Flavia Saraiva, reprezentanta gazdelor braziliene, pornită şi ea cu şanse la medalii. Marine Boyer (Franţa), pe 2 la CE 2016, s-a aflat în apropierea podiumului, cu o dificultate mai mică decât în iunie.


Marian Drăgulescu, un loc 3... fără medalie

„Marocanul” s-a luptat în primele zile la Rio cu o gripă puternică, ceea ce s-a tradus prin lipsă de energie la antrenamente.

Deşi punctajul de la Rio 2016 din finala de la sărituri a fost mai mare decât cel de la Mondialele 2015, care i-a asigurat argintul (15.400 atunci, 15.499 acum), Marian s-a clasat pe locul 4, la egalitate cu ocupantul locului 3 (care asigură medalie), japonezul Kenzo Shirai.



La Jocurile Olimpice nu sunt acceptate egalităţi în concursul de gimnastică.

De unde departajarea? De la notele de la execuţie!
În cazul în care doi sau mai mulţi gimnaşti obţin acelaşi punctaj (Dificultate + Execuţie), are câştig de cauză cel cu execuţia/execuţiile mai bine cotate.
12.0 – dificultatea totală pentru Shirai (care era mare favorit la sol şi nu a confirmat), 12.2 dificultatea totală pentru Drăgulescu; notele la execuţie, evident mai mari pentru nipon.
Cum nimeni nu-i perfect, pentru Marian a fost de ajuns un mic pas „pentru artbitri” la săritura „Drăgulescu” – pe care au executat-o mai mulţi finalişti de la Rio, inclusiv rusul Denis Abliazin, care i-a suflat medalia lui Marian, fiind ultimul pe lista de start.

A doua oară i se întâmplă lui Marian la JO să fie la egalitate cu un sportiv şi să piardă. În 2004, la Atena, „Marocanul” şi canadianul Kyle Shewfelt aveau punctaj de locul 1 la sol. După ce au căzut mai multe criterii de departajare, aurul i-a revenit nord-americanului.

Cu toate că şi la sol se învârtea de o dificultate de finală, Marian a greşit şi a terminat concursul de la Rio 2016 mult sub nivelul lui.

„Am fost foarte aproape de medalie, dar nu sunt supărat. Nu plec cu gânduri negative de la Rio. 

(Foto: Dorin Chioţea)

Am făcut ce mi-am propus. Ăsta e concursul, conjunctura. La Londra (2012), patru au picat pe jos, acum toată lumea și-a făcut treaba brici. Sunt mândru de mine, mă bucur că ambele sărituri le-am pus în picioare.
(...) Nu a fost să fie, motivația a rămas în picioare. La anul urmează Europenele din România și, dacă sunt sănătos, Doamne ajută!, atunci mă gândesc la la Tokyo.
(...) Săritura pe care o antrenam avea 6.4 dificultate, era de aur, dar nu m-am putut pregăti normal în ultimul timp. Boala m-a ținut departe”.

Şi, DAAAA, Marian Drăgulescu are 36 de ani (în decembrie, ce-i drept!).


Sibianul Andrei Muntean (23 de ani)
este campion olimpic de tineret în 2010, la inele, şi vicecampion la paralele.
Calificarea între primii 8 la paralele este una meritorie, având în vedere (şi) că dificultatea exerciţiului său a fost cea mai mică dintre finalişti! Asta înseamnă că execuţia l-a propulsat sus, în dauna unor super-specialişti ai aparatului, Kohei Uchimura (Japonia) sau Marcel Nguyen (Germania).



În condiţiile D-ului scăzut (pentru acest nivel), pretenţiile la medalii însemnau teorie pură. Oricum, locul 6 din final, cu o altă execuţie de top, este un rezultat mare!



Andrei a mai concurat la Rio şi pentru concursul general – locul 36, fără finală la individual compus.

De ce au intrat în competiţie doi gimnaşti din România am explicat AICI.


Medalii la gimnastică pentru România, din 1976 fără pauză

2016 continuă poveştile triste în gimnastică. Este prima ediţie de Jocuri Olimpice, după mai bine de 40 de ani, când gimnastica nu punctează în palmaresul României.

Acesta se rezumă, sec, la 25 de medalii de aur, 20 de argint şi 26 de bronz.
La care se adaugă medalia de argint din 1984 a Doinei Stăiculescu, gimnastică ritmică.

Un scurt istoric al medaliilor româneşti la gimnastică îl puteţi citi AICI, începând cu performanţele (cu echipa şi la individual) despre care se pomeneşte prea puţin, cele din 1956 şi 1960.
Tradiţia podiumului în gimnastică a fost reluată în 1976, la Montreal, prin Nadia Comăneci, Teodora Ungureanu şi Dan Grecu (bronz la inele).
Primul aur a venit de la Nadia (individual compus), atunci când fetiţa de 14 ani din România uimea cu primul 10 curat din gimnastică, la paralel.
(Înainte, câteva gimnaste mai obţinuseră 10, pe la Europene; prin eliminarea unor note acordate de arbitre, conform regulamentului în vigoare atunci, s-a ajuns la 10. La Nadia a fost 10 pe linie.)
S-au strâns 7 de 10 în total la Montreal! Ca să nu mai spun că ultimul 10 îi aparţine tot unei românce, Lavinia Miloşovici!


CE NE AŞTEAPTĂ?

Următoarea competiţie majoră a gimnasticii va fi reprezentată de Campionatele Europene 2017. O ediţie organizată în ROMÂNIA, la Cluj-Napoca.
Vor fi numai întreceri individuale, fără echipe. Dar cu individual compus, care în 2016 a „ieşit din calcule” la Europene, conform algoritmului.

De aceea nici Cătălina (29 de ani), nici Larisa (20 de ani), nici Marian (36 de ani în decembrie) nu iau în calcul retragerea din activitatea competiţională.

Lotul (de junioare) coordonat de Nicolae Forminte rămâne la Deva – vor fi senioare în 2017 Ioana Crişan, Carmen Glăvan, Olivia Cîmpian, Carmen Ghiciuc – acestea sunt cele mai importante nume care se antrenează sub Cetate.
Vedeta delegaţiei României la Europenele de juniori 2016, Denisa Golgotă, mai are de aşteptat până în 2018 pentru a se întrece cu „cele mari”.
Sperăm la Tokyo... Să nu rămână doar speranţa...

„Specialiştii în gimnastică”, avizi după senzaţional şi „rezultate dezastruoase”, vor trage un somn bunicel până pe la mijlocul lui aprilie 2017. La Cluj, va fi un alt prilej de ieşit din bârlog. Şi cum să nu fie, tocmai în România?! Sau poate nu – va fi mai important un meci de fotbal de Liga a 14-a...
Când ne vom respecta valorile... poate n-o să mai ajungem în situaţia aceasta... Poate...


Simone Biles! (Şi Larisa Iordache)

Cea mai medaliată gimnastă a Mondialelor din toate timpurile, americana Simone Biles (19 ani) voia să scrie o pagină de istorie, cu 5 medalii de aur din 6 posibile – singura finală în care nu a acces a fost cea de la paralele.
Titlul pe echipe şi individual compus – checked, cel de la sărituri – checked (primul în istoria SUA). Aur la bârnă? No checked. „S-a defectat roboţelul”, glumea cineva.
În fine, titlul la sol – checked. Total: 4 medalii de aur şi un bronz. Ecaterina Szabo are tot 4 locuri întâi, în 1984 (echipe, sărituri, bârnă, sol) şi un argint (individual compus); tabloul Danielei Silivaş arată, în 1988, 3-2-1 (paralele, bârnă, sol; echipe, individual compus; sărituri), în timp ce palmaresul Cătălinei Ponor (2004) cuprinde 3 medalii de aur (echipe, bârnă, sol), la care se adaugă argintul de la sol din 2012.
Nu, nu e doar o înşiruire de românce, sunt gimnastele care au făcut istorie de-a lungul Jocurilor Olimpice în gimnastica modernă, la o singură ediţie.


O fi ea americană, dar Biles e o simpatică. Se bucură de fiecare moment în sala de concurs, îşi încurajează colegele (ceea ce n-am văzut la rusoaice sau nemţioace în finalele pe aparate) şi îşi trăieşte triumful cu zâmbet de copil.

În lipsa României, pe podiumul de la echipe a fost trio-ul obişnuit SUA – Rusia – China. Americancele au fost cu peste 8 puncte în faţă.

 Campioanele şi antrenoarea: Marta Karolyi

Aly Raisman şi-a luat revanşa pentru locul 4 din 2012, când s-a clasat la egalitate cu Alia Mustafina. Au intervenit criteriile de departajare şi rusoiaca a luat bronzul.
În 2016, Aly şi-a învins rivala – dar amebele au fost pe podium: locul 2 pentru americana antrenată de românul Mihai Breştian, 3 pentru Alia.

Ipotetic:
DACĂ Larisa Iordache ar fi participat la Rio şi ar fi obţinut fix acelaşi punctaj ca la CM 2015 în finala de la individual compus, era înaintea Aliei Mustafina, cu bronz.
Larisa a învins-o pe rusoiacă la Mondialele din 2014, când a obţinut argintul. Povestea o găsiţi AICI.
Dar sunt doar calcule ale iubitorilor de gimnastică, în special fani ai Larisei. Aşa ceva e puţin probabil să se fi transpus în realitate, mai ales având în vedere starea de sănătate a Larisei de dinaintea Jocurilor. Reamintesc, tot anul 2016 singura medaliată a României pe plan mondial din ciclul olimpic 2012-2016 a fost nevoită să stea pe bară la competiţiile majore (calificările de la Rio, Europenele) din cauza unor probleme de sănătate.
Iar la Naţionalele de la Cluj de acum câteva săptămâni nu a concurat la potenţial maxim, cu toate că s-a impus la individual compus.
Repet, e acel „dacă” şi cu „parcă”.

Din păcate, pe Larisa o tot bântuie ghinioanele la Jocurile Olimpice. În 2012, Londra, în mare formă şi una dintre favorite la medalii (chiar la cea de aur): la antrenamentele de la faţa locului a acuzat dureri la călcâiul stâng. A concurat chiar şi aşa, însă şansele de glorie s-au năruit.

Larisa Iordache a fost şi ea prezentă la Rio, în calitate de rezervă a Cătălinei Ponor (cum sună asta!!!), însă nu a avut acces în Satul Olimpic.

„S-a încheiat un ciclu olimpic. Am făcut tot ce a depins de mine, nu am nimic să-mi reproşez. Sper ca de acum încolo să fie un start şi un început nou şi bun, cu multe rezultate. Ce s-a întâmplat aici a fost ceva prin care nu aş fi vrut să trec. M-a durut foarte tare să văd cum se concurează şi eu să nu pot să fac asta şi nici măcar să intru în sală. Eram pregătită, eram gata, însă aşa a fost să fie, regretele nu-şi mai au locul acum.

 
În primul rând, nu mă gândesc la următoarele Jocuri Olimpice ca ţintă fixă. Vreau să o iau pas cu pas, să fiu sănătoasă în primul rând. Sper din tot sufletul să particip la fiecare concurs cu demnitate şi să fiu eu mulţumită de mine.
Deocamdată, îmi trebuie o mică pauză, să mă detaşez. A fost o perioadă ciudată pentru mine. Sper să revin cu forţe noi şi să pornesc la drum cu dreptul.
Este trist să fie un astfel de rezultat, dar cred că fiecare sportiv a încercat să dea tot ce e mai bun pentru a aduce o medalie.”
(declaraţie pentru ProTV)

Nici nu vreau să îmi închipui prin ce au trecut, psihic, la Rio şi înainte, Larisa şi Cătălina!


Alia Mustafina (Rusia) a reuşit să captureze al doilea titlu olimpic consecutiv la paralele, după cel de la Londra 2012. În epoca modernă, doar compatrioata Svetlana Horkina (1996, 2000) a mai izbutit aşa ceva, iar în toată istoria gimnasticii de două ori aur a mai luat doar Polina Astahova (URSS, în 1960 şi 1964).
Pentru Marea Britanie, n-a mai fost să fie echipă de podium (bronz la Mondialele 2015), dar a fost Amy Tinkler, medaliată în premieră pentru britanici la sol.
Un alt britanic, de data aceasta la masculin, a făcut istorie pentru gimnastica de acolo: Max Whitlock a câştigat în premieră aur; şi nu una, două medalii din cel mai preţios metal!
O premieră şi pentru Elveţia – prima medalie la feminin, prin Giulia Steingruber, bronz la sărituri.

Kohei Uchimura (Japonia) a avut la Rio 2016 al doilea aur consecutiv în concursul complet, individual compus, însă cu emoţii; a întâmpinat o concurenţă acerbă din partea ucraineanului Oleg Verniaiev. Dacă acesta nu făcea un pas (mic) la coborârea de la bară, ultimul aparat, era campion.
Oricum, Oleg – un sportiv din generaţia lui Andrei Muntean – a câştigat concursul de la paralele, aparatul său de suflet.


REZULTATELE complete ale Jocurile Olimpice Rio 2016 la gimnastică le puteţi găsi AICI.
 

Nu în ultimul rând, UN MARE MULŢUMESC PENTRU ALINA ALEXOI, nu doar comentatoarea concursurilor de gimnastică, ci şi un om care simte, trăieşte competiţiile sportivilor români la superlativ. Cu Sufletul.

(Foto: Dorin Chioţea)

Alina e în sală alături de gimnaşti şi gimnaste, de scrimeri şi canotori nu numai cu ocazia concursurilor în care aceştia sunt angrenaţi, ci şi la antrenamente, în momentele dificile...



Aţi ascultat finalul comentariului întrecerilor de gimnastică de la Rio? Aţi simţit EMOŢIA?
Mulţumim încă o dată pentru obiectivitate şi profesionalism!
Dacă ar avea măcar o parte dintre sportivii români dăruirea şi implicarea ei...

„În timp ce alţii au învăţat de la români gimnastica, ai noştri se sfarmă precum valurile de o stâncă în care orgoliul e mai tare decât piatra. Unde s-a dus spiritul, unde e sufletul? Cine le-a gonit? Gimnastica românească are nevoie în acest moment de oameni uniţi. De pasiune şi din pasiune. De fani care să susţină indiferent de numele gimnastei sau antrenorului. Oare aşa de repede se uită clipele frumoase? Oare aşa de repede se şterg din memorie momentele grele? Nu contează cine câştigă şi cine pierde! Nu e o luptă între românce, e o luptă pierdută cu alţii, din păcate! Să înveţi din greşeli e o caliate, să mori cu orgoliul satisfăcut e o prostie!”
(Mesajul Alinei, de la Rio, 17 august 2016)


Nu mai vreau gimnastică la Jocurile Olimpice fără echipa României şi fără acele emoţii continue din zilele de concurs!!!


Medalii româneşti la Jocurile Olimpice 2016

AUR
*Scrimă, echipa feminină de spadă: Ana Maria Popescu, Simona Pop, Simona Gherman, Loredana Dinu

ARGINT
*Tenis, dublu: Florin Mergea, Horia Tecău

BRONZ
*Canotaj, 8+1 (opt rame cu cârmaci): Daniela Druncea, Mădălina Bereş, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Laura Oprea, Ioana Strungaru, Adelina Boguş, Roxana Cogianu, Andreea Boghian
*Haltere, categoria 85 kilograme: Gabriel Sâncrăian

Probabil că tabloul medaliilor româneşti va rămâne aşa.
Este cea mai slabă colecţie a delegaţiei României după al Doilea Război Mondial.


Daniela Druncea a fost rezerva echipei de gimnastică pentru JO 2008. Este medaliată cu bronz (echipe) la Mondialele 2007.
Din 2009, a virat spre canotaj.

(Foto: Dorin Chioţea)

„Gimnastica rămâne pentru mine ceva frumos, cu un final nu prea sclipitor. Un final care m-a ambiţionat foarte tare, care m-a făcut să îmi doresc să fac altceva şi să reuşesc mult mai multe lucruri în altă disciplină sportivă.
Ca şi cârmaci, nu fac efort fizic, dar am o mare responsabilitate în barcă. Datorită faptului că ştiu din gimnastică ce înseamnă efortul fizic, reuşesc să-mi înţeleg perfect colegele din barcă. Le ajut cu încurajări şi ceva indicaţii”.


Dacă vă face plăcere, citiţi şi:

Cu drag, despre gimnastica – PASIUNEA mea pentru gimnastică – amintiri cu Daniela Silivaş şi echipa de aur din 1987, cu Lavinia Miloşovici, Simona Amânar, Gina Gogean. Generaţia actuală, a Larisei Iordache, nu a fost nici ea omisă.

 Europenele de gimnastică 2014. AUR! – Povestea titlului pe echipe pentru România
Europenele de gimnastică 2014. Epilog – Trei medalii în finalele pe aparate pentru Larisa Iordache!

 Recomandarea lunii - Mondialele de gimnastica (cu cele mai importante momente din istoria Mondialelor pentru România)
Mondialele de gimnastica 2014 – Larisa de argint - finalul Mondialelor plus CONCLUZII

Europenele 2015 – Aur pentru Andreea Munteanu

CM 2015
Mondialele de gimnastică fără echipa feminină a României – povestea ratării calificării echipei României la Jocurile Olimpice 2016


Calificări Rio 2016
Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

12 comentarii:

  1. Esti chiar formidabila cu aceasta prezentare.
    Nu stiu de unde apar astfel de orgolii, dar ele exista peste tot, nu numai in gimnastica.
    Este ca o otrava si nu stiu daca mai exista vreun antidot, desi sper din suflet.
    Seara minunata sa ai! Cu mare drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc!
      Din păcate, sportul românesc e plin de orgolii... şi asta uite ce "bine" a făcut :(

      Ștergere
  2. Deci nu ştiu ce se întâmplă cu mine, cred că încep să devin înţeleaptă :) Ştii cu ce am rămas din concursul de gimnastică? Cu fericirea de pe mutra lui Andrei Muntean după ce a coborât în finală de pe paralele. Şi cu bucuria lui Marian Drăgulescu după cea de-a doua săritură. Oamenii ăştia chiar şi-au făcut exerciţiile la nivelul la care sperau, dacă n-a fost să fie medalie, asta este, în cazul lui Marian mai vorbim şi de ghinion, mai mult nu putea nimeni cere de la ei. Nici măcar ei înşişi.
    La fel, m-a bucurat tare şi mi se pare o mare performanţă (fără medalie, normal)calificarea lui Robert Glinţă în finala la 100 m spate. De performanţa lui Gabriel Sîncrăian (19 kg peste recodrul personal!) nici nu mai vorbesc (bine, aici mai stau încă cu un pic de teamă, ştii tu la ce mă refer).
    Până la urmă sunt nişte Jocuri faine. Am nişte nopţi nedormite în spate, încă câteva înainte (înotul şi atletismul, cine le-o fi pus în zorii zilei? :))), intenţionez să mă bucur de ele cu sau fără medalii româneşti.
    P.S. Şi mie îmi place Alina Alexoi. Citisem la un moment dat tot felul de postări negative la adresa ei pe internet, multe jignitoare de-a dreptul. Tot ce pot spune (şi da, sunt răutăcioasă!) e că omuleţii respectivi cu siguranţă n-au auzit vreodată un comentariu marca Yvonne Ghiţă :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E-hei... parcă suntem surori! :) Mă regăsesc în tot ce ai scris.
      Şi eu am nopţi nedormite la activ, din cauză de nataţie şi atletism (plus tenisul de la dublu). Cine a pus întrecerile în zorii zilei la noi? Cum cine?! NBC-ul, care controlează tot în privinţa transmisiunilor (nu e glumă, ei taie şi spânzură).
      P.S. Sper ca la Sîncrăian să nu se confirme temerile... şi eu m-am gândit la asta.
      Eu am rămas de la Jocuri şi cu medalia Danei Druncea - uimitoare voinţă şi dorinţa de a continua cu sportul, pentru a reuşi! Şi cu AURUL Anei Brânză şi ale celorlalte fete! Şi cu regretul pentru Tecău/Mergea... am avut acolo nişte emoţii, în toate meciurile pe care le-au jucat! Ei au pregătit Jocurile de un an şi vin spaniolii cei prieteni, "cuplaţi" cam în ultimul moment, aparent fără o strategie exactă, şi le iau faţa...

      Iar faptul că Alina chiar ştie ce vorbeşte - şi o face cu obiectivitate, dar şi cu Sufletul - e un exemplu pentru mulţi! Că sunt ei specialişti, telespectatori sau sportivi. Sau comentatori.

      Ștergere
    2. Daaa, mama lui de NBC :))) Acum mi-am amintit cum la Londra puseseră finalele la înot în sesiunea de dimineaţă, ca să le vadă americanii în prime time.Veneau bieţii înotători pe jumătate adormiţi la finale, unii s-au trezit abia după olimpiadă :) Să-i vedem la Tokyo cum se descurcă, o să-i pună probabil să concureze înainte de răsărit pe toţi.
      Huh, uitasem să-l menţionez pe Adrian Crişan,Doamne cum am trait victoria cu coreeanul (favoritul 12!).Mi-a plăcut până şi când a pierdut la Zhang Jike, a fost acolo primele trei seturi, mai mult chiar că nu-ţi poţi dori decât dacă-ţi lipseşte vreo doagă :)
      Despre medaliile noastre nici n-am mai vorbit. De fapt nu, că l-am amintit pe Sîncrăian, pentru fenomenalul record personal şi pentru faptul că a trecut practic neobservat, fiind "contemporan" cu finala de dublu la tenis.Eu m-am uitat la haltere că mi-a fost frică de vreun accident cerebral dacă nu comut de pe tenis :))

      Ștergere
    3. Da... un sportiv excepţional Adrian Crişan! Şi au am trăit la maximum victoria cu acel coreean. Dar şi primul tur al fetelor la echipe (parcă tot cu o echipă asiatică) a fost strâns şi eu una am sperat până în ultima clipă.
      Îmi pare rău că tenisul de masă nu a fost mai mult mediatizat de la Rio.
      Yey... şi a mai fost o medalie la Rio pentru România între timp, la lupte, a lui Saritov!

      Ștergere
  3. Nu aruncati cu pietre, dar eu sunt de parere ca a noastra Cata trebuia sa faca un pas in spate, sa-i cedeze locul Larisei. Are experienta, nu mai avea nimic de demonstrat. Iar Larisa, asa cum a zis si ea in postare, era pregatita. Marius Berbecar a facut un astfel de gest absolut de admirat, daca nu ma insel.
    M-am bucurat enorm cand am auzit ca revine (de Cata zic), e de prisos sa explic de ce. Insa, cum ai zis si tu in articol, Larisa e singura gimnasta pe care s-a contat in ciclul olimpic 2012-2016. Nu ma intelegeti gresit, nu e vorba de rezultatul pe care l-a avut Catalina. A facut tot ce a putut pe moment si asta e. Cred ca indiferent de rezultatul pe care l-ar fi avut la olimpiada Cata sau Larisa, tot Larisa a "castigat" mai mult dreptul de a merge, in astia 4 ani. Ar fi fost un fel de rasplata pentru rezultatele din ultimii ani, un semn de incredere in ea; e, tutusi, om de 4 aparate, ar fi fost frumos s-o vedem evoluand la cat mai multe.
    Cat despre Cata, o gimnasta extraordinara, un palmares greu de egalat, o respect enorm pentru asta. Am si pierdut sirul datilor in care i-am vazut si revazut cu drag evolutiile la concursuri, pe youtube. Finalul scrisorii deschise, insa, m-a dezamagit mult. Ma refer la partea in care ii bate obrazul Larisei, in public, pentru un motiv neintemeiat. Post scriptum pe care l-a si sters apoi, cand ar fi fost frumos sa-i ceara scuze, in acelasi mod in care o acuzase, adica public.
    In incheiere, revin la lucruri frumoase - absolut impecabil Andrei! La fel si Marian, baietii astia chiar nu au ce sa-si reproseze, dimpotriva!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu aruncă nimeni cu pietre, fiecare e într-o tabără sau alta... din păcate.
      Eu am încercat mai sus să fiu echidistantă, să pun părerea ambelor „tabere".
      Ce mă doare pe mine este necalificarea echipei, mă dor regulile FIG, mă doare că FRG nu a luptat când a trebuit... Mă doare războiul (căci aproape la asta s-a ajuns) dintre Cătălina şi Larisa, dintre fanii celor două. Mă dor toate comentariile neavizaţilor (sunt convinsă că nu e cazul tău).
      Mă dor problemele de sănătate ale Larisei, mă doare influenţa pe care au exercitat-o comentariile negative asupra Cătălinei.
      Mă întreb, oare, ce scandaluri mai inventa presa în cazul în care Cătălina obţinea o medalie. Sunt sigură că găseau ai acolo...

      Ștergere
    2. P.S. Aşa cum sublinia şi Alina, nu e/nu a fost o luptă între românce, e o luptă pierdută cu alţii :(

      Ștergere
    3. Of, n-as putea fi mai de acord cu tine. Inca nu imi vine sa cred ca FIG a putut omite o asemenea posibilitate: sa existe un medaliat la individual compus, fara sa fie medaliat/calificat in finale. N-ar mai fi iesit tot acest scandal si ar fi fost tare frumos sa le vedem pe amandoua fetele noastre acolo. Ca de echipa, nici vorba deocamdata :-(. Imi pare atat de rau cand vad comentarii duse la extrem legat de oricare din cele doua (Cata si Lari). Orice ar fi, amandoua merita respect, pana la urma urmei. Revenind la echipa, e adevarat ca am avut si ghinion cu atatea accidentari, dar de la mondialele din 2014 era mai evident ca oricand ca lucrurile nu merg foarte bine (pentru FRG era, probabil, clar de dinainte, Belu anuntase declinul de prin 2000+): calificate pe 7 si ne-am scos cu un loc 4 in finala (pfiuu, am rasuflat usurata). Chiar sper ca junioarele de acum sa fie mai puternice psihic, dragele de ele. Daca nu ma insel, Ioana Crisan si Carmen Ghiciuc vor fi senioare la anul, Denisa Golgota abia in 2018? Le tinem pumnii, la anul avem europenele acasa; mi-as dori pentru ele (senioare si neo-senioare) nu neaparat o medalie, cat evolutii frumoase, sa aiba incredere in ele. Iar noi, fanii si publicul, sa demonstram ca stim sa le apreciem si sa fim alaturi de ele, indiferent de rezulat.
      p.s. Nu ma pot loga (cum n-am putut nici in mesajul anterior), insa ma semnez la final. Iti multumesc pentru articolul ponderat si pentru raspunsul la fel de echilibrat :-)
      Ionela

      Ștergere
    4. Bellu, pardon.

      Ștergere
    5. Şi eu abia le aştept pe Ioana şi pe celelalte în arena senioarelor. Şă fie sănătoase şi cu chef de muncă (antrenamente)!
      Am scris un pic mai sus şi despre speranţele gimnasticii româneşti.

      Ștergere