marți, 30 august 2016

Prin sălbăticia Morarului: Brâna Mare a Morarului, Creasta Ascuţită şi Brâna Acelor





Traseu:
*(Buşteni) – Poiana Coştilei – Valea Cerbului – Brâna Mare a Morarului – Creasta Ascuţită – Brâna Acelor – în apropiere de Cabana Omu – Valea Cerbului – Poiana Coştilei – (Buşteni)


Dedicaţie pentru Bogdan (ştie el de ce )


Ce mai zi...!
Ce mai brâne şi senzaţii tari! Ce mai oameni!
Ce mai vreme! Un senin de poveste a mângâiat Bucegii într-o zi de sâmbătă care va rămâne încrustată în Memoria celor mai frumoase şi spectaculoase momente de Munte.

Am revenit la turele „clasice”, nebune, în compania braşovenilor – după evadările „cu grămada” din Ceahlău şi de pe Moldoveanu, care mi-au ocupat toată luna august.
Fiecare cu farmecul ei.


Data: 27 august 2016

Vorbisem joi seară (25 august) cu Gică de un traseu în Bucegi.
Vineri, pe la ora 13:00, mă dă peste cap: îl doare un genunchi din tura de joi şi-i nevoit să zică „pas”.
Mă bosumflu, mă dez-bosumflu şi caut prin mintea-mi „n”şpe mii de variante de ture solo. După o vizită la bunica, hotărăsc să mă bag la somn, că-s varză la acest capitol.
Pe la ora 21:00, deschid calculatorul, să mai lucrez un pic la operaţiunile „Ceahlău” şi „Moldoveanu”. Şi să mai gâdil Facebook-ul.

Un mesaj, de acum două-trei minute: Deea. N-o cunosc personal, nu mă cunoaşte, doar am schimbat trei comentarii de Facebook, mai ales după tura din Horoabe.
„Mâine Bucegi”
În mare, traseul propus: Brâul Mare al Morarului – Valea Morarului.
Două minute de răgaz pentru studiul primului obiectiv, căci al doilea mi-era familiar de prin iulie.
Un schimb rapid de numere de telefon şi o ieşire rapidă din scenă a aproape-depresiei care pusese stăpânire pe mine de după-amiază încoace.
Da, muntele e drogul care mă ajută să supravieţuiesc!

Revedere cu Bogdan în Gara Buşteni. În afară de el, nu mă mai întâlnisem cu nimeni din grup până acum: pe Silviu îl ştiam de pe Facebook, dar nu apucasem nici să ne conversăm pe-acolo. Mai sunt Claudia, Gabi şi prietenul Andreei, Adi.

Maşina lui Silviu ne transportă până la intrarea în traseul spre Poiana Coştilei.

Poiana Coştilei

Abia ţin pasul cu Gabi, Bogdan, Silviu şi Claudia. Ăsta-i ritmul lor, nu aleargă.
Mă mai îndulcesc (ne îndulcim) cu zmeură la greu. Eu găsesc şi o afină rătăcită, direct într-o potecă înierbată.

În Valea Cerbului, ne intersectăm cu o altă trupă de braşoveni. Bogdan intră în discuţie cu ei şi i se trezeşte un „vreau şi eu!” (amănuntele vin mai jos).
Ca bucureşteancă, încep să mă simt şi mai mică, în marea de locuitori de la poalele Tâmpei.




BRÂUL MARE AL MORARULUI (ramura sudică)

Intrarea se face din Valea Cerbului, după aproximativ o oră şi jumătate de parcurs din Poiana Coştilei.
Între timp, trecem (în partea stângă) pe lângă Valea Priponului.


Privire în spate, pe Valea Cerbului, spre Buşteni

Clopoţeii supravieţuitori


N-ai vrea să rămâi aici?






Pe partea stângă a potecii din Valea Cerbului se lasă Valea Căldările - pe care ne-a condus tot Bogdan, astă-toamnă.
În partea dreaptă se află cărarea de acces către Brâul Mare al Morarului (BMM).
Iar poteca principală (şi marcată – bandă galbenă) continuă spre Cabana şi Vârful Omu.

Muntele Moraru, una dintre culmile nordice ale Masivului Bucegi, se desprinde din zona cea mai înaltă a acestuia, către est, printr-o culme foarte accidentată şi spectaculoasă în zona Acelor (Colţilor) Morarului.
Brâna Mare a Morarului (Brâul Mare al Morarului) încinge Muntele Moraru pe feţele sudică şi nordică, făcând legătura între cele două văi care-l separă de Coştila (Valea Cerbului) şi de Creasta Balaurului (Bucşoiul Mic).
(sursa: mariusradu.ro)

Poteca, pe care o intuieşti, este destul de largă, urcă permanent, puţin înclinat, şi înseamnă numai verdeaţă/iarbă şi flori. Dacă ai noroc (sau nu, depinde cum priveşti lucrurile), soarele va sta fix deasupra ta; umbra o cauţi cu lupa.




















(Pe partea sudică) Morarul este străbătut de patru brâie (brâne): Brâul de Jos (cel mai jos ), Brâul Mare (cel mai lung), Brâul de Mijloc şi Brâul de Sus (Brâul Acelor), pe versantul dinspre Valea Morarului. 
Cele mai cunoscute şi mai umblate sunt Brâna Mare a Morarului (BMM) şi Brâul Acelor.
Brâul Mare al Morarului este încadrat în categoria (gradul) 1A ca dificultate în alpinism, începe din Valea Cerbului şi continuă până în firul Văii Morarului.
Parcurgerea Crestei Morarului sau a Acelor Morarului este încadrată în categoria (gradul) 2A ca dificultate în alpinism.

Mai multe despre Brâul Mare al Morarului şi despre parcurgerea lui, AICI şi AICI.

Coştila, Azuga+Baiului şi o ultimă porţiune din Brâna Mare a Morarului (din cea parcursă de noi azi)





BRÂUL ACELOR

Aşteptăm grupul celălalt din Braşov, sub mângâierea (cam fierbinte) a soarelui şi a peisajelor su-per-be.
Cuvintele n-au niciun sens pentru ceea ce ni se înfăţişează acum şi pe mai departe.

Micuţe, Cabana Poiana Izvoarelor (de la stânga la dreapta), Cabana Diham şi Cabana Vânătorilor de Munte (albă, în mijloc).
Plus Postăvarul şi Piatra Mare.



Cu Măgura Codlei „sub nas” (grămăjoara din... pustiu, în dreapta)

Spre Creastă!

Drumul spre Gura Diham

Nu-i nimic special de capul ghetelor mele, dar trebuie să fiu trendy. Nu?




Ne cufundăm în marea de jnepeni, printre crengi dese, pe şi printre rădăcini, atenţi să nu ne prindem picioarele prin capcanele pe care le întind aceştia.





Nu-i timp de plictiseală: imediat ni se serveşte caldă prima gâlmă – urcare verticală, cu 4x4 din plin; vă spun eu, fiindcă pozele nu pot vorbi. Vertical plus iarbă şi piatră, mai mică sau mai mare, cum se nimereşte.







...şi ceilalţi



Şi apare încă o mare admiraţie la adresa „plămânilor de braşovean”. Oamenii au toţi 40-50 de ani (cu două excepţii), iar Bogdan (primul!!!) se învârte pe la 70 de ani.
Eu mi-s la coadă – că, de!, am scuza de bucureştean.



Muntele Coştila şi văile de sub el


Urmează o creastă (nu lungă, dar creasta-i creastă, iar expunerea-i expunere), Creasta Ascuţită.
În faţă-i Măria Sa Acul Mare.


La Cerdac (mijloc), spre Omu, sub privirile Acului Mare






(sursa: wildwalk.ro)


Mi se aprinde beculeţul.
Până acum, m-am ţinut după colegii de drumeţie şi nu am analizat prea mult:
De ce o fi insistat Bogdan să aşteptăm celălalt grup de braşoveni?
„Am eu o înţelegere cu ei” sună prea vag ca să înţeleg dacă noi (ca grup) îi ducem pe ei pe undeva, pe Brâul Mare al Morarului, sau ei ne duc pe noi...
Ce căutăm pe sus (gâlma-minune) când BMM-ul e pe jos? – mă rog, relativ pe jos, la poalele Acelor (Colţilor) Morarului.
„Îţi/vă spun eu după aceea pe unde am fost” e un alt enunţ învelit în confuzie.

Şi, brusc, mai înaintez doi paşi şi mă trezesc: aici e / va fi Brâna Acelor! Acel brâu despre care Mircea ne povestise cum îl parcursese anul trecut.
Îi comunic lui Bogdan bănuiala... de care-s aproape sigură.
Iar „Îţi spun eu după aceea traseul” nu mai sună atât de sigur ca mai devreme.

„Dacă v-aş fi zis pe unde am de gând să mergem, m-aţi fi certat, v-aţi fi supărat pe mine”, zice Bogdan.
Certat, deloc. Supărare, în niciun caz – doar că dacă mi-ar fi zis de dimineaţă pe unde mergem, aş fi întors „mersul” ăsta pe şapte mii de părţi până m-aş fi hotărât că „hai!”. Că nu aş fi ratat aşa ceva. Că n-aş fi chiar la prima brână.
Aşa, aici, în faţa faptului împlinit...
Cum nici Bogdan nu ştia de dimineaţă că va ajunge aici... cum ziceam, nimic aiurea la bord.
Un singur om din grupul format ad hoc (noi şi ceilalţi braşoveni) călcase pe Brâna Acelor. Şi nu era nimeni de la noi.

Mie îmi plac mai mult evenimentele care mă iau prin surprindere decât cele hiper-planificate şi întoarse pe toate părţile. Bine, la munte nu-i recomandat să mergi la „unde ne duc picioarele (şi ochii)”, a te informa asupra traseului e regulă de AUR.
Aici, pe Brâna Acelor, poa’ să sară oricine, dar am avut încredere în cei/cel care străbătuseră traseul înainte, în trupa lărgită (braşovenii nr. 1 şi braşovenii nr. 2). Şi, desigur, cel mai important: încrederea în picioarele noastre.








Să privim în jos! Ameţeală, ceva?!

Cel mai dificil pasaj de pe Brâul Acelor Morarului este o piatră ieşită în afară, super-expusă (dacă mi se permite termenul). Trebuie să fii bine echipat cu sânge rece.

Sunt mai tare psihic decât aş fi crezut!
Pentru că Brâna Acelor e mai tare, ca senzaţii şi adrenalină, ca Brâna Mare a Coştilei (BMC) – ce-i drept, e şi mai scurtă – iar eu n-am mai tras teama aia de acum un an.
M-am simţit chiar bine – cât de bine te poţi simţi pe o brână –, mergând la aceeaşi siguranţă. Şi... nepresată. Claxonată.
Sunt momente când reacţionezi într-un anumit fel, alteori în altul, depinde (şi) de context – acum aş putea să merg acolo, pe BMC, fără să crâcnesc! Cred.

***

Ne oprim din plimbarea pe Brâul Acelor la intersecţia cu Valea Adâncă. „Şeful” grupului nr. 2 din Braşov ne spune că brâna se continuă de aici, însă poteca se pierde uşor-uşor.



Iar urcăm???

Încă o gâlmă-zid. Simt efectiv că nu se mai sfârşeşte, în special atunci când mă pune ăl negru de ridic privirea a „cât mai e?”.
Ajung ultima din grupul nostru de 7 şi mă gândesc serios să apuc o vrajă şi să mă transform în braşoveancă – uite ce plămâni cresc acolo!




O mică pauză. Unii nu s-au săturat încă de căţărare.




Secată de puteri, ce văd?
O parte din grup o luase la sănătoasa înainte... la deal, până pe platou.
Ceeeeeee-i astaaaaaa? Cât o mai ţine aşa?
Nu-i nimic, după dealul ăsta vine altul! Şi nici măcar un firicel din Cabana Omu în zare!

Ochii-s ba înapoi, ba înainte... ca să varieze cu gâfâielile.










Aaaaaa... uite „antenuţele” de la staţia meteo Omu! Şi uite încă o pantă până la locul de popas!!!



Nu ne mai amestecăm printre zecile de oameni care au ţinut să pună piciorul azi pe acoperişul Bucegilor. Rămânem undeva mai jos, pentru o scurtă repriză de (re)alimentare.

Vârful Bogdan


Cine urcă trebuie să şi coboare

Acum, că-s la final de urcare – mai sus de Omu n-am unde să ajung – se trezeşte piticul responsabil cu... negatisvismul, cu „de ce să fie bine când poa’să fie rău”: Nu uita că-s vreo mie cinci sute de metri în jos! Cu picioarele!
În două secunde, văd nişte telecabine cum mi se înşiră în creier. Aha, varianta salvatoare Telecabina! Oare? Sunt încă două ore (rapid, o oră şi jumătate) până la Babele, coada de acolo... colegii mei o să fie de mult jos până mă lungesc eu aşa.
Dar genunchii? Genunchii mei, dragii de ei, ce-o să zică? Ar fi a doua săptămână consecutiv când îi dau cu 1200 m+ la vale.
Hello! Ia ajungi tu la oamenii alături de care te-ai aventurat 8 ore! Şi cere-le şi lor un sfat, ca să nu te pomeneşti singură prin Valea Cerbului! Sau să-i încetineşti aiurea.
Da’ mai mai ajung vreodată la ei????
Odată şi-odată oi putea tu! Mai urcă vreo nişte metri d-ăştia de nu se mai termină! Şi nu te mai plânge!
Ca să nu mai spun că parcă am escaladat 3000 de metri de dimineaţă încoace, nicidecum jumătate!
(Notă: exagerările fac parte din poveste )

Îi mulţumesc lui Gabi, care nu m-a lăsat singură pe coborâre!
Hai, că am încercat să ţin pasul! Eu zic că mi-a reuşit... pe alocuri. Şi nu numai.



Schimbarea-schimbărilor: Planul iniţial, acela cu Brâul Mare al Morarului şi punct, era întoarcerea prin Valea Morarului, pe care am cunoscut-o în iulie, cu Deni, Gică şi Compania.
Fiindcă Valea Morarului are câteva porţiuni tehnice, iar până la intrare am pierde minute preţioase, se stabileşte întoarcerea prin Valea Cerbului, cu o tăiere pe nemarcate din locul în care ne aflăm.

În Valea Cerbului cea minunat mângâiată de soare, cu Acele (Colţii) Morarului. Brâna Acelor se află în partea cealaltă a muntelui, „în spate”.








!!! ATENŢIE !!! În special pe Valea Cerbului, vă puteţi întâlni cu urşi!


SURSE de APĂ
La izvorul din Valea Cerbului.


P.S. Salutări lui Andrei, în compania căruia timpul a trecut rapid pe ruta CFR Buşteni - Bucureşti!
Trenul, prietenul meu cu ora oficială de plecare 21:31, a înregistrat de data aceasta numai 40 de minute întârziere – adică recordul de 45 de minute rămâne în picioare.


INDICATOARE. Altitudini, durată

Bandă galbenă: Buşteni (drumul spre Complexul Gura Diham, (~ 950 m) Poiana Coştilei – Valea Cerbului, până la intrarea pe Brâul Mare al Morarului (~ 1700 m) 2 ore şi 15 minute

Nemarcat: Brâul Mare al Morarului – ieşire în creastă (2120 m) 2 ore

Nemarcat: Creasta Ascuţită – Brâul Acelor aproximativ 40 de minute

Nemarcat: Brâul Acelor – ieşire în patou, în apropierea Cabanei Omu aproximativ 1 oră şi jumătate

Bandă galbenă: Cabana Omu (2507 m), în apropiere – Valea Cerbului – Poiana Coştilei – Buşteni (drumul spre Complexul Gura Diham aproximativ 3 ore

TOTAL: aproximativ 11 ore (inclusiv mici popasuri, în special cele după urcările extenuante, şi o pauză de masă)


DE ŢINUT CONT

Nu se recomandă parcurgerea Brâului Morarului şi a Brâului Acelor dinspre Valea Morarului – intrările sunt mai greu de găsit.
Mai multe date tehnice despre Brâul Mare al Morarului şi Brâul Acelor găsiţi AICI.

Mergeţi pe Brâul Morarului şi pe Brâul Acelor numai dacă aveţi destulă experienţă montană!!!
Nu străbateţi singuri aceste trasee!
Cei care cunosc „rutele” vă sunt de mare-mare ajutor!

Păşiţi cu atenţie, concentraţi, în fiecare moment! Şi, foarte important, fără panică!
Brâul Morarului, Creasta Ascuţită şi Brâul Acelor sunt deosebit de expuse.
Brâul Acelor este una dintre cele mai dificile brâne din Munţii Bucegi.

În echipament, IDEALĂ ar fi o cască să nu vă lovească vreo piatră/pietricică deplasată de un coleg aflat mai sus în traseu – ia viteză!

Studiaţi prognoza meteo înainte de a porni la drum! Să mergi pe ud pe Brâna Acelor devine periculos, la fel ca pe iarba udă (poteca e un pic înclinată) din BMM.

Verificaţi-vă răul de înălţime! Cu Creasta Ascuţită şi cu Brâul Acelor nu e de glumit!!!

NU încurajez pe nimeni să meargă pe trasee nemarcate – descriu, eventual dau sfaturi, din propria experienţă.
Cei care aleg un anumit traseu au DATORIA să se informeze despre el, să îl studieze şi să decidă în cunoştinţă de cauză dacă au capacităţile necesare pentru a-l parcurge.
NU pot DECIDE eu în locul nimănui!

Traseele nemarcate NU sunt recomandate începătorilor!!!

Trasee nemarcate / parţial marcate în BUCEGI:

Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

12 comentarii:

  1. Bun venit în lumea Acelor! Un nemarcat care ... te marchează. :)
    Căpcăunul cel Bun

    P.S. Mai e un brâu pe Morar, mai jos de BMM: Brâul de Jos, ce ajunge la Mănușa Morarului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine le-am găsit :)
      Sigur visez şi acum acel traseu! Sunt încă pe Creastă şi pe brâne...
      Mulţumesc pentru precizarea cu brâul - deci, sunt 4 cu totul? Brâul de Jos, Brâul Mare, Brâul de Mijloc şi Brâul de Sus... eu citisem, în mai multe surse, doar de 3.
      Ioana

      Ștergere
    2. Da. O schiță a lui Mircea Ordean (dacă nu mă înșel):
      http://www.roclimbs.ro/topo/Bucegi/Morarul/V%C4%83i%20%C5%9Fi%20br%C3%A2ne/morar.jpg

      Ștergere
    3. Mulţumesc!
      Am modificat un pic mai sus.

      Ștergere
  2. Frumoasa tura voastra. Braurile sudice ale Morarului sunt si aici:
    http://www.carpati.org/jurnal/braurile_sudice_ale_morarului./2429/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumim!
      Materialul vostru de pe carpati.org e foarte bine documentat şi structurat - am "dat" şi eu peste el atunci când am început documentarea pentru articolul de mai sus.

      Ioana

      Ștergere
  3. Sa spun si eu ceva? Hai sa spun: RESPECT! :-)
    Multumesc! Narezi cu o verva extraordinara, de ti se lipesc ochii pe ecran, nu alta! Ti-i dezlipesti abia la sfârsit când, cu o tristete pe care o descoperi chiar atunci, îti spui mirat: "Gata? S-a terminat? Pisici! Mai vroiam..." :)
    Multumesc înca o data!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. MULŢUMESC şi eu, din suflet!
      Cuvinte ca acestea mă îndeamnă să continuu, chiar dacă de multe ori mă apucă zorile pigălind la materiale.

      Ștergere