vineri, 26 mai 2017

Lacul ascuns din Iezer





Traseu:
*Cabana Voina – Lacul Iezer, prin Valea Jepilor (traseu de vară)
*Lacul Iezer – Cabana Voina, pe Piciorul Iezerului Mare (traseu de iarnă)


Nu-i despre vreo nemarcată în povestea asta. Ori despre un loc numai de noi ştiut. Sau descoperit.
E despre A doua ţintă în Iezer-Păpuşa. Cea de anul trecut, după cucerirea Păpuşii. Cea în care am... inaugurat ieşirile cu Mihai şi Cornelia.
Căci tura noastră s-a petrecut la fix un an de la cea tocmai pomenită – fireşte, în compania munţomanilor de serviciu de mai sus.

Pe timp de iarnă, „lacul ascuns din Iezer” stă bine ferecat, ferit de priviri indiscrete, sub mantii de gheaţă şi vânt, care-i tot modelează forma.

☺ Ştiţi ce înseamnă, de fapt, termenul „iezer”? Lac adânc, de munte. „Iezer” provine din limba slovacă – originalul e „jezerŭ”.
Aşa că: ştiţi de câte ori folosim pleonasmul „Lacul Iezer”? Numărăm?


☺ Dacă anul trecut aveam în palmares un singur Iezer până la întâlnirea cu cel de Iezer-Păpuşa, Iezerul de Maramureş (cel cu forma hărţii României), ascensiunea atât de aşteptată pe Moldoveanu mi-a mai scos în cale un Iezer – cel Triunghiular (Lacul Valea Rea), între Căldarea Văii Rele şi Portiţa Viştei Mari.


Data: 15 aprilie 2017 (în ajun de Paşte)

Să mai lămurim ceva înainte de a da drumul la acţiune: Iezer-Păpuşa fac parte din grupa montană Iezer-Păpușa-Făgăraș, care mai cuprinde Masivul Ghițu, Masivul Frunții – aici se află celebra Vale a lui Stan – , Munții Făgăraș şi Masivul Cozia.


De la Cabana Voina (983 m altitudine), am salvat - cu maşina - vreo doi kilometri pe jos, pe drumul forestier. Nu e altitudine, doar ţinem la... oboseala de final de tură.



În jur e uscăciune la greu, sunt arbori doborâţi la pământ cu grămada – de vijelii şi avalanşe, probabil; şi tăiaţi. Cam deprimant...
Seninul şi râul ne sunt tovarăşi de drum fideli, jumătatea plină a paharului... chiar dacă-i răcoric – aşa, ca să fiu şi cârcotaşă.











Părăsim drumul forestier cu ajutorul unui podeţ.




...şi suntem gata de intrarea în pădure, pe o cărăruie domoală.







Am „uitat să vă zic ceva: pe partea asta de Iezer-Păpuşa, pantele au marea calitate de a fi abrupt-icele – sigur din fotografii e mai greu de distins, dar se urcă de zici că nu se mai opreşte. Mă rog, tu nu te mai opreşti. ☺
Hai să vedem un pic pădurea, cu urcuşul ei cu tot, şi cu toată aparenţa noastră de distracţie.




















Aaaatenţie!





Ieşirea în Jepi – scurt filmuleţ ☺






Nu-i claritatea de anul trecut, dar se disting crestele Bucegilor. Şi traseul spre Vârful Păpuşa.






Coştila!



Natura şi darurile ei











Culori... în 60 de secunde






Anul trecut, zburdam pe aici în mânecă scurtă, în plin soare, cu două petice de zăpadă. Acu-i alb binişor pe drum, norii domină cerul, ba îi dă şi cu ceva fulgişori. Chiar şi în lumina asta palidă a soarelui! Bine că nu-şi bagă şi vântul coada!
☺ O să tot fac comparaţii d-astea, cu „anul trecut”, nu vă panicaţi. ☺ Dac’aşa s-a nimerit – la un an distanţă?!


Povestea completă a anului trecut vi se dezvăluie AICI:


CĂRAREA MOV

Anul trecut a fost Muntele Mov. De data aceasta, avem o avanpremieră. Dacă aici e covor mov pe cărare, la coborâre cum ne va ispiti natura?! Abia aaaaşteeeept!







 
O mică... excepţie










Cu un zoom mărişor, se disting şi fulgii de nea







 În mijlocul fotografiei, traseul spre Vârful Păpuşa






De la intersecţia punct albastru - cruce albastră, până la Refugiul Iezer şi 5 minute mai departe, până la lac, un vânt cam nepoliticos se bagă în seamă cu noi. Iar picăturile de zăpadă sunt cam dese pentru gustul meu, la mijloc de aprilie. Biiiine, măăăăi, suntem la 2000 de metri şi mai bine pe sus, la ce să mă aştept?!
E muuult mai rece faţă de anul trecut. Na, că am zis-o iară!









Piatra Craiului, „ascunsă” între Bucegi şi Iezer; în mijloc, Şaua Funduri







Refugiul Iezer se află la 2165 m altitudine, pe malul Lacului Iezer. Este construit din piatră, e bine izolat şi poate găzdui 30 de persoane.





Lacul glaciar Iezer este situat la 2135 m altitudine, sub Vârful Iezerul Mare (2462 m).


Cum ziceam: Lacul ascuns din Iezer


De cealaltă parte a Munţilor Iezer-Păpuşa se găsesc încă două lacuri glaciare, mai mici Lacurile Boarcăş, sub Vârful Roşu, cel mai înalt din masiv (2469 m).


Crucea Ateneului din Voineşti (2279 m altitudine) a fost ridicată în memoria eroilor căzuți în luptele din toamna lui 1916, în Primul Război Mondial.
☺ Dacă alegeţi să urcaţi la Cruce, puteţi reveni la Cabana Voina pe bandă roşie, pe Culmea Văcărea (2067 m); cu totul, traseul de la Lacul Iezer până jos în această variantă durează 5-6 ore.






Coborârea, în aşteptarea altor brânduşe

Traseul de coborâre ales de noi, pe poteca de iarnă, cruce albastră, începe în urcare – aproximativ 15 minute.
Influenţele de Retezat sunt pe-acolo.
































Vârful Păpuşa (2391 m altitudine)


















Unii pe jos, alţii pe sus. E bine acolo, Adi?












Stâna din Iezer


Nu e el chiar Muntele Mov de anul trecut... însă e show-ul lor!













„Nu călcaţi brânduşele!”
Notă: Nicio floricică n-a fost rănită în urma filmărilor pentru acest slogan









Traseul de coborâre prin pădure ne lasă un pic mai sus faţă de cel abordat de dimineaţă.
Din păcate, pădurea e, în mare parte, bolnavă şi uscată. Eu n-o ţineam aşa minte de anul trecut... era verde şi revigorantă.
Hai, că n-avem timp de deprimări, doar suntem în cea mai tare gaşcă!




Probabil un adăpost pentru ciobani


 Covor de frunze mai ceva ca toamna



Contraste










La „lac” (drumul forestier)








SURSE DE APĂ
La râul de pe traseul de urcare (punct albastru), eventual la Lacul Iezer; pe traseul de iarnă (cruce albastră) nu am întâlnit.


INDICATOARE. Altitudini, durată (în condiţii de semi-iarnă; cu pauze)

Punct albastru: Loc parcare maşină (~1000 m altitudine) – Refugiul Iezer (2165 m) – Lacul Iezer (2135 m) 5 ore, cu mici pauze

Cruce albastră: Lacul Iezer – Loc parcare maşină aproximativ 3 ore şi 15 minute, cu ceva pauze

TOTAL: aproximativ 9 ore (cu tot cu pauze, inclusiv pauza de masă)




Durate traseu vara (marcaje oficiale)

☺ Cabana Voina – Lacul Iezer 4 ore şi 30 de minute – 5 ore
☺ Lacul Iezer – Cabana Voina 4 ore (poteca de iarnă)
☺ Lacul Iezer – Cabana Voina 3 ore (poteca de vară)

!!! ATENŢIE !!! Traseul Cabana Voina – Lacul Iezer prin Valea Jepilor este INTERZIS iarna (pentru evitarea avalanşelor).




Poate vă interesează: Semnalul la telefonul mobil/Internet, indiferent de reţea, nu prea există în Munţii Iezer-Păpuşa, de pe la Cabana Voina încolo. Dacă aveţi noroc, semnalul va apărea undeva în creierii munţilor. Dar va dispărea la fel de repede. ☺


NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de Adrian Botescu şi Mihai.

Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

8 comentarii:

  1. Foarte frumoase poze, cred ca urcusul a fost lung si numai in panta... Asa e Iezer-Papusa, eu am fost pe Papusa de la Cuca si am cobotat pe Muchia lui Patru, un masiv frumos si mai putin umblat. <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ştiţi cum e aia: a fost greu, dar a meritat :)
      Pe Vârful Păpuşa am ajuns şi eu, tot de la Cuca, în plină iarnă... de martie.
      http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2016/04/papusa-din-iezer-2393-m-prin-tone-de.html

      Clar, Iezer-Păpuşa este un munte de explorat!

      Cu drag,
      Ioana

      Ștergere
  2. Minunatul Iezerache, muntele meu de suflet. Merita toate eforturile :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să ştii că am fost cu gândul la tine şi la ce înseamnă Iezer pentru tine, în timp ce retrăiam tura aceasta - mai ales că tocmai văzusem o postare a ta tot din Iezer.

      Ștergere
  3. Foarte frumoasă descriera traseului. Am citit cu drag și m-am simțit de ca și cum aș fi fost și eu acolo cu voi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari Ioana pentru tot ceea ce faci!In fiecare vara imi place sa dorm in refugiul Iezer si sa beau apa de la izvorul de pe langa lac.Urcand pe creasta ai cea mai buna deschidere spre Fagaras,Piatra Craiului,Bucegi si poate se mai vad si alte masive.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, mulţumim mult!
      Pe creastă nu am mers încă; am ajuns de două ori pe Vârful Păpuşa - dar de fiecare dată pe ceaţă, aşa că deschiderile spre Făgăraş, Crai şi Bucegi le-am lăsat pe altă dată...

      Ștergere