miercuri, 18 octombrie 2017

La cinematograful Bucegilor: Valea Alba, Brana Vaii Albe si Valea Jepilor





Traseu:
*Buşteni (Căminul Alpin) – Poiana „La Verdeaţă” – Valea Albă – Brâna Văii Albe – Crucea Eroilor Neamului – Brâna Mare a Caraimanului – Cabana Caraiman – Valea Jepilor (Jepii Mici) – Buşteni


Vorbisem cu Adi pentru o zi de vineri, puţin înainte de concediu, însă planurile ne-au fost sucite, din diferite motive.
La un moment dat, la final de august curent, ca o coincidenţă, Mădă are o propunere: chiar ea, Valea Albă! Nu-o refuz nici eu, n-o refuză nici Adi. Şi nici Mircea. (Adi nu se mai avântase pe nemarcatul ăsta.)
Al cincilea membru al echipajului este Andrei, un coleg de serviciu de-al lui Adi – printre altele, un alpinist (utilitar) de nădejde.



Data: 2 septembrie 2017

Din tura iniţială am rămas doar eu şi Mădă. Ne întâlnim cu Dana şi Gică în apropierea Gării Buşteni. Ei vizitează Valea Morarului şi Creasta Balaurului.

Trenul de Braşov are ceva întârziere. De acolo soseşte Mircea. Cââât de dor mi-a fost de el!


Din Gara Buşteni intrăm pe Strada Valea Albă, care ne duce la Căminul Alpin.

Vedere spre Brâna Aeriană (marcată cu roşu) şi creasta Văii Albe (stânga)


 Ne încadrăm pe marcaj triunghi roşu – spre Pichetul Roşu şi Mălăieşti.



Mergem în sus pe pante buuune, prin pădure, până în poiana „La Verdeaţă”, de unde începem practic să escaladăm Valea Albă.
☺ De fapt, noi am ocolit, până aici, prima parte a Văii Albe – zona dintre Buşteni şi „La Verdeaţă” este denumită Plaiul Munticelului.



☺ Traseul până în Valea Albă şi traseul prin Valea Albă au fost în trecut marcate cu triunghi galben. Pentru a evita accesul persoanelor fără experienţă (şi echipament), s-a renunţat în ultimii ani la remarcare.

Puţin mai detaliat, în traseul marcat triunghi roşu întâlnim o troiţă/izvor, trecem pe lângă ea şi ajungem la o ramificaţie. Noi ţinem înainte, în timp ce traseul marcat o ia uşor spre dreapta.
De aici, ca orientare folosim trunchiurile copacilor, marcate cu triunghiuri şi benzi galbene, neconturate, clasic, cu alb.
Nu părăsim partea stângă a muntelui!

Prin pădure, mă bucur de o scurtă revedere (şi) cu Andreea, colega mea de cameră din tura pe Negoiu.














 




Brânişoara de la ieşirea din pădure, la 5-10 minute de poiana „La Verdeaţă” 
(foto 4)






 
Fotografia clasică a Văii Albe de Bucegi
„Ce scurtă-i Valea Albă!”, ar zice cineva. Ghinion... mai este o porţiune, „după colţ” ☺



Secţiuni de Valea Albă, privite din poiana „La Verdeaţă”






Peretele Văii Albe, cu Fisura Albastră, unul dintre cele mai dificile trasee de alpinism din România (cotat 6A şi 6B, în funcţie de abordare)









Scurt pe doi

Valea Albă desparte Masivul Coştila de Masivul Caraiman.
Este cea mai rapidă cale de a ajunge pe platoul Bucegilor, în apropiere de Coştila – Caraiman.
În Valea Albă zăpada persistă (aproape) tot timpul anului – de aici denumirea. Perioada optimă de abordare a firului Văii Albe este după 15 august până la prima zăpadă.
☺ Valea Albă este încadrată în categoria (gradul) 1A ca dificultate în alpinism – necesită cunoştinţe şi folosirea tehnicilor minime de căţărare („scrambling”).


Filmul Văii Albe




Anul acesta, avem noroc şi nu ne întretaie calea niciun firicel de zăpadă – acum doi ani am ocolit pe sus o ditai bucata.
În schimb, pe mine cel puţin mă termină soarele necruţător, direct pe vale.


















E mai mult grohotiş decât mi s-a stocat în memorie – stânca se mai sfărâmă cu trecerea lunilor/anilor, cât o fi ea de stâncă.















 
Iniţial, nici eu, nici Mădă nu ne aducem aminte de cablurile care înlesnesc ocolirea Săritorii Cârnului prin partea dreaptă. Însă fotografiile de atunci confirmă existenţa acestor ajutoare.
De data aceasta, noi am nimerit prin stânga. Cablurile le observăm abia după ce ieşim cu bine de pe un mini-perete, unde a fost nevoie de două cordeline legate – mulţumim, Andrei şi Adi, pentru ajutor!
Aici am pierdut o bună bucată de timp, care se (a)cumulează la consecinţele finalului.
Puţintică răbdare!





Cum ne vrăjesc pe noi Bucegii...






Zona Săritorii Mari (în partea de sus a fotografiei)


Pierdut în fundal, unul dintre releele din Şaua Diham











Unde ne mai duce drumul?










 






Spre Brâna Văii Albe
Valea Albă mai continuă o porţiune, până pe platou, cam jumătate de oră – ieşirea se face în poteca marcată Omu - Caraiman.


Ca o mică-mare concluzie:
În principiu, Valea Albă nu este considerată foarte DIFICILĂ – vezi mai jos câteva recomandări înainte de a o aborda.
Valea Albă nu este neapărat un „traseu pentru peisaj”. Se lasă şi cu privelişti, dar e mai mult orientare.


Brâna Văii Albe, Crucea Eroilor Neamului şi Brâna Mare a Caraimanului

Cum ies ele uşor-uşor la iveală Coştila (releul) şi vârful, braţele şi soclul Crucii de pe Caraiman! O mică-mare vrajă de Bucegi!



Remake-ul fotografiei din tura „Valea Albă 2015”





Vedere spre Brâna Mare a Coştilei din Brâna Văii Albe
























Încă două secunde (cu privirea) pe Brâna Mare a Coştilei (BMC)




Crucea Eroilor Neamului de pe Caraiman, dedicat eroilor căzuţi la datorie în Primul Război Mondial, a intrat în Cartea Recordurilor – este cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.
Construită în perioada 1926-1928, la iniţiativa Reginei Maria, Crucea de pe Caraiman este unică în lume ca amplasare și dimensiuni: 31 de metri înălţime, în timp ce fiecare dintre cele două brațe are 7,5 metri.







Spre Valea Prahovei şi platoul Bucegilor




Mănăstirea Caraiman






În 2015, de când s-au (re)instalat cablurile/lanţurile pe Brâna Caraimanului, am luat-o la picior... în cantitate dublă. N-am atins-o anul trecut, pentru ca în 2017 să îmi iau iar de două ori porţia – după o Portiţă şi în tura de relaxare de la finalul lui iulie.
Acu-i, record ☺, a treia oară! Trăiască BMC-ul ’cesta!


Sus, de la stânga la dreapta: clădirea telecabinei Babele, construcţia urâtă a Ministerului Mediului şi Cabana Babele (2206 m altitudine)


Prima revedere a Cabanei Caraiman (2025 m)












Filmul Văii Jepilor (Jepii Mici)

(Mi-)Am promis că nu voi coborî în veci pe Valea Jepilor (Jepii Mici) integral. O semi-excepţie am făcut-o în tura cu Portiţa 2016, însă atunci ne „alerga” timpul şi, cumva, n-am avut încotro.
Povestea, amuzantă sau nu, a datului la vale pe Jepii Mici o găsiţi AICI.

La început de septembrie 2017 nici n-am vrut să aud de coborârea pe Jepii Mici (Valea Jepilor – denumirea corectă).
În capul meu era clar: pe platoul Bucegilor, de la Cabana Caraiman (2025 m) la Piatra Arsă (1950 m), cu staţia precisă Jepii Mari. Cei din jur aveau planul lor: e târziu, mai pierdem o oră până la Piatra Arsă, se aşterne noaptea în buza Jepilor Mari.

Valea Jepilor, cu buclele sale


Şi ce vreţi să facem?! Că eu nu cobor pe Jepii Mici!
Ei nu! M-aţi convins, m-am convis eu, asta e. N-o fi dracul drac şi numai drac.





OK... Viteza mea pe Jepii Mici a fost încet, să nu mă sparg. ☺ Glumă-glumă, dar aţi simţit vreodată că staţi pe loc în timp ce (strângeţi laolaltă toate eforturile posibile momentan să) mergeţi?
Nu pot şi pace s-o iau la goană pe Jepii Mici! Nici măcar goana aia moderată, dacă există aşa ceva. Lipseşte sentimentul ăla de siguranţă/stablitate, pe care îl caut permanent, nu la munte în particular... să nu fugă pământul de sub picioare, de capul lui...
OK, fiecare are limitele lui, că şi le recunoaşte/conştientizează sau nu. Eu ştiam din prima – aşa, 99% – că nu fac faţă onorabil întoarcerii pe Jepii Mici, mai ales după o Vale Albă însorită. Din lipsă de opţiuni, am riscat. Şi ştiam că risc aiurea.

Fu binişor până aici, sub paza atentă a Cabanei Caraiman























Da, preferam frontala pe Jepii Mari – un traseu mai lung, dar... mai sigur pentru mine, unde aş fi putut să mă las în voia pasului întins.
Pe Jepii Mici ne-am întrebuinţat frontalele cam 20 de minute. Poate 30. N-am stat să cronometrez, că şi aşa intrasem în panică – „Hai, să ajungem la tren! Haaaaaaaai!!!!”. Dar picioarele nu mă ascultau, să-i dea goană... Nu era timp de deprimare, mă copleşise neputinţa...


INDICATOARE. Altitudini, durată

Triunghi roşu, apoi bandă galbenă orizontală, neconturată cu alb: Buşteni (885 m) – Căminul Alpin (925 m altitudine) – Poiana „La Verdeaţă” (~1400 m) 1 oră şi 30 de minute

Nemarcat: „La Verdeaţă” – Valea Albă, până la intersecţia cu Brâna Văii Albe (~2200 m) 4 ore şi 30 de minute (cu pauză de o oră după trecerea de Săritoarea Cârnului)

Nemarcat: Brâna Văii Albe – Crucea Eroilor (2291 m) 30 de minute

Punct albastru: Crucea Eroilor – Cabana Caraiman (2025 m) aproximativ 40 de minute

Cruce albastră: Cabana Caraiman – Valea Jepilor (Jepii Mici) – Buşteni, gară aproximativ 3 ore şi 30 de minute (în ritm lent)

TOTAL: aproximatix 12 ore (inclusiv pauzele)
Distanţa străbătută: 14,5 kilometri.

☺ În mod normal, fără lălăieli, traseul durează 8-9-10 ore vezi tura noastră din 2015.

!!! ATENŢIE la urşi !!!



SURSE DE APĂ
Nu există pe Valea Albă. Poate doar câteva izvoraşe temporare.
Singura sursă oficială de apă este la Cabana Caraiman, contra cost, la PET.


DE ŢINUT CONT în Valea Albă

☺ Mergeţi în Valea Albă din Munţii Bucegi numai dacă aveţi ceva experienţă montană!!!
Plus ceva căţărare în spinare! Plus condiţie fizică!
Şi, de preferat, nu singuri.



Citiţi cu ATENŢIE materialele informative, priviţi cu ATENŢIE fotografiile şi EVALUAŢI-VĂ bine (fizic, dar şi psihic) capacitatea de a parcurge traseul!
Nu plecaţi neinformaţi pe un traseu de acest gen!



Păşiţi cu atenţie, concentraţi, în fiecare moment!

☺ Atenţie la prize! Verificaţi de două ori dacă „piatra de sprijin” este stabilă! În Valea Albă nu există material de sprijin – gen lanţuri/cabluri, scoabe – cu excepţia cablurilor de lângă Săritoarea Mare.

☺ Ideal ar fi să aveţi în rucsac mănuşi şi codelină(e) şi cască – să nu vă lovească vreo piatră/pietricică deplasată de un coleg aflat mai sus în traseu – ia viteză!; de la atingerea constantă a pietrelor care înţeapă, mâinile s-ar putea să usture.



Ascundeţi beţele de trekking la intrarea în Valea Albă – vă încurcă de nu ştiţi ce-i aia...

☺ Cum zăpada persistă în Valea Albă – că de aceea îi zice aşa, de la zăpada (aproape) permanentă –, este indicat să cuceriţi Valea spre finalul verii (după 15 august) ori în primele luni de toamnă, până nu dă ninsoarea.


MICI SFATURI pentru Valea Jepilor (Jepii Mici)

Nu faceţi din Jepii Mici primul traseu montan!
Ştiu că sună wow să îţi treci în palmares din prima un traseu recunoscut prin dificultate (şi lungime) – dar ceva experienţă nu strică. Şi pe lanţuri, şi pe stâncă şi pe ascensiune montană, în general.
Nu-i chiar indicat să te loveşti în premieră pe munte de porţiuni expuse!

☺ Nu plecaţi în sandale, tenişi sau altele asemenea! Încălţămintea fără aderenţă nu are ce căuta pe munte!
Puneţi în rucsac, pentru orice eventualitate, o frontală.
Şi nu uitaţi pelerina de ploaie!

☺ Studiaţi cu atenţie traseul pe care doriţi să îl parcurgeţi! Astăzi, sursele de informare sunt numeroase.
În primul rând, analizaţi dacă sunteţi capabil(i) de efort, dacă nu vă înspăimântă hăurile pe care le vedeţi în poze (rău de înălţime). Fiecare are limitele lui...

Cu muntele nu te joci!


NU încurajez pe nimeni să meargă pe trasee nemarcate – descriu, eventual dau sfaturi, din proprie experienţă.
Cei care aleg un anumit traseu au DATORIA să se informeze despre el, să îl studieze şi să decidă în cunoştinţă de cauză dacă au capacităţile necesare pentru a-l parcurge.
NU pot DECIDE eu în locul nimănui!

Traseele nemarcate NU sunt recomandate începătorilor!!!


CFR de poveste...

Hai, că nu s-a lăsat cu dramatismele din tura cu Vali pe Jepii Mici şi la Cruce sau cu zăpăceala după BMC şi Pripon.
Numai că am ratat ultimul tren spre Bucureşti pentru nici 10 minute!
Că am fost eu melc pe Valea Jepilor (Jepii Mici) – mulţumesc, Adi şi Andrei, pentru răbdare! Că l-am aşteptat pe Mircea în gară şi un pic pe traseu... Că am plecat târziu de la Cabana Caraiman (în jur de ora 18:00)? Mai contează?!


Ştiam că ne aşteaptă, pe mine şi pe Adi, o noapte albă (după Valea Albă ☺), în condiţiile în care următorul tren spre Bucureşti era afişat că pleacă la 2:46.
Revenind la cele zece minute – în toate ocaziile în care am luat eu anul ăsta trenul din Buşteni de 21:11, dânsul a garat cu cel puţin 20 de minute mai târziu decât trebuia. Acum, na, ironic, au fost doar 5 minute!!! Unde-i întârzierea când ai nevoie de ea?! ☺ Din informaţiile primite de la Andrei (care a alergat până în gară), trenul ăsta cu o mie de probleme care nu se rezolvă de atâta timp a fost, şi de data asta, ar-hi-plin – un vagon-două în plus, măcar sâmbătă seara, se aude?!?!?!
Noi, în Buşteni, am poftit la o masă caldă. Până la urmă, ne-am ales cu una semi-caldă şi cu nişte noduri, că începuseră să strângă de pe la 11 fără un sfert; ne-au adus mâncarea după 10:15.
E ora 11:00 (23:00). Ce facem noi acum, că de plimbat încoace şi-ncolo de-a lungul Buşteniului ameţim?
Gară. Stăm în gară. Dormităm în gară. Pe scaune incomode, în poziţii incomode. Eu mă mai sui pe pasarela care traversează drumul naţional – să mă mai dezmorţesc, să treacă timpul...
Şi... gata! Nu mai sunt decât 20 de minute şi vine trenul şi plecăm acasăăă!
Ba deloc! Apar brusc 120 de minute întârziere! Ceeeeeee? Abia a trecut până aici timpul, ce facem mai departe?! O iau pe arătură! Ce (mai) fac eu în două ore?!? Trec nervii (parţial) şi o iau de la capăt cu plimbăricile, cu traversatul pasarelei, cu moţăieli de 20 de secunde... Hai odată, trenuleeee! CFR nebun! N-ai ce-i face...! ’geaba frământări... Uffff... hai să mai rezistăm un pic... Ştim că înjurăm degeaba, da’ măcar ni se liniştesc o ţârişoară neuronii.
Epilog: Ştiţi că trenul ne-a pricopsit cu doar 115 minute întârziere?! Să nu sari în sus?! ☺ (d-ăla amar semnuleţ n-am găsit)


NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de Adrian Botescu şi Andrei.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

4 comentarii:

  1. M-ai dus inapoi cu 40 de ani.Traseu frumos,dar pe Valea Alba am coborat,nu am urcat niciodata.La fel pe Jepii mici,cu toate ca l-am facut de cel putin 4-5 ori,in tinerete,chiar cu mama mea,care a mers cam ca tine.Ce amintiri mi-ai trezit!Va admir pentru pasiunea voastra.Muntele iti ofera atatea si e ca un drog.Odata indragit ,nu te poti lasa.Acum il trec,dar cu masina.Iti urez, sa ai parte de cat mai multe incursiuni!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine spuneţi: muntele e un drog... sănătos! :)
      La cât mai multe călătorii minunate şi dumneavoastră! Nu trebuie neapărat să ajungi/ajungeţi în vârful muntelui pentru a savura natura...

      Cu drag,
      Ioana

      Ștergere
  2. Frumoase privelisti! Anul acesta nu am ajuns niciunde, din pacate. Poate la anul!
    Prin generozitatea ta am destul material "bibliografic"! :D
    Zile frumoase si pline de alte drumetii cel putin la fel de minunate ca aceasta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă doresc să ajungeţi în cât mai multe locuri visate!
      Mulţumesc frumos pentru vizită şi pentru urări! Dacă ar fi după mine, mi-aş petrece toată viaţa pe munte...

      Ștergere