Arome de culori in Piatra Craiului – Prapastiile Zarnestilor, Cabana Curmatura, Cheile Pisicii. Satele MAGURA si PESTERA

  

Trasee:

*Satul Măgura – Fântâna lui Botorog – Prăpăstiile Zărneştilor (Cheile Zărneştilor) – Cabana Curmătura şi retur

*Satul Măgura – Prăpăstiile Zărneştilor (Cheile Zărneştilor) – Cheile Pisicii – Valea Vlăduşca – Poiana Toancheş (Poiana Priporului) – satul Peştera – satul Măgura

Cui i s-a mai permis vreodată să risipească atâtea culori?!

Doar toamnei! Ea, unica!

Şi cum e toamna în două dintre cele mai pitoreşti aşezări din România, între două dintre cele mai iubite masive muntoase, Piatra Craiului şi Bucegi? Sus de tot, la 1.000 de metri, printre casele împrăştiate ordonat pe culmi? Un praf magic de munte.

De plimbat prin Măgura şi Peştera mă mai plimbasem, cam în orice anotimp, prin verde crud şi alb nebun, pe ceaţă şi prin soare.

Îmi doream de nu mai ştiu când să cunosc toamna la ea acasă. Anul trecut am avut o tentativă, dar s-a stins pe drum. Nu-i nimic, a fost să fie atunci Cozia cu al său paradis autumnal.

Şi, cum visele se împlinesc câteodată... Mai târziu, dar se împlinesc.

Aventurariţa! Cheile Cheii şi sălbăticia lor (Munţii Căpăţânii, Buila-Vânturariţa)

Traseu:

Cabana Cheia – Cheile Cheii şi retur

Continuare de aici, unde v-am povestit despre o parte din sălbăticia Builei, pe creastă

Pentru cei care aţi deschis mai târziu... calculatoarele/telefoanele: Ce înseamnă Aventurariţa? Prescurtarea de la Aventură în Buila-Vânturariţa. Uite-aşa! ☺
Buila-Vânturariţa este cel mai mic şi cel mai nou (2005) parc naţional. Suntem în judeţul Vâlcea, în sudul Munţilor Căpăţânii.

Scurtă lămurire:

Chestiunea din episodul trecut cu mersul la Peştera de smalard din Vâlcea (aka Miracolul din Vâlcea) era o ironie. V-aţi dumirit voi, sunt sigură... aşa cum aţi făcut-o şi în cazul „cuceririi vârfurilor”.

Aventurariţa! Creasta Buila-Vânturariţa (Munţii Căpăţânii), mini-Piatra Craiului

Traseu:

Cabana Cheia – Curmătura Comarnice – Curmătura Oale – creasta Buila-Vânturariţa (în apropiere de Vârful Vioreanu) şi retur

Sub deviza „Să descoperim munţii (ascunşi ai) României”, am purces în Buila-Vânturariţa, cel mai mic şi cel mai nou (2005) parc naţional. Suntem în judeţul Vâlcea, în sudul Munţilor Căpăţânii.

Cum bine grăieşte Monica: Cel mai mic parc, cea mai mare surpriză!

În Buila-Vânturariţa veţi întâlni sălbăticia în persoană. Brânuţe şi abrupturi cât cuprinde – atât în urcare, cât şi în coborâre.

Şi sălbatic, şi aventuros (expus), deopotrivă!

Mai staţi pe gânduri?

Clipe de Bucegi: Valea Morarului – Creasta La Balaur. Spec-ta-cool!

Traseu:

*Complex Gura Diham – Valea Morarului – Creasta La Balaur – Complex Gura Diham

Care munţoman rezistă trei luni întregi fără să atingă muntele?!

Eeee-heeeei, ce vă pasă vouă, cei din „lumea de rând”?

Anul trecut, după o lună fără înălţimi, picioarele începuseră să o ia singure spre poteci, de m-a durut sufletul să le pun piedică. Lasă, că a venit ea relaxarea în Bucegi, aia cu Jepii Mici, Crucea şi cele 10 ore din care am tot halit făr’ să mă satur.

Anul ăsta, noroc cu vremea dată peste cap a verii şi cu starea mea fizică întoarsă şi ea cum nu trebuie.

Deci: după ce am luat apă la bord şi pe sus, şi pe jos în Cheile Glodului în mai, mă pregătesc să ating norii la 2000 de metri, în primul weekend anunţat însorit, şi la propriu, şi la figurat. Sau pe-aproape...

Kilograme de ploaie in Macin – Culmea Pricopanului

Traseu

*Mănăstirea Izvorul Tămăduirii – Izvorul Fântâna de leac – Vârful Caramalău – Vârful Vraju – Şaua Şerparu – spre Vârful Piatra Râioasă – Mânăstirea Izvorul Tămăduirii, pe traseul de cicloturism

Măcinul de anul acesta e invers faţă de acum doi ani, întâi cu Vârful Ţuţuiatu (cu bujorii ca super-bonus), Culmea Pricopanului rămânând pentru a doua zi. Suntem limitaţi de timp, nu că n-am avea poftă de mai mult.

Dacă ieri vremea nu ne-a dezamăgit – din contră! –, astăzi ne trezim pe vânt şi înnorat.

Scăpăm de ploaie? Mmm... poate??? Să fim optimişti?

Intalnire cu bujorii de Macin via Tutuiatu (Varful Greci)

 

Traseu:

*Satul Greci – Izvorul Italienilor – Vârful Ţuţuiatu – satul Greci

Închipuiţi-vă aşa:

Duminică seara, pe la ora 20, intram în casă după o tură de două zile în Munţii Leaota, în care ne-a zăpăcit şi ploaia.

Duş, scos bagaje, băgat rufe în maşină, cumpărături, mâncat, împachetat hăinuţe şi mâncărică pentru Măcinul de a doua zi cu noaptea în cap. ☺

Ce să mă mai vait de o (mică) inundaţie pe la vecini provocată de maşina de spălat?! Despre care inundaţie am aflat la ora 22! Noroc cu Adi, pe care l-am rugat să mai elibereze ţevile!

Prin urmare, să luăm la bord astea trei zile dobrogene programate! Facem pauză, mai mult sau mai puţin regulamentară, apoi iar hai-hui, în Apuseni, prin apă de Glod.

Adi nu mai atinsese piscurile de Măcin, mie mi-era super-dor. Şi-i musai să-mi respect promisiunea făcută la final de Măcin 2016.

Spectacolul bujorilor de mai rămăsese (şi ăsta!) un vis frumos. Şi, cum visele devin câteodată realitate...

Data: 7 mai 2018

Cazare: în satul Greci, judeţul Tulcea

Cum sa (nu) mergi cu CFR la munte

Cuvânt înainte

Am tot scris, pe unde m-a apucat oful, despre nebunia la propriu de la CFR.

Am mai aruncat nişte ţâfnoşenii la finalul materialelor.

Dar paharul dă de mult pe dinafară şi face poc-poc-poc. Şi nicio secundă a bine.
A ajuns la os şi dincolo de el.

Din an în an, situaţiunea se înrăutăţeşte weekend de weekend – nu  am habar ce-i în cursul săptămânii.

Şi dă semne că o va mai lua la vale muuult timp.

Mda... atâta timp cât ai nevoie de un mijloc de transport să te ducă acasă, înduri, nu? Da’ de ce?!?!?!

O zi langa Bucuresti – Manastirea Caldarusani, Lacul Caldarusani, Moara Vlasiei, campuri de floarea-soarelui

 

Mă tot lovisem de termenii „Căldăruşani” şi „Moara Vlăsiei”, asociate cu „pădure”, „lac”, „natură”, „linişte”.

Păi, hai! Că munte nu se poate, poate se poate un pic de răcoare! Poate şi fără ploaie...

Îl împachetăm bine pe „poate” şi îi dăm înainte.

Ştim că vom fi cumva în apropiere de Fierbinţi-Târg – „Las Fierbinţi”, da? ☺

Dar ne oprim în judeţul Ilfov, în zona turistică mai largă a Snagovului.

Romania mai putin stiuta: Cursa cu obstacole in Cheile Glodului (Muntii Apuseni)

   

Traseu:

*Satul Ardeu – Cheile Glodului, pe sus şi prin apă – „La Strâmtură” – satul Ardeu

Nici n-am apucat să punem bine capul pe pernă după ce ne-a fermecat, alături de Vasile, cu un colţ de Românie mai puţin ştiută, că Doru a pregătit din nou bagheta magică, pentru noi wow-wow-wow-uri, în aceeaşi zonă Geoagiu din Hunedoara.

Apropo, câţi dintre voi aţi auzit / aţi pus piciorul în Cheile Madei, Peştera Zidită, Cascada Clocota, Băile Romane din zona Geoagiu ori în Cheile Ceţii - Vârful Picuiata şi Râpa Roşie? Nici noi. ☺

Pentru mijloc de mai, am fost momiţi cu Cheile Glodului, la doi paşi şi-o săritură (poate mai puţin ☺) de super-Cheile Madei.

Cu acest nou capitol din Operaţiunea Geoagiu, eu şi Adi finalizam Maratonul Munţilor, început cu Munţii Leaota, înlănţuiţi cu Munţii Măcin, în patru zile. Fiecare cu orele lui nesfârşite de ploaie.

De atunci am (mai) văzut muntele doar în fotografii...

Operatiunea Geoagiu – Muntii Apuseni: Mai mult decat spectacol la Cascada Clocota

V-aţi pus în bagaj costumul de baie? Sigur, ce-ntrebare!, doar aţi venit într-o stațiune balneoclimaterică.

Luaţi-l cu voi în plimbarea de azi, că e caz de bălăăăceaaaaalăăăă!!!

Avem de-a face cu aceiaşi Munţi Metaliferi (grupă a Munţilor Apuseni) pe care i-am încercat astăzi pe creasta Cheilor Madei şi sub pământ, în Peştera Zidită.

Operatiunea Geoagiu – Muntii Apuseni: Pestera Zidita Mada

 

Traseu:

*Satul Mada – Peştera Zidită – satul Mada

După mica nebunie prin pădure de ieri şi după creasta Cheilor Madei a Munţilor Metaliferi, să ne re-infiltrăm în această parte mai puţin cunoscută a Munţilor Apuseni.

Operatiunea Geoagiu – Muntii Apuseni: Cheile Madei, pe creasta, pana la Varful Dosu

Traseu:

*Satul Mada – creasta Cheilor Madei – Vârful Dosu – satul Mada

 

Energizaţi după o repriză de gulaş şi una de somn în aşternuturi calde, o luăm din loc pentru prima drumeţie montană din Operaţiunea Geoagiu.

Eu am în plus în bagaj un apus la înălţime! ☺

Facem rapid joncţiunea cu Tibi, Iudit, Călin şi Lucia şi batem palma pentru prima oară cu Mircea şi Cristina din Piteşti.

Străbatem 12 kilometri cu maşina din Geoagiu-Băi în satul Mada, ambele de pe teritoriul judeţului Hunedoara. Drumul Judeţean 705 este în cea mai mare parte asfaltat.

Operatiunea Geoagiu Bai – Mica aventura de seara cu apus si distractie cu gulas (ce sa vezi in Geoagiu)

Mica aventură începe înainte binişor de Geoagiu, pe Valea Oltului, unde un tir s-a instalat de-a latul şoselei.

Nimeni să ne semnalizeze – „pe aici nu se trece!”; ba se trece, ca să iasă cu haos, că e mai mişto aşa. Tirurile încearcă să întoarcă şi ocupă carosabilul, ele şi celelalte maşini circulă nestânjenite înspre „accident”. Cum ziceam, nimeni nu opreşte nimic, nu e semn de nicio autoritate, că doar nu e treaba lor.

Funcţionează telefonul fără fir – aşa aflăm care-i treaba.

La benzinărie, Mery îl reperează pe Dan Bittman. Nu sărim la gâtul lui ☺, îl lăsăm să-şi vadă de drum. Ceea ce ne dorim şi nouă.

Hotelul de gheata numarul 13 de la Balea Lac (cu muzica)

  

Cum staţi cu frigul? ☺ Vă e dor de -10 grade? ☺

Nici mie. Doar de Bâlea Lac şi al său Hotel de gheaţă.

Din care hotel nu am gustat decât nişte camere zise muzicale. Fără biserică (biserica de gheaţă, of course!) şi igluuri, că ne-am cam grăbit cu vacanţa iernatică – în combinaţie cu Sibiul. Nici măcar o bucăţică de fundaţie de biserică şi/sau igluuri n-am distins.

...Dacă grăbit se poate numi finalul de decembrie – oricum, Hotelul de gheaţă de la Bâlea a fost inaugurat fix cu o săptămână înainte să-l acaparăm noi. Şi alţii ca noi. ☺

Pe Valea Prahovei, la castele: Cantacuzino Busteni

 

Cum e să te plimbi pe Valea Prahovei şi să mergi doar LA munte, nu PE munte?

La mine, cu mâncărimi infinite în tălpi.

De la începutul anului mă lupt cu o bubă de călcâi, şi până acum a câştigat ea. Detaşat. Aşa că mă mişc pe asfalt ca melcul beat.

Dar nici poalele munţilor nu-s de lăsat deoparte, mai ales într-o zi în care soarele-şi coboară razele dulci.

Aşa că am săltat rucsacul şi am lăsat paşii să cutreiere prin castelele de pe Valea Prahovei.

Am călcat după mai bine de 20 de ani la şi în Castelul Peleş al Sinaiei, iar check in-ul următor l-am dat la Cantacuzino-ul de Buşteni.

Agassi, omul imperfect care ura tenisul

Editura: Publica

Anul apariţiei: 2011

Titlul original: Open: An Autobiography (cartea a apărut pentru prima dată în SUA, în 2009)

I-am tot dat târcoale nişte luni.

Am amânat lectura, din motive şi motive.

Voiam să o cuprind în Perfecţiunea ei. Să-mi induc starea Perfectă.

Ştiam că va fi cartea Perfectă. Sau cel puţin se va apropia de ideal.

Nu degeaba Open-ului lui Andre Agassi i s-a spus cea mai bună carte de sport (şi nu numai) din toate timpurile.

O carte atipică. O autobiografie inedită.

Un bestseller.

Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea... prin parcuri REGALE („Mihai” şi „Carol”)

(continuare de AICI)

Sau, aşa cum vă promiteam în materialul dedicat toamnei, urmează seria exclusiv nocturnă.

Biiine, s-au mai strecurat părticele de seară în materiale foto-povestite anterior – dacă doriţi să revedeţi, la final găsiţi toate link-urile.

Aşadar...

Dincolo de partea întunecată a parcurilor (mai ales noaptea ☺ buu-huuu-hu), vă propun să presărăm astăzi puţin romantism – luminat cu gingăşie de natură.

Un pachet de alungat deprimarea.

Aaa... nu uitaţi de povestea din interior, cu Fântâna Modura cea pierdută şi regăsită, cu Prometeu şi Hercule, cu Nimfa adormită.

Poveştile iernii 2 (Povestea Parcului IOR / Titan... şi alte fotografii ☺ )

(continuare de AICI)

Ultima fotografie din primul material dedicat exlusiv iernii (găsiţi link-ul mai sus) era un preview cu Pădurea Roşu de lângă Lacul Morii.

Să continuăm de acolo!

Alb-negru în Parcul Tineretului (Povestea Parcului Tineretului)

Am scris de o mie de ori despre „parcul de lângă casă” – Parcul Tineretului... şi să n-am eu o poveste clasică de aici, cu istorie, legende şi toate cele?!

Hai să facem o reparaţie istorică... ocazia nu putea fi mai potrivită decât aceste tablouri mi-nu-na-te surprinse de Adi într-o seară de ianuarie, când a căzut una dintre puţinele ninsori... adevărate ale iernii – zăpada oricum s-a risipit a doua zi.

Dacă anul trecut am avut o iarnă interminabilă (cu poveştile ei surprinse AICI), acum, în final de februarie, iarna s-a trezit cu adevărat. Dar asta e o altă poveste...

Pe creasta, la Magura Codlei (Muntii Persani)

*Traseu: Codlea – Mărul Dulce – Poiana lui Sulică – zona Cetatea Neagră (ruine) – Vârful Măgura Codlei – Poiana lui Fâstâcală (denumire populară) – Zona Maial – Codlea

„La pomul lăudat...”

Stai, că nu-i aşa! ☺ Dar putem porni de aici.

Adică: Te aştepţi la o plimbare monotonă prin pădure – fie ea pe ceaţă şi noroi/zăpadă, cum se anunţa în ziua aia – la altitudine joasă, şi-ţi iese în cale Măria Sa Stânca, care stâncă solicită şi căţărare... mmmm, nu-i fantastic? Toate întregite de o groază de sălbăticie.

Ce mai, un traseu surprinzător! Nici prea lung, nici prea scurt. Bun de pus sângele în mişcare.

Racos, coltul cu nestemate: vulcan, coloane de bazalt, lac de smarald si castel (Muntii Persani)

(un fel de continuare de AICI)

Când colegii de suferinţă din tura de Cheile Vârghişului – Peştera Mare de la Mereşti au început să pronunţe „Racoş”, nici n-au apucat să termine şi eram prima pe listă.

Racoşul cel plin de obiective era varianta lor de întoarcere spre case – opt oraşe ale României, nu multe ☺. Doar eu m-aş înhăma la un mic-mare ocol, pentru ceilalţi e în drum.

De ce-am izbucnit de nebună şi nici n-am vrut să aud de altă variantă de umplere a ultimei zile de şedinţă?

Platoul alb al Bucegilor şi „drumul de iarnă” versus „drumul de vară”

Traseu:

*Staţia telecabină Babele – Cabana Babele – Vârful Jepii Mici – Complex Piatra Arsă – sub Vârful Furnica – Cota 1400

După lupte seculare care au durat aşa, cam două luni, am pus la cale prima ieşire înaltă din iarna 2017/2018.

Adi, cu bocanci noi la purtător, decide că-i vremea de reînnoit colecţia de fotografii din Bucegi.

Cum tocmai am aflat că la Babele Cabana va mai fi închisă ceva vreme, am refăcut din mers planul cu o cazare acolo şi cu două (mini)ture în două zile.

Ne facem de cap într-o singură zi, care va să zică!

Muntii Persani: Cheile Varghisului – Pestera Mare de la Meresti

„De 1 Decembrie, să fie sedinţă!”, a decretat Călin.

Şi noi, cuminţi, ne-am adunat. Că doar nu era să ne facem de râs şi să nu ne prezentăm la datorie. Păi?!

Păi, şi dacă e cu spectacol sălbătic... cum să refuzăm?! Ia spuneţi!

Mi-era doooor taaaareee de o adunare pestriţă, cu oameni ba de prin Arad, ba de prin Braşov, Sibiu, Deva, Timişoara, Târgu Mureş, Aiud... wow!... zici că sunt staţii de cursă lungă CFR. ☺

Unde mai pui că zona (muntoasă) Harghita-Covasna o visam de nişte timp.

Asemenea Coziei – pe care am aşteptat-o atât...

Două împliniri de suflet în finalul anului!

Nostalgii de toamna – printre super-culori, la povesti cu parcuri si fantani

 

Vă mai amintiţi fotografiile de toamnă din Cozia? Am nimerit atunci FIX în mijlocul celor mai aprinse culori.

Eu retrăiesc şi acum paradisul din pădurile de deasupra Oltului...

☺ Priviţi AICI, AICI şi AICI cum poate înnebuni natura în cel mai bun sens posibil, într-un basm din care nu (mai) poţi evada.

Un premiu pentru „Poveştile mele”!

Acum o lună, primeam un telefon de la domnul Valentin Ţigău, vicepreşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România (AJTR) şi realizator Radio România Internaţional.

Premiu? Eu?! Adică îmi dă cineva mie premiu?! Da’ de ce? ☺ Pentru bloguleţul ăsta pe care mă joc de-a pozele şi traseele montane şi un pic de-a călătoarea prin(tre) mici-mari obiective turistice? Pe care mă încăpăţânez să ocolesc traficul cu orice preţ?

Primim cu drag dacă-i de luat! ☺ Cu cel mai mare drag!

De atunci, de la mijlocul lui decembrie, am mai pus la punct detalii organizatorice; ca să nu mă urc în autocarul de Buşteni, de exemplu. Nu că n-aş fi în stare. Dar – numai de data asta ☺ – glumesc.