O outro lado do rua (2004, cu Fernanda Montenegro). À la Hitchcock

...sau Vecina iscoditoare... sau... Dragostea nu are vârstă

Teoretic, cele două ipostaze de mai sus nu au vreo legătură între ele.

Practic, ea apare în filmul brazilian O outro lado do rua – în engleză The Other Side of the Street.

Şi acum vine (o altă) parte interesantă: O outro lado do rua are ca premisă hitchcock-ianul Rear Window/În spatele ferestrei, 1954, cu James Stewart şi Grace Kelly ŞI remake-ul din 1998 cu Christopher Reeve şi Daryl Hannah.

The Magnificent Ambersons/Splendoarea Ambersonilor (1942). A doua capodoperă a lui Orson Welles

Aşa cum am promis aici, am sosit cu Amberson-ii!

Cronologic, după Citizen Kane/Cetăţeanul Kane, 1941 - scris, regizat şi interpretat (rol principal) de el -, The Magnificent Ambersons este AL DOILEA LUNGMETRAJ AL LUI ORSON WELLES. Şi a doua lui CAPODOPERĂ!

Welles a făcut atât de bine cele trei lucruri în Citizen Kane, încât a fost nominalizat la toate cele trei categorii la Oscar, regie, scenariu şi interpretare - a câştigat statueta pentru scenariu!

Ca o ironie, numai cele două filme (de debut!) au primit nominalizări la Oscar pentru Cel mai bun film din toată cariera lui Welles.

„Cu cât ne mişcăm mai repede, cu atât avem mai puţin timp liber.”

(din The Magnificent Ambersons)

Când a lansat The Magnificent Ambersons, studioul producător, defunctul RKO (unul dintre cele cinci mari studiouri ale Golden Age - ca să nu zic epoca de aur ☺- de la Hollywood), a făcut modificări dramatice în producţia realizată de Welles - „doar” scenariu şi regie, de data aceasta, plus producător.

☻ Întâi, a fost suprimată aproximativ o oră din filmări; au rămas două treimi din original;

☻ Apoi, finalul a fost schimbat (re-turnat) în unul mai fericit; de fapt, mai multe scene au fost refăcute;

O pre-vizualizare a filmului s-a desfăşurat la puţin timp după atacul de la Pearl Harbor. Cei care se aflau în sală au fost rugaţi să îşi expună părerile în scris, iar majoritatea au „spus” că nu vor să urmărească un film deprimant şi că vor mai mult umor şi un FINAL FERICIT.

☻ De asemenea, muzica a fost ciuntită.

Compozitorul Bernard Herrmann - care a lucrat şi la Citizen Kane, dar şi pentru North by Northwest/La nord prin nord-vest, 1959, cu Cary Grant, sau la Psyho, 1960 al lui Alfred Hitchcock - a insistat ca numele lui să nu apară în creditele oficiale.

Deşi se pare că Orson Welles a lăsat mai multe notiţe despre cum şi-ar fi dorit el ca The Magnificent Ambersons să arate şi să se încheie (note care s-au păstrat în timp), bucăţile tăiate au fost distruse.

Care-i treaba cu FILMELE „VECHI” (clasice)?

Dacă aţi observat, în ultima vreme v-am „bombardat” cu filme pe care mulţi le consideră „VECHI” şi poate nedemne de o VIZIONARE. Am încercat să-mi exprim nişte consideraţii pe baza acestei situaţii aici, aici  şi aici.

Spuneam, ca să recapitulez, următoarele:

Nu am urmărit dintotdeauna astfel de producţii (filme „vechi”), nu urmăresc preponderent astfel de producţii, caut ÎN PERMANENŢĂ ceva care să mă IMPRESIONEZE, să mă atragă şi prin SUBIECT, şi prin INTENSITATE. Să mă surprindă cumva. Iar în ultima perioadă - cam doi ani -, filmele vechi au avut o contribuţie de seamă la a-mi stârni o anumită EMOŢIE.

Nu, n-am 100 de ani şi jumătate!

Filmele vechi nu beneficiază de tehnologia de azi, DAR au marea calitate de a te face să te implici în poveste, iar povestea să aibă un impact asupra ta. Filmele vechi (alea bune) spun poveşti simple - neîncărcate de acţiune inutilă - cu mijloace puţine. Emoţie şi mesaj cât cuprinde.

Există, desigur, excepţii, aşa cum există şi cu producţiile recente.

Brief Encounter/Scurtă întâlnire (1945). Iubire subtilă şi profundă

Ştiu puţine despre cinematografia antică. Dar învăţ. Sincer, prefer s-o învăţ pe asta decât să mă delectez cu „divele” vremii actuale.

CE N-AM ŞTIUT ŞI AM ÎNVĂŢAT: că cinematografia din Marea Britanie era avansată în perioada aceea - a celui de-al doilea război mondial.

Hitchcock era englez, desigur, Charlie Chaplin la fel, însă ei s-au afirmat peste Ocean.

Brief Encounter este un film britanic 100%.

Brief Encounter e subtil şi profund, complex (ca realizare) şi simplu (ca acţiune), romantic şi dramatic în egală măsură. EMOŢIONANT.

Brief Encounter ne aduce UNA DINTRE CELE MAI FRUMOASE POVEŞTI DE DRAGOSTE, fără a exagera cu scenele romantice pure... Aproape tot filmul este construit... din priviri.

Brief Encounter e luminos şi trist. Dragostea e luminoasă pentru două persoane, dar societatea o face să fie tristă în final. Regulile societăţii. Propria conştiinţă a protagoniştilor.

Erau alte vremuri, în The Oranges se întâmplă lucruri mult mai grave decât nişte săruturi fugare.

Laura (Celia Johnson) şi dr. Alec Harvey (Trevor Howard) nu sunt nişte tineri extra-super-frumoşi şi entuziaşti. Sunt maturi, căsătoriţi, au copii, însă nu cară după ei o nefericire care să-i determine să facă oricând un pas greşit.

Laura şi Alec se întâlnesc în cafeneaua (refreshment room) din gara de tren a unui orăşel, în care ambii aveau treabă - cumpărături, un film, respectiv serviciu. Fiecare ia trenul într-o altă direcţie decât celălalt. În debutul Brief Encounter, cei doi se cunosc deja şi au unul pentru altul priviri ce denotă afecţiune.

Relaţia dintre ei îşi are ca punct-cheie cafeneaua din gară.

 

Mărturisirile imaginare pe care Laura i le face soţului ei accentuează în fapt toate frământările ei legate de familie şi relaţia pe care o trăieşte, în fiecare zi de joi a săptămânii, în afara căsniciei.