Jurnal de vacanta la Cazanele Dunarii – Ciucaru Mic, pe traseul cel mai lung

Sub deviza „Să vedem Dunărea din toate unghiurile, din toate direcţiile şi de la toate înălţimile”, am căutat pân’ am găsit cel mai lung şi sălbatic traseu care porneşte din Dubova.

Pe panou scrie 9 kilometri în 5 ore, fără a include belvederea spre Cazanele Mici.

Ia să munţomărim noi şi să vedem de unde au scos oamenii timpul ăsta extraterestru.

Jurnal de vacanta la Cazanele Dunarii – Ciucaru Mare si Golful Dubova la pas

Luna mai o declar luna Cazanelor Dunării. A fost anul trecut, am repetat experienţa anul acesta, că tare fain fuse!

Ca să nu ne lase pe dinafară trenul de 5:45 până la Orşova, e musai să ne îmbarcăm într-un taxi.

Facem noi comandă, abia găsim ceva după un sfert de oră – deh!, 1 Mai; dar cine pleacă fix aşa, cu noaptea în cap??!!! Ia uite cine, noi!

Şi... ţeapă! După alt sfert de oră bătut spre 20 de minute şi alte încercări de a găsi o maşină d-asta de... ocazie, ce naiba facem?!

Natura si aventura: Cascadele de pe raul Plavisevita, Mehedinti

Traseu (nemarcat):

*Dubova (4 kilometri cu maşina, spre Moldova Nouă) – Cascadele de pe râul Plavişeviţa

Cum putea să fie a treia zi pe la Cazanele Dunării? Tot cu aventuri, că nu ne lăsăm...! În Cheile Ponicovei şi la Peştera Ponicova era vineri 13, ploaie şi 10 noaptea, pentru Cascada Ponicova am avut nevoie de cordelină.

Azi avem de traversat un râu... atât! Pentru că Răzvan a ţinut să ne arate o altă minune bine ascunsă prin pădurile Mehedinţiului. Sălbăticieee, veeenim!

☺ Citiţi şi despre Cheile Tăsnei şi Cascada Vânturătoarea – aflate în zonă şi pe care le-am vizitat tot în această perioadă ploioasă.

Pe fosta granita dintre Austro-Ungaria si Valahia, in salbaticia Cheilor Tasnei. Si caderile ireale ale Cascadei Vanturatoarea

 

Hai-hui prin Piatra Mare: Balaureala de 3 ore, Canionul 7 Scari, Prapastia Ursilor

Traseu:

*Timişu de Jos – Cabana lui Torok (prin zona Valea Barbului) – traseu acces Canionul 7 Scări – Canionul 7 Scări – Prăpastia Ursului – Dâmbu Morii

De doi ani nu atinsesem pământul din Piatra Mare.

Mi-era un dor nebun de Cabana Piatra Mare şi de cel mai înalt punct din masiv, Vârful Piatra Mare.

Şi chiar aveam poftă de o (altă) tură super-relaxantă, în care să mă bucur de peisaje şi în care să reîntâlnesc prieteni dragi – Mircea, Gică, Bogdan. Şi Mădă, în Gara de Nord a Bucureştiului.

Ne-am dat jos din tren în Timişu de Jos şi ne-am întâlnit cu braşovenii, care ne promiseseră o scurtătură până în Dâmbu Morii.