Agassi, omul imperfect care ura tenisul

Editura: Publica

Anul apariţiei: 2011

Titlul original: Open: An Autobiography (cartea a apărut pentru prima dată în SUA, în 2009)

I-am tot dat târcoale nişte luni.

Am amânat lectura, din motive şi motive.

Voiam să o cuprind în Perfecţiunea ei. Să-mi induc starea Perfectă.

Ştiam că va fi cartea Perfectă. Sau cel puţin se va apropia de ideal.

Nu degeaba Open-ului lui Andre Agassi i s-a spus cea mai bună carte de sport (şi nu numai) din toate timpurile.

O carte atipică. O autobiografie inedită.

Un bestseller.

Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea... prin parcuri REGALE („Mihai” şi „Carol”)

(continuare de AICI)

Sau, aşa cum vă promiteam în materialul dedicat toamnei, urmează seria exclusiv nocturnă.

Biiine, s-au mai strecurat părticele de seară în materiale foto-povestite anterior – dacă doriţi să revedeţi, la final găsiţi toate link-urile.

Aşadar...

Dincolo de partea întunecată a parcurilor (mai ales noaptea ☺ buu-huuu-hu), vă propun să presărăm astăzi puţin romantism – luminat cu gingăşie de natură.

Un pachet de alungat deprimarea.

Aaa... nu uitaţi de povestea din interior, cu Fântâna Modura cea pierdută şi regăsită, cu Prometeu şi Hercule, cu Nimfa adormită.

Poveştile iernii 2 (Povestea Parcului IOR / Titan... şi alte fotografii ☺ )

(continuare de AICI)

Ultima fotografie din primul material dedicat exlusiv iernii (găsiţi link-ul mai sus) era un preview cu Pădurea Roşu de lângă Lacul Morii.

Să continuăm de acolo!

Alb-negru în Parcul Tineretului (Povestea Parcului Tineretului)

Am scris de o mie de ori despre „parcul de lângă casă” – Parcul Tineretului... şi să n-am eu o poveste clasică de aici, cu istorie, legende şi toate cele?!

Hai să facem o reparaţie istorică... ocazia nu putea fi mai potrivită decât aceste tablouri mi-nu-na-te surprinse de Adi într-o seară de ianuarie, când a căzut una dintre puţinele ninsori... adevărate ale iernii – zăpada oricum s-a risipit a doua zi.

Dacă anul trecut am avut o iarnă interminabilă (cu poveştile ei surprinse AICI), acum, în final de februarie, iarna s-a trezit cu adevărat. Dar asta e o altă poveste...

Pe creasta, la Magura Codlei (Muntii Persani)

*Traseu: Codlea – Mărul Dulce – Poiana lui Sulică – zona Cetatea Neagră (ruine) – Vârful Măgura Codlei – Poiana lui Fâstâcală (denumire populară) – Zona Maial – Codlea

„La pomul lăudat...”

Stai, că nu-i aşa! ☺ Dar putem porni de aici.

Adică: Te aştepţi la o plimbare monotonă prin pădure – fie ea pe ceaţă şi noroi/zăpadă, cum se anunţa în ziua aia – la altitudine joasă, şi-ţi iese în cale Măria Sa Stânca, care stâncă solicită şi căţărare... mmmm, nu-i fantastic? Toate întregite de o groază de sălbăticie.

Ce mai, un traseu surprinzător! Nici prea lung, nici prea scurt. Bun de pus sângele în mişcare.