E DELICATEŢEA ei, dar şi a sufletului uman.
Delicateţea unei femei moderne, cu o carieră solidă, care se prăbuşeşte şi
reînvie, uşor-uşor.
Sufletul se poate sfărâma în mii de bucăţi - oricât de puternic ai fi - atunci
când tragedia se prinde de el ca un cleşte. Îl sugrumă, efectiv.
Un el şi o ea se întâlnesc, se
iubesc, el moare într-un accident stupid. Ea trebuie să revină la viaţă, în
viaţa ei. E ajutată de un alt el.
Situaţii comice, lacrimi, un alt fel de situaţii comice. O încheiere într-o
notă sensibilă. Pătrunzătoare. Delicată.
Realist, romantic, relaxant.
Aşa... Dacă aţi trecut de introducere, ATENŢIUNE,
ATENŢIUNE!
Urmează un film din categoria ne-comercial.
Dedicat celor care vor să plece din faţa ecranului cu un zâmbet cald. Dulce,
dar în care se simte încă o anumită amăreală.
Pentru cei iubitori de americănisme,
filmul e PLICTISITOR.
Pentru cine se aşteaptă la un Făt-Frumos, să mute canalul. Tipul, Markus, e banal, mai bine zis comun. Să-l
vezi îmbrăcat mereu la fel (cămaşă + un pulover deasupra) e revoltător pentru cei obişnuiţi cu
imaginea impecabilă hollywood-iană.
În plus, relaţia dintre ea, Nathalie (Audrey
Tautou) şi acest al doilea el,
Markus, evoluează foarte încet.
La délicatesse aminteşte, în primele lui 25 de minute, de P.S. I Love You - eu prefer cartea,
filmul a fost o lălăială romanţioasă
cu nişte actori cunoscuţi pe afiş.
Şi în La délicatesse, şi în P.S. I Love You, ne întâlnim cu un cuplu perfect; într-un anumit moment,
el moare, iar ea suferă. Şi tot suferă. Îţi vine să mori tu de atâta suferinţă.
Când
Nathalie a luat telefonul şi a dat de numărul lui de telefon, eram sigură că o
să-l sune. Împietrisem pe scaun şi aşteptam...
...Şi-mi
aminteam de moartea unchiului meu, un bărbat puternic din punct de vedere fizic,
care s-a prăbuşit dintr-o dată în iarna lui 2002. Mătuşa mea era cea bolnavă,
cea fragilă, abia ieşise din spital... Ea a suferit îngrozitor, a refuzat să
mai sărbătorească Crăciunul ca la carte,
aproape că n-a schimbat nimic în casă timp de multe luni. Ce m-a marcat pe mine
a fost întoarcerea de la cimitir - „Azi l-am înmormântat pe Cornel...” A fost sfâşietor. Modul cum a zis-o. Cele mai
sfâşietoare cuvinte pe care mi-a fost dat să le aud vreodată. N-o să uit
niciodată momentul ăla.
În ziua
înmormântării soţului lui Nathalie, am simţit PUTERNIC durerea ei. Printre
lacrimi, în acea zi, ea aruncă toate lucrurile lui - inclusiv laptop-ul!!
Cât
mi-am dorit să se termine cât mai repede secvenţele triste!
Nu vreau să
vorbesc, nu vreau să mă arunc pe geam, vreau să fiu sigură, zice ea.
Sărim în timp PESTE TREI ANI şi o găsim pe
Nathalie cufundată în muncă. Colega ei Chloe o caracterizează la începerea unui
nou proiect, în faţa noii echipe a lui Nathalie: Poate fi un pic cam
obsedantă şi hiperactivă uneori. E în stare să-ţi trimită un e-mail la două
dimineaţa. De când i-a murit soţul, nu face nimic altceva decât muncă în aceşti
ultimi trei ani.
În acest timp, Nathalie poartă încă verigheta, şeful ei încearcă să îi
intre în graţii, nu chiar subtil. Lui îi place de ea de mult, şi nu doar pentru
o „tăvăleală”. Iar ea e un zid pentru el.
Nathalie se apucă brusc să sărute un subaltern, la ea în birou. El e şocat,
ea pleacă înapoi în scaunul de la birou din care se ridicase. Redevine
calculată/rece.
Ai văzut-o
pe Nathalie?, îl întreabă cineva pe individ la câteva minute după incident.
El răspunde, năucit: Nu ştiu.
Omul e şocat. Dar zâmbăreţ de zici c-a luat potul cel mare la Loto.
De aici începe povestea...
Nu am prea multe producţii franţuzeşti de
suflet. Acum, nu ştiu de ce, dar majoritatea celor în care apare Audrey Tautou (Amélie!!!) au depăşit graniţa pe aci nu se trece! a sufletului. Amélie are un loc special acolo.
Acum câteva luni, am încercat Jeux d’enfants/Iubeşte-mă dacă poţi!, 2003, cu viitorii iubiţi în viaţa reală Guillaume Canet şi Marion Cotillard, înainte de La vie en rose. Filmul avea o premisă excelentă, a fost destul de apreciat, însă la mine nu a ajuns cine ştie ce. La fel cu (iar apreciatul) Copie conforme, cu Juliette Binoche. Subiectul părea mai mult decât interesant, incita curiozitatea. Însă n-am putut relaţiona cu vreun personaj.
Acum câteva luni, am încercat Jeux d’enfants/Iubeşte-mă dacă poţi!, 2003, cu viitorii iubiţi în viaţa reală Guillaume Canet şi Marion Cotillard, înainte de La vie en rose. Filmul avea o premisă excelentă, a fost destul de apreciat, însă la mine nu a ajuns cine ştie ce. La fel cu (iar apreciatul) Copie conforme, cu Juliette Binoche. Subiectul părea mai mult decât interesant, incita curiozitatea. Însă n-am putut relaţiona cu vreun personaj.
N-am nimic cu lucrurile ieşite din tipare, atâta vreme cât ÎMI transmit
ceva, găsesc CEVA personal în ele. Oi fi eu prea practică să pot accepta filmele franceze.
Audrey Tautou mi-e dragă de la Amélie încoace, deşi nu poţi să zici că a jucat
în cine ştie ce capodopere de atunci. Mi-e dragă poate şi fiindcă a fost
botezată după unul din simbolurile cinematografiei, Audrey Hepburn. Iar cu ea am văzut aproape toate filmele în care a
jucat, atât de mult m-am ataşat de
ea.
Audrey Tautou e perfectă pentru rolul
Nathalie - înfăţişarea ei exprimă fragilitate, DELICATEŢE - sub toate aspectele.
Delicateţea nu e cu hohote de râs.
E cu lacrimi, cu bucurie, alte lacrimi, acceptare. Şi joacă. Mai filosofică ea:
„(...) Când a ajuns o tânără femeie,
Nathtalie stătea visătoare pe băncuţa asta. François a găsit-o şi s-au iubit
unul pe celălalt. Ea a rămas singură. (…) Mergând pe aici, i-am zdrobit
amărăciunea. Şi în acest loc, în inima acestor Nathalie, este locul unde o să
mă ascund eu însămi”.
Filmul nu se îneacă în
filosofii, e de stare - să-l trăieşti
tu aşa cum îţi place. Să te transpui în pielea lui sau a ei. A amândurora. Cum simţi.
Rămâi cu o senzaţie de frumos - există senzaţia aceasta, să nu mă contraziceţi, eu am experimentat-o. Am simţit-o. După Delicateţe, te simţi şi tu ca într-un clopot de sticlă, în lumea lor. Chiar dacă sticla asta e fragilă rău. DELICATĂ.
E o mică magie.
TRIVIA/FAPT DIVERS
Am avut, zilele trecute, o reţinere să cumpăr cartea după care a fost făcut filmul, tradusă de curând şi la noi.
Mi-am promis, în schimb, sa caut repejor filmul şi, dacă îmi va plăcea, să mă
întorc să iau şi cartea.
Deci... tre’ sa-mi fac un cadou de Craciun...!
*Filmul este prezent pe micile
ecrane din România sub titlul Probleme
delicate. Eu una prefer traducerea edituri, Delicateţe.
REGIA
REGIA
Aşadar, La délicatesse este ecranizarea romanului semnat de francezul David Foekinos. Împreună cu fratele său, Stéphane,
acesta este şi autorul regiei filmului.
Stéphane lucrează în domeniul cinematografiei, ocupându-se de casting
(distribuţie) atât pentru producţiile autohtone, cât şi pentru cele
internaţionale. Midnight in Paris/Miezul nopţii în Paris,
2011, The Visitor/Musafirul nepoftit, 2007 şi Casino Royale, 2006 sunt
numai câteva titluri din filmografia lui Stéphane.
DISTRIBUŢIE
Despre Audrey Tautou am vorbit deja mai sus.
Partenerul ei de pe ecran, Markus, e comediantul belgian François Damiens. Eu l-am mai
văzut în comedia romantică Heart Breaker, 2010, cu Vanessa Paradis şi
Romain Duris.
PREMII
În 2012, La délicatesse a fost
nominalizat la Premiile César (Oscarurile franceze) pentru cel
mai bun scenariu adaptat şi pentru cel mai bun film de debut.
La CARMEN
găsiţi alte recomandări.
Audrey Tautou este actrita frantuzoaica preferata a mea :) Curios ca am vazut multe filme cu ea in rolul principal însa La délicatesse înca nu! M-a impresionat mult povestea filmului si descrierea pe care ai facut-o aici asa încât spun clar ca va fi primul film pe care-l voi cauta :) Multumesc
RăspundețiȘtergereMie îmi place mult şi Marion Cotillard, prin naturaleţe.
ȘtergereE adevărat că de la „Amelie" nu o pot abandona pe Audrey Tautou aproape în niciun film - excepţie ecranizările după Dan Brown.
Recent, am văzut-o pe Audrey în seria care a început cu L’auberge espangole. Îmi place că poate fi şi dramatică, şi comică.
Ensemble, c'est tout l-ai văzut? Nu se ridică la înălţimea cărţii, ca stare, dar e de relaxare.
Mulţumesc şi eu pentru laude,
Ioana
l-am vazut si m-a fermecat... un film superb!
Ștergereoda, am vazut Ensemble, c'est tout si mi-a placut tare tare mult. În Amelie, Audray este perfecta, la fel ca si în Dirty Pretty Things, însa dupa parerea mea, cel mai bun rol îl are în Coco avant Chanel...
ȘtergereCe bine îmi pare că La délicatesse a fost pe gustul tău! Să cauţi şi cartea - pentru o altă perspectivă...
ȘtergereDa... în Coco Chanel Audrey Tautou face un rol de excepţie!
O admir pe Audrey că nu a lut-o valul hollywoodian - că nu face filme strict pentru bani, ca mulţi actori de valoare de dincolo de Ocean.
Buna Ioana, m-a uns la inima si pe mine filmul! Sa stii ca eu am izbucnit in cateva hohote :) Multumesc pt recenzie!
RăspundețiȘtergereE poveste dulce-amăruie şi delicată... Eu am rămas cu o restanţă: cartea, care încă aşteaptă cuminte "coada" la lectură.
ȘtergereCu mare plăcere! - întorc şi eu mulţumirile, pentru vizita aici!