“Just
like the screenwriters of the best romantic comedies, she has taken elements of
the familiar and spun them into a novel that’s heartfelt, hilarious and,
hopefully, just the first example of what she can do with the written word.”
Să ne înţelegem: romanul (ficţiunea) actriţei Lauren Graham nu e comedie
romantică 100%. Are mai puţine accente romantice (le are, totuşi),
concentrându-se pe comedie cu inflexiuni de dramă.
„Să scrii seamănă cu a fi actor. În amândouă cazurile trebuie să intri într-un mediu imaginar şi să
creezi o lume. Pentru carte, am dat naştere unor voci diferite, ca actor nu pot să folosesc decât o voce. Să scrii înseamnă să te izolezi
oarecum. Ca actor, colaborez cu o serie de oameni pentru a aduce o lume la
viaţă, dar când scriu sunt numai eu; nu pot să dau vina pe altcineva pentru ce
iese prost” - Lauren Graham pentru USA Today
Cartea a fost achiziţionată de una dintre cele mai mari edituri americane pe când avea doar jumătate din forma finală. A fost lansată pe 30 aprilie anul acesta (2013) în SUA. La scurt timp, în luna mai, a apărut pe lista bestseller-urilor „New York Times”.
Avem, cu ocazia numită Someday,
Someday, Maybe, bilet de acces în unele culise ale vieţii de actor şi a
micilor sau marilor sacrificii (nu compromisuri!) pe care trebuie sa le facă unul
care lucrează sau încearcă să lucreze în branşă. Toate etapele pe care trebuie
să le parcurgă, peste Ocean, cineva cu talent (fără pile) ca să ajungă, pentru
început, într-un episod al unui serial, sunt numeroase şi pline de capcane.
Someday, Someday, Maybe este o creaţie
semi-autobiografică, nu una de memorii. Un element esenţial: ea din roman a
crescut fără mamă, însă aici se inventează
motivul morţii, ceea ce pentru Lauren a fost pur şi simplu plecarea în Marea
Britanie a celei care i-a dat viaţă, pe când Lauren avea 5 ani.
Scrisă la persoana întâi, Someday, Someday, Maybe o are în prim-plan pe Franny, botezată astfel după personajul din Franny şi Zooey de J.D. Salinger.
Scrisă la persoana întâi, Someday, Someday, Maybe o are în prim-plan pe Franny, botezată astfel după personajul din Franny şi Zooey de J.D. Salinger.
În 1995, Franny este o tânără
de 20 şi ceva de ani care locuieşte în New York şi care îşi doreşte cu
disperare să fie actriţă. Nu un star de Hollywood neapărat, ci unul pe
Broadway, unde tatălui ei i-a plăcut întotdeauna să meargă. Vrea să facă
lucruri „importante”, să aibă o carieră asemănătoare idolilor ei, Diane Keaton şi Meryl Streep.
(Element biografic: tatăl autoarei a fost cel care i-a insuflat acesteia pofta de cultură; de când era destul de mică, a purtat-o prin peripluri în teatre şi librării. „Nimic nu era mai important în casa noastră decât o poveste bună. Tatăl meu este un excelent povestitor, iar eu am trăit în lumea ficţiunii... o lume la fel de reală ca a mea, într-un anumit sens.” - asta zice Lauren Graham)
(Element biografic: tatăl autoarei a fost cel care i-a insuflat acesteia pofta de cultură; de când era destul de mică, a purtat-o prin peripluri în teatre şi librării. „Nimic nu era mai important în casa noastră decât o poveste bună. Tatăl meu este un excelent povestitor, iar eu am trăit în lumea ficţiunii... o lume la fel de reală ca a mea, într-un anumit sens.” - asta zice Lauren Graham)
Paginile romanului se deschid cu un coşmar de
actor: neputinţa de a articula vreun cuvânt la cea mai importantă audiţie din
viaţă.
Ce mai e? Franny şi-a stabilit
un deadline clar: mai are şase luni
(din cei trei ani iniţiali) pentru a-şi realiza visul, apoi renunţă, în cazul
în care nu are sorţi de izbândă.
Până acum, Franny a „reuşit”
să apară doar într-o reclamă la nişte haine hidoase de Crăciun.
Şansa pare a-i surâde la o
prezentare susţinută de clasa ei de actorie, unde participă şi angajatori din
industrie.
Franny are doi colegi de apartament: cea mai bună prietenă şi cel mai bun prieten. El viseză să devină scriitor de romane/scenarii ştiinţifico-fantastice. Zi-mi că nu se îndrăgosteşte de el! Îţi zic doar că ceva sentimente reciproce plutesc prin aer, însă pământul şi cariera ei nu le atrag în totalitate.
Ambii colegi o susţin în realizarea visului, însă Franny ştie foarte bine că un fan club format din două persoane nu înseamnă să ai succes.
Franny e chelneriţă într-un club de comedie, ca să se poată susţine financiar. Şi aşa, banii i se termină rapid. Pendulează între job şi mersul la cursuri de actorie şi, din când în când (rar), pe la audiţii. Are deziluzii majore, frământări de genul: De ce nu sunt şi eu ca toată lumea, să înaintez în viaţă? Am rămas cumva blocată. De ce nu am rămas cu iubitul meu, să am un loc de muncă stabil (profesoară, ca tata), să avem copii - o familie? Pentru ce am renunţat? Ca să nu ajung nicăieri cu ceea ce vreau să fac - actoria, să fac ceva „important”? Dar eu nu vreau o viaţă obişnuită... poate asta sunt sortită să am, în definitiv. De ce să mă împotrivesc? Dacă n-o să reuşesc cu actoria, o să fiu şi singură, şi fără carieră. Şi e puţin probabil să reuşesc. Nu sunt citate, sunt ideile principale.
Franny obţine, după multe zbateri, serviciile unui agent. Însă acesta e dezintersat. Asta după ce ea i-a spus NU unuia care i se părea nu ştiu cum, pe care avea impresia că l-a obţinut prea uşor. Bărbatul cu pricina avea vreo 50 de ani, se lăuda întruna cu tatăl său - un mare nume pe Broadway -, lucra într-un birou prăfuit, cu teancuri de hârtii împrăştiate peste tot. Franny îl alege, însă, pe domnul stilat, de la o firmă importantă. Şi la un moment dat regretă că nu a ales cu sufletul.
Franny are doi colegi de apartament: cea mai bună prietenă şi cel mai bun prieten. El viseză să devină scriitor de romane/scenarii ştiinţifico-fantastice. Zi-mi că nu se îndrăgosteşte de el! Îţi zic doar că ceva sentimente reciproce plutesc prin aer, însă pământul şi cariera ei nu le atrag în totalitate.
Ambii colegi o susţin în realizarea visului, însă Franny ştie foarte bine că un fan club format din două persoane nu înseamnă să ai succes.
Franny e chelneriţă într-un club de comedie, ca să se poată susţine financiar. Şi aşa, banii i se termină rapid. Pendulează între job şi mersul la cursuri de actorie şi, din când în când (rar), pe la audiţii. Are deziluzii majore, frământări de genul: De ce nu sunt şi eu ca toată lumea, să înaintez în viaţă? Am rămas cumva blocată. De ce nu am rămas cu iubitul meu, să am un loc de muncă stabil (profesoară, ca tata), să avem copii - o familie? Pentru ce am renunţat? Ca să nu ajung nicăieri cu ceea ce vreau să fac - actoria, să fac ceva „important”? Dar eu nu vreau o viaţă obişnuită... poate asta sunt sortită să am, în definitiv. De ce să mă împotrivesc? Dacă n-o să reuşesc cu actoria, o să fiu şi singură, şi fără carieră. Şi e puţin probabil să reuşesc. Nu sunt citate, sunt ideile principale.
Franny obţine, după multe zbateri, serviciile unui agent. Însă acesta e dezintersat. Asta după ce ea i-a spus NU unuia care i se părea nu ştiu cum, pe care avea impresia că l-a obţinut prea uşor. Bărbatul cu pricina avea vreo 50 de ani, se lăuda întruna cu tatăl său - un mare nume pe Broadway -, lucra într-un birou prăfuit, cu teancuri de hârtii împrăştiate peste tot. Franny îl alege, însă, pe domnul stilat, de la o firmă importantă. Şi la un moment dat regretă că nu a ales cu sufletul.
Eroina ar trebui să fie prezentă pe marele ecran într-un rol (micuţ)
într-un horror de mâna a treizeci şi patra, mai capătă unul episodic într-o
telenovelă (soap opera, la americani). Ea este foarte încântată că a trecut de
aşa-zisele audiţii, ar vrea să joace, dar... Merită să se coboare la asemenea
compromisuri o fată inteligentă ca ea?, îi spun apropiaţii.
Fata adoră snacks-urile şi alte porcărioare, ştie că nu-i fac bine; dar, ce să faci când vine pofta?! Încerci să te ţii măcar de un program zilnic de alergare. Şi încerci să treci la un regim mai sănătos. Deşi... „Nu cred să fi auzit vreodată că Meryl Streep a pus vreodată succesul ei pe seama sănătăţii cardiovasculare excelente”. Dar... „Cum nu e vreo şansă ca cineva să îmi ofere azi un job în actorie, şi nici mâine probabil, trebuie să fac ceva în afară să stau şi să aştept”.
Ca să fie în trendul actoricesc, Franny îşi face şi o progamare la nutriţonist. Acolo, secretara o pune pe o listă de aşteptare. Şi, la un moment dat, o sună să îi dea vestea cea bună: în sfârşit, a avansat de pe lista de aşteptare pe ADEVĂRATA listă de aşteptare. Şi are încă de aşteptat. Puţin, între una şi şaisprezece luni!
Fata adoră snacks-urile şi alte porcărioare, ştie că nu-i fac bine; dar, ce să faci când vine pofta?! Încerci să te ţii măcar de un program zilnic de alergare. Şi încerci să treci la un regim mai sănătos. Deşi... „Nu cred să fi auzit vreodată că Meryl Streep a pus vreodată succesul ei pe seama sănătăţii cardiovasculare excelente”. Dar... „Cum nu e vreo şansă ca cineva să îmi ofere azi un job în actorie, şi nici mâine probabil, trebuie să fac ceva în afară să stau şi să aştept”.
Ca să fie în trendul actoricesc, Franny îşi face şi o progamare la nutriţonist. Acolo, secretara o pune pe o listă de aşteptare. Şi, la un moment dat, o sună să îi dea vestea cea bună: în sfârşit, a avansat de pe lista de aşteptare pe ADEVĂRATA listă de aşteptare. Şi are încă de aşteptat. Puţin, între una şi şaisprezece luni!
Finalul Someday, Someday, Maybe e deschis: Franny se află în Los
Angeles, unde există posibilitatea obţinerii unii job.
(În realitate, Lauren Graham
a debutat în lumea televiziunii/filmului în serialul Caroline in the City, într-un episod ce a fost difuzat pe 19
octombrie 1995. Pe platourile de filmare, l-a întâlnit pe cel care avea să-i
fie de atunci prieten - şi iubit, 15 ani mai târziu -, Peter Krause. Dacă Six Feet Under vă spune ceva, atunci ştiţi de unde să îl luaţi!)
Nu acţiunea e cheia romanului, ci modul cum sunt prezentaţi paşii pe care îi
parcurge eroina, cum gândeşte în diferite etape plus lumea aceasta
foarte-foarte selectă a actoriei. Vise, speranţe, împliniri. Mai mari sau mai
mici.
E prima carte pe care o citesc în limba engleză. Şi nu regret. Mai ales pentru că stilul e dificil de
tradus în română; seamănă, cu jocurile lui inteligente de cuvinte, cu cel din
serialul Gilmore Girls/Fetele Gilmore.
Şi aici, odată replicile traduse, îşi pierd din farmec, devin relativ banale.
Stilul seamănă cu Lauren
Graham: amuzant-ironic, natural, realist, amuzant încă o dată şi plin de
energie pozitivă, chiar dacă - la fel ca în realitate, la fel ca Lauren -
personajul nu are parte numai de întâmplări fericite. Din contră, primează cele... cenuşii. Important e să găseşti în fiecare întâmplare o picătură ori mai multe, să nu
vezi paharul pe deplin gol.
Aşa face eroina Franny.
Aşa face eroina Franny.
Înaintea aproape fiecărui
capitol avem inserţii - file de agendă,
cu datele din 1995, ce cuprind un jurnal scurt pe doi, remember-uri să sară în ochi - „6 MONTHS UNTIL
DEADLINE! (GAAACK)”, sfaturi/lucruri de făcut: „Call dad more; Get in better
shape; Become employed” etc. Totul e punctat cu mici desene de mână sugestive
şi haioase, în funcţie de starea de spirit a lui Franny.
Un scurt fragment din audiobook (în lectura lui Lauren Graham)
Aaaaa…. Am uitat să vă destănui
că Gilmore Girls e serialul meu de suflet?! Pot să îl văd de 10 ori, în engleză,
fără să mă plictisesc. N-are importanţă că e şi cu adolescenţi, pot să sar
peste anumite scene. Relaţia mamă-fiică la cele două niveluri, povestea de
prietenie-dragoste sunt ingredientele mele de bază.
Şi am omis cumva să vă spun
ca Lauren Graham are acolo rol
titular, pentru care a fost neglijată (cu o singură excepţie) la marile
disţincţii 7 ani, atât cât a rulat seria? N-o zic eu, o zic domnii critici de
peste Ocean.
Lauren e cel puțin 50% din personajul
ei din Gilmore Girls.
Am omis să precizez că sunt
un super-admirator (nu stiu de ce, nu îmi place cuvântul FAN)?? Nu al
super-actriţei (nu e Jodie Foster sau Meryl Streep), ci al omului, în primul
rând. Am urmărit zeci de interviuri, am citit o groază de materiale cu ea,
despre ea. Bine, nu poţi să-ţi faci o impresie 100% doar din astea, însa una de
bun simţ mi-am făcut, totuşi.
Iar în poveştile ei de viaţă
m-am regăsit, ca şi în modul ei de a se comporta.
Dincolo de omul-actor, e OMUL - cu inteligenţa, simţul
umorului, al ridicolului şi al realităţii puternic dezvoltate.
O să revin cu amănunte despre
Lauren şi serialele ei (Gilmore Girls şi Parenthood),
că vă fac capul varză şi poate că vă interesează doar cartea.
Portret de autor
CONCLUZIE: Aş fi citit Someday,
Someday, Maybe chiar dacă nu era a lui Lauren Graham.
Lauren Graham nu e nici primul,
nici ultimul actor care s-a apucat de scris cărţi de ficţiune. Primul exemplu
care îmi vine în minte e cel al lui Woody
Allen. Urmat îndeaproape de Hugh
Laurie - Dr. House, Ethan Hawke, Molly Ringwald, Carrie
Fisher (Prinţesa Leia din seria Războiul
stelelor).
Autografe
CEL MAI IMPORTANT
Este în curs de scriere o altă
carte, care nu este „continuarea de la Someday,
Someday, Maybe, ci una care are doar aceleaşi personaje”, spune Lauren.
CUM A FOST SCRISĂ CARTEA
În numeroase interviuri (dar
şi în mulţumirile-recunoştinţe de la finalul cărţii), Lauren Graham subliniază
să ideea de a scrie i-a fost insuflată de actriţa Diane Keaton (idolul ei în multe domenii), alături de care a jucat
în Because I Said So/Aşa vreau eu!, 2007.
În timpul liber, Lauren a
încropit câteva pagini, pentru distracţia personală, pe care, aşa cum zice ea,
a avut... neinspiraţia să i le arate agentului ei. Neinspiraţia deoarece, de
atunci înainte, treaba a devenit serioasă şi au început să apară
deadline-urile.
Lauren a declarat că nu a vrut să scrie o biografie seacă - în fond, ce farmec ar fi avut să dezvăluie tot adevărul? Aşa, te lasă pe tine, ca cititor, să îţi imaginezi ce e/ce a fost real. Lauren e de părere că a scrie ficţiune i-a conferit libertate, faţă de „strâmtoarea” unei eventuale biografii. „N-am vrut să scriu despre mine. E prea personal. În schimb, am apelat la versiunea fictivă. Lumea show biz-ului mi-e familiară, cu toate succesele şi eşecurile sale”, mai spune Lauren.
„La filmările pentru Gilmore Girls, nu am avut timp să respir. La Parenthood, e cu totul altceva (n.a. serialul a început în primăvara lui 2010 şi continuă cu sezonul 5). Trebuia să-mi umplu cu ceva timpul, din punct de vedere creativ”. Tot Lauren glumeşte: „Mi-ar fi plăcut să mă apuc de tricotat în loc să fac ceva care să mă expună criticii”.
Lauren a declarat că nu a vrut să scrie o biografie seacă - în fond, ce farmec ar fi avut să dezvăluie tot adevărul? Aşa, te lasă pe tine, ca cititor, să îţi imaginezi ce e/ce a fost real. Lauren e de părere că a scrie ficţiune i-a conferit libertate, faţă de „strâmtoarea” unei eventuale biografii. „N-am vrut să scriu despre mine. E prea personal. În schimb, am apelat la versiunea fictivă. Lumea show biz-ului mi-e familiară, cu toate succesele şi eşecurile sale”, mai spune Lauren.
„La filmările pentru Gilmore Girls, nu am avut timp să respir. La Parenthood, e cu totul altceva (n.a. serialul a început în primăvara lui 2010 şi continuă cu sezonul 5). Trebuia să-mi umplu cu ceva timpul, din punct de vedere creativ”. Tot Lauren glumeşte: „Mi-ar fi plăcut să mă apuc de tricotat în loc să fac ceva care să mă expună criticii”.
Multe pasaje din Someday, Someday, Maybe au fost compuse în rulota repartizată ei pe platourile de filmare de la Parenthood - „nu avea ce să mă distragă acolo, erau numai fotografii urâte cu flori false”, declara pentru revista More.
Lui Lauren i-a fost destul de
teamă să le dea spre lectură apropiaţilor rândurile ei. Printre primii cititori
s-a aflat Mae Whitman, cea care o
interpretează pe fiica lui Lauren în Parenthood şi una dintre prietenele
ei cele mai dragi, căreia crede că i se potriveşte ca o mănuşă rolul Franny.
În mare parte, Lauren a scris
dimineaţa, câte 1.000 de cuvinte. „Nu mă ridicam, nu mă uitam la altceva şi nu
făceam nimic altceva până nu terminam” - în Enertainment
Weekly.
Întreg procesul creativ s-a
întins pe durata unui an.
EPILOG
Mulţumirile de la finalul cărţii sunt scrise într-o notă extrem de
personală. Pe lângă clasicul thanks
către staff-ul tehnic, avem un pasaj dedicat lui Diane Keaton, o menţiune referitoare la Oliver Platt, dar şi la... distribuţia Parenthood - se simte,
astfel, încă o dată atmosfera de familie ce domneşte pe la filmări: „Nici unul
dintre voi (cei din Parenthood) nu are nimic de-a face cu această carte, însă nu
puteam să las să treacă o oportunitate să vă spun cât de importanţi sunteţi
pentru mine”.
Şi, ca nu lase o altă oportunitate să zboare pe fereastră, adresează
ultimele mulţumiri iubitului Peter Krause. În glumă, el a „acuzat-o” că nu i-a mulţumit niciodată că, mulţi
ani în urmă, i-a cărat mobila pe scări. Era momentul ca Lauren să-şi exprime
recunoştinţa veşnică, nu?
Someday, Someday, Maybe a fost publicată şi pe
plan internaţional, în Olanda, Ungaria, Australia, Brazilia, Italia şi Franţa până acum. România a câta va fi pe listă?
*În septembrie 2014, pe listă s-a adăugat Cehia.
*În septembrie 2014, pe listă s-a adăugat Cehia.
Încă dinainte ca romanul să ajungă în librării, scriitoarea Lauren Graham a fost întrebată dacă se gândeşte la o
eventuală adaptare într-un film. „O văd (cartea) mai mult ca pe un serial”,
spunea într-un interviu pentru Washington
Flyer.
Ei, bine. La doar o lună şi jumătate de la apariţia cărţii, a venit vestea
că aceasta va fi adaptată pentru televiziune. Episodul-pilot (şi probabil multe
dintre episoade) va fi scris chiar de Lauren Graham. Compania producătoare îi
aparţine lui Ellen DeGeneres, iar
postul unde ar urma să fie difuzată seria este cel cu care Lauren a colaborat
la Gilmore Girls.
Update 1
Din păcate, seria bazată pe cartea Someday, Someday, Maybe, numită „Unfamous", nu a fost, până la urmă, acceptată de mai-marii postului CW să intre în producţie. În prezent, postul se bazează mult pe supranatural - vampiri, sânge, muuuulte întorsături de situaţie, cam asta.
Poate cu altă ocazie... altundeva. Căci atât Lauren, cât şi Ellen au promis că nu se lasă!
Din păcate, seria bazată pe cartea Someday, Someday, Maybe, numită „Unfamous", nu a fost, până la urmă, acceptată de mai-marii postului CW să intre în producţie. În prezent, postul se bazează mult pe supranatural - vampiri, sânge, muuuulte întorsături de situaţie, cam asta.
Poate cu altă ocazie... altundeva. Căci atât Lauren, cât şi Ellen au promis că nu se lasă!
Update2
În primăvara lui 2014, Someday, Someday, Maybe a fost reedidată în SUA, în ediţie necartonată. Succesul a fost şi de data aceasta instantaneu; volumul a intrat imediat pe lista bestseller-urilor.
În primăvara lui 2014, Someday, Someday, Maybe a fost reedidată în SUA, în ediţie necartonată. Succesul a fost şi de data aceasta instantaneu; volumul a intrat imediat pe lista bestseller-urilor.
AUTORI/CĂRŢI FAVORITE ALE AUTOAREI
Autoarea are o diplomă în literatură engleză,
obţinută la Colegiul Barnard, afiliat Universităţii Columbia din New York, care
face parte din aşa-numita Ivy League
- cele mai prestigioase opt universităţi americane.
Printre scrierile de suflet
ale lui Lauren Graham se numără tot
ce ţine de J.D. Salinger, apoi Ernest Hemingway, Flannery O’Connor, F. Scott
Fizgerald - Blândeţea nopţii, Jonathan Franzen - Corecţii, Maya Angelou
- I Know Why the Cage Birds Sings, Carrie Fisher - Postcard from the Edge/Salutări din Hollywood (după care s-a făcut
filmul omonim, cu Meryl Streep şi Shirley MacLaine), Jonathan Safran Foer - Extrem de tare şi
incredibil de aproape.
FAPT DIVERS
Someday, Someday, Maybe a avut iniţial un alt
titlu, „Faster Funnier Louder”.
În tinereţe, colega de apartament a lui Lauren Graham a fost Connie Britton - cunoscută mai ales din serialele Friday Night Lights (la a cărei scriere a contribuit şi Jason Katims, creatorul Parenthood),
American Horror Story şi Nashville; pentru toate a fost
nominalizată la Emmy şi/sau Globul de Aur.
Pentru a promova Someday, Someday,
Maybe, cei de la editură au rugat-o pe Lauren să îşi facă un cont pe
Twitter. Actriţa se fereşte să îşi expună viaţa personală, astfel că nu a fost
interesată de reţelele sociale până în prezent.
În luna august, Lauren Graham a avut o sesiune de „întrebări şi răspunsuri”
cu Anna
Quindlen, câştigătoare a unui premiu
Pullizer şi absolventă a Colegiului
Barnard. Ca o ironie, primul rol mai important într-un film al lui Lauren a
fost în One True Thing/Mamă şi fiică,
1998, cu Meryl Streep şi Renée Zellweger, o ecranizare după romanul Annei
Quindlen. Aceasta a caracterizat Someday, Somedy Maybe „absolutely
phenomenal”, iar Graham a replicat: „I could die now”.
Secvenţe din întâlnirea menţionată
APRECIERI DESPRE SOMEDAY, SOMEDAY, MAYBE
„Warm and funny, charming and smart”
Diane Keaton
„Graham deftly captures what it’s like to be young, ambitious, and hopeful in New York City”
Diane Keaton
„Graham deftly captures what it’s like to be young, ambitious, and hopeful in New York City”
Candace
Bushnell, autoarea seriei Sex and the City, care a stat la
baza serialului omonim
„It’s hard to imagine that
someone can deliver Lorelai (n.a. personajul ei din Gilmore Girls), to the
extent that the character becomes such an icon of television, without there
being some Lorelai in there to begin with, and that part of Graham is what
makes Someday, Someday, Maybe such an enjoyable read. (…) Most
importantly, this is a fun read. Teetering on the verge of becoming distinctly
British in its sense of humor, the book is not only clever, but bright.”
Marc Eastman,
site-ul areyouscreening.com
„Fresh and funny and full of zingers, Lauren Graham’s charming writing style instantly drew me in, but it was her relatable characters (complete with doodled date-book entries!), irresistible romantic twists, and delicious plot that kept me turning the pages until well past my bedtime”
Meg Cabot, cunoscută pentru seriile The Princess Diaries (una
dintre cărţi a fost ecranizată cu Anne Hathaway în rolul principal, Prinţesa
îndărătnică, 2001) şi
Regina
gafelor
„The Parenthood
star's first novel definitely has a chick lit feel, which I usually avoid like
the plague, but I've been whipping through it while drinking tea and eating
cookies. I love the characters and the gritty setting, New York circa 1995 (no cell phones!). Even
though I know where the story's headed, I'm enjoying the trip.”
Caryn Midler, People
Aţi fi interesaţi să vă aruncaţi o privire asupra acestei
cărţi?
Wow, se vede cât te pasionează Lauren Graham. :)) Și mie-mi place serialul Gilmore Girls pentru replicile inteligente și umor, cred că e parțial meritul scenariștilor, parțial meritul actorilor. :) Am citit și cartea, de curiozitate, și e adevărat că pe alocuri mi s-a părut că protagonista seamănă cu Lorelei din serial. E destul de plauzibil ca Lauren Graham să fi împrumutat din viața și personalitatea ei celor două personaje.
RăspundețiȘtergerePe mine cartea m-a cam dezamăgit, nu am râs în hohote, nu am lăcrimat, nu mi-a rămas în minte nici măcar o zi după ce am terminat-o, dar cred că pentru relaxare, pentru o pauză de la cărți mai grele sau, pur și simplu, de curiozitate e ok.
Oricum, impresionantă munca de cercetare pentru articolul de mai sus! ;)
Am vazut si citit zeci de interviuri ca sa imi fac o parere cat de cat despre Lauren - cand ma atrage ceva, insist pe acel subiect. Am „gasit" vulnerabilitate, ironie, parti de neincredere in propria persoana, o poveste de viata interesanta. Am „descoperit" unele puncte comune, desi stiu ca e greu de laAm vazut si citit zeci de interviuri ca sa imi fac o parere cat de cat despre Lauren - cand ma atrage ceva, insist pe acel subiect. Am „gasit" vulnerabilitate, ironie, parti de neincredere in propria persoana, o poveste de viata interesanta. Si o poveste de dragoste (recenta sau nu) la fel! Am „descoperit" unele puncte comune cu mine (nu neaparat cele enumerate), desi stiu ca e greu de la departare...
RăspundețiȘtergereIn Gilmore Girls, Lauren a avut ocazia sa fie ea insasi in mare parte dintre scene. Meritul e si al scenaristilor, ok, dar la fel de bine si de rapid Lauren da replica si in realitate.
Cartea nu cred ca s-a vrut comedie, ci o parte de realitate – situatii importate din realitate, dar si unele inventate, insa plauzibile. E o bucata de showbiz putin mai ascunsa.
Eeeii... nu a fost vorba despre munca de cercetare... tot ce am scris am adunat in memorie prin lectura unor articole de-a lungul vremii; bine, a fost si un pic de documentare, in privinta citatelor.
Nu am citit romanul, nu am vazut nici macar serialul “Fetele Gilmore”, dar povestesti cu atata patos, ca m-ai facut curioasa! :)
RăspundețiȘtergereCartea nu a fost (încă) tradusă în România - o poţi citi eventual în varianta originală.
ȘtergereCât despte Gilmore Girls şi Parenthood, ţi le recomand cu cea mai mare căldură! Mai ales că primul va avea, anul viitor, o continuare - după 9 ani!
http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2015/10/recomandarea-lunii-poftiti-la-gilmore.html
Mulţumesc pentru aprecieri!
Ioana
Am citit de dimineata articolul in timp ce asteptam tramvaiul ca sa ajung la serviciu. Intrebarile existentiale ale lui Franny m-au facut sa zambesc dar nu era zambetul meu. Probabil ca fiecare isi are intrebarile sale, important e sa facem ceva sa rezolvam problemele pe care le intampinam in drumul spre ceea ce visam :).
RăspundețiȘtergereYay! Mă bucur că ţi-am stârnit interesul :)
ȘtergereEu nu pot reda aici stilul lui Lauren Graham (care scrie aşa cum joacă: cu pasiune!; care scrie aşa cum e ea, de fapt) - e adorabil.
Da, Someday, Someday, Maybe este despre visuri şi despre urmărirea cu stăruinţă a acestora. Aşa a reuşit omul Laurem Graham, aşa a reuşit personajul Franny...
Ioana