miercuri, 4 iunie 2014

Călătorii de poveste





Materialul acesta a aşteptat destul până să îi vină rândul. Încă de la cele două postări de SUFLET despre Apuseni (prima parte şi a doua parte ☺) v-am promis că voi reveni cu un articol despre locurile cele mai dragi pe care le-am străbătut în România.

Ce înseamnă pentru mine a CĂLĂTORI

...Un film îl „simţi” cu adevărat doar la puţin timp după vizionare. Un serial, tot aşa.
Dar nimic nu se compară cu mirosul aerului de la 1500-2000 m ori mai sus, cu senzaţia pe care ţi-o conferă mersul pe o cărare de MUNTE, totul mirosind a VERDE.

Filmul/serialul rămâne acelaşi la următoarea vizionare – poate cu nişte senzaţii schimbate, în timp. În schimb, un peisaj (care, fireşte, nu îşi schimbă... locul), te poate întâmpina cu totul altul în decurs de câteva săptămâni chiar.

Într-o CĂLĂTORIE, paşii ţi se ostoiesc abia (spre) seara. Amintirea cuceririi unui obiectiv nu va fi egalată de prea multe lucruri pe lumea asta.

Căsuţa de mai sus pare desprinsă din poveşti, nu?
Eu aşa mi-o amintesc, deşi drumul până acolo n-a fost chiar uşor, deşi ne-au lătrat câinii, deşi am îngheţat de frig în cabana care astăzi nu mai există.
Asta e magia CĂLĂTORIILOR.
Te fac să uiţi de tot GREUL odată ajuns undeva, unde ţi-ai propus. Ori MAI SUS.
Zâmbetul acela încărcat de oboseală de la sfârşit e o senzaţie de ÎMPLINIRE. Ba nu, nu o senzaţie – e împlinirea totală.


Munţi, munţi, munţi. Altceva? Tot munţi!

Aşa cum aţi observat şi din materialul dedicat concediului pe 2013, mă dau în vânt după munţi. Aici găsesc LIBERTATE, linişte, verde nemărginit, stânci sculptate în fel şi chip de NATURĂ, aer curat.
...Şi oamenii. Calmi, legaţi de NATURĂ.

De fapt, mă poţi duce în orice loc în care omul nu a intervenit prea mult - eventual a marcat traseul şi a pus nişte cabluri, scoabe, pentru a facilita înaintarea.
Mă poţi lăsa cu zilele (cu mâncare, se înţelege! ☺) în locuri cu multă verdeaţă – să nu faceţi glume pe tema asta! – şi unde curge încetişor un râu.

Noaptea, pot admira la nesfârşit stelele, în miros de brad, eventual cu o apă curgătoare în împrejurimi.
(Şi fără câini; că am păţit-o şi p-asta!)

Într-un concediu, îmi place să mă plimb în cât mai multe locuri posibil; chiar dacă e vorba doar despre un weekend, nu mă încântă ideea de a mă învârti în acelaşi perimetru două zile.
Se subînţelege că vacanţa mea nu poate fi decât ACTIVĂ.

Şi încă ceva: m-aş muta din Bucureşti (unde m-am născut) oricând, dacă aş şti că aş găsi nişte condiţii decente într-un sătuc – la vreo oră (să zicem) să fie un cinematograf, o librărie; să am gaze, canalizare şi... internet. Mda, şi un venit decent.

Eiii, visez în continuare să am cândva o pensiune a mea - undeva la munte, clar!



Am străbătut România în lung şi-n lat şi retur.
Şi tot aş mai avea o groază de văzut!




TABERELE COPILĂRIEI

Am crescut, practic, cu Bucegii...
Aici, vă spuneam despre AMINTIREA extraordinară pe care o port taberelor organizate în Bucegi (sau în Postăvarul, la Poiana Secuilor), până pe la 14 ani. Cea care conducea taberele era tânără şi entuziastă, aşa că ne chinuia cel puţin 5 km de urcat şi coborât în fiecare zi. La mers lin, erau cel puţin 10 km.
Am stat la Cabana Babele de atâtea ori în tabere, că am pierdut evidenţa. Apoi, am rămas cu microbul şi nu am ratat aproape în niciun an acest obiectiv – mai puţin în ultimii trei-patru ani, când cozile la telecabină au devenit exasperante, iar manelizarea sus e în floare.
Dacă vă întrebaţi de ce comoditatea cu telecabina, vă răspund: frica de urşi (a stat un specimen la 10 metri de noi, undeva aproape de Piatra Arsă, asta după ce ne-a urmărit prin jnepeniş) şi cărările aproape pustii.

Până să descopăr şi alţi munţi din România, am bătut drumurile în Buşteni, Predeal, Sinaia şi cărările până la Cascada Urlătoarea, Babele, Crucea Eroilor şi Vârful Omu, Piatra Arsă, Cabana Diham, Cabana Poiana Izvoarelor, Peştera Ialomicioara, Padina, Bolboci.

 




  

Pe scurt, cele mai frumoase zone prin care mi-a călcat piciorul (ordinea geografică e pe alocuri dată peste cap)

 

☺ Ar fi trebuit să demarez cu APUSENII, locul meu de suflet din România.

M-am grăbit niţel, ca un fel de prolog la articolul de faţă - am detaliat aici şi aici.



ZONA TRANSFĂGĂRĂŞAN
Cred că, după Bucegi, ocupă locul al doilea ca număr de... accesări. În toate direcţiile. Din/spre Sibiu, din/spre Lacul Vidraru – Curtea de Argeş.
Ne-am cazat pe Transfăgărăşan, ne-am plimbat cu hidrobicicleta pe Lacul Vidraru – la Cumpăna.
Am fost la Bâlea Lac şi iarna, şi vara - cu nelipsitul Lac Capra din meniu.


 ... şi nu s-a pus problema să nu urcăm până la Cascada Bâlea.



În 2013, am descoperit Valea lui Stan. Traseul, pe care l-am descris un pic în POVESTEA concediului pe 2013, începe în apropierea Lacului Vidraru.
Până să fie amenajate noile cabluri, scări sau scoabe, am înţeles (am citit) că accesul era dificil. Însă nu imposibil.
Abia aştept să revin în Vale! Să treacă ploile-astea, că vara trecută am dat peste o porţiune în care am luat-o de-a dreptul prin apă (până la pulpe) – şi nu plouase în ultimele zile...



☺ Despre SIBIU am strecurat câteva gânduri şi... fotografii în cele trei POVEŞTI cu Bâlea Lac iarnaprima, a doua şi a treia ☺.
Nu mă dau în vânt după oraşe, clădiri, dar Sibiul are el ceva care mă atrage. Probabil apropierea Transfăgărăşanului...

În 2007, Sibiul a fost Capitala Europeană a Culturii – asta scrie pe steguleţul alb din dreapta


☺ Puţin mai înainte de Transfăgărăşan şi Sibiu (venind dinspre Bucureşti) se află MĂNĂSTIREA SÂMBĂTA din staţiunea Sâmbăta de Sus, la aproape 700 m altitudine.
Nu am treabă cu religia, repet acest lucru. DAR tot ceea ce presupune Mănăstirea Sâmbăta îmi aduce liniştea sufletească supremă.
Mănăstirea Sâmbăta e locul meu special din Româniaacolo unde rândunelele zboară delicat dimineaţa, unde aleile sunt mărginite de minunăţii de flori, de toate culorile, acolo unde crestele Munţilor Făgăraş îşi arată măreţia tulburătoare.



De la Mănăstire la Cabana Valea Sâmbetei (1400 m altitudine) sunt maximum trei ore. În drumurile noastre acolo, ne-au lătrat câinii de stână o dată – de am crezut că nu mai scăpăm din colţii lor. Altă dată am făcut drumul de la cabană până la ieşirea din pădure pe o ploaie torenţială. Am prins traseul şi înainte, şi după inundaţiile din zonă, care au avut drept consecinţe dărâmarea unor poduri/podeţe. Cărarea a fost modificată în consecinţă. Nu mult, dar pentru cineva care a trecut pe acolo mai des e vizibil.

Ion la Valea Sâmbetei, în august 2010 (eu fac poza ☺)


La vreo doi kilometri de Mănăstire, pe drumul spre Cabană, se află o păstrăvărie. Găsiţi acolo şi cazare, şi mâncare bună. Aici am stat în excursia noastră din 2014, în care ne-am plimbat inclusiv la Hotelul de gheaţă de la Bâlea.


☺ Am ajuns la RÂNCA întâmplător, ghidându-ne după un indicator care ne „zicea” că vom ajunge hăt, la munte, la 1600 m altitudine, după 18 km. Se întâmpla în 2006, după o vizită la Peştera Muierilor, Cheile Olteţului şi Peştera Polovragi.



Dacă ar fi fost copil, am fi afirmat că am văzut crescând Rânca.
Când am nimerit noi în zonă, nu existau decât vreo două locuri unde te puteai caza, asfaltul se oprea repede, Transalpina era accesibilă doar şoferilor curajoşi şi motocicliştilor - mult-lăudatul drum de astăzi era pietriş şi atât, iluminatul „stradal” era aproape inexistent, iar fundaţiile viitoarelor pensiuni abia se iveau spre deloc. Priveliştea către „moţ”, VÂRFUL PĂPUŞA (2135 m altitudine), pe care l-am escaladat în diverse ocazii, din Rânca, nu era umbriră de construcţii. Câte afine am cules noi de pe dealurile învecinate...!
Mie mi-a plăcut sălbăticia locului, care a dispărut azi...
Dar, dacă te duci pe sus spre seară, ai ocazia să te pierzi în singurătate şi să admiri în liniştea deplină a muntelui un apus de povestit nepoţilor.



La un moment dat, am legat Transfăgărăşanul de Transalpina – dacă vă întrebaţi ce legătură e între cele două obiective.

☺ Prin 2005, am străbătut MARAMUREŞUL de la cap la coadă, trecând inclusiv prin tradiţionala Valea Izei.
Am început în Maramureş cu Cimitirul vesel din Săpânţa. Pe mine una cititul versurilor de pe cruci m-a întristat teribil – nici vorbă de vreun zâmbet măcar. Păi, cum să nu te întristezi citind, de exemplu, un mesaj de adio în care se spunea că tânărul a plecat să câştige o pâine pe alte meleaguri şi a fost călcat de tren?! Sau metrou, ceva...
Oricum, e altceva faţă de cimitirele obişnuite, versurile şi sculpturile (crucile) create de Stan Ion Pătraş (1908-1977) induc o altă atmosferă în SUFLET. Stan Ion Pătraş, născut în Săpânţa, a fost cel care a avut, în 1935, idea originală cu înscrisurile de pe crucile pe care le sculpta: „epitafuri ironice, naive, de multe ori cu greșeli gramaticale și foarte apropiate de graiul arhaic.” (wikipedia)
În Săpânţa, originalitatea crucilor, mesajele în versuri, albastrul pe care au fost scrise („albastru de Săpânţa”) te determină aproape să uiţi că ai de-a face cu MOARTEA. Trebuie să iei Cimitirul pur şi simplu ca pe un MUZEU.




Într-o zi cu ploaie teribilă, am vizitat Muzeul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetu Marmaţiei. Cenuşiul de afară era probabil ca senzaţiile pe care le-am trăit acolo să rămână bine întipărite...

Mănăstirea Bârsana din comuna cu acelaşi nume e o splendoare. O arhitectură peisagistică aşa cum nu am mai văzut în altă parte – mă refer la lăcaşuri de cult.


 
Tot în Maramureş, ne-am plimbat cu Mocăniţa. În total, au fost trei rânduri în care ne-am suit în garnitura Căilor Ferate Forestiere.
Pe pitoreasca Vale a Vaserului (Valea Apei, dacă stăm să căutăm originile în „Wasser”, cuvântul german care înseamnă „apă”) din Vişeu de Sus, în apropierea graniţei cu Ucraina, locomotiva cu aburi însoţită de vagoanele deschise pleacă dis-de-dimineaţă, pe calea ferată cu ecartament îngust. Urmează o CĂLĂTORIE de aproximativ două ore, în urcare, de-a lungul râului Vaser, într-un aer curat, înconjurat de verde.
Locomotiva Mocăniţei este cea mai veche care funcţionează încă – viteza medie orară este de circa 30 de kilometri. Pentru mai multe locomotive de gen, vă recomand Muzeul în aer liber de la Reşita, pe care l-am vizitat în concediul 2013.
Pe drum, locomotiva Mocăniţei se opreşte cel puţin o dată pentru alimentare cu apă, dar şi pentru alimentarea turiştilor cu... gogoşi şi cafea.
Mocăniţa ajunge acum până la staţia Paltin - 21,6 km de Vişeu. Înainte de inundaţiile din anii 2000, trenul mergea până la Făina – 31,2 km de Vişeu, iar excursia dura în jur de 4 ore.



Dacă vă mai rezervaţi o zi pe aceste meleaguri ori chiar după sosirea din drumeţia cu Mocăniţa (ora 2-3 după-amiaza), nu rataţi Cascada Cailor. Traseul de vreo oră, foarte uşor, în majoritate prin pădure, are pornire din Borşa. În cazul în care apelaţi la telescaun, să ştiţi că acesta nu vă duce la destinaţie – mai aveţi de mers pe jos un sfert de oră!
Cascada Cailor este cea mai înaltă cădere de apă din România - 90 de metri.



BUCOVINA ŞI MĂNĂSTIRILE DE AICI: Voroneţ, Putna, Suceviţa, Moldoviţa, Humor, Arbore, Dragomirna - cu o arhitectură dantelată demnă de impresionat.


Mănăstirea Humor


Localitatea Poiana Negrii (cea cu apa minerală) se află la 15 kilometri de Vatra Dornei.



Plimbări se pot face, prin pădure, la Schitul 12 Apostoli, dar şi, de acolo, la Rezervaţia 12 Apostoli.
Ne aflăm în Munţii Căliman, la 1760 m altitudine, într-o rezervaţie geologică în care formele rocilor amintesc de diverse personaje.

Cei 12 Apostoli sunt reprezentaţi de un grup de stânci din lavă cimentată, adevărate sculpturi ale naturii.
Cea mai cunoscută figură este Moşul, considerată o replică a Sfinxului din Bucegi.




În Poiana Negrii noi am dormit la o pensiune, dar şi... în căsuţa din copac ce aparţinea de aceasta. Apă curentă, curent electric, intimitate la cel mai înalt grad. Şi un trunchi de copac în dreapta camerei! ☺



☺ Am fost în RARĂU, Pietrele Doamnei (1400-1500 m altitudine, zona Câmpulung Moldovenesc), în 2009, înainte ca drumul ce duce la Cabana Rarău să fie modernizat. Am escaladat stâncile, am privit de sus totul... parcă luându-ne la întrecere cu păsările.



Prin Ardeal (Transilvania) şi... împrejurimi

☺ Relativ aproape de Vatra Dornei, COLIBIŢA se află în judeţul Bistriţa-Năsăud, pe malul lacului de acumulare cu acelaşi nume. E un loc pierdut între Pasul Tihuţa (1201 m altitudine, legătura dintre Moldova şi Transilvania) şi Bistriţa, la circa 10 km de Drumul Naţional 17.



GHEORGHENI - LACUL ROŞU - CHEILE BICAZULUI, un traseu de sine stătător ori doar un popas (mai lung) spre alte meleaguri.

Lacul Roşu cel cu butuci l-am „încercat” de aproape, într-o barcă – se pot închiria asemenea mijloace de transport.

Până la „sforicică” se putea ajunge cu barca atunci când am fost noi

 Cheile Bicazului, 2012


☺ În ŢARA HAŢEGULUI (Hunedoara) am vizitat una dintre cele mai vechi biserici din România – secolul al XIII-lea, în Densuş.
Comuna Râu de Mori (cu barajul şi lacul de acumulare) şi oraşul Haţeg se numără printre drumurile noastre obişnuite în zonă.
Nu uitaţi de vizita la ruinele Ulpia Traiana Sarmizegetusa din comuna Sarmizegetusa.

În Hunedoara, vă aşteaptă Castelul Corvineştilor (Corvinilor, Huniazilor).

☺ Ţara Haţegului şi PARCUL NAŢIONAL RETEZAT sunt surori. Zona fiind declarată parc naţional, intervenţia umană există în foarte mică măsură.
Munţii Retezat abundă în lacuri glaciare, unul dintre cele mai cunoscute fiind Bucura. L-am văzut în 2011, după un drum forestier de 20 km, care trece pe lângă una dintre fostele cabane de vânătoare ale lui Ceauşescu.
Asta după patru încercări – o dată nu ne-a lăsat maşina să înaintăm, altă dată gâtul lui Ion s-a gândit să dea febră; în fine, vântul şi ploaia ne-au jucat feste.



Valea Cernei, Cheile Nerei

Valea Cernei se învecinează cu Parcul Retezat.

☺ În 2013, am avut ocazia să luăm pe îndelete la pas zona Băile Herculane şi scurtele, dar atât de ORIGINALELE Chei ale Corcoaiei – la 40 km de Herculane, pe VALEA CERNEI.
Despre cele două am vorbit aici. Dar tot mai pun o poză de la Corcoaia!



CHEILE NEREI, cu tot cu Lacul Dracului, Ochiul Beiului, Cascadele Beuşniţa, Cascada La Văioaga şi „tunelele romane”, le-am străbătut în concediile din 2012, respectiv 2013.
În 2012, excursia prin Cheile Nerei, de la un capăt la celălalt, inclusiv drumul până şi de la ele, a durat 12 ore. La Podul Bei, seara, eram TERMINAŢI!

Lacul Dracului are o culoare aparte
 





  

 La Ochiul Beiului, „albastrul transparent” e de nedescris
 




Mai aproape de Bucureşti

În vârf sunt 1844 m. La Piatra Mare

☺ Noi am ales traseul Dâmbu MoriiCanionul 7 scări – Cabana Piatra Mare – Vârful Piatra Mare.
Sunt şi alte căi de acces, inclusiv din Predeal.

  POIANA BRAŞOV (folosită doar ca trecătoare spre pădure) – POSTĂVARUL (vârful, 1799 m altitudine, se învecinează cu Vf. Piatra Mare).
Singura dată când am îndrăznit să ne cazăm la Cabana Postăvarul, 1604 m altitudine (a fost cam scump pentru condiţiile oferite, acum vreo 5 ani), am văzut un apus de pus în ramă!

Aşa a început...


  

☺ Să mă apuc să laud peisajele de vis din CULOARUL RUCĂR-BRAN – care desparte Munţii Bucegi de Munţii Piatra Craiului? Trebuie doar savurate...
Culoarul atinge o altitudine maximă de 1254 m, iar pe drum puteţi face un popas la Cheile Dâmbovicioarei şi la Peştera  Dâmbovicioarei.




Branul e locul unde mi-am petrecut multe concedii cu mama şi cu sora mea, înainte de 1990. Şi în 1996. Castelul îl învăţasem pe de rost.



Din Bran sau Moeciu, în nici o jumătate de oră sunteţi în Şirnea. Puţin mai sus de şcoala din sat, de lângă Monumentul eroilor, vezi orice: drumul de maşină pe care ai venit, aşezarea cu toate casele răspândite, crestele Bucegilor şi ale Pietrei Craiului. Ai impresia că poţi cuprinde totul; nu mai ştii unde să îţi îndrepţi mai repede aparatul de fotografiat.
Iar să mergi iarna acolo, pe zăpadă neatinsă, cu brazii scuturându-se înaintea ta, într-o mare de alb...
Însă şi de jos dacă priveşti Şirnea nu o să îţi pară rău...

Înspre Monumentul eroilor, Şirnea


CHEIA - CABANA MUNTELE ROŞU (1280 m altitudine) - CABANA CIUCAŞ (1550 m)  - VÂRFUL CIUCAŞ (1954 m)
...Şi aceasta este o zonă foarte dragă, frecventată de câte ori am ocazia.




FOCURILE VII din judeţul Buzău, comuna Lopătari, le-am văzut de aproape abia la sfârşitul lui octombrie 2013.
Aici, pământul se aprinde în mod natural, datorită gazelor naturale.



VULCANII NOROIOŞI din acelaşi judeţ Buzău, de data aceasta comuna Berca, au şi ei legătură cu gazele naturale.



COMANA, supranumită „delta de lângă Bucureşti”. După ce vă delectaţi cu stufărişul şi cu fauna aferentă, pădurea răcoroasă vă cheamă la ea...

 Nu am mai fost de mult în zonă (2010) - nu garantez că peisajul a rămas aşa...


...şi chiar în Bucureşti!

PARCUL TINERETULUI
Cele două materiale de până acum - cel cu alergarea şi cel de Paşte - cu preferatul meu vă pot da cele câteva indicii necesare pentru a vedea de ce este superlativul meu.
Aşa cum am tot spus şi cum se vede şi de mai sus, îmi plac apusurile...
Cele două fotografii sunt surprinse în aceeaşi zi, în Tineretului.

   



FOTO deschidere: Cabana Poiana Izvoarelor, la începutul anilor 2000
Related Posts Plugin for 

WordPress, Blogger...

6 comentarii:

  1. minunate imagini,minunate descrieri,iar pentru o bucuresteanca emai mult decat laudabil ca nu preferi sedentarismul langa un gratar in apropierea capitalei. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum să stau în casă sau în miros de grătar când natura - fără mari acţiuni umane - e atât de îmbietoare?
      Întotdeauna mi-au plăcut lucrurile NATURALE (şi reale). Şi locurile fără aglomeraţie!
      Mulţumesc pentru vizită şi te mai aştept!
      Ioana

      Ștergere
  2. Avem o tara minunata, cu peisaje de vis! Chiar ar fi pacat sa nu le exploram! Ma bucur sa aflu ca inca mai sunt persoane care prefera sa cutreiere tara in lung si-n lat, in loc sa stea vesnic in fata calculatorului! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Calculatoul trebuie să fie o sursă de informare pentru trasee/călătorii, nu o modalitate de „pierdut timpul"; la fel ca televizorul.
      Să descoperi mereu câte ceva nou prin ţărişoara asta este întotdeauna fascinant.
      Mulţumesc pentru comentariu,
      Ioana

      Ștergere
  3. Am fost aproape in toate locurile pe care le-ai descris atat de frumos mai sus, dar constat ca nu sunt decat o parte foarte mica din cate locuri minunate avem in tara. Ai descris locurile cele mai populare, insa multe sunt in locuri mai greu accesibile si mai departe de drumurile principale... Iti urez explorari de locuri noi cu creste insorite si vreme buna! Citesc cu drag blogul tau. Edi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Între timp, am adăugat, muuulte alte locuri pe lista de mai sus :)
      Şi eu, tot colindând România, constat că am încă atâtea locuri de văzut (nu numai pe partea montană), locuri în care mi-aş dori ACUM să fiu...!
      Cărări cu soare, de asemenea!
      Ioana

      Ștergere