luni, 8 iunie 2015

Recomandarea lunii: Pestera – satul de sub nori. Si Magura!



De la Viorel am împrumutat expresia din titlu – Peştera, satul de sub nori.
Mircea numeşte zona „Elveţia României” – doar Masivul Piatra Craiului e mereu aţintit spre localnici...  
Sunt 1000 m în altitudine şi ai la dispoziţie un ocean de verde.

În satele Peştera şi Măgura îţi poţi petrece fără probleme un concediu de (cel puţin) cinci zile – în plimbări pe dealuri, în aer curat şi cu mâncare curată, la pensiunile din zonă.
Vă garantez lipsa plictiselii!


Data: 30 mai 2015


Fac o scurtă paranteză, pentru că nu am apucat încă să vă arăt fotografia de la sosirea în Braşov.


Şi dacă tot suntem la capitolul „sosiri”, iată şi primii paşi în satul Peştera, în formulă completă. Mircea îşi începuse deja misiunea de ghid ☺

 
Recunoaşteţi gardul din poza de la plecarea spre crestele Craiului?


ACUM UN AN...

Prima şi prima dată am văzut din înlănţuirea Peştera-Măgura (aproape că nu bagi de seamă când ieşi dintr-un sat şi când intri în altul) Măgura, tot în weekendul de Rusalii, în 2014.
...şi revin constant, pentru a trăi iar şi iar acelaşi vis de care nu mă mai satur.

Măgurile Branului


  


 
Aşadar... că m-am tot plimbat cu vorba: înainte să ne avântăm în creste de Crai, ne-am îndreptat ochii către Majestăţile Sale Bucegii şi Piatra Craiului.

Casele răspândite prin verdele crud al primăverii sunt... hai să nu mă mai avânt în superlative, că n-am sorţi de izbândă pe-aici.
E ca-ntr-o poveste... A fost odată ca niciodată...

 




 


 
Dealuri, deluşoare, cărărui... NATURĂ pură!







 
Haideţi să (re)ascultăm împreună liniştea naturii! Sunteţi gata?






Măgura Codlei (1292 m, în Vârf), abia iţindu-se - „piramida" din stânga










 

 

 

Jos, puţin în stânga, se întrezăreşte Zărneştiul








Pauză de relaxare şi poză de grup !



La vale cu noi! (de aici e şi fotografia de deschidere)





 
Din Măgura, înainte s-o apuci prin pădure spre Fântâna lui Botorog, poţi urca (aşa, ca noi) un deeeeluuşor (se aud respiraţiile întretăiate?!) până-n Culmea Măgurii (Şaua Măgurii).






După pantă, Ştefan (Fane Marinaru’) a fost apelat tocmai în Congo de colegii drumeţi – eu eram la repriza de gâfâieli şi nu am putut vorbi.

Creste de Crai... ghici cine le-a „dat gata” în ziua următoare!☺


 
Ceva mai încolo, ai Zărneştiul la picioare.


Măgura Codlei (1292 m în Vârful său), acum mai vizibilă


 
Mircea dă startul la suitul pe „Mecetul din Măgura”.





 



 
Să ne întoarcem la bază... deşi cineva venise cu ideea să aşteptăm apusul. Nu mai era mult...


Cu 180 de grade, către (din nou) Zărneşti








 







 „Fum” desupra „Mecetului”

 



Biserica din satul Măgura – Braşov


Nu-ţi vine să te muţi aici?


 

SCURTĂTURĂ PRIN... LUNGIRE

Am vrut să scăpăm de drumul de maşină (forestier) şi am apucat-o pe nişte dealuri, care se înmulţeau pe măsură ce înaintam – vă sună cunoscut?
Am sărit gărduleţe, ne-au lătrat câinii – de la depărtare sau mai de-aproape. „Mi-a fost mai teamă aici (de câini) decât pe creastă, duminică”, zice Mircea, după cele două experienţe ale noastre din minivacanţa de Rusalii.


Apus peste Bucegi, cu luna veghiind deasupra...

 


Au fost în TOTAL 7 ore şi jumătate de desfătare, răsfăţ (Mircea ştie! ☺) într-un colţ de natură cum nu găseşti în prea multe locuri din lumea asta.
Poate sună a clişeu, dar e atât de real, încât orice cuvânt se pierde printre atâtea fire de frumuseţe...




Nu-i de mirare că, după atâtea ore de cutreierat şi de respirat aer CURAT, ciorbica şi sarmalele (piroşte, pe „limba” lui Mircea SM) cu care am fost întâmpinaţi au intrat atât de bine... şi atât de repede! Şi prăjuturileeeee!!!


GAZDE DE NOTA 10+ !

Ne-am simţit ca acasă, în cel mai propriu sens al cuvântului, în cele trei zile petrecute în şi în jurul satului Peştera din Braşov.
Sarmalele, ciorbele, salata boeuf, brânza, masa de dimineaţă cu laptele adevărat... acum îmi fac bagajele şi mă întorc!

Amănunte despre acest loc puteţi găsi AICI şi AICI (Casa Felinarul Munţilor, fostă Casa Larisa).
Mulţumim, Viorel, pentru legătură!


 
Vrei să mergi şi la Peştera-Braşov? Cum ajungi la Peştera

Urmaţi drumul Bran-Moieciu de Jos, DN 73 (dinspre Bucureşti/Braşov), apoi faceţi dreapta pe DC 58 şi mergeţi încă 7 kilometri.
Pe partea cu Piteşti – Câmpulung (DN 73) nu mai trebuie să ajungeţi în Bran, faceţi stânga din Moieciu de Jos.
Drumul este asfaltat.
Sunt aproximativ 180 de kilometri din Bucureşti.


 
BONUS

☺ În satul Peştera puteţi vizita Peştera Liliecilor.

EXTRA

Din Braşov pleacă spre Bucureşti două trenuri particulare. Costă 26 de lei, respectiv 30 de lei. Jumătate în comparaţie cu cât am plătit „la stat” la venire (50 de lei). Condiţii la privat? Ex-ce-len-te!!!
De ce o companie care trebuie să meargă pe profit îşi permite tarifele astea şi CFR-ul normal nu?


Turele cu prietenii 2015

Drumeţii montane în Bucegi iarna (trasee prin Valea Ialomiţei – Peştera şi Babele – Cota 1400)
Bucegii cu zapada si gheata, vant, ploaie, ninsoare, SOARE si PRIETENIE (Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Cascada 7 Izvoare)
Omu – Early edition (16 mai 2015, cu ploaie, vânt şi ceaţă)

Alte aventuri în Piatra Craiului:




*Celelalte recomandări lunare de până acum pe blog:

☺ Serialul Shameless
☺ Filmul Robot & Frank
☺ Serialul Nurse Jackie


NOTĂ: Fotografiile  sunt realizate de Mihai şi Cornelia, Mari, Viorel, Mircea SM şi „poveştile mele”.



Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

13 comentarii:

  1. Este foarte frumoasa zona asta, dupa parerea mea a doua ca frumusete din tara dupa Transfagarasan. Din pacate, la fel ca si Transfagarasanul, a devenit cam comerciala. In zilele noastre cam toata lumea stie sa mearga pe aici. Alta era situatia cu 30 de ani in urma, cand copil eram si mergeam pe aici alaturi de parinti. De fapt turismul s-a comercializat enorm in timpurile astea. Nu avem ce face!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din păcate, partea asta comercială a vieţii s-a extins până peste poate, iar turismul curat are mult de suferit.
      (de exemplu, eu am cunoscut Rânca „goală" şi fără Transalpina, iar acum nu ai loc să arunci un ac)
      Şi „ghidul" nostru, Viorel, care este căsătorit cu o localnică, ne povestea cât de... pustii erau locurile acestea cândva...
      Dar poţi scăpa de „comercial" urcând şi coborând deluşoare, alergând alături de copii; eu una nu am simţit partea de comercial nici în Peştera, nici în Măgura - cu excepţia unor manele cu sonorul la maxim, pe lângă care am trecut în viteză.
      Ioana

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
  2. dupa o asemenea drumetie, cu ochii clatiti în frumusetile naturii, cu sufletul curat si mintea limpede, ai bateriile încarcate pentru a lua în piept o noua saptamâna în oras.
    Superb traseu, minunate fotografii! Sunteti o trupa EXCEENTA!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De fapt, au fost două drumeţii legate - incluzând-o pe cea de pe 15 ore în Craiul adevărat.
      Daaaaa.... bateriile au fost încărcate... dar în oraş se descarcă prea repede :(
      Îţi doresc să ajungi pe aici când vii în ţară - e un loc relaxant în cel mai pur sens al cuvântului!
      Ioana

      Ștergere
  3. M-ai lamurit.Curand o sa ajung.O vara plina de calatorii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aştept fotografii! :)
      Mulţumesc pentru urare, şi dumneavoastră la fel!
      Ioana

      Ștergere
  4. Pot doar sa spun ca am dormit acolo o noapte, am ajuns seara si a doua zi dimineata am plecat, dar a fost suficient cat sa ne spunem ca vom reveni. Locul este de vis, am recunoscut din unele poze locul, casele, biserica.
    Multumesc pentru articol, Ioana.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta e a patra oară când revin în zonă, în decurs de un an! A fost dragoste la prima privire (vedere parcă sună prea banal...).
      De data aceasta, m-am plimbat cel mai mult, într-o companie de nota 120+!
      ...şi a fost antrenamentul pentru ascensiunea pe crestele Craiului.
      http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2015/06/15-ore-pe-un-traseu-in-piatra-craiului.html

      Îţi doresc să revii în zonă cât mai repede... eu una nu mă mai satur - am mai zis-o... şi ce dacă? :)
      Ioana

      Ștergere
    2. Da, da, multumesc, uite ca am revenit inainte de a mai imbatrani cu un an, si mai vreau asa ca e de inteles... :)

      Ștergere
    3. Asta e senzaţia pe care ţi-o dau locurile acestea de vis - să tot revii!
      Aşadar... revenire grabnică! Şi ţie, şi mie! :)
      Ioana

      Ștergere