În
anii ‘70, Hunter „Patch” Adams (Robin
Williams, nominalizat la Globul de Aur) a
încercat să se sinucidă. Omul se internează de bunăvoie la Nebuni, unde îl ajută să supravieţuiască simţul
nebun al umorului.
Şi de la care Nebuni iese cu un scop în viaţă clar: „Vreau să ajut oameni!”.
Aşa
că se înscrie la Medicină.
Cum
nu are voie să interacţioneze cu pacienţii până în anul III, Patch se
strecoară, ilegal, în spital şi încearcă să îi facă bine pe bolnavi cu mult
umor. De la copii la bătrâni.
Filmul
Patch Adams (tradus în România „Patch Adams, un doctor trăsnit") pune accent pe latura umană a tratării pacienţilor.
Însă
Patch Adams îşi atrage antipatia comunităţii medicale, în ciuda faptului că cei
pe care îi ajută şi asistentele din spital îi apreciază enorm munca.
Patch
Adams ajunge să fie acuzat de... „fericire exagerată”.
„Acum, mă întrebaţi dacă am practicat medicina. Dacă
asta înseamnă deschiderea uşii pentru cei nevoiaşi, celor în dureri, să îţi
pese de ei, să îi asculţi, să le pui o batistă rece ca să le scadă febra – dacă
asta înseamnă medicină, dacă asta înseamnă tratament, atunci sunt vinovat,
domnule.
(...)
Ce e greşit în moarte,
domnule? De ce ne este atât de frică de ea ? De ce n-o putem trata cu
umanitate, demnitate şi decenţă şi, Dumnezeu să mă ierte, poate chiar şi umor?
Nu moartea este inamicul, domiulor. Dacă vom lupta cu
boala, să luptăm cu cea mai teribilă dintre toate, indiferenţa.
Am stat în şcolile dumneavoastră şi am auzit oamenii
vorbind de «transfer» şi distanţă profesională. Transferul este invitabil.
Orice fiinţă umană are un impact asupra alteia.
Misiunea unui doctor nu ar trebui să fie numai
prevenirea morţii, ci şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.
(adresându-se studenţilor la Medicină):
Nu-i lăsaţi să vă amorţească, să uitaţi miracolul
vieţii. Trăiţi mereu venerând mecanismul glorios al corpului omenesc. Asta să
fie ţinta studiilor, nu o întrecere pentru note.
Nu aştepta să ajungi pe secţie ca să-ţi recapeţi umanitatea.
Aveţi de învăţat de la asistente. Stau cu oamenii în
fiecare zi. Au multe cunoştinţe, la fel ca profesorii pe care-i respectaţi, cei
care nu sunt morţi de la inimă în sus.”
Colegul de cameră al lui Patch este interpretat de
Philip
Seymour Hoffman.
Atât
Robin Williams, cât şi Philip Seymour Hoffman au decedat în 2014, la şase luni
diferenţă. Unul avea 63 de ani, celălalt 46...
Unul
dintre producătorii Patch Adams 1998 este Mike Farrell, interpretul lui
B.J. Hunnicut în serialul-fenomen M*A*S*H. Adevăratul Patch Adams a
fost consultant al serialului menţionat.
☺ Filmul
Patch Adams are o nominalizare la Oscar, pentru muzică.
PATCH ADAMS, ÎN REALITATE
Adevăratul doctor Hunter Doherty „Patch” Adams s-a născut în 1945. În 1971, a fondat Gesundheit!
Institute – în limba germană, „gesundheit” înseamnă “sănătate”.
La
Gesundheit! Institute medicina este
practicată pe principiul generozităţii şi al compasiunii (fără bani, asigurare
şi formulare).
În
viaţa reală, personajul Carin (Monica Potter, din Parenthood
nu a existat – însă ceea ce păţeşte ea în finalul filmului este o întâmplare
adevărată.
☺
Patch Adams 1998 are mici accente de dramă/comedie romantică.
Adevăratul Patch Adams a apărut într-o scenă din film, la proces, atunci când protagonistul îşi
aşteaptă sentinţa – este cel care se aşează lângă Robin Williams.
☺ Adevăratul Patch Adams a adus numeroase critici reprezentării cinematografice a activităţii şi
a convingerilor sale profesionale, spunând că filmul s-a bazat prea mult pe
„comercial”.
De
asemenea, Patch Adams s-a supărat că actorul Robin Williams nu a donat bani
cauzei sale medicale: „El a făcut 21 de milioane de dolari pentru cele patru
luni în care a pretins că sunt eu – într-o versiune simplistă – şi nu a dat 10
milioane pentru spitalul meu. Dacă aş fi avut banii lui Robin, aş fi donat
toate cele 21 de milioane de dolari unui spital care îşi oferă serviciile pe
gratis, într-o ţară în care 80 de milioane de
oameni nu îşi pot permite să primească îngrijiri”.
ECRANIZARE
Filmul
Patch Adams reprezintă ecranizarea
cărţii semnate de adevăratul doctor Patch Adams şi de Maureen Mylander „Gesundheit!: Bringing Good Health to
You, the Medical System, and Society through Physician Service, Complementary
Therapies, Humor, and Joy”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu