Au fost multe călătorii în 2015, a fost mult
munte, mai mult ca în oricare alt an.
Sunt trasee la care, unele, nici n-aş fi îndrăznit
să visez. Unele în condiţii vitrege de vreme. Experienţe memorabile.
Cât de dragi îmi sunt toate... ahhh... ! opriţi-mă
din nostalgii!
Anul 2015 a fost special – am întâlnit oameni
speciali, care respiră munte la propriu, mulţi chiar în fiecare săptămână.
Împreună am tăiat cărări de munte,
împreună ne-am distrat pe la cabane (Mircea, Fane, să ne trăiţi!).
2015 este anul în care am învăţat că pot să
supravieţuiesc şi fără colegul de apartament, cel puţin în turele de munte.
Am reînvăţat
să merg cu trenul.
Mi-am învăţat corpul cu trasee lungi şi nemarcate.
Am fluturat drapelul României mai des ca oricând.
În
apropiere de Padina
În faţa
Cabanei Ciucaş
Între
satele Măgura şi Peştera
Balcoanele
Ponorului
Lacul
Iezer, Munţii Rodnei
Înainte de
coborârea de la Omu în Bran
N-am ajuns nici anul ăsta pe Moldoveanu – m-am
apropiat cu Negoiu, al doilea vârf din ţară (2535 m).
Cronologic,
a fost aşa.
IANUARIE
În prima ieşire pe 2015 în afara Bucureştiului
mi-am spart faţa la munte.
La final de lună, am organizat un scurt concediu.
În program: Castelul Iulia Hasdeu şi Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac.
FEBRUARIE
Pe 1 februarie, în
finalul scurtei vacanţe de iarnă, am fost din nou în Măgura şi am revăzut
Şirnea (în ninsoare), după un car de ani.
Eram ferm convinsă că mă voi întoarce pe munte,
într-un „traseu adevărat”, abia în iunie-iulie, după eşecul
cu Mălăieştiul din toamna 2014. Uite că muntele mi-a oferit o surpriză
mult mai devreme, datorită unui răspuns ferm la „vreau şi eu!”, aruncat într-o
doară pe Facebook.
La cât mă ardea dorul de munte, n-a mai contat că
de 10 ani n-am mai înotat prin zăpadă.
Dar a fost ceva ieşit din comun faptul că am ieşit
cu oameni necunoscuţi. Cunoscuţi doar în mediul virtual. Cu Fane şi Gabi mai
conversasem on line, tot legat de munte.
Cel mai interesant a fost cum l-am cunoscut pe
Mircea (şi asta n-am inserat-o în povestea de atunci): după 15-20 de minute de
aşteptat la telecabină, vine un munte de om cătrănit. Cu vocea-i gravă, de
bariton, ne povesteşte cum a încercat el să ajungă la Babele direct pe Jepii
Mari: zăpadă, căzături zdravene, inclusiv a săpunierei (în traducere, aparatul
de fotografiat).
„Puteam să
ajung...”, zice aşa, mai mult ca să-şi aline... neîmplinirea şi întoarcerea la traseul clasic al telecabinei. Bine că a
scăpat el întreg!
Cum aveam să mă conving ulterior, Mircea e un mare
om de munte (nu numai la statură ☺), cu un super-simţ al umorului şi al
ironiei.
Portiţa Caraimanului, Piatra Craiului, Valea Gaura
le-am cunoscut datorită lui.
Victorieeee!!!
MARTIE
Doar 1 martie a fost „ocupat”, cu tura de la
Babele de mai sus – coborârea şi „la revedere, pe curând, gaşcă!”.
APRILIE
La Padina au venit oameni din toate colţurile
ţării – din Mediaş, Târgu Mureş, Arad, Satu Mare, Braşov, Zărneşti, Lăculeţe
(judeţul Dâmboviţa), Târgovişte, Constanţa şi Bucureşti.
Aici am dat nas în nas prima oară cu Dana şi
Mădălina, cu Mari şi Mihai, cu Arpi şi Alex, cu Mircea de Satu Mare, cu Zorina
şi Gabi. Ce-am mai colindat şi acum, şi după, cărare după cărare...!
Vremea de afară ne-a ajutat atunci, la Padina, să
ne cunoaştem mai bine, ghemuiţi lângă
foc.
Colegul în cameră a rămas, eu am rămas la poveşti
cu Mircea de Satu Mare, am intrat mai bine în vorbă cu Alex, am privit show-ul
lui Arpi şi Fane.
☺ Mircea a mai trăit un episod din „Aventura
săpunierei” – la întoarcerea din Şaua Strunga, pe întuneric, şi-a rătăcit preţiosul
aparat. Ploaie, umezeală maximă şi... cine ştie pe unde a scăpat.
Şi săpuniera a supravieţuit din nou! Au ambiţie,
atât Mircea... cât şi săpuniera lui norocoasă!
MAI
O lună super-plină, cu zăpadă, ceaţă, un soare
usturător la propriu şi căţărări cu adrenalină.
Am început cu Vânturişul. Cascada
năvalnică Vânturiş. Un nou moment special: revederea cu Mircea şi întâlnirea
cu Amicii Salvamont Braşov.
În special cu Gică, Bogdan şi Deni.
La mijloc de mai, Gabi a pus la cale o tură de o
zi la Omu, după cele două încercări nereuşite de a fi cel mai sus în Bucegi –
la Babele şi la Padina.
A fost cu rătăciri, cu vânt (rece), ceaţă, zăpadă
şi ploaie.
„Dacă nu eraţi voi, eu nu mă încumetam de unul singur
până aici”, ne mărturisea Gabi.
În Ciucaş, n-o
să uit cât m-au emoţionat cadourile de ziua mea – deşi trecuseră trei săptămâni
de la eveniment!
Tura rămâne de referinţă – am socializat şi ne-am
relaxat pe dealurile Ciucaşului.
Atâtea pauze (lungi şi dese) n-am făcut în viaţa mea! ☺ A fost cea mai mare
trupă... poate şi cea mai frumoasă!
Ca fapt divers, după numai cinci zile de la aventura
de la Omu, ne-am copt printre moţurile din Ciucaş.
Şi, cireaşa de pe tort – aici i-am cunoscut live pe Viorel şi Ovidiu.
Pentru primul contact cu Măria
Sa, Craiul am mers prima oară cu trenul după o groază de ani. Era
weekend-ul de Rusalii.
Sâmbătă, timp de aproape 8 ore, ne-am plimbat pe
dealurile din satele Peştera şi Măgura (judeţul Braşov) – peisaje de vis e
insuficient pentru a descrie ce se
întâmplă pe acolo.
A doua zi, ne aşteptau primele căţărări adevărate
pe munte. Şi grindină! Am atins Vârful
La Om (Piscul Baciului, foto), cel mai
înalt din Piatra Craiului – 2238 m.
☺ Mircea (de Satu Mare) a rezistat eroic, în
aceste condiţii, 16 ore fără să mănânce nimic – din proprie iniţiativă. A
înghiţit, în schimb, 6 litri pe apă plus ce a mai furat de la izvorul de la ieşirea din pădure, la vreo oră de
destinaţia finală, satul Peştera.
IUNIE
Da,
românii sunt inventivi când vine vorba de denumiri – dacă e să te dai pe licenţe, asocierea dintre „arta naturii”
şi „gaură” sună groaznic.
Dar Valea Gaura este unul
dintre cele mai pline de farmec locuri
prin care am trecut în ţărişoara noastră!
Valea Gaura a însemnat pentru mine întărirea
prieteniei cu Gabi.
Nu mă mai ridic de aici...!
Jepii Mici, Brâna Portiţei cea
sălbatică, Portiţa Caraimanului, Cascada
Caraiman, Cabana Caraiman, platoul Bucegilor cu Coştila cea falnică şi – în
final – Sinaia. Cu aventurile de rigoare... că nu se poate fără!
☺ Săpuniera lui Mircea are ecranul negru când o
porneşti – da’ nu se lasă, face poze în
gol, „pe neve”. Şi instantaneele sunt chiar reuşite!
IULIE
Fane a mai pus un an în traistă
şi, cu ajutorul soţiei lui Mariana, ne-a propus o întâlnire cu şi de suflet. Să
sărbătorească în mijlocul celor ca el, munţomani, la Cabana
Curmătura... mai ales că abia se întorsese de pe mare!
Am cunoscut şi creasta nordică a Craiului, la o lună şi un pic
după cea sudică.
Valea Crăpăturii a fost
o splendoare (dovadă că am revenit spre finalul lui 2015; dovadă că am făcut-o „recomandarea lunii august”). În
schimb, la poalele Pietrei Mici mi s-au
răsucit creierii şi am trăit acel moment de cum
o poţi lua razna pe munte... fără motiv! Nu vă doresc, nu mi-l mai doresc!
Iulie a fost luna în care am petrecut concediul în
compania oamenilor cunoscuţi anul acesta pe munte. Opt zile de colindat prin
ţărişoara noastră, în Maramureş şi Apuseni – cu munte din plin.
Obiectivele noastre
de poveste:
Singuri, eu şi colegul am luat la pas şi cu maşina
Ungaria şi Croaţia, apoi, la întoarcere, din
nou România.
Ar mai fi câte ceva... voi reveni!
AUGUST
Pe atunci, nepoţelul meu Andrei avea opt ani şi jumătate şi se afla pentru prima dată pe
un traseu montan. A mers inclusiv pe Brâna
Caraimanului! Mândrie, ce să mai...!
De la sfârşitul lui august şi cam toată toamna am
ţinut-o în ture de anduranţă. De fapt, nu cred că greşesc spunând că au fost şi
cele mai spectaculoase de anul acesta – bine, nepunând la socoteală creasta
sudică de Crai (vezi luna mai) şi Valea Gaura
(vezi luna iunie).
Prima piatră... de încercare a
fost Valea Albă, traseul nemarcat cel mai „bătut” din Munţii Bucegi. Aici l-am cunoscut pe Alex,
pe Jepii Mari – reîntâlnirea a fost în Baiului, în decembrie.
SEPTEMBRIE
Îl cunosc, vag, pe Marius de ceva vreme, însă abia
dacă am schimbat două vorbe până acum.
Prin ceaţa,
ploaia, burniţa, bolovanii şi grohotişul din jurul Vârfului Negoiu
(2535 m), am
schimbat trei vorbe. ☺
E impresionant (şi uimitor) cum se uită omul ăsta la natură, cum o
absoarbe şi se lasă absorbit de ea; şi astea nu sunt metafore.
Şi nu, nu sunt mulţi care se pot contopi
la propriu cu natura
şi pot rămâne împietriţi secunde bune la miracolele ei, orice ai spune tu. Mă
scuzaţi, vorbeam cu Marius. ☺
OCTOMBRIE
O altă lună încărcată de poveşti.
„Gică taie bilete pe Brâna
Aeriană”, glumesc prietenii şi partenerii de drumeţie.
Şi, culmea!, nu exagerează. Nu cred că îşi
aminteşte nici el de câte ori a pus piciorul acolo şi câţi oameni a condus în
lumea aceea aproape ireală.
În primul weekend de octombrie 2015, 10 persoane un
pic plecate de-acasă s-au avântat pe trei dintre cele mai spectaculoase (şi
periculoase) brâne ale Bucegilor. Plus o creastă de Bucegi. Plus o reîntâlnire
scurtă cu Valea Albă (vezi luna august). Plus
o vreme extra-super-excelentă!
Ce poţi face la mare în
octombrie? Pe vânt şi ploaie pe deasupra?
Te reîntâlneşti cu Fane şi cu Mariana şi împreună
gustaţi dintr-o hoinăreală în liniştea cea mai adâncă.
Aaaa... şi îţi bagi picioarele. O oră şi mai bine în
apa rece ca gheaţa. Şi te răsfeţi cu valurile care nu se mai satură de atâta
joacă...
Plimbărica noastră de duminică s-a petrecut în
lumea unor văi din Bucegi – Valea Căldărilor şi
Valea Priponului, văi de abrupt ale Coştilei. Plus Valea Cerbului. Fără
porţiuni expuse, fără grohotiş şi cu porţiuni bune de căţărare – uraaa!!!
La final de octombrie mi-am îndeplinit visul de a
reveni acolo unde mintea mea a dat-o rău în bară în mijlocul verii (vedeţi, pot
da vina şi pe căldură pentru momentul meu de glorie!☺).
În Valea Crăpăturii şi
pe Piatra Mică ne-am strâns cinci personaje, dintre care niciunul nu
şi-a asumat rolul de lider – aşa cum eram obişnuite eu şi Dana din turele
anterioare. Biiiine, a fost prima dată când Io Măria Mea mi-am asumat
responsabilitatea de a aduna un grup, de a încerca să împac pe toată lumea...
ca să nu mă trezesc eu singură cu colegul şi să ne luăm la harţă din prima. Dar
altceva nu am făcut.
Atunci, în tren, m-am apucat să pomenesc de tura mea solitară din 2003. Marius o ţinea cu „nu
te cred”, întărit la o întâlnire ulterioară, în Bucureşti.
Şi uite-aşa, stârnită de el, m-am apucat să depăn
amintirile unei lumi de mult apuse.
Nu-mi vine nici acum să cred câte am mai dezgropat din memorie – câte amănunte,
pe care le credeam de mult îngropate.
NOIEMBRIE
Ce dacă a fost ceaţă şi vânt în Ciucaş?! Muntele îmi dă forţa să ridic toate
vălurile şi să dezvălui claritatea celor mai frumoase imagini. Şi la propriu,
şi la figurat.
Am simţit un pic absenţa lui Marius. Doar un pic;
să nu i se urce la cap. ☺
DECEMBRIE
Seara Munţomanului de la Braşov a consemnat reîntâlnirea
cu Mircea, Viorel, Gică, Bogdan. Cu Fane şi Mariana.
Am fotografiat de mama focului Piaţa Sfatului.
Pe munte, am urcat în Baiului (pe un vâââââânt!)
şi pe Tâmpa.
PARCUL TINERETULUI... şi alte parcuri bucureştene
Nu am ignorat dragul meu Parc Tineretului în 2015
(mai ales în alergare) – pur şi simplu nu i-am mai surprins pulsul în prea
multe fotografii.
Materialul de mai jos este realizat la început de
ianuarie.
Tot în ianuarie Herăstrăul ne-a provocat cu unul dintre cele mai emoţionante
imagini ale apusului. Nu ştiu, tre’ să mă gândesc unde mi-a plăcut mai mult ever apusul – aici sau în apropiere de
Vârful Păpuşa (2135 m) şi Transalpina.
Ediţia de vară e aici:
Despre Parcul Mogoşoaia v-am depănat
poveşti surprinse de-a lungul anotimpurilor. Cu ISTORIE şi multe fotografii.
Urmează o colecţie de fotografii cu explozia
primăverii în Parcul
Circului (cu ţestoase!) şi Parcul Tineretului.
Am redescoperit în 2015 Grădina Botanică din Bucureşti –
vizitele au fost în iunie şi în noiembrie acela cald şi taaare ofertant pentru
fotografie.
Al doilea popas
din călătoria prin strălucirile toamnei: Parcul Carol (Libertăţii).
Vă mai reţin atenţia cu două articole dedicate Mănăstirii
Sâmbăta. Primul conţine câteva file de istorie, al doilea -
numeroase fotografii tematice.
P.S.
Asta-i călătoria altcuiva, cu multe lecţii de
viaţă – cartea e citită de mine în 2015.
Wow, Ioana, cate călătorii si cate amintiri frumoase! Sa ai un 2016 la fel de ... plimbaret iti doresc!
RăspundețiȘtergereÎntr-adevăr, finalul de an e bun de adunat amintiri...
ȘtergereMulţumesc frumos pentru urare, să ai un 2016 aşa cum ţi-l doreşti!
Ioana
carari ademenitoare, pline de frumuseti...poze si descrieri care te imbie sa-ti faci acum rucsac-ul...felicitari si...da-i inainte pe inaltimi!
RăspundețiȘtergereCe cuvinte frumoase... mulţumesc!!!
ȘtergereCălătorii frumoase şi prolifice, de asemenea!
Ioana
Să ai un 2016 la fel de bogat în călătorii, Ioana! La mulţi ani!
RăspundețiȘtergereMulţumesc din suflet, Ioana! :) Asemenea şi ţie!
ȘtergereLa mulţi ani şi să ne regăsim cu bine în 2016!
Un an plin, plin, plin... :P
RăspundețiȘtergereSa dea Domnul ca 2016 sa iti fie cel putin la fel de incarcat si de frumos ca cel care tocmai se incheie!!!
Sanatate maxima si numai bucurii in noul an!
La multi ani, Ioana!!! :)
Să ştii că abia când am tras linie şi am aşternut rândurile de faţă am văzut cât de multe au fost.
ȘtergereAsta pe lângă traista cu amintiri descărcată în 2015 - locuri în care am fost în anii trecuţi, dar nu am apucat încă să „vorbesc" despre ele decât acum. Gen Cheile Corcoaiei şi materialul cu multe fotografii (explicative) despre Mănăstirea Sâmbăta sau despre Mogoşoaia (sunt mai sus unele link-uri).
Să ai şi tu tot ce îţi doreşti pentru 2016! Şi călătorii în toate colţurile lumii!
Ioana
Foarte faina retrospectiva, felicitari pentru ture, dar si pentru povestile de dupa!
RăspundețiȘtergereUn 2016 cat mai bogat in experiente pe sufletul tau!
Mulţumesc!!!
ȘtergereAşa cum spuneai şi tu recent, e doar pasiune - „poveştile de după" sunt doar pasiune, hobby; şi dacă e pasiune, parcă totul e mai uşor, în ciuda timpului care se scurge printre fotografii, cuvinte şi diverse documentări.
La mulţi ani cu bine, cu sănătate şi la cât mai multe ascensiuni, acolo unde îţi doreşti!
Cu drag,
Ioana
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereFelicitari Ioana !
RăspundețiȘtergereTe poti mandrii ca in 2015 ai facut drumetii si ai cunoscut oameni noi, cat altii poate ... intr-o viata intreaga. Ma bucur ca am avut ocazia sa ne cunoastem si sigur cararile noastre se vor mai intersecta. Iti doresc un 2016 la fel de prolific, cu noi experiente depanate in "Povestile Mele".
Sa ai sanatate, vointa, determinare si numai impliniri. Cu admiratie si ganduri bune, Daniel Bilovolschi.
Mulţumesc mult, Deni, pentru aceste cuvinte!
ȘtergereEu una mă bucur enorm că v-am cunoscut pe toţi şi că am „tăiat" munţii împreună!
La mulţi ani şi să ne revedem curând... pe munte!
Cu drag,
Ioana
Cele bune sa se adune si in 2016 Ioana! Iti doresc tot ce iti doresti tu si ceva in plus de la mine, ca-s generoasa :).
RăspundețiȘtergereAha... îmi place generozitatea ta :)
ȘtergereLa mulţi ani 2016 şi un an plin de călătorii frumoase şi experienţe minunate, alături de toţi cei dragi sufletului!
Cu drag,
Ioana
Un an plin, amintiri, locuri din belsug, minunata natura in fiecare anotimp o vad surprinsa la tine in fotografii, Ioana! Asa sa fie si anul acesta, cel putin sa va umple sufletul cu noi si noi bucurii!
RăspundețiȘtergereLa multi ani!
2015 a fost un an special, de aceea am şi ţinut să îl rememorez - ca să rămână la catastif :)
ȘtergereOameni noi, toate anotimpurile pe munte (aşa cum ai menţionat şi tu), decizii...
Să fie şi pentru tine anul aşa cum ţi-l doreşti şi cum îl meriţi!
Ioana
Mi-a placut retrospectiva pe 2015, ai cu ce te mandri! Felicitari si tine-o tot asa! Parca imi pare rau ca nu mai merg si eu in excursii, dar ce sa fac: colegul meu de apartament nu se da in vant dupa excursii in doi, si alte persoane interesate de munte nu am gasit... Daca ai sti cu cat drag si, in acelasi timp, cu cat regret iti citesc articolele...
RăspundețiȘtergereDe ce nu mai mergi în excursii??? Şi eu îl urneam greu pe colegul - dar am cunoscut oameni de care nu mai e nevoie să trag... trag ei de mine.
ȘtergereSfat: Înscrie-te în diverse grupuri cu profil montan şi sigur ai să găseşti parteneri de drumeţie! (asta dacă nu se supără colegul).
Mulţumesc din suflet că mă urmăreşti/citeşti!
Ioana
Felicitări,parca am calatorit cu voi si mi s a facut dor de Castelul Iulia Hasdeu
RăspundețiȘtergereMulţumesc şi eu pentru aprecieri!
ȘtergereDa, Castelul Iulia Hasdeu e un loc special şi, în acelaşi timp, straniu.
Ioana