duminică, 6 decembrie 2015

Apuseni: Cetatile Ponorului - pestera, lanturi, cabluri si cel mai inalt portal din Europa



Traseu:
*Camping Glăvoi – Cetăţile Ponorului şi retur

Că tot l-am pomenit şi răspomenit pe Fane într-un material anterior, haideţi să mai drumeţim prin Padiş, varianta 2015.


Data: 25 iulie 2015
Cazare: la Cabana Scăriţa, zona Padiş

Ne dăm întâlnire – eu, Fane şi restul trupei – tot în Glăvoi (La Grajduri).



Ploaia sănătoasă de ieri a lăsat urme serioase (alunecoase) pe pietre. Fiindcă după o urcare scurtă avem în faţă NUMAI o coborâre lungă, umezeala se resimte.
Sunt şi rădăcini de copac amestecate cu stâncă şi pietre mişcătoare, noroi – paşii presupun precauţii sporite. Gelu şi familia lui (Marga, Deiu şi Adi) nici măcar n-au mai pornit cu noi.



Există cordeline, lanţuri şi cabluri la coborârea spre Peştera Cetăţile Ponorului.
Însă totul alunecă – de la mâini până la picioare; stabilitatea e de bază.



Mariei, soţia lui Fane, i-a alunecat întâi mâna pe un cablu, apoi un picior printre rădăcini şi s-a ales cu o luxaţie de toată frumuseţea.




Cei de la Salvamontul din Glăvoi au sărit în ajutor cu o faşă, dar oricum locul afectat s-a umflat.
A doua zi o aştepta o sesiune prelungită de condus maşina, până în Predeal; Constanţa ei era prea departe.


De fapt, noi unde mergem? Iacată!

Întâi să lămurim ce-i ăla „ponor” (plural: „ponoare”).
„Formă de relief din regiunile carstice, aven, dolină sau microdepresiune, prin care apele de suprafață se scurg în subteran.”
Iar carstul înseamnă „eroziunea și dizolvarea calcarelor, gipsurilor și sării, provocată de apele subterane sau de suprafață, urmată de crearea unor forme caracteristice”.
(sursa: dexonline.ro)

Cetăţile Ponorului înseamnă un ansamblu de trei mari circuri calcaroase (doline).

Cetăţile Ponorului reprezintă unul dintre cele mai impresionante fenomene carstice din Europa:
Portalul Peşterii Cetăţile Ponorului este cel mai înalt din Europa – 75 de metri! Şi 30 de metri lăţime. 

Portalul Peşterii este situat la baza unui perete de calcar ce măsoară 150 de metri în înălţime. Unde mai pui cele două doline laterale gigantice şi valea sălbatică aproape inaccesibilă (Valea Cetăţilor)!


Din portal se ajunge în peşteră şi la râul subteran – unii îl consideră cel mai mare râu subteran din România.
Peştera Cetăţile Ponorului este una dintre cele mai importante de pe teritoriul României.

Vedeţi voi ce scrie aici?

Râul subteran este format din apele Pârâului Ursului şi de cele din Poiana Ponor. Apele parcurg o galerie principală de 1,7 kilometri lungime; galeria ajunge şi la 80 de metri înălţime.
În această galerie se găsesc 14 lacuri subterane şi numeroase cascade. Traseul poate fi parcurs NUMAI cu echipamente speciale.
Apele reapar la suprafaţă, după 900 de metri, prin Izbucul Galbenei, punctul final (sau de început, depinde de direcţia în/din care se merge) al Cheilor Galbenei.


(sursa: speologie.org)

☺ „Everestul speologiei române”, complexul carstic Cetăţile Ponorului a fost descoperit în 1886. Printre cei care au întreprins cercetări în zona intrării în Peşteră s-a numărat şi Emil Racoviţă (1868-1947).
În 1957, Peştera Cetăţile Ponorului a fost explorată până la sifonul final.

ATENŢIE!!
Dacă e peşteră – fie numai şi intrarea ei – e automat şi (mai) răcoare. Nu uitaţi să aveţi asupra voastră, chiar şi în zilele căduroase, o jachetă cu mânecă lungă.


Peştera Cetăţile Ponorului: 2010-2015

Ion mă bătea la cap deja de trei ani să repetăm operaţiunea „străbaterea Peşterii Cetăţile Ponorului”, pe care am executat-o cu brio în august 2010 – cu ghid autorizat, într-un grup numeros.
Cu frontale adică şi călărind râul subteran.
☺ Noi am ales atunci varianta Arieşeni – Valea Cobleşului.





Luminiţa de la capătul... peşterii

Acum, în iulie 2015, intrarea era dificil de dibuit – tot din cauza ploii de care v-am povestit mai sus, râul era acoperit şi umflat, iar bolovanul care păzeşte intrarea în Peşteră se juca de-a v-aţi ascunselea cu doritorii de nebunii.

Dintr-o lipsă de comunicare, Ion şi Mari au fost nevoiţi să renunţe la a mai descoperi subteranele din Cetăţile Ponorului.


Mircea, fratele lui, Doina şi Maya au reuşit în cele din urmă să dea de urma uşiţei Peşterii.

Asta a fost tot, oameni buni!



E infinit mai uşoară, pe udul despre care tot vorbeam mai sus, urcarea spre Glăvoi de jos, de la baza Peşterii Cetăţile Ponorului.
Pe la 12:30 eram înapoi în Glăvoi. Ia’te şi rima!
O tură (cam prea) scurtă după standardele noastre.

☺ Noi am împărţit Circuitul Cetăţile Ponorului în două – în Circuitul Galbenei am vizitat Balcoanele, iar azi am coborât la Peşteră. Cei mai mulţi aleg să lege cele două obiective... pentru a-şi face o părere obiectivă.
Găsiţi AICI o descriere a Circuitului complet Cetăţile Ponorului.

Pe traseele Galbena şi Cetăţile Ponorului tot mă gândeam la Mircea de Braşov - ce i-ar mai fi plăcut pe aici!

!!! ATENŢIE !!! Parcurgeţi Circuitul Cetăţile Ponorului NUMAI dacă aveţi experienţă montană şi condiţie fizică bună.


SURSE de APĂ
În subteran, în Peştera Cetăţile Ponorului.


Platoul Lumea Pierdută

Am fi vrut să urcăm acolo, dar a dat ploaia în Padiş şi am renunţat.
Circuitul Lumii Pierdute (traseu uşor): marcaj cruce galbenă: 2 ore şi 30 de minute (7,5 kilometri) circuit Cabana Padiş – Poiana Rotunda – Avenul Negru – Cabana Padiş.
☺ Sunt nu mai puţin de patru avene pe acest traseu!
Avenul este o „prăpastie circulară formată în roci calcaroase, în care se scurg adesea apele de suprafață.” (sursa: dexonline.ro)


Şi nu uitaţi să aveţi grijă la vipere!



Aventurierii Mircea şi Doina

Să revenim la ploaie. De pe la prânz şansele de a da cu picături dese (şi preconizat deloc răcoritoare) se anunţau 90% şi creşteau exponenţial spre 99%. Până a dat cu ploaie în toată regula.

Iniţial, planul de grup consta în Cetăţile Ponorului dimineaţa şi (Peştera) Cetăţile Rădesei şi Cheile Someşului Cald după-amiaza.


Sincer, niciunul dintre noi nu mai avea chef de aventuri. Cu excepţia lui Mircea şi a Doinei, care s-au avântat, direct în zidul cu ploaie. Nu conta pentru ei.
Pentru Mircea, era revederea cu locuri dragi şi cu palpitantul, pentru Doina era noutatea absolută şi ideea de a nu rata obiective în concediul maramureşean şi apusean. „Nu ne sperie pe noi o (ditai) ploicica!” pare să fi fost motto-ul lor.
Dani, fratele lui Mircea i-a însoţit, dar a preferat adăpostul maşinii. Cinci ore în cap.

Pe Doina şi Mircea i-a udat în Chei de mama focului; Cheile Someşului Cald se parcurg târâş, prin apă, deoarece pietrele sunt atât de alunecoase, că împiedică statul în picioare.
Să înoţi pare o cerinţă necesară...
Aha, şi Mircea zice că e grohotiş nebun în urcare şi coborâre. Bun, să fie cu de toate!

☺ Traseul în Cetăţile Rădesei şi Cheile Someşului Cald este recomandat pe vreme uscată şi cu haine de schimb în rucsac, ambalate ermetic. De la lenjerie pân’ la tricou/polar.

Între timp, după abundenţa de apă din cer, cei rămaşi în Glăvoi îi cunoaştem mai bine pe părinţii lui Mircea – oameni de munte – uite de unde pasiunea lui!!!
Tatăl lui Mircea prepară de zor un gulaş, reţetă proprie.

Până se coace, ne aşezăm la o şezătoare cu familia Miclea şi prietenii lor.




Hai să vă încânt cu un apus marca Padiş:


Cine are nevoie de o cazare de 5 stele plus?



Grindină şi curcubeu

Cu stomacurile pline, revenim la cabană. Să ne strângem lucrurile pentru a doua zi, să mai stăm la taclale.
Pe la 7 seara s-a stârnit – aproape din senin – o grindină... cu soare.
Şi cu un curcubeu ☺




Epilog la povestea Doinei şi a lui Mircea din Cetăţile Rădesei şi Cheile Someşului Cald

Cum credeţi voi că s-au întors oamenii la cabana noastră, în afară de muraţi?
Cu cel mai larg zâmbet şi cu marea dorinţă/promisiune de întoarcere la locul udării.
„Voi sunteţi nebuni???”
„Doar ne plaaaaaceeee!”

Entuziasmul celor doi era molipsitor. Şi brodat la mine cu îndoieli de genul „dacă zici tu...”.
A urmat un mâncat de pepene roşu, între pozele cu tricolorul – pe care le puteţi admira AICI.




INDICATOARE. Altitudini, durată

Punct albastru: Camping Glăvoi (La Grajduri, 1120 m altitudine)Cetăţile Ponorului (fără Balcoane), la Peşteră 1 oră şi 30 de minute

Punct albastru: Peştera Cetăţile Ponorului (950 m) – Camping Glăvoi 1 oră şi 45 de minute

TOTAL: 3 ore şi 45 de minute (inclusiv pauzele mici-mari şi „popasul” la poarta Peşterii Cetăţile Ponorului)
Distanţa străbătută: 5 kilometri


Din CONCEDIUL 2015 aţi mai putut citi:




NOTĂ: Fotografiile sunt realizate de „Poveştile mele” şi Mari.
Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

11 comentarii:

  1. Doamne, ce amintiri mi-ai trezit :)) De azi dimineaţă, de când ţi-am citit postarea, râd de una singură.Am străbătut la sfârşit de octombrie Cetăţile Ponorului, ploaie de ploaie, apă de apă. Şi am reuşit să alunec în peşteră la un moment dat pe o piatră. Eram cu un prieten care a mai apucat să audă un icnet, apoi să mai vadă ieşind de sub apă doar un ciuf de păr, dar mai ales o mână care se înălţa erectă spre cer (mă rog, bolta peşterii), în încercarea disperată de a proteja singurul obiect care conta, aparatul foto (cu film desigur) :))). Aparatul a fost salvat, eu m-am uscat după vreo două zile, când am ajuns acasă. Deh, era 2003, erau my twentys, naiba ştia pe atunci de anexite, reumatisme şi hernii de disc.
    Fain concediu, faină trupă, faină scriere!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce de aventuri ai mai trăit...! Te înţeleg perfect la faza cu aparatul - cred că şi eu aş fi procedat la fel!
      Uite, că mi-ai amintit - de curând am dat şi eu frâu liber unor amintiri pe care le credeam de mult îngropate. Era tot în 2003, tot în era aparatelor cu film, în era în care vezica mea biliară funcţiona perfect, în care teama de a merge singură pe munte nu exista... Amintiri...
      http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2015/11/tanara-si-nelinistita-eu-cu-mine-si.html

      Ioana S.

      Ștergere
  2. "Amintirile sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniţi." (Jean Paul Richter) Mare dreptate avea nenea ăsta. Maaaaaare dreptate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. P.S. Decât de către Herr Alzheimer ăla, desigur, dar de aia ne făcurăm bloguri, nu? :))

      Ștergere
    2. Acuma depinde şi ce fel de amintiri acumulăm... să nu ajungem direct în Iad :)

      Ștergere
    3. ...Şi Doamne fereşte de nenea ăla cu uitarea... să nu ajungem să nu mai ştim adresa de blog...
      (N-o fi fost el cine ştie ce film Still Alice, dar mie mi-a rămas în minte bine de tot)

      Ștergere
  3. Este locul meu preferat din Apuseni. L-am parcurs împreună cu familia mea. Fii-mea avea 8ani.
    La fiecare doi ani revenim în Glavoi pentru că fiecare dintre noi iubește mult Apusenii.
    http://muntele-prin-ochii-unui-copil.blogspot.ro/2013/08/top-10-trasee-montane-prin-ochii-unui.html?m=1

    RăspundețiȘtergere
  4. Este locul meu preferat din Apuseni. L-am parcurs împreună cu familia mea. Fii-mea avea 8ani.
    La fiecare doi ani revenim în Glavoi pentru că fiecare dintre noi iubește mult Apusenii.
    http://muntele-prin-ochii-unui-copil.blogspot.ro/2013/08/top-10-trasee-montane-prin-ochii-unui.html?m=1

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toată zona Apuseni este preferata mea :)
      http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2014/05/cu-dragoste-despre-apuseni-i.html
      http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2014/05/cu-dragoste-despre-apuseni-ii.html

      Nu pot decât să te felicit (încă o dată) pentru dragostea pe care le-o insufli copiilor pentru munte!
      (Am văzut topul Dianei... Valea lui Stan este şi preferata nepotului meu, care are aproape 10 ani)

      Ioana

      Ștergere
  5. Absolut superb! Voi sugera acest traseu prietenilor mei pentru anul ce urmează, căci, anul acesta vom merge pe Cheile Bicazului, în timp ce anul trecut am fost la Ochiul Beiului și am făcut traseul Cheilor Nerei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Totul e la superlativ în Apuseni!
      ...şi când te gândeşti că eu am... ignorat aceşti munţi atâţia ani, doar pentru că mi se păreau "mici" :)
      Poate încercaţi şi traseul de via ferrata din Cheile Bicazului! Am auzit că e wow!

      Ștergere