Traseu:
*Coada Lacului Prisăcina (7 Izvoare), la 11 kilometri
de Băile Herculane – Cascada Vânturătoarea
Astăzi vă răcoreşte o cascadă şi vă
îmbie valurile Dunării.
Prin Banatul
montan v-am mai plimbat deja, ba în valurile împietrite din Cheile Corcoaiei, ba pe traseul istoric Oraviţa-Anina, cu trenul, ba prin romanticul Tunel al dragostei.
Păşim la limita dintre
Caraş-Severin şi Mehedinţi, pe Valea Cernei, în Munţii Cernei, pentru una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din
România.
(Că tot veni vorba: nu uitaţi să mergeţi la Cascada Cailor,
considerată cea mai înaltă de pe teritoriul României!)
Data: 2 august 2015
Întâi
şi întâi părăsiţi staţiunea Băile Herculane.
Intraţi
pe DN 67D (Băile Herculane – Târgu Jiu), la capătul
Lacului Prisăcina (Lacul Prisaca sau Lacul 7 Izvoare).
Venind
dinspre Herculane, podul peste râul Cerna este pe stânga, pe partea cu lacul.
Pe el trebuie să treceţi ca să porniţi efectiv în drumeţia către Cascada
Vânturătoarea.
Marcajul traseului turistic este astăzi vizibil – înţeleg de la Anda că în 2014 şi mai devreme era cam dificil de dibuit.
Se
urcă să te saturi de pante rele,
circa 20 de minute.
Urcuşul
abrupt se „potoleşte”, dar nu de tot ☺. Mici ghionturi, să nu uiţi că există şi
el pe-acolo. ☺
Traseul
ocoleşte piatra mare
Când mai e „o săritură” până la obiectivul final, un punct de belvedere îţi oferă de toate.
Cascada
Vânturătoarea taie stânca în două. Aici e amfiteatrul, peretele Vânturătoarei.
De jos de
tot venim
Da, dânsa e
o viperă! Care a stat cuminte...
În
vacanţa maramureşeano-apuseană nu
am mai avut timp şi de Cascada Bulbuci, din
zona Padiş. Aceeaşi idee este la
Vânturătoarea, la scară mai mare: se poate trece prin spatele perdelei de apă.
Iar priveliştea de acolo e o poveste, mai ales dacă priveşti în sus...
Există
un prag intermediar în stâncă (are 5-6 metri), de care se loveşte şuvoiul în
drumul spre sol. Astfel, apa este... vânturată. Adică împrăştiată. ☺ De la
aproximativ 40 de metri înălţime.
Apa
cade, în particule fine, paralel cu peretele stâncos. Iar vântul o împrăştie
cum are el chef – în soare, se pot forma curcubeie.
Şi
puteţi face un duş pe cinste.☺
Iarna, în locul în care cade apa, se formează un imens bloc de gheaţă, ca un
cilindru sau bazin de gheaţă care înghite cascada.
Foto: Ciprian Tudoran
☺
Vrei să vezi de unde porneşte Cascada Vânturătoarea?
Ia-o
în continuare pe potecă, în dreapta peretelui, până dai de un pârâiaş şi de Vârful Piatra Galbenă (1005 m
altitudine), de unde se iveşte o panoramă a Văii Cernei şi de unde puteţi admira abruptul Mehedinților.
Am întâlnit minunăţia de Cascadă Vânturătoarea în plină secetă.
Degeaba m-am căţărat peste tot, am coborât, am urcat... aproape
nimic. Am încercat şi telefonul, fiindcă pare că redă cadre mai largi.
Am
încercat diferite unghiuri – nici unul nu surprindea adevărata Vânturătoare. În
special în partea de jos, cea care îi conferă alura aparte.
Căderea...
invizibilă
Poză de panou cu debitul „civilizat”
Cum ne-a primit, totuşi, Cascada
Vânturătoarea
Dacă aveţi ceva... ambiţie, vedeţi şi
apa, sus, înspre stânga
Cu ce (să) te mai delectezi
Coborârea!
Timpii
mei: o oră la urcare, una şi un sfert la coborâre. ☺
Explicaţie (nu foarte logică, având în vedere încetineala/teama
mea de coborâre în genere): Pe ultima
porţiune, aceea rea de la urcare, era
pământ uscat, nisipos, care aluneca sub ghete... cum ziceam, secetă pe linie! Mda, şi mai nimic pe
post de sprijin – mă refer la o stâncuţă, la un fir de vegetaţie, nu la beţele
de trekking (pe care, şşşşttt, nu comentaţi!, oricum nu le-am luat cu mine).
Uite
cum se răzbună natura: La Cetăţile Ponorului ne plângeam de pietrele alunecoase, urmare a ploii, acum
cerşeam câteva picături, să se adune ţărâna.
Un pic de
ecologie; un PET adunat din drum de Ion
Înapoi la
bază. Canicula mă dărâmă! Ce bine că există verdele, cu umbra sa!
O fi mai
bine aşa sau pe poteci? ☺ Herculane oferă de toate: şi bălăceală şi munte!
TOTAL: 2 ore şi 15 de minute
Distanţa străbătută: 3 kilometri
INDICATOR.
Altitudini, durată
☺ Cruce roşie: Coada Lacului
Prisăcina (7 Izvoare), la 11 kilometri de Băile Herculane
(270 m) – Cascada Vânturătoarea (710 m)
1 oră
☺ Traseul complet cruce roşie de
pe podul de la coada
Lacului Prisăcina până în Poiana Cicilovete se întinde pe o
lungime de 3,7 kilometri şi face legătura cu traseul de creastă din Munţii
Cernei.
Diferenţă de nivel: 934 m.
De la Cascada Vânturătoarea mai
sunt 2-3 ore.
În unele locuri, poteca Băile Herculane – Cascada
Vânturătoarea – Poiana Cicilovete a fost consolidată cu pietre şi folosită de grănicerii români care patrulau înainte de
Marea Unire de la 1918.
Din Poiana Cicilovete se poate continua pe creastă
(bandă roşie); apoi, pe triunghi albastru, se ajunge în centrul
vechi din Băile Herculane.
☺ Mai multe despre Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei, pe teritoriul căruia găsiţi Cascada Vânturătoarea,
puteţi citi în materialul dedicat Cheilor Corcoaiei.
Alte
trasee montane din Băile Herculane, în Valea Cernei, găsiţi AICI.
DUNĂREA LA CAZANE
Ăsta-i drumul nostru către casă, la Bucureşti.
Pe kilometri întregi, sunt postate podeţe peste râurile subţirele care se fac una cu Dunărea.
Aşadar,
aici e locul unde mor toate râurile din România, mă trezesc eu într-o melancloie
de ultimă zi de concediu.
Frontiera cu Serbia e pe apă! N-am mai văzut-o
până acum, nici în poze, d-aia mă minunez.
Iar un steag maaare al Serbiei trona pe malul celălalt. Eu n-am
detectat omologul român.
România şi
Serbia, despărţite de Dunăre
Dacă ziua ar avea cel puţin 48 de ore şi dacă nu
m-ar fi pălit brusc şi dintr-o dată o foame maaaaaare, am fi oprit să
fotografiem Dunărea la Cazane, de la Orşova
încoace... Cine a pus noaptea atât de devreme?!
Lasă, să revin eu, când nu e grabă.
Cazanele reprezintă un sector din
defileul Dunării (Clisura
Dunării) la trecerea prin Munții Carpați.
☺ Lungimea
Cazanelor Dunării: 9 kilometri.
☺ Adâncimea maximă
a Dunării la Cazane: 75 de metri.
☺ Viteza fluviului
în Cazane: peste 5 metri pe secundă.
☺ Cazanele Mari se întind pe aproximativ 4 kilometri,
iar Cazanele Mici – pe aproximativ 3
kilometri.
Ambele sunt
situate pe teritoriul României şi al Serbiei.
„Munte, cu
stâncile răsărind din malurile Dunării, o Dunăre care şerpuieşte cald,
luându-te şi pe tine cu ea, aşezându-ţi în sertarele amintirilor imagini care,
aşa cum se spune, fac cât o mie de cuvinte.”
(salajulpursisimplu.ro)
☺ Nu rataţi traseul
pe Ciucarul Mare, cu ale sale patru puncte de
belvedere asupra Cazanelor Mari – marcaj triunghi galben. Nu durează mult (cam două ore) şi este
spec-ta-cu-los!
Accesul
se face din DN 57 (Orşova – Oraviţa – Moraviţa), din centrul localităţii
Dubova, la 100 de metri de sediul Primăriei, spre localitatea Sviniţa.
Sunt
de parcurs 5 kilometri.
Chipul lui Decebal, cea mai înaltă
sculptură în piatră din Europa
Tot rulând pe
malul Dunării, vă intersectaţi cu
chipul lui Decebal săpat în stâncă, în apropiere de golful Mraconia –
între localitățile Eșelnița și Dubova,
la 18 kilometri de Orșova.
Lucrarea, a cărei construcţie a durat zece ani (în
perioada 1994-2004), a fost finanțată de Iosif
Constantin Drăgan (născut la Lugoj), om de afaceri și autor de cărţi cu
tematică istorică.
☺ Statuia are
înălţimea de 55 de metri și lăţimea de 25 de metri. Este cea mai înaltă
sculptură în piatră din Europa.
(sursa
foto: wikipedia – Treteen)
De pe
vaporul-restaurant „Mehedinţi”
Fiindcă e ultima zi de concediu (nu
şi ultima destinaţie de vacanţă 2015 despre care vă povestesc ☺), daţi-mi voie
să prezint un bilanţ:
● 3700 de kilometri parcurşi;
● Cel mai mult timp în străinătate am petrecut în Ungaria,
pe care o trecusem iniţial în plan ca „ţară de tranzit”;
● Am revăzut Maramureşul şi Apusenii
şi mi-am îndeplint visul de merge cu trenul pe calea ferată Oraviţa – Anina. Şi
nu am ratat Tunelul dragostei!
Din CONCEDIUL 2015:
Nu mai e zapada... Soare, munti si cer albastru!
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru aceste imagini pline de aer curat!
Zile senine sa ai!
Ei... prin munţi iarna nu a plecat încă :)
ȘtergerePovestea noastră datează de astă-vară.
Mulţumesc, asemenea!
Ioana
După câte știu granița (vreme de 180 de ani) venea de la Dunăre,Munții Mehedinți,cobora Tăsna urca Cerna până la apa Craiova(Poiana Schitului),apoi in sus pe Godeanu cobora Șaua Șarba și pleca pe Osllea etc
RăspundețiȘtergereDe unde la Vânturătoarea Si Ciuciulovete.Nu avea ce face grănicerii în timpul liber.Au făcut la 13 km de Țesna,la Gura Iuții și până la Topenia o poteca de 30m în stâncă la 4-5 m deasupra apei în anul 1839 care se cheamă La Patraulă
Din ceea ce m-am documentat eu, în mai multe surse apare informaţia pe care am plasat-o în Povestea de mai sus. Acum, poate se înşală şi... sursele - deşi erau mai multe şi diverse.
Ștergere