Am mai zis-o: Nu cred în
suflete-pereche şi nici în iubirea predestinată sau
în cea declanşată la comandă, într-o anume zi.
Cred cu tărie în relaţiile care
decurg în mod natural, în care nu te dai ceea ce nu eşti nici măcar la prima
vorbă adresată celuilalt, la primul gest către eventualul partener.
Să zicem însă că dramele romantice reprezintă categoria mea
preferată în cinematografie.
Nici acest grupaj (la fel ca cel
dedicat filmelor de vacanţă) nu se doreşte a fi atotştiutor, nu include toate filmele potrivite pentru nebunia cu Valentine’s Day, Ziua Îndrăgostiţilor,
Dragobete şi ce-o mai fi comercial în această perioadă.
ETERNAL SUNSHINE OF THE SPOTLESS MIND / STRĂLUCIREA ETERNĂ
A MINŢII NEPRIHĂNITE (2004)
Poate cel mai potrivit cadou
pentru iubitorii de excepţional în artă, pentru cei care mai cred într-o fărâmă
de romantism în lumea asta robotizată şi seacă.
Eternal Sunshine of the Spotless
Mind e un manifest pentru frumosul în stare pură. Fără efecte
speciale, fără violenţă şi întorsături de situaţie la kilogram.
Ahaaa, şi REALIST în ceea ce
priveşte iubirea, love story-ul autentic – cu
tot cu micul element SF şi cu secvenţele suprarealiste.
Jim Carrey şi Kate Winslet sunt
excepţionali ca Joel, respectiv Clementine. Cei doi au trăit cândva o poveste
de dragoste, în care a intervenit o mică-mare ruptură.
Ea e spontană, nebunatică, îndrăgostită.
El - mai închis, dar la fel de îndrăgostit. Dintr-un impuls, Clementine
apelează la dr. Mierzwiak (Tom Wilkinson), care a inventat o metodă prin care
oamenii, cu tot cu amintirile legate de ei, pot fi şterşi din memoria cuiva.
Iubirea te găseşte oriunde, nu poţi fugi
de ea.
Iubirea e fragilă de multe ori, dar cea
care contează cu adevărat supravieţuişte tocmai fiiincă e... puternică.
Scenaristul Charlie Kaufman are
la activ şi alte ciudăţenii geniale: Being
John Makovich (1999), Adaptation (2002) sau Anomalisa
(2015), animaţia pentru adulţi nominalizată anul acesta la Oscar.
☺ Alţi
actori din Eternal Sunshine of the Spotless Mind sunt Elijah Wood, Mark Ruffalo şi Kirsten Dunst
– asistenţii dr. Mierzwiak.
☺ Eternal
Sunshine of the Spotless Mind are un
Oscar pentru scenariu original plus nominalizarea lui Kate Winslet, prezentă şi
pe „listele” de la Globul de Aur şi BAFTA.
De
asemenea, sunt patru nominalizări la Globul de Aur şi niciun trofeu - Jim
Carrey, Kate Winslet, scenariu şi cel mai bun film (categoria Comedie/Musical).
THE PIANO (1993)
O altă producţie cinematografică
de referinţă – ca o hipnoză precisă.
Două ore nu m-am desprins de pe
scaun – şi mi se întâmplă extrem de rar, aşa
cum bine ştiţi. Poate şi datorită muzicii.
Până la urmă, personajul
principal din The Piano 1993 e PIANUL, căci în jurul lui se învârt toţi
ceilalţi, el face legătura între ele.
La mijlocul secolului 19, scoţiana
Ada (Holly Hunter, care a interpretat ea însăşi piesele muzicale) este o femeie
mută care ajunge în Noua Zeelandă în urma unei căsătorii aranjate, cu Alisdair
Stewart (Sam Neill). Femeia vine însoţită de fiica ei (Anna Paquin) şi de
pianul personal atât de iubit.
Printr-un concurs de împrejurări,
instrumentul muzical ajunge în casa lui George (Harvey Keitel), care îi promite
că i-l va înapoia, în schimbul unor lecţii. Lecţia va fi până la urmă pentru
amândoi, la pachet cu un erotism încărcat de tensiune.
Pe cât de simplu pare, pe atât
de... complex e The Piano – mă duce cu gândul la Brief
Encounter, o altă poezie de film.
☺ Anna Paquin avea nouă ani şi
debuta în lumea filmului. E a doua cea
mai tânără câştigătoare de Oscar, după Tatum O’Neal.
The Piano 1993 este pe
de-a-ntregul creaţia neozeelandezei Jane Campion (regie şi scenariu). Aceasta a
devenit prima femeie care a câştigat Palme d’Or-ul la Cannes.
The Piano a
obţinut trei premii Oscar (Holly Hunter, Anna Paquin şi regie) şi are alte
cinci nominalizări – pentru cel mai bun film, regie şi categorii tehnice.
Holly Hunter este singura care a
câştigat un Glob de Aur, din totalul de şase nominalizări. De asemenea, The
Piano se poate lăuda cu trei premii BAFTA – Hunter şi din nou categorii
tehnice.
☺ Se spune că The
Piano a fost ultimul film pe care l-a văzut Kurt Cobain, liderul
formaţiei Nirvana, înainte de a muri.
THE PURPLE ROSE OF CAIRO / TRANDAFIRUL ROŞU DIN CAIRO
(1985)
Un Woody Allen romantic, realist
şi nebun, cum îl ştim!
În anii ’30, în timpul Marii Depresiuni, Cecilia (Mia
Farrow) îşi pierde locul de muncă şi merge la cinematograf să vadă un film,
„The Purple Rose of Cairo”, în care eroul este Tom Baxter (Jeff Daniels,
într-un rol în care a fost distribuit iniţial Michael Keaton).
Iar Tom părăseşte ecranul şi intră în viaţa Ceciliei. Cât
e realitate şi cât e ficţiune?
Şi cât de tare se complică lucrurile?
☺ The Purple Rose of Cairo este
inspirat, printre altele, de piesa de teatru a lui Luigi Pirandello „Şase
personaje în căutarea unui autor”.
☺ În alte roluri apar Danny Aiello, Edward Herrmann (Gilmore
Girls, printre multe altele) şi Dianne Wiest.
☺ Woody Allen a primit Globul de Aur şi BAFTA pentru
scenariu, nu şi Oscarul – măcar a fost nominalizat.
The Purple Rose of Cairo mai are
trei nominalizări la Globul de Aur (cel mai bun film Comedie/Muzical, Mia
Farrow şi Jeff Daniels) şi încă un BAFTA, pentru cel mai bun film.
THE
MIRROR HAS TWO FACES / CELE DOUĂ FEŢE ALE DRAGOSTEI (1996)
„...E ca şi cum
ai merge la un film şi ai vedea îndrăgostiţii sărutându-se. Muzica amplifică
tot şi noi credem, nu? Deci, când partenerul meu mă sărută şi eu nu aud muzica,
îl părăsesc.
Întrebarea e: De
ce credem?
Pentru că, mit
sau manipulare, toţi vrem să ne îndrăgostim. Experienţa aceasta ne face să ne
simţim foarte vii.
Poate dura un
minut, o oră, dar asta nu-i diminuează valoarea. Rămânem cu amintiri pe care le
vom preţui toată viaţa.
(...) Deci, de
ce oamenii vor să se îndrăgostească... când poate dura atât de puţin şi poate
fi aşa de dureros?
Cred că e pentru
că, atât timp cât durează, te simţi al dracului de bine.”
Regizat de Barbra
Streisand, The Mirror Has Two Faces face un (mic) studiu de caz asupra frumuseţii exterioare versus frumuseţe interioară.
Rose (Streisand,
nominalizată la Globul de Aur pentru rol) şi Gregory (Jeff Bridges) sunt
profesori la Universitatea Columbia. Ea este o fiinţă ştearsă din punct de
vedere fizic, însă explozivă când
vine vorba de partea interioară. El arată bine şi vrea să(-şi) demonstreze că
sexul complică realaţiile dintre oameni şi că se poate ataşa de o persoană
numai din punct de vedere intelectual.
Bonus: Barbra Streisand cântă şi pe
coloana sonoră – o melodie compusă de ea în colaborare cu Bryan Adams şi cu încă
două persoane, „I Finally Found Someone”, în duet cu Adams.
☺ În alte roluri apar Pierce
Brosnan, George Segal, Mimi Rogers şi Lauren Bacall (mama lui Rose).
☺ The Mirror Has Two Faces are
două nominalizări la Oscar – Lauren Bacall (care şi-a adjudecat Globul de Aur
pentru rol) şi cântecul menţionat mai sus.
(500) DAYS OF SUMMER (2009)
„This is not a love story”, ţine să ne avertizeze naratorul.
Cele 500 de zile ale poveştii
dintre Tom (Joseph Gordon-Levitt) şi
Summer (Zooey Deschanel) sunt
relatate în mozaic, fără a ţine cont de evoluţia cronologică.
Tom se îndrăgosteşte la prima
vedere de Summer, cea care nu crede în „iubirea adevărată” (true love) şi lucrează cu „prietenii cu beneficii”.
Sensibilitate, bucurie, tristeţe
şi toate ingredientele unei relaţii care nu iese cu nimic din... tipare. Şi,
totuşi, este atât de specială! Pentru că se bazează pe sentimente,
nu pe acţiune, pe tot felul de situaţii ieşite din comun.
☺ Prin distribuţia (500)
Days of Summer i-am remarcat şi pe Chloë Grace Moretz, Minka Kelly şi Yvette Nicole Brown (serialul
Community).
☺ În ciuda aclamaţiilor
spectatorilor şi criticilor, filmul nu are dectât două nominalizări la Globurile
de Aur – cel mai bun film şi Joseph
Gordon-Levitt.
CAROL (2015)
Vibrant şi expresiv,
Carol 2015 a fost o surpriză pentru mine. Care ţineam de prejudecata unui film aproape plat, despre nişte
femei pe care le-ar lega ceva mai mult decât prietenia.
Carol 2015 este construit preponderent din
priviri şi gesturi (mărunte).
În anii ’50, America abia
îndrăznea să vorbească despre sex (vezi
Masters of Sex, cu acţiunea plasată în această perioadă), iar cu
relaţiile dintre persoanele de acelaşi sex era de-a dreptul intolerantă.
În
apropierea Crăciunului, bogătaşa Carol (Cate Blanchett) o întâlneşte pe Therese
(Rooney Mara), care lucrează la un magazin, într-un raion de jucării, şi îşi
doreşte să devină fotograf profesionist.
În
timp ce relaţia lui Terry are o portiţă şi mai multe de... scăpare, Carol este
prinsă într-un mariaj de convenienţă cu Harge (Kyle Chandler), care nu numai că
nu vrea să o lase să evadeze, ci o şi
şantajează cu furtul fetiţei lor.
În
rolul celei mai bune prietene a lui Carol, Sarah Paulson.
☺ Atât
Cate Blanchett, cât şi Rooney Mara
au primit nominalizări la Oscar pentru interpretările lor; la acestea se află
alte patru şanse la statueta aurită – scenariu adaptat, imagine, costume şi
superba coloană sonoră.
☺ Carol
2015 este ecranizarea unui roman de-al Patriciei Highsmith (1921-1995), „The Price of Salt”. Cărţile aceleiaşi
americane au stat la baza hitchcockianului Strangers
on a Train (1951) şi The
Talented Mr. Ripley (1999).
NEVER LET ME GO / SĂ NU MĂ PĂRĂSEŞTI (2010)
Transpunerea cinematografică a
cutremurătorului roman al lui Kazuo Ishiguro (care a scris şi „Rămăşiţele
zilei”). Iar, dacă nu ştiţi încă, vă spun eu: titlul vine de la o melodie.
Cum Ishiguro trăieşte de mulţi
ani în Anglia, Never Let Me Go nu putea avea pe afiş decât actori britanici de
primă mână: Keira
Knightley, Carey Mulligan, Charlotte Rampling, Sally Hawkins plus
americanul Andrew Garfield.
Ruth,
Kathy şi Tommy au crescut împreună într-o şcoală-internat de vis. Încet-încet,
ei îşi dau sema cine/ce sunt cu adevărat. Pentru ce/cine au ajuns la
maturitate.
Filmul
Never Let Me Go explorează mai mult partea romantică a
poveştii decât cartea. Oricum, este extraordinar din punct de vedere vizual.
Nu uitaţi să citiţi cartea! De
preferat, înainte de film.
Romanul este preferatul lui Carey
Mulligan, iar scenaristul Alex Garland l-a contactat pe autorul Ishiguro
imediat cum a încheiat de lecturat paginile sale.
BRIGHT STAR (2009)
O altă producţie marca Jane
Champion, la 16 ani după The Piano.
De data aceasta este o poveste adevărată, cea a relaţiei dintre poetul englez John Keats (1795-1821), interpretat
de Ben Whishaw, şi Fanny Brawne (Abbie Cornish).
☺ Costumele au adus Bright
Star 2009 câte o nominalizare la Oscar şi la BAFTA.
Vă las să vă bucuraţi de imagini
şi de muzică:
FATHERS AND DAUGHTERS (2015)
Un film nici prea-prea, nici
foarte-foarte, cu o interpretare
puternică a lui Russell Crowe.
Acesta
este Jake, un scriitor câştigător de Pulitzer, care se luptă să îşi crească
singur fiica şi să creeze în continuare. O afecţiune (scenele sunt greu de
vizionat, fiindcă te taie fizic) îl
macină şi are „darul” de a schimba viaţa tuturor.
Mulţi
ani mai târziu, Katie (Amanda Seyfried), fiica, este afectată încă de ceea ce a
trăit în copilărie şi nu se poate implica în nicio relaţie. Prietenia cu
Cameron (Aaron Paul) îi este de mare ajutor.
Trebuie
menţionat că în Fathers and Dauthers planurile temporale alternează.
Alţi actori pe care îi
întâlniţi pe parcurs sunt Octavia Spencer, Jane Fonda (agenta literară a lui
Jake), Diane Kruger, Janet McTeer, Bruce Greenwood, Quvenzhané Wallis.
ME AND EARL AND THE DYING GIRL (2015)
Bineînţeles, având în vedere
subiectul, nu a lipsit comparaţia cu The Fault in Our Stars (2014) – pe
care, fie vorba-ntre noi, nu am putut să îl urmăresc până la capăt... decât pe
sărite.
Me and Earl and the Dying Girl este tot
o ecranizare, tot după o carte a unui bărbat, Jesse Andrews. Însă reuşeşte să nu se scufunde în
melodramatic.
Actorii nu-s foarte cunoscuţi,
dar îi simţi în personaj.
Amestecul firesc de emoţie,
comic, realism şi replicile spontane au adus Me and Earl and the Dying Girl atât
Marele Premiu al Juriului, cât şi pe cel al publicului, la Festivalul Sundance.
Greg
(Thomas Mann) este elev în ultimul an de liceu şi nu are niciun prieten
adevărat, cu excepţia lui Earl (RJ Cyler). Împreună cu acesta parodiază filme
celebre.
Mama
lui Greg îi spune că Rachel (Olivia Cooke), o amică din copilăria lui, a fost
diagnosticată cu leucemie şi că ar fi bine să o viziteze. De fapt, îl bate la
cap să treacă pe la ea!
Actorii Nick Offerman şi Connie
Britton sunt părinţii lui Greg.
OPEN HEARTS / IUBIRE PENTRU ETERNITATE (2002)
De Iubirea asta am aflat de la Marius. Cine o fi pus titlul în
română?! Mie mi se pare siropos la culme, pentru ceea ce este filmul de faţă.
Mai precis, o producţie daneză
(să nu îmi spuneţi că nu aţi văzut Copenhagen
2014! ☺), filmat după normele Dogme 95, regizată de Susanne
Bier şi scrisă de Andres Thomas Jensen, aceeaşi echipă care a lucrat la In a
Better World (2010), câştigător de Oscar şi Glob de Aur pentru cel mai
bun film străin.
Open Hearts 2002 te determină să empatizezi cu
fiecare personaj în parte.
Cecilie
şi Joachim tocmai s-au logodit. Bucuria le este dărâmată de un accident, cu urmări grave.
Soţul femeii care a
provocat respectivul accident se întâmplă să lucreze în spitalul unde este adus
Joachim, iar între el şi Cecilie se înfiripă ceva mai presus decât prietenia.
Cel
mai cunoscut actor din Open Hearts 2002 este
Mads Mikkelsen.
WORDS AND PICTURES (2013)
Ce stârneşte emoţie mai mare –
pictura/desenul sau cuvintele? Veşnicul război este reînviat în Words
and Pictures. Bătălia e pe bune, cu public – elevi, profesori. Are de
câştigat... arta!
El, Jack (Clive Owen), predă arta
scrisului şi are probleme cu alcoolul. Ea, Dina (Juliette Binoche), profesoară
de artă, suferă de artrită reumatoidă severă. Iar amândoi sunt firi dificile.
☺ În alte roluri îi puteţi vedea
pe Bruce Davison şi Amy Brenneman.
Secţiunea Comedie –
Romantism – Dramă mai puţină
FLIPPED (2010)
Trecem la dragostea inocentă,
regizată de Rob
Reiner, care adaptează cartea americanei Wendelin Van Draanen.
Juli
(Madeline Caroll) şi Bryce (Callan McAuliffe) se cunosc din clasa a doua, de
când au devenit vecini. Ea îl place, lui i se pare o ciudată. Numai că în clasa
a opta se schimbă totul.
O
suna copilăros sinopsisul, dar vă recomand din toată inima Flipped 2010, fie că
sunteţi adolescenţi, fie că sunteţi adulţi în toată firea. O să vă farmece!
☺ Rebecca De Mornay şi Anthony Edwards sunt părinţii
băiatului, iar Penelope Ann Miller şi Aidan Quinn – părinţii fetei.
AND SO IT GOES (2014)
Din nou, Rob Reiner la cârmă (regie).
Nu credeam că o să agreez multe
părticele din filmul ăsta – l-am pus pentru relaxare, ca să treacă timpul cât
mănânc – n-aveam chef de chestii complexe. Mă gândeam eu că o să îl închid după
10-15 minute, mai ales că citisem unele păreri ale criticii, care a cam dat cu
el de pământ.
Da’ m-a captivat, cu toată uşurimea lui! And So It Goes nu creează
emoţii puternice, ce-i drept, dar nici nu stă
în glumiţe de doi lei şi/sau pornografice. L-aş compara, ca... stare, cu The
Intern (2015). Deşi aici e
vorba, mai degrabă, despre puterea FAMILIEI.
Oren
Little (Michael Douglas) e un agent imobiliar de succes, văduv. Comportamentul
lui faţă de cei pe care îi întâlneşte sau faţă de vecinii lui lasă de dorit.
Leah
(Diane Keaton), una dintre locatarele din clădirea lui Oren, e şi ea văduvă –
pentru a-şi (mai) alina sufletul, cântă într-un local.
Fiul
lui Oren este un fost dependent de droguri şi apare la uşa
tatălui său cu fetiţa lui de nouă ani, pe care i-o lasă în grijă. Oren i-o
„pasează”, la rândul lui, lui Leah.
☺ De ce acceptă o actriţă de
talia lui Diane Keaton numai roluri în filme de-astea slăbuţe în ultima vreme?
Şi And
So It Goes e excelent, pe lângă altele!
☺ Dacă vă era dor de Frances Sternhagen – care a apărut şi în Parenthood
– e un loc şi pentru ea în And So It Goes.
Mai am o surpriză romantică pentru voi –
una călătoare!
Foto deschidere: „Bright Star”, protagoniştii Ben Whishaw şi Abbie Cornish.
*Din categoria „filme pe pâine”
Multam pentru selectie! N-am vazut nici macar un film din lista, asa ca este binevenita :).
RăspundețiȘtergereAm pe lista scurta Carol si Fathers and Daughters - mai mult pentru Russell Crowe, pe care il ador, dar o sa arunc o privire si pe restul acum ca le-ai mentionat.
Cu plăcere!
ȘtergereAbia aştept şi părerile tale despre Carol, Fathers and Daughters... şi tot ce mai vezi tu şi îţi place!