miercuri, 29 aprilie 2015

Filme pe paine – DRAME ROMANTICE (I)




În ultima perioadă, am lăsat-o mai moale cu serialele (topul 2014 e aici).
Aşa că am acordat mai mult spaţiu filmelor, care îmi ţin companie în timpul meselor – să n-aud dojeni pe partea asta, că ştiu că nu-i bine ☺. De regulă, împart un film în două-trei zile - dacă am timp, îi rezerv o singură zi; dar se întâmplă rar.

Aşa că azi deschid uşiţa (fermecată) către „filme de pâine”.

O să încep grupajele cu DRAME ROMANTICE, genul care mi-e cel mai aproape de suflet.


SPRING (2014)


Un film ieşit din tipare – atât ale genului romance, cât şi ale genului horror/SF.
Spring 2014 e original. Este o poveste de dragoste originală şi, în acelaşi timp, o fantezie care-ţi dă fiori.
Ei bine, lăsând deoparte partea cu monstuozitatea (care ocupă, aşa, un spaţiu mic din Spring 2014 şi nu e accentuată), rezultă o poveste de dragoste delicată, complexă şi misterioasă.

Americanul Evan (Lou Taylor Pucci, pe care l-am admirat în Arlen Faber/The Answer Man, cu Jeff Daniels şi Lauren Graham) trece printr-o perioadă nefastă, care a culminat cu decesul mamei lui.
Evan ajunge în Italia pentru a se linişti, în primul rând. Enigmatica Louise (germana Nadia Hilker) îl atrage instantaneu. Aici intervine, la propriu, expresia „când dragostea o dă în SF-uri”.

De obicei, n-am treabă cu filmele/cărţile ce depăşesc graniţa realităţii în cantităţi enorme. De aceea, Game of Thrones nu-mi spune nimic. Hai, daţi cu pietre...! ☺
Însă la Spring 2014 a fost ceva care m-a ispitit...
Before Sunrise with Species” – asta am tot citit despre film. Cum să nu te incite?!

Spring 2014 analizează iubirea adevărată.

„Spune-mi mai multe despre finit.
Să vedem... Când eşti bolnav, te face să te simţi norocos pentru tot timpul când erai sănătos. Răsărituri şi apusuri de soare? Unele lucruri sunt pur şi simplu frumoase indiferent ce se întâmplă. Şi o reamintire constantă că trebuie să te bucuri de ele.
O pizza şi o sticlă de vin cu persoana potrivită - asta poate face din cea mai proastă zi una mai bună.
Poţi alege să trudeşti până la moarte, dar poţi şi lăsa toată munca deoparte, fără regrete, pentru persoana potrivită.
Poate că e ceva chimic, dar este şi magie. Dragostea apare de câteva ori, dacă eşti norocos.
Viaţa pare întotdeauna scurtă, indiferent ce se întâmplă.”


PONT: Nu căutaţi trailer-ul, că poate fi înşelător!

De ce nu e filmul ăsta cunoscut? Doar fiindcă nu are actori „unul şi unul” (valoarea şi statutul de vedetă în ziua de azi sunt discutabile)? Iar fondurile de promovare nu au explodat?
Eu una mi-am făcut datoria şi vi l-am recomandat.
Asta ca să nu mai spun că a Spring 2014 a fost ridicat în slăvi şi de critici.


UNE RECONTRE/QUANTUM LOVE (2014)


„Pentru ca o poveste să nu ia sfârşit, ea nu trebuie să înceapă.”

Tot filmul (franţuzesc) e construit pe „ce-ar fi (fost) dacă...”.

Elsa (Sophie Marceau) tocmai a scris un nou roman, „Quantum Love”. La recepţia organizată cu ocazia lansării, ea îl întâlneşte pe Pierre (François Cluzet – asemănat de unii cu Dustin Hoffman), un prieten al editorului ei.
Numai că el e căsătorit bine-merci – şi fericit, pe deasupra! Iar ea preferă relaţiile cu bărbaţi mult mai tineri.
Ce este real şi ce imaginaţie în toată povestea lor?

☺ Pe coloana sonoră îi veţi recunoaşte pe Robbie Willams (piesa „Feel”).




UN BEAU DIMANCHE/GOING AWAY (2013) – O DUMINICĂ FRUMOASĂ


Filmul rulează şi pe ecranele româneşti.

Eu am văzut Un beau dimanche ca un Gilmore Girls... întors, în care Lorelai (ea) este înlocuită de un el (Baptiste).

Baptiste (Pierre Rochefort) este un învăţător care nu stă pentru mult timp într-un post. Într-o vineri, unul dintre elevii lui, Mathias, rămâne în grija lui.
Astfel, Baptiste o cunoaşte pe mama băiatului, Sandra (Louise Bourgoin), o femeie cu numeroase probleme.
Cei trei formează o „familie de weekend”. Pentru a o ajuta pe Sandra, Baptiste este nevoit să se întoarcă în mijlocul familiei sale înstărite, pe care a părăsit-o, revoltat, cu mulţi ani în urmă.

☺ Actorul Pierre Rochefort este fiul regizoarei şi scenaristei Un beau dimanche, Nicole Garcia (care este şi o actriţă valoroasă).
Nicole Garcia chiar declara că între personajul Baptiste şi omul Pierre Rochefort există numeroase asemănări şi că acesta „era singurul care putea juca acest rol”.




BENNY & JOON (1993)


Benny (Aidan Quinn) are grijă de sora lui cu grave probleme mentale, Joon (Mary Stuart Masterson), însă nu... înspăimântătoare. Bărbatul este nevoit să îl găzduiască pe excentricul Sam (Johnny Depp, nominalizat la Globul de Aur pentru rol).
Iar Cupidon pândeşte după colţ... Crazy love!

Povestea e frumoasă, nu zic „nu”, dar se depărtează de REALITATE – bine, o să îmi spuneţi că e film... Asta sunt eu: nu pot să văd un film ori să citesc o carte fără să fac legătura cu realitatea.
Bolile psihice (oricât de plăcubilă ar fi persoana diagnosticată) fac ravagii şi nu ştiu dacă pot fi „tratate” cu dragoste.

Benny & Joon înclină mult (şi) spre comedie. Îmi amintesc numai scenele în care pâinea se prăjeşte cu fierul de călcat, iar piureul de cartofi se face cu racheta de tenis!
Mai era o scenă în care pregăteşte homarul cu ajutorul maşinii de spălat – a fost ştearsă la montaj.

O metaforă a trecerii timpului sau... doar imaginaţie bogată a celor care au scris povestea?
„- Nu-ţi plac stafidele?
- Nu prea.
- De ce?
- Au fost odată... grase şi suculente. Iar acum sunt zbârcite. Li s-a furat viaţa. Au gust bun, dar nu sunt decât nişte struguri umiliţi.”

Din distribuţie mai fac parte câţiva actori cu ştaif: Julianne Moore, Oliver Platt şi William H. Macy (Shameless!)

☺ Prima alegere a producătorilor pentru rolurile principale au fost Tom Hanks şi Julia Roberts; au urmat la rând Tim Robbins şi Susan Sarandon – parteneri în viaţa reală pe atunci.
Studioul producător, MGM, îi dorea Johnny Depp, Woody Harrelson şi Laura Dern.

☺ Printre cei pe care îi puteţi asculta pe coloana sonoră se numără Joe Cocker.

☺ Deşi nu este clar precizat în film, personajul Sam trăieşte cu sindromul Asperger.





LOVE WITH THE PROPER STRANGER (1963) – DRAGOSTE CU UN STRĂIN


Întâi copilul, apoi dragostea.

Angie Rossini (Natalie Wood) află că este însărcinată, în urma aventurii pe care a trăit-o cu muzicianul Rocky Papasano (Steve McQueen), care acum nu-şi mai aminteşte de ea.
Angie îl contactează pe Rocky fiindcă are nevoie de bani pentru avort. Iar familia o presează să se mărite cu un bărbat neatrăgător...
Natalie Wood şi Steve McQueen alcătuiesc un cuplu fermecător pe ecran!

Love with the Proper Stranger a adunat cinci nominalizări la Oscaruri (din păcate, niciun trofeu), inclusiv pentru interpretarea lui Natalie Wood, şi alte două nominalizărila Globul de Aur, pentru cei doi actori principali.



Foto deschidere: „Benny & Joon”, protagoniştii Johnny Depp şi Mary Stuart Masterson.
Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

6 comentarii:

  1. Mulțumesc! Am trecut Spring pe lista mea! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare plăcere! Sper să am timpul necesar să fac şi alte recomandări, şi din alte genuri... dacă tot am început!
      Ioana

      Ștergere
  2. din lista aceasta a ta nu am vazut decat UNE RECONTRE si DRAGOSTE CU UN STRĂIN :)
    ma duc sa caut Spring :) Multumesc!
    Eu saptamâna trecuta am vazut Love, Rosie (2014), si serialul "Orphan Black". Astazi am vazut un film din 2013 "Terrifide angles" - unul din cele mai bune thriller pe care le-am vazut în ultimii ani.
    Te pup. O seara minunata sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să îţi placă Spring!
      Am văzut şi Love Rosie (o ecranizare după Cecilia Ahern - PS I Love You). Serialul Orphan Black este unul dintre puţinele pe care le-am urmărit de la început - să nu ratezi sezonul 3, care se difuzează acum! Tatiana M. este excepţională! Despre serial am scris un pic in 2013 si 2014, la Top.
      Cât despre Love, Rosie, o să vină şi timpul lui... să scriu.
      O seraă frumoasă şi ţie!
      Ioana
      http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2013/12/seriale-2013-topul-meu.html
      http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2014/12/recomandarea-lunii-decembrie-top.html

      Ștergere
    2. am vazut Spring si... mda, este interesant, dar ideea este mult prea ampla ca sa nu para fugarita si trasa de par, mai ales spre final. Inceputul filmului - cu discutiile lui Evan cu prietenul si apoi cu englezii cunoscuti in Italia, sunt urâte, plictisitoare, abia m-am abtinut sa nu renunt la a vedea filmul mai departe.

      despre Orphan Black sunt si eu fascinata de talentul Tatianei... în pielea cator caractere intra, fara a da senzatia ca a invatat un rol?! este absolut senzationala! Si subiectul flmului este "tare" :)
      Ce as putea sa iti recomand eu la rândul meu?...
      Ai vazut Effie Gray(2014)? este tare interesant!
      Daca ti-a placut Kramer vs. Kramer, atunci merita sa vezi Back or white (2014), cu Kevin Costner bunic.
      Sa nu iti pierzi timpul cu The Duke of Burgundy (2014)... nu doar ca este plictisitor, este un scenariu bolnav!

      Un sfârsit de saptamana placut! :)

      Ștergere
    3. Eu în Spring am văzut povestea de dragoste ieşită din tipare şi „discuţia" finit-infinit, nemurire-mortalitate. Ei... dar câte filme nu sunt trase de păr?!
      Să ştii că Une recontre l-am „furat" de la tine :)
      Mulţumesc pentru recomandări! Effie Gray îl am mai de mult pe listă; am căutat Back or white şi pare drăguţel!
      Un weekend frumos şi ţie!

      Ștergere