În urmă cu o lună şi jumătate, mi-am adus şi eu o contribuţia
la iniţiativa Biblioteca bloggerului român,
pusă în scenă de Chinezu.
După CENTRALIZARE, iată rezultatele, pe care le puteţi găsi şi pe celelalte 122 de bloguri înscrise în
campanie.
Înţeleg de aici că se citeşte foooarte divers. Că gusturile diferă.
Logic.
Să le luăm pe rând - de fapt, invers decât apar în infografic, fiindcă eu
consider că e mai importantă cartea
decât autorul (care te poate dezamăgi la o eventuală scriere ulterioară).
CĂRŢI
Nu am citit până acum autobiografia
Alinei Nedelea. Nu pot să spun că nu mă atrage deloc genul, ci pur şi
simplu s-a întâmplat ca eu şi cartea aceasta să nu ne întâlnim.
Oscar şi
Tanti Roz a lui Eric-Emmanuel Schmitt mi-a
căzut în mână acum mai mulţi ani, în prima ei ediţie, cu o copertă diferită de
cea care apare în INFOGRAFICUL de mai sus. A fost prima carte pe care am
citit-o de acest autor.
Oscar şi
Tanti Roz mie una mi s-a părut destul de melodramatică; parcă Schmitt încerca să pună cuvintele în aşa fel încât să mai stoarcă o
emoţie. Şi încă una... Şi încă...
Ce încerc să zic e că eu am perceput-o ca un pic „trasă de păr”.
Probabil că pe cititorii participanţi în campanie i-a atras în 2013 faptul
că o piesă de teatru bazată pe această
scriere se joacă în România, cu actori români, într-o dramatizare
românească. Numele Oanei Pellea, al
lui Marius Manole şi al lui Chris Simion spun totul.
Mai departe...
Jocul lui
Ender nu cred că o s-o citesc, pentru că genul ştiinţifico-fantastic nu e...
genul meu. Dar, cum am învăţat că prejudecăţilenu trebuie să facă parte din viaţă...
Pe locul 4...
Din nou, o carte pe care am citit-o acum mai bine de cinci ani - Splendida
cetate a celor 1000 de sori de Khaled
Hosseini - un afgan stabilit de mulţi ani în SUA.
Bag seama că în 2013 a fost o adevărată invazie
a acestui titlu în blogosferă.
Poate că a impresionat mai mult decât Vânătorii de zmeie (ECRANIZATĂ în
2007), în Splendida cetate... fiind vorba despre VIAŢA FEMEILOR AFGANE.
În Vânătorii de zmeie este vizată relaţia dintre doi
copii/adolescenţi/bărbaţi din Afganistan.
În fine, abia aştept să citesc nou-apăruta „Şi munţii au ecou”.
Ultima din topul topurilor: Urzeala tronurilor.
O fi mega-hit, dar nu şi pentru mine. Nici serialul, nici cărţile.
AUTORI
Uau, Murakami! Murakami conduce!... ☺
Hauruki Murakami e SCRIITORUL MEU DE SUFLET. Am citit toate cărţile japonezului (în
afară de Tsukuru Tazaki) şi am rămas vrăjită, la propriu.
Murakami e
mai mult decât deosebit, cu stilul său direct, prin care reuşeşte să transmită
o mulţime de mesaje. Romanele lui Murakami pot fi interpretate în diverse
sensuri.
Graniţa dintre real şi imaginar e atât de subtilă, la fel ca modul în care se întrepătrund
cele două lumi, se confundă deseori.
Personajele
lui se caracterizează în general prin solitudine.
Aşa se (re)descoperă. Dar eroii lui Murakami se agaţă de iubire (de
toate felurile) pentru a fi „salvaţi”. Împliniţi,
în modul cel mai... suprem.
Considerat mereu printre
favoriţii la Premiul NOBEL pentru literatură, Murakami a fost lăsat
deoparte în fiecare an. Poate că Academia Suedeză aşteaptă să împlinească
70 de ani... ☺ Se va întâmpla în 2019.
Murakami a
scris o carte şi despre PASIUNEA LUI DE SUFLET, ALERGAREA, Autoportretul scriitorului ca
alergător de cursă lungă. Pe la vârsta de 40 de ani, Murakami a început
să participe la diverse MARATOANE. Însă Autoportretul... nu e o lecţie despre
alergare, conţine o mulţime de idei despre ce înseamnă să fii scriitor, e
despre voinţă şi puterea de a-ţi depăşi limitele.
*Bănuiesc faptul că cea mai
prezentă carte din TOPUL BLOGGERILOR PE 2013 de Murakami a fost cea din topul meu,
destul de recenta 1Q84, considerată cea mai bună a japonezului de până acum, o referinţă
la 1984
a lui Orwell (cum Kafka pe malul mării e un omagiu
adus lui FRANZ KAFKA).
În 2013, am făcut pauză în ceea
ce o priveşte pe Isabel Allende.
Am început - au trecut deja zece ani?! - cu Casa spiritelor -
ecranizată în 1993 (The House of the Spirits), cu Meryl Streep, Jeremy Irons şi Antonio Banderas.
Am continuat cu Fiica norocului, Eva Luna, Povestirile Evei Luna, Portret în sepia,
Ines a sufletului meu.
Am mai multe rămăşiţe, pe care
sper să le rezolv în curând.
Fiindcă stilul lui Isabel Allende
- al cărei tată se întâmplă să fie verişorul primar al fostului preşedinte
chilian Salvador Allende - m-a încântat de la prima carte, e o povestitoare
extraordinară. Plus că îmbină elemente istorice (recente) cu ficţiunea.
Povestea de viaţă a lui Allende este şi ea palpitantă. Iar pierderea mult-iubitei
ei fiice, Paula, în 1992, pe care a relatat-o în romanul omonim, e
înduioşătoare.
În 2006, Isabel Allende a fost
unul dintre cei opt purtători ai Drapelului Olimpic la ceremonia de deschidere
a Jocurilor de iarnă
de la Torino.
Ce-aş mai putea spune?
Despre Eric-Emmanuel Schmitt şi Khaled Hosseini am vorbit un pic mai
sus, de George R.R. Martin probabil
că n-o să mă apuc, la fel ca de Orson
Scott Card („Jocul lui Ender”).
Sunt în trend în 2013 cu John Steinbeck, fiindcă m-am apucat să
recitesc La răsărit de Eden, care m-a impresionat şi mai tare decât acum
aproape 20 de ani, când a fost în
premieră.
Iar de James Clavell am răsfoit
câte ceva, dar într-o epocă anterioară
- cred că Shogun, Tai-Pan şi Nobila Casă.
Am citit multe carti de Allende si eu, i-as fi crescut cu siguranta locul in top.
RăspundețiȘtergereIsabel Allende si Haruki Murakami sunt scriitorii pe care ii apreciez cel mai mult la ora actuala. Abia astept sa reiau lecturile din Allende; deja am inceput cea mai recenta carte a japonezului.
RăspundețiȘtergere