Luni 6 octombrie 2014, la Nanning, China.
Probabil
ştiţi deja. A fost cea mai neagră zi
a gimnasticii feminine româneşti de peste 30 de ani încoace. Cu excepţia numită Larisa Iordache.
O POVESTE
tristă.
Mi-e
greu să scriu asta...
Locul
7 în calificările Mondialelor de gimnastică şi o mulţime de ratări.
România,
campioană europeană în luna mai,
a evoluat mult sub aşteptări.
Marea
Britanie, Italia, Japonia (ca să numai vorbim de eternele SUA, China
şi Rusia) în faţa noastră!
Gimnastica
se schimbă cu rapiditate ameţitoare – important e cum faci faţă.
Luni,
echipa feminină de gimnastică a României a clacat.
Doar
Larisa
Iordache a ieşit din anonimat.
Nu numai atât, a strălucit! Este unul dintre starurile Mondialelor!
Pentru
celelalte...
Emoţii, accidentări, dificultate scăzută. Luaţi-o cum vreţi, toate se înlănţuie, iar
rezultatul e acelaşi.
Să
spunem că majoritatea fetelor sunt debutante la o competiţie de acest gen – mai
multe, în prezentarea
Mondialelor. Dar în echipa SUA, de exemplu, întâlnim aceeaşi situaţie.
Gimnastele Martei Karoly domină până
acum competiţia!
Să
spunem că multe dintre fetele noastre care au concurat în calificările
Mondialelor au fost accidentate, o perioadă mai mică sau mai mare înainte de Mondiale - Silvia
Zarzu, Anamaria Ocolişan, Paula Tudorache. Şi că nu au putut astfel să acumuleze dificultate.
Să
spunem că a lipsit experienţa şi maturitatea Dianei
Bulimar, din păcate accidentată, la fel ca la Mondialele precedente.
A mai fost vreodată locul 7 la echipe
pentru România la gimnastică feminină?
Mondialele
2014 au adus cea mai slabă clasare
de la introducerea sistemului cu finală pe echipe (6 formaţii iniţial, apoi 8),
în 1994.
De
altfel, mergând pe firul istoriei înapoi, constatăm că o singură dată
tricolorele au fost sub locul 7, în 1962 – locul 9.
De
atunci, România nu a fost NICIODATĂ mai jos de locul 4 – cu o singură excepţie,
locul 5 în 1970.
Dar
astea sunt doar date seci, nu mi-am propus să dramatizez situaţia – şi aşa
dramatică!...
Vreau să cred că luni a fost doar un
accident, că situaţia nu se va
permanentiza la viitoarele competiţii majore.
S-a
ratat şi la Europene în calificări... şi după aceea s-a obţinut acel
minunat titlu... la Mondiale nu se pornea cu aşteptări de aur - v-am
explicat eu în materialul
precedent.
Festival al ratărilor
Cel
dintâi semnal... oficial de slăbiciune a fost în septembrie, la triunghiularul cu Germania şi Elveţia,
pierdut în faţa Germaniei - acum locul 9, în afara finalei.
Prezentul
În
China,
acum, după un început exact la sărituri,
au urmat paralelele. Ştefania Stănilă
a trecut puţin peste 13.000, modest ca dificultate.
Anamaria
Ocolişan a avut două căderi de pe aparat, Larisa Iordache a avut „scăpări” în
exerciţiu, iar Paula Tudorache a mers... cum a putut, la dificultate 5.0 – ca
să faceţi o comparaţie, a treia rezervă în finala de la paralele are
dificultate 6.4!
Au
fost doar patru evoluţii la paralele, pentru că a cincea gimnastă română care
avea dreptul să concureze nu a mai făcut-o – astfel, a contat şi nota... de 10
(10.033) a Anei.
La
bârnă, supranumit „aparatul
româncelor” (a ridicat mereu punctajul echipei), au căzut pe rând Ştefania
Stănilă, Andreea Munteanu şi Anamaria Ocolişan.
Trei
din cinci! Dar... având în vedere exerciţul slab cotat al Paulei Tudorache...
punctajul la acest aparat a fost pe măsură.
Solul a spus şi el aceeaşi POVESTE. Munteanu afară din covor, Zarzu cădere.
Bilanţ calificări
●
Echipa feminină de gimnastică a României a încheiat concursul de calificare pe locul 7.
● S-a
obţinut per total locul 3 la săritrui şi sol, 4 la bârnă şi 25 (!!!) la
paralele din cele 38 de formaţii înscrise în concurs.
☺
Rezultatele în detaliu de puteţi găsi pe site-ul Federaţiei
Internaţionale de Gimnastică.
N-am crezut c-o să se întâmple asta
vreodată...
Am
tremurat până în ultima clipă pentru finală (8 echipe merg în ultimul act).
Am
aşteptat cu sufletul la gură evoluţiile ultimelor două subdiviziuni, evoluţii
ale australiencelor şi, parţial, ale franţuzoaicelor, pentru a fi siguri că ne
păstrăm locul 7, că nu cădem pe 8 sau, mai rău, în afara finalei!
„Noroc”
că primele au greşit pe la paralele (unde erau valoroase), pe la bârnă, pe
ici-colea. Un singur punct a fost între
România şi Australia în final, în favoarea primeia.
(Iar
Franţa bănuiam de la început că nu are faţă
de finală. Dar am aşteptat să fie oficial!)
Faţă de a 6-a clasată, Japonia,
diferenţa este de două puncte. Şi,
mda... totul s-a pierdut la paralele, căci altfel punctajele la bârnă şi sol de
exemplu (cu toate ratările de la bârnă ale româncelor) sunt superioare Rusiei – locul 3 în calificări. Iar la sărituri ţinem aproape.
☺ Am
zis cele de mai sus ca să vedeţi că, într-o variantă super-optimistă, ne-am
putea bate pentru bronz – cu Rusia (pe
care am învins-o la Europene, în condiţiile de atunci), deşi rusoaicele
de aici zbârnâie la paralele! Iar pe noi, din contră, astea ne trag înapoi!
Marea
Britanie stă şi ea la pândă, pentru că nu se dezminte după Europenele
excelente din primăvară.
Toată
lumea a făcut ceva greşeli – nu ca ale fetelor noastre, dar au fost.
China şi SUA
Am
uitat să vă spun că gimnastele din SUA sunt mari favorite în finală? America
e campioană mondială (şi) în 2011, ultima oară când s-au organizat întreceri pe
echipe la Mondiale, dar şi campioană olimpică în 2012.
Vă
mai spun că fetele din China
sunt acasă şi au aripi? NU sunt deloc ironică – China
a câştigat în 2008 titlul olimpic, meritat!, la Beijing.
Cum se concurează miercuri,
în finala pe echipe
Totul
porneşte de la zero! Nimic de până acum nu mai contează!
Şi
în finala pe echipe, şi la individual compus, şi în finalele pe aparate.
În calificări sistemul a fost 6-5-4 – şase gimnaste în echipă,
cinci concurează la fiecare aparat, patru note se iau în considerare.
În finala pe echipe se schimbă un pic situaţia: 6-3-3 – după acelaşi
algoritm.
Toate evoluţiile contează, nu e loc de greşeli (majore)!
Toate evoluţiile contează, nu e loc de greşeli (majore)!
Ordinea intrării în concurs pentru România este una... a nervilor – se începe cu
solul şi se termină cu paralele şi bârna - ultimele sunt aparatele unde se
poate rata cel mai uşor.
☺ Din
punctul meu de vedere, punctajele din calificări sunt mai aproape de valoarea
unei echipe, în ansamblu, deoarece contează mai multe evoluţii.
Evoluţii în imagini
De
departe cea mai valoroasă gimnastă româncă, LARISA
IORDACHE a ratat la limită prezenţa în finala de la sărituri, cu 51 de
miimi de punct; este prima rezervă.
A
fost a 3-a în calificări la individual compus – în urma campioanei ediţiei
precedente, Simone Biles (cu ratare a fost tot prima!), şi a Aliei Mustafina.
Larisa are, de asemenea, finale la bârnă şi sol – locul 2 în
calificări la ambele, tot după Biles.
ANDREEA MUNTEANU a greşit la Mondiale în acelaşi stil ca la Europene,
deşi avea şanse la finale la bârnă şi sol.
Sperăm
să repete figura de la Europene, unde a
strălucit în finală!
ŞTEFANIA STĂNILĂ a prins un loc aproape de limită în finala de la
individual compus (primele 24), dar a fost a... 24-a. S-a calificat totuşi de
pe poziţia a 21-a, datorită eliminării unor sportive din ţări care aveau deja
două participante (limita maximă).
Dar,
şi aşa...
ANAMARIA OCOLIŞAN a reuşit un concurs bun la sărituri şi parţial la
sol. La restul... dezastru.
SILVIA ZARZU a fost doar o umbră
în calificări. A ajutat un pic echipa la sărituri; nu cred că va concura în
finală.
PAULA TUDORACHE aminteşte, prin ţinută, de Ana
Porgras – dar are imens de lucru până la a o ajunge pe campioana
mondială de la bârnă din 2010!
Finale România
☺ Miercuri 8 octombrie – finala pe echipe
a fetelor (ora 14.00, TVR 1)
☺ Joi 9 octombrie – individual compus
masculin, cu Cristian Băţagă (ora 14.00, TVR 1)
☺ Vineri 10 octombrie – individual compus
feminin, cu Larisa Iordache (ora 14.00, TVR 1)
☺ Duminică 12 octombrie – finale feminine
la bârnă şi sol, cu Larisa Iordache (ora 8.00, TVR 1)
Antrenorii
prezenţi în China, Lucian Sandu, Cristian Moldovan şi Lăcrămioara (Filip) Moldovan trebuie să
aibă grijă de aceste fete - ceea ce s-a întâmplat luni 6 octombrie e
dezarmant...
Ultimii
doi au mare experienţă ca sportivi, în prinicipal în gimnastica aerobică, unde
au numeroase trofee pe plan mondial şi european.
☺ Lăcrămioara
(Lulu) a făcut parte din echipa medaliată
cu argint la Mondialele din 1989 – alături de Cristina Bontaş, Aurelia Dobre, Eugenia Popa, Gabriela
Potorac şi Daniela Silivaş.
Din toată inima, succes în finala pe echipe!
Ţineţi-le pumnii strânşi Larisei (Lari), Andreei,
lui Ştefi, Anei, Silviei şi Paulei!!!
P.S. Ţineţi-i pumnii vineri (la individual compus) şi Roxanei Popa, o gimnastă foarte
simpatică şi foarte... acrobată, născută la Constanţa, dar care reprezintă Spania.
Dacă vă face plăcere, citiţi şi:
☺ Recomandarea
lunii octombrie – Mondialele de gimnastica (cu cele mai importante momente din istoria
Mondialelor pentru România)
☺
Mondialele
de gimnastica 2014 – Larisa,
mulţumim şi te iubim! - articol scris după concursul de la individual compus
☺ Mondialele
de gimnastica 2014 – Larisa de argint - finalul Mondialelor plus CONCLUZII
FOTO:
romgym.ro şi Facebook
De la
stânga la dreapta: Silvia Zarzu, Andreea Munteanu, Larisa Iordache, Ştefania
Stănilă, Paula Tudorache, Anamaria
Ocolişan
Ce ma bucur ca ai prezentat atat de detaliat evolutia echipei... aici nu am avut acces la informatii. Superb reportajul tau!
RăspundețiȘtergereEste pacat ca fetele nu au reusit sa urce in clasament, insa sunt generatii si generatii... La urmatoarea competitie va fi mai bine. Tin pumnii echipei la finala! Poate ca fetele isi vor demonstra acum maiestria si talentul de prim loc!
Abia astept sa ajung acasa sa pot vedea si videoclipurile... acum nu le pot accesa.
Multumesc mult pentru aceasta prezentare si astept cu emotie sa ne prezinti rezultatele in continuare.
Mă bucur să sunt sursa ta de informaţii în perioada acestor Mondiale de gimnastică!
RăspundețiȘtergereAstăzi, gimnastica a devenit foarte mult un sport al calculelor, şi este foarte greu de ajuns la aur, mai ales la echipe, iar generaţiile trebuie să se completeze, să nu existe goluri.
Nu este cazul acum de locul 1/aur, abia putem spera, cu jumătate de măsură şi „în şoaptă" la locul 3... Dar şi acela parte îndepărat... având în vedere distanţa enormă care le desparte pe fete la paralele.
Ţi se rupe sufletul să le vezi pe aceste fetiţe în lacrimi... https://www.facebook.com/fanTVR1?fref=ts
Dar tăria de caracter a Larisei este admirabilă!
oooo dragele de ele! am vazut acum videoclipurile si mi-au placut mult excercitiile. Apoi am mers pe linkul facebook, dar nu am gasit nimic acolo...Am cautat altceva si am nimerit interviul de la TVR1 http://tvr1.tvr.ro/campionatele-mondiale-de-gimnastica-artistica-de-la-nanning-in-direct-la-tvr_9559.html.
ȘtergereSper ca româncutele sa fie stapâne pe emotii si sa-si înfrânga teama... taletul se vede, e mare! Când te gandesti cu ce situatii se confrunta aceste fetite! Oricare va fi rezultatul, ele sunt Printesele din Carpati, cele mai bune gimnaste ale României! Uraaaaa! :)
Ai nimerit bine, chiar acela era interviul!
ȘtergereAcum nu se pune presiune pe ele, dar urmează anul viitor Mondialele dinainte de Jocurile Olimpice, apoi chiar Jocurile Olimpice si nu se întrevede un viitor bun - cu excepţia Larisei. Chiar şi fără ratările din întrecerea de calificări, nu se poate spera (în varianta optimistă) decât la locul 3.
Nu e vorba că nu există talent, de multe ori există fragilitate, şi de aici accidentările şi lipsa acumulării de dificultate. Dar sunt multe... pornind de la baza de selecţie.
Trebuie lucrat şi la psihic... Să vedem ce va fi în finală!
Foarte bine scris acest articol, totusi Romania s-a clasat bine la sol si barna, avand in vedere ratarile... la paralele e grav, dar nici emotiile astea si ratarile nu sunt bune, sper din toata inima, in finale, totul sa fie mai bine.. desi vorba ta, cu barna ultima, nu stiu, Doamne ajuta sa nu tremure nici o clipa!
RăspundețiȘtergereMulţumesc!
RăspundețiȘtergereAm scris şi eu mai sus că, în ciuda ratărilor româncelor, punctajele de la bârnă şi sol au fost superioare Rusiei (dar şi gimnastele de aici au bâlbâit-o la aceste două aparate), iar la sărituri diferenţa a fost minimă. Asta e cu paralele - în finala pe echipe se pierd cel puţin 3 puncte la acest aparat, în varianta optimista în care România obţine 13.5 în medie şi Rusia 14.5. Ca să nu mai vorbim de chinezoiace.
Hai, România!