joi, 16 octombrie 2014

Piatra Craiului: La Zaplaz sau stânca găurită



O dată încheiate Mondialele de gimnastică 2014 - cu locul 4 pe echipe al fetelor şi cu performanţele de argint ale Larisei Iordache - , reiau POVEŞTILE din concediul pe 2014.


Dacă mai ţineţi minte, înainte de iureşul Campionatelor eram în Piatra Craiului.

ZIUA 5 – 22 AUGUST 2014 (vineri)

Traseu:
Zona Plaiul Foii (849 m altitudine) – Refugiul Şpirla (1420 m) – La Zaplaz (1640 m) şi retur
*Noi am făcut, pe marcaj bandă roşie, 2 ore şi jumătate la dus, cu popas la Refugiu (1 oră şi jumătate până aici), şi 1 oră şi 45 de minute la coborâre.

Timp de mai multe luni, mi s-au tot perindat prin faţa ochilor via ecran de calculator poze cu nişte stânci... găurite.
Era Zaplazul (zona se cheamă La Zaplaz, mai exact) şi ardeam de nerăbdare să dau o tură aici.

Şi iată-mă-s!

Dacă în ziua anterioară eram în sudul Pietrei Craiului, la Cabana Curmătura, cu tot cu planurile date peste cap, acum ne-am propus să abordăm o părticică din nordul Pietrei Craiului.
Munţii Piatra Craiului sunt cei mai spectaculoşi, însă şi cei mai periculoşi din România!

VREMEA!!!

(O să tot pun subtitlul ăsta de-a lungul POVEŞTILOR din concediu, că ne-a zăpăcit rău!)

Dar ce...?! Se poate face ceva în condiţii normale cu vremea asta?
Ni se indicase (ăia de la Meteo ne „vorbiseră”, de fapt) că va fi nasol, voiam confirmarea.
Când m-am trezit, cu noaptea-n cap, cerul bătea în alb-cenuştiu. Na, că-i bine! Mă mai culc o oră, poate e mai bine. Speranţa moare ultima... iar somnul meu va naşte senin ☺
Peste aprovimativ o oră, colegul de apartament (acu’, în concediu, a rămas doar de cameră ☺) mai dă o mie de search-uri pe Internet, face o medie şi zice... să pornim, că n-o să plouă.
Ai! Ce expert a devenit! El, care se teme de ploaie mai mult ca mine (i s-o trage din Bucegi, din urmă cu trei săptămâni) zice să pornim la drum pe un traseu care bănuim că durează două ore – nu am găsit vreo informaţie orară referitoare la traseul Plaiul Foii - Refugiul Şpirla - La Zaplaz.
Deci, dacă domnul coleg de apartament zice să o luăm din loc în condiţiile date şi având în vedere că ne aşteaptă vreo 800 m de urcat în altitudine... zic să-i dăm bice!

Avertizări!
Două avertizări primim pe drum – întâi de la un nene (nu era cioban, nu mai ştiu ce funcţie avea, nu de turist în orice caz) şi de la o familie, un el şi o ea cu un copil pe la 10-12 ani, care se întorceau de la Refugiul Şpirla.
Avertizările erau de ploaie, fireşte!
E mohorât şi parcă stă să plouă dintr-un moment în altul!



Se anunţaseră ploi în jurul orei 14.00. Şi noi am fi bătut munţii la ora aia!
Ce facem?! Riscăm?
Avem îndoieli peste îndoliei. Hai să mergem, totuşi!, anulate imediat de Nu, e periculos!
Mai mergem câţiva metri, dar uşurel, a lene, cu ochii la cer, mai studiem o dată prognoza meteo.
Mda, ploaia e tot acolo! Mânca-o-ar mama!
Hai să ne mai plimbăm şi vedem... Măcar ne prinde ploaia la poale, nu în pădure sau în câmp deschis!

Surpriză!
Abia au trecut 20 de minute de la toate dilemele noastre...
Ia priviţi!


E altă lume, nu?
Să nu fie doar cu Păcălici...
Nu e! Soarele străluceşte, orice urmă de ameninţare pare că a dispărut!
Dar suntem la munte, iar picături pot să apară (aproape) din senin, aşa cum am păţit în Bucegi!
Eu una nu pot să mă culc pe-o ureche şi să las deoparte temerile.

Stabilim să... stabilim ce facem mai departe din mers. Obiective mici. Paşi mărunţi.
Hai la Refugiul Şpirla, pentru moment!


Cum ajungem?

Noi am plecat din satul Măgura, cu maşina pe lângă aceleaşi Fântâna lui Botorog şi Cabana Gura Râului, apoi Zărneşti.

☺ Din Braşov până în Zărneşti sunt 27 de kilometri cu CFR-ul, în cazul în care veniţi din această direcţie.

Din Zărneşti trebuie să urmăm indicatoarele pentru zona Plaiul Foii (în renovare când am fost noi). Sunt 12 kilometri de drum forestier, de-a lungul Văii Bârsei.

De acolo, căutăm indicatorul cu Vârful La Om (Vârful Piscul Baciului - 2238 m altitudine, cel mai înalt din Piatra Craiului - , pe traseul La Lanţuri.

 

Pe la mijlocul lui ar trebui să dăm de La Zaplaz, după ce trecem de Refugiul Şpirla.

Începem pe un drum forestier, pe lângă râul Bârsa Tămaşului - unul dintre braţele râului Bârsa, afluent al Oltului.
Urcuşul e abia sesizabil...


...dar începe să crească... până la ultima sursă de apă de pe traseu.
 

*Daţi click pe poză, pentru detaliu.

De aici pân' la Şpirla e numa' pădure, 15-20 de minute de pante să le ţii minte! ☺

Refugiul Şpirla

Ce mingiucă frumoasă! ☺




Istoria ne spune că refugiul vechi era mult mai încăpător decât cel de acum.
Era construit din lemn, avea o sobă şi locuri de dormit în pod.


Iniţial, Refugiul Şpirla a fost construit ca adăpost pentru bateria de tunuri, în al Doilea Război Mondial, în perioada 1942-1945.
Apoi, cei care au beneficiat de el (ca baracă) au fost muncitorii forestieri.
În 1970-1972, Salvamont-ul a construit un refugiu care putea fi folosit şi de turişti. Acesta a ars în 1980.
Refugiul a fost reconstruit - descrierea este cea de mai sus.

Un alt incendiu s-a strecurat... ca şi la Mănăstirea Ialomiţa, Cabana Piatra Mare şi în atâtea locuri de POVESTE...
Pentru Şpirla, decisiv a fost cel din martie 2002 - din neglijenţa unor turişti.

Astăzi, Refugiul Şpirla este făcut din fibră de sticlp şi are aspect de iglu. Capacitatea este de 14 locuri.


Plecăm către Zaplaz!


De pe drum





Grohotiş!
Ce-mi place mie grohotişul! Ce frumos fug de sub picioare pietrele astea mici!
Mai bine mă pui să mă caţăr pe lanţuri, să am cât de cât o stabilitate, decât să mă laşi în deşertul ăsta.
Hai, la urcare mai e cum mai e, dar să vezi ce-o fi la coborâre!
Îmi propun să nu mă mai gândesc... dar... până una-alta...: unde sunt pietrele-alea pentru care am venit?, că mergem ca nebunii de douăj’ de minute de la ieşirea din pădure (drum uşor), după apariţia... coţilor de stâncă, suntem singuri aici, în sălbăticie, şi ele tot nu apar...!?
Aproape că mi-a pierit cheful să înaintez. Mai ales când mă uit în sus, la cer, care iar a început să se coloreze a ploaie.


Buuuun! Pot să mă opresc acum?!
Nu-mi stă în fire să mă înec ca ţiganul la mal, dar chiar n-am chef să mă plouă pe aici!
N-am unde să mă adăpostesc şi mi-e frică de mor! Şi trebuie să şi cobor păntuţa asta de tocmai o urc!
Ne întoarcem? N-am zis-o cu glas tare... încă.
Unde sunt pitite pietrele alea???

Colegul de apartament e în faţă şi-l tot întreb dacă se vede ceva.

Faza cu nu mai vreau! a durat mai puţin de cinci minute, mi-a luat mai mult să scriu momentul decât să îl trăiesc. ☺

Traseul este INTERZIS IARNA, iar vara, recomandat turişilor antrenaţi - mai ales dacă au de gând să meargă sus, La Om.

La Zaplaz

Pentru moment, am avut o reacţie tâmpită, de genul Pentru asta am venit?
Bineînţeles că s-a trasformat până a ajuns la wow!
(chiar mă stresa chestia cu ploaia şi că trebuia să mă grăbesc, după ce am tras să ajung aici)



Se pare că locul a fost populat cândva de peşteri. Din cauza acţiunii apei, tavanele şi pereţii grotelor s-au prăbuşit.

Locul ar fi fost folosit ca ascunzătoare.

Ce-mi mai doresc să fi prins soare, să ne fi băgat printre stânci, să surprindem lumina ce se iveşte dintre giganţii ăştia...! Arată de milioane în fotografiile altora...!
Noi am tras trei cadre şi gata!
Mai mult căutam seninul...

Ce-mi mai doresc să nu fi fost nevoiţi să venim aici, să ne uităm o secundă la minunea naturii şi să o luăm urgent la vale. Căci se auzeau (mici) tunete, iar cerul uitase să ne mai amăgească printr-o picătură de senin.

☺ Analizând la rece, drumul nu e rău, cred că poate fi făcut de orice drumeţ cu echipament adecvat – ar intra în categoria MEDIU.
Mai încolo, La Lanţuri, se trasformă în (foarte) DIFICIL.

Am fost eu sub presiune... de aceea l-am descris aşa.

În zaaaareee... puncticelul acela mic din mijloc e Cabana Plaiul Foii ☺

De La Zaplaz, traseul continuă, aşa cum am mai spus, spre creastă, spre La Om şi/sau Şaua Grindului (2206 m altitudine) - Refugiul Grind.
☺ Traseul (La Lanţuri) a fost marcat pentru prima oară de braşoveanul Friederich Deubel (1845-1933), în 1887.
Este considerat cel mai dificil, dar şi cel mai spectaculos din munţii României.
De altfel, denumirea oficială pentru „La Lanţuri" este Drumul lui Deubel (Lanţurile lui Deubel).


☺ În Carpaţi, mai există o potecă ce poartă denumirea „Drumul Deubel", pentru că braşoveanul şi-a pus şi acolo amprenta. Este vorba de nordul Muntelui Bucşoiu din Bucegii pe care îi ador (voi reveni!).

☺ După Friederich Deubel au fost denumite o serie de insecte, miriapode şi melci.

În urma experienţei de azi, cu stâncăraie la discreţie (da, ştiu..., n-am fost pe porţiunea GREA) şi cu ploaia mereu la pândă, am declarat, în timp ce-mi savuram ciorba, cafeaua şi plăcinta la masa de după-amiază-seară, cu ochii la cerul acum gri-negru - fără vreo intenţie de a-şi domoli culorile înspăimântătoare: Mâine nu mai vreau trasee, vreau doar să mă plimb. La 1000 de metri altitudine, dar plimbare să fie.

Vă reamintesc faptul că de patru zile o ţinem numai în trasee montane. Ce-i drept, nu de dificultate mare.
Hai, treacă-meargă, trei zile şi jumătate, căci drumul prin Cheile Zănoagei a fost aşa, o mică joacă...

Accesaţi cu încredere link-urile de mai jos, pentru exemplificare.


DIN NOU... „MAI VREAU!"

Ştiţi ce? Pe moment am susţinut sus şi tare că nu cred că mă ţine să ajung vreodată în vârf.
Gata! Asta a fost experienţa mea cu Piatra Craiului...
Mmmm... De ce? De ce să mă opresc?

La vară, sper să ajung din nou acolo, La Zaplaz şi La Lanţuri! Să mă înarmez cu eu pot!, să-mi iau mănuşi pentru cabluri şi bolovani şi tot ce-mi mai trebuie pentru o astfel de expediţie, să conturez un traseu, să-mi fac un mic-mare antrenament!
...Înghit în sec la fiecare fotografie ce-mi apare în faţa... monitorului... şi tot caut... probabil sunt masochistă rău...

Ploaie in Zărneşti

Ploaia a apărut în cele din urmă; dar eram deja în Zărneşti.
Nu a durat decât maxim o oră de la ieşirea noastră de pe traseu până la picăturile astea zdravene.
Atât de zdravene şi de răpăitoare, încât am stat un sfert de oră în maşină înainte de a ieşi să ne facem cumpărăturile!



Din CONCEDIUL 2014 mai puteţi citi:

Articol introductiv - cu multe fotografii!
Ziua 6 – Superlative: Satele Măgura şi Peştera (comuna Moieciu)

14 comentarii:

  1. Fain! Ce dor mi s-a facut de Crai. De fapt citindu-ti jurnalele mi s-a facut un dor nebun de Carpati :)...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu abia încep să cunosc Craiul... din păcate!
      Eiii... Pofta se stinge mâncând... pardon, făcând trasee! :) Îţi doresc ca la vară - că acum s-a nasolit vremea pe aici - să vii în România şi să dai câteva ture frumoase!

      Ștergere
  2. si eu mai vreau! Macar astfel de drumetii virtuale, pâna câdn ma voi mobiliza eu sa va urmez exemplul :)) Superb traseu, minunata descriere... mi-am memorat totul, pentru atunci când va fi sa fie :) Multumesc!
    O saptamâna minunata sa aveti si tu si colegul de apartament! va îmbratisez :-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Carmen, mai am! - drumeţii din 2014 de povestit. Chiar acum m-am întors dintr-una :)
      Mulţumesc pentru urări, să ai un weekend minunat! - ce a mai rămas din el. Abia acum am apucat să răspund la mesaje...

      Ștergere
  3. Piatra Craiului, oh sper sa ajung si pe acolo, va felicit pentru rezistenta, sa stii ca si eu prefer lanturile, cu toate ca doar o singura data am fost pusa in postura de a le folosi. Nu ma panichez, ma urc si pe pereti daca nu am nimic sub picioare.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nici noi nu avem o rezistenţă... de speriat. Iar în excursia asta vremea ne-a presat rău.
    Cât despre a nu avea nimic sub picioare... hmmmm... eu am nevoie de siguranţă! Mai ales pe munte! Iar lanţurile/cablurile/scările sunt o parte decisivă în asta. De aceea, traseul din Valea lui Stan http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2014/09/recomandarea-lunii-septembrie-spectacol.html îmi place atât de mult... şi peisaje, şi siguranţă (cu un pic de atenţie).
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
  5. Mulţumesc! Mai am câteva ture de povestit din concediul pe 2014 (şi ceva din Făgăraş) - aştept să treacă Sărbătorile şi articolele-grupaje de sfârşit de an şi o să „bombardez" blogul cu munte! Mult munte...!
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
  6. Frumos! De Crai îmi este tare dor... sper vara asta să ajung și acolo. Cărări însorite!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, la fel!
      Tu eşti o luptătoare şi te admir enorm pentru asta - sigur o să ajungi în Crai la vară... mai sunt două zile şi jumătate până acolo :)
      Ioana

      Ștergere
  7. de cate ori L-am facut!...da L-as mai face inca de o suta de ori...mereu citesc despre EL, mereu astept clipa revederii...imi plac povestile tale si le citesc cu nesat...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu am apucat să merg decât o singură dată, din păcate. Marele meu regret este că nu am ajuns încă ăn porţiunea La lanţuri, şi de acolo în creastă - care creastă nordică am încercat-o anul trecut.
      Mulţumesc mult pentru aprecieri!
      Ioana

      Ștergere
  8. Este cel mai frumos traseu pe care l-am parcurs dar nu este dificil din punct de vedere tehnic sau fizic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, clar nu e dificil - dar să nu ameninţe ploaia, cum a făcut în cazul nostru.
      Încă nu m-am întors nici La Zaplaz, nu am abordat nici Lanţurile - rămân, aşa, un mic regret şi o promisiune pentru "data viitoare"...
      Ioana

      Ștergere