miercuri, 22 octombrie 2014

You're Not You (2014, cu Hilary Swank, Emmy Rossum, Jason Ritter). PRIETENIE... cu emoţii



Când tu nu mai eşti tu.
Când te pierzi pe tine, pe drumul unei suferinţe nedrepte.
Când ai lângă tine (sau crezi că ai lângă tine) oameni speciali, care îţi mai dăruiesc în fiecare zi o clipă de viaţă...

You're Not You este primul film lansat în 2014 care reuşeşte să mă emoţioneze, să îmi transmită ceva.


Fără a cădea în sentimentalisme ieftine, You're Not You este o POVESTE de viaţă specială.
Kate (Hilary Swank) este diagnosticată cu artroză laterală amiotrofică (ALS sau boala Lou Gehrig) şi are nevoie de îngrijuri speciale, pentru că nu-şi poate mişca mâinile, se deplasează cu dificultate, respiraţia îi joacă feste câteodată.
Însă mintea îi rămâne trează; Kate este tot timpul conştientă de ceea ce i se întâmplă sau urmează să i se întâmple.

Studenta rebelă Rebecca (Emmy Rossum) se prezintă pentru o asista pe sofisticata Kate cu un CV mototolit, deşănţată, cu experienţă spre deloc, total neîndemânatică.
Unde mai pui că femeia fusese o pianistă de succes!

Însă You're Not You nu se axează pe boală.
E mai mult emoţional.
You're Not You este UMAN, mai presus pe orice.

Fiecare, atât Kate, cât şi Bec, are de învăţat una de la cealaltă.
(Chiar dacă este previzibil că Bec se va schimba după această experienţă.)

☺ Rolul Bec al lui Emmy Rossum este mai aproape de cel din Shameless ultimul sezon difuzat, 4.

Mai ales la început, atunci când personajele Kate şi Bec au primele contacte, în You're Not You îşi fac loc şi pasaje de umor.

Ecranul le aparţine, fără doar şi poate, lui HILARY SWANK (40 de ani în această vară, actriţă de Oscar - Boys Don't Cry/Băieţii nu plâng niciodată, 1999, şi Million Dollar Baby/O fată de milioane, 2004) şi lui EMMY ROSSUM, care se completează firesc.


You're Not You aduce un pic cu franţuzescul Intouchables/Invincibilii, 1999. cel puţin porneşte de la aceeaşi idee.
Acolo, la Intouchables/Invincibilii, scenariul avea la bază o poveste adevărată - a prieteniei dintre doi oameni complet diferiţi, un bărbat paralizat şi asistentul său.
Aici, la You're Not You, în varianta feminină, avem aproximativ aceeaşi persoană lipsită de experienţă, cumva aiurită, iresponsabilă.

Dar frumuseţea (vieţii) vine dincolo de problemele de sănătate...
Chiar dacă la You're Not You clipele sunt limitate de boala incurabilă.
Prietenia dă (uneori) impresia că numic nu se poate destrăma...


ECRANIZARE

You're Not You are, totuşi, la bază o carte apărută înainte de lansarea Intouchables/Invincibilii.
Este vorba despre o scriere cu acelaşi titlu, You're Not You, de Michelle Wildgen, din 2006.


ACTORI

Iniţial, am văzut subiecul din You're Not You şi m-a atras - habar nu am avut cine joacă în film!

V-am mai spus eu, partea cu actorii vine pe planul doi când e vorba de ales filme.

La derularea genericului de începu, PAF!
Atât de mulţi actori cunoscuţi?!
Pe Hilary Swank o ştiu (ar fi culmea să nu!), pe Emmy Rossum o îndrăgesc în creatorul de dependenţă Shameless, pe Loretta Devine am văzut-o de atâtea ori în Anatomia lui Grey (are şi un Emmy pentru asta), pe Marcia Gay Harden - într-o mulţime de producţii, inclusiv serialul Trophy Wife, Ali Larter mi-e şi ea familiară. 
Pe Frances Fisher o urmăresc momentan în Resurrection, iar pe Ed Begley Jr. l-am întâlnit în capodopera Six Feet Under.

Ce să mai zic de Jason Ritter, în adoratul Parenthood!
Jason Ritter, foto dreapta (fiul lui John Ritter), este responsabil pentru... partea romantică în You're Not You.


A, da...! Şi frumuşelul Josh Duhamel, care o are de soţie pe cântăreaţa Fergie.


REPLICI DRĂGUŢE

☺ Eu mă plac mai mult când sunt cu tine.

☺ Crezi că Dumnezeu a inventat sexul ca să ne putem suporta reciproc defectele?

☺ Mulţumesc că nu m-ai lăsat să o dau în bară şi de data aceasta; nimeni în viaţa mea n-a făcut asta pentru mine.



TRIVIA/FAPT DIVERS

☺ Emmy Rossum, pe care o vedeţi în You're Not You cântând cu vocea şi la pian, are o educaţie muzicală solidă.
Emmy a scris cântecul pe care îl interpetează în You're Not You special pentru acest film.

Dar cea care acum este cunoscută mai mult pentru calitatea de actriţă şi-a început cariera la numai 7 ani, la Metropolitan Opera, cu muzica clasică.
A cântat pe aceeaşi scenă cu Luciano Pavarotti şi Placido Domingo.
La nici 18 ani, îi dădea replica lui Gerard Butler în muzicalul The Phantom of the Opera/Fantoma de la operă.
După acea prestaţie, a primit oferte pentru a înregistra albume clasice, însă Emmy a optat pentru muzica actuală.
Are la activ două albume înregistrate, lansate în 2007, respectiv 2013.

Emmy Rossum a fost şi Audrey Hepburn în filmul biografic The Audrey Hepburn Story/Povestea lui Audrey Hepburn, 2000.

☺ Iniţial, numele lui Jeremy Renner (American Hustle/Ţeapă în stil american) apărea printre cei care trebuia să dea viaţă personajelor din You're Not You.


Ice Bucket Challenge 2014

Anul acesta, afecţiunea menţionată în You're Not You, scleroză laterală amiotrofică, a făcut subiectul campaniei Ice Bucket Challenge - la care au participat, printre multe-multe alte personalităţi din lumea întreagă, Nadia Comăneci, Octavian Bellu sau Lauren Graham, asistată de Peter Krause.
Mă rog, ultima menţiune este o semi-participare. ☺



Toată operaţiunea consta în ideea ca victima să îşi toarne în cap o găleată plină cu apă foarte rece şi gheaţă, pentru a simţi, pentru o clipă, ceea ce trăiesc zilnic oamenii cu această boală cumplită.
Campania a avut ca scop strângerea de fonduri pentru ajutorarea persoanelor suferinde de scleroză laterală amiotrofică - printre ele, fizicianul Stephen Hawking.


Site-urile specializate în COTAŢIILE filmelor diferă mult în privinţa „notelor" şi aprecierilor acordate filmului You're Not You.
Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

6 comentarii:

  1. Am vazut filmul si m-a emotionat profund prin tema principla pe care o prezinta. Luat in amanunt insa, filmul mi se pare exagerat, relatile intre eroii filmului sunt departe de realitate... Dar astea sunt filmele aristice :-)
    O saptamama frumoasa sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  2. (abia acum am reuşit să deschid calculatorul personal, pentru că de două zile îl chinui şi mă chinuie cel de la serviciu la ore inumane)
    Da, filmul este emoţionant - pe asta s-a şi mizat. Boala e dură, am citit câte ceva despre ea...
    Eu nu l-am luat ca pe o realizare cinematografică, la fel cum am făcut în cazul filmului „Diana" de exemplu http://la-povestile-mele.blogspot.ro/2014/01/diana-2013-cu-naomi-watts-naveen.html.
    E adevărat că „You.." este previzibil, dar cel mai important e (pentru mine) că TRANSMITE.

    RăspundețiȘtergere
  3. Răspunsuri
    1. Da, filmul chiar merită văzut! Mulţumesc pentru vizită şi pentru apreciere!

      Ștergere
  4. N-am văzut filmul. I-am văzut în schimb pe unii că-și toarnă găleți de apă în cap. Deși ia forma vasului în care-i pusă, nu cred că-i capabilă și să acopere goluri de genul ăsta. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dincolo de picanteria cu găleata cu gheaţă (care a fost distractivă pentru mulţi care au participat la campanie, din păcate, în loc să fie... sobră), rămâne această afecţiune, ALS în prescurtarea americană, care macină şi te termină ca om.
      Şi dincolo de acţiune, mai mult sau mai puţin trasă de păr (mă refer la prietenia protagonistelor), rămâne ideea pe care a transmis-o You're Not You li care te face să deschizi ochii un pic mai mult.
      Acum, depinde de fiecare ce vrea să ia din film - prietenia, evoluţia afecţiunii, ambele...

      Ștergere