luni, 16 februarie 2015

Plimbare la Curtea Domneasca din Targoviste



După o ascensiune la peste 2.500 de metri, printre norii Făgăraşilor, la Vânătarea lui Buteanu, să revenim la şes, pentru o plimbare cuminte.

Weekendul 18-19 octombrie 2014 fusese rezervat tot unei drumeţii montane, pe la Mălăieşti şi Bucşoiu.

Dar... cum nu puteam sta locului, am mai inventat o călătorie. Nu lungă, nu anevoioasă, nu dependentă de condiţiile meteo.
Mă încerca de ceva timp dorul de Turnul Chindiei din Târgovişte. Da, în 2014 am dat-o pe dor şi amintiri retrăite...


Ei... şi ca să vezi...! Duminică 19 octombrie s-a arătat şi a rămas superbă, cu SOARE pân’ la apus.
Sâmbătă, ne încurcasem în ceaţă, vânt şi ploaie şi am făcut harcea-parcea planurile pentru culmile Bucegilor.


CURTEA DOMNEASCĂ, PRIVIRE DE ANSAMBLU
De la Mircea cel Bătrân la Vlad Ţepeş şi Constantin Brâncoveanu

Oraşul Târgovişte a fost capitala Ţării Româneşti în perioada 1396-1714 (cu mici întreruperi), reşedinţă a 33 de voievozi ai acestei provincii. 


Intrarea în Complexul Monumental „Curtea Domnească”
În Curtea Domnească din Târgoviște se găsesc mai multe clădiri și fortificații – cele mai importante sunt Turnul Chindiei, Palatul Domnesc (ruinele) şi Biserica Domnească.


Istoria Curţii Domneşti din Târgovişte începe cu Mircea cel Bătrân (1355-1418; ani de domnie 1386-1395 şi 1397-1418).

Eroul „Scrisorii a III-a” a lui Eminescu este considerat cel care a pus bazele reşedinţei domneşti de la Târgovişte, în jurul anului 1400.
Tot acum este construită şi prima biserică-paraclis (1415).

Unul dintre cei care au contribuit decisiv la dezvoltarea Curţii Domneşti din Târgovişte este Petru Cercel (Petru Vodă, ani de domnie 1583-1585).
În 1584, în partea de sud a palatului existent la Curtea Domnească din Târgovişte (refăcut), este construit, la mică distanţă, altul nou – de dimensiuni mai mari, cu pivniţă, parter şi etaj.


De asemenea, în timpul lui Petru Cercel au fost extinse fortificațiile.


O altă realizare importantă a lui Petru Cercel este ctitorirea Bisericii Domneşti – 1584. Era cea mai mare din ţară în acel moment.

În timpul lui lui Constantin Brâncoveanu (1654-1714; ani de domnie 1688- 1714), Curtea Domnească din Târgovişte a cunoscut o nouă perioadă de înflorire (restaurare). Vezi şi contribuţia voievodului la Mănăstirea de la Sâmbăta de SusMănăstirea Brâncoveanu.
În urma războiului ruso-turc (1736-1739), ajuns şi pe teritoriu românesc, Curtea Domnească este incendiată; la puţin timp, un cutremur a afectat decisiv ruinele.
În 1961, sunt realizate ultimele lucrări de restaurare și conservare a ruinelor.  Ce a rămas din fortificațiile istorice a intrat în circuitul turistic.







Ruinele Palatului Domnesc în apus





TURNUL CHINDIEI

Ne întoarcem puţin în istorie, mai precis în 1460, pentru a vorbi un pic despre simbolul oraşului Târgovişte, Turnul Chindiei –principalul punct de atracţie pentru vizitatorii Curţii Domneşti.
A fost construit în vremea temutului Vlad Ţepes (1431-1476, perioade de domnie 1448, 1456-1462 şi 1476). 

 Accesul în Turn

Sechestrată în Turn...

Turnul Chindiei a fost ridicat peste pridvorul bisericii-paraclis construite în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân.


Scara interioară din Turnul Chindiei





Principala destinaţie a Turnului Chindiei a fost militară - era punct de pază, foișor de foc, dar era folosit şi pentru... păstrarea tezaurului.
Ceea ce se vede astăzi NU este forma originală - Turnul Chindiei a fost restaurat complet, în 1847-1851, de Gheorghe Bibescu (1804-1873, ani de domnie 1843-1848). Turnului i-au fost adăugaţi 5 metri față de construcția inițială. 


În prezent, dimensiunile Turnului Chindiei sunt:
Înălțime: 27 de metri
Diametru: 9 metri.


NUMELE Turnul Chindiei se poate referi la zonele din vecinătatea turnului care erau locul de desfășurare a unor ospețe, numite chindii.
Alte surse „afirmă” că denumirea provine de la arhaicul chindie, care este momentul zilei înainte de apusul soarelui – atunci când soldații care apărau turnul aveau obligația să dea semnalul prin care cele cinci porți ale orașului erau închise.


LEGENDA ÎNDRĂGOSTIŢILOR

Credeţi în poveşti-legende?
Atunci, luaţi-vă iubitul, logodnicul, soţul, ce aveţi, şi urcaţi împreună în Turnul Chindiei! Se spune că aşa nu vă veţi mai despărţi niciodată!


Biserica Domnească, ruinele Palatului Domnesc şi intrarea în Curtea Domnească, din Turnul Chindiei




 Umbre...



Artistic... 






PARCUL CHINDIA
Parcul Chindia se află în imediata vecinătate a Curţii Domneşti de la Târgovişte.

Biserica Domnească şi zidurile Curţii Domneşti văzute din Parcul Chindiei



Cea mai mare oază de verde şi linişte din oraş a fost amenajată în 1970, pe locul fostei grădini domneşti.
La intrarea în Parcul Chindia, eşti întâmpinat de un ansamblu peisagistic; acesta se schimbă în fiecare zi, în funcţie de data calendaristică!


Aleea centrală este străjuită de busturile celor 33 de voievozi care au condus Ţara Românească de la Târgovişte - Vlad Ţepeş ocupă un loc central.


...iar Neagoe Basarab a rămas fără cap, la propriu





Un mini-Turn al Chindiei

Pe malul lacului am întâlnit atât plimbăreţi, cât şi alergători. Traseul de alergare nu este la fel de lung ca în Parcul Tineretului sau Parcul IOR, Parcul Herăstrău, toate din Bucureşti – dar e buuuun pentru mişcare!



Vrei să mergi şi tu la Curtea Domnească de la Târgovişte?
Găsiţi acest obiectiv în Târgovişte, pe Strada Justiției, la numărul 7.
Site-ul oficial al Curţii Domneşti din Târgovişte îl puteţi accesa AICI.
În incinta Curţii Domneşti vă puteţi opri şi la Muzeul Tiparului şi al Cărţii Românesti Vechi. Pe noi timpul ne-a gonit din Curte...


De asemenea, în incinta Complexului Muzeal Curtea Domnească se află Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni – restul rămâne să le descoperiţi la faţa locului...


PREŢURI şi PROGRAM Curtea Domnească din Târgovişte

Preţ intrare Curtea Domnnească din Târgovişte 10 lei/persoană
Taxă FOTO 15 lei

Programul de vizitare a Ansamblului „Curtea Domnească din Târgovişte” este 9-17.00 iarna (1 noiembrie – 31 martie) şi 9-18.30 vara.
*Lunea este închis.


DISTANŢE până în Târgovişte

Din Bucureşti – 80 km
Din Ploieşti – 50 km
Din Piteşti – 70 km
Din Sinaia – 65 km
Din Braşov – 110 km

Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

14 comentarii:

  1. Am vazut in multe fotografii acest turn, dar de o vizita virtuala la Curtea Domneasca înca nu am avut parte :) MUltumesc mult. Prezentarea este originala si deosebit de artistica. Multumesc mult!
    o saptamâna minunata sa a!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că te-a încântat ce ai văzut şi citit aici... sper că am surprins esenţa locului.
      O zi frumoasă de miercuri, să te bucuri de „Miercurea fără cuvinte"!
      Ioana

      Ștergere
  2. Ce faina este scara in spirala, imi aminteste de cea a Moscheei din Constanta.
    Imi place si balconasul, ma face sa ma gandesc la Julieta (cred ca Romeo are ceva de urcat :) )

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am muuuuuulte fotografii cu scara în spirală, din toate unghiurile. Am tot selectat din ele - să nu mă repet.
      Poza cu mine „sechestrată" în turn e un... making of la şedinţa foto pe care am făcut-o scării :)
      Balconaşul este o ieşire intermediară din Turnul Chindiei - cam pe la mijloc. Iar de sus priveliştea e uluitoare, din toate direcţiile!
      Ioana

      Ștergere
  3. Prin ochii tai se vede altfel totul,chiar daca eu locuiesc in Targoviste.O poveste frumoasa cu imagini si franturi de istorie.Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru mine este o adevărată onoare faptul că cineva care locuieşte în Târgovişte apreciază astfel ceea ce am încercat să le transmit celor care nu au fost la Curtea Domnească. Sau celor care vor doar să îşi reamintească.
      Mulţumesc,
      Ioana

      Ștergere
  4. You made may day, ca sa spun asa... M-ai lovit din plin la inimioara cu acest articol deoarece sunt târgovistean get-beget, cum spun turcii si spre rusinea mea nu am scris pâna acum niciun articol despre orasul meu de suflet. Multumesc!

    Am si doua observatii de facut :) (ce, credeai ca ai scapat asa usor?). Prima: muzeele mentionate in ultima fraza nu se afla in incinta Complexului Muzeal. Asa scrie probabil pe brosura însa muzeele se afla la 300-400 de metri de Curte, cum va duceti spre stadionul municipal. Apartin de Complex insa nu se afla în interiorul Complexului muzeal.

    A doua precizare este o noutate pentru toti cititorii acestui articol: când eram mic, ne strecuram cu dracii de copii in Camera Calaului si de aici, printr-o deschizatura de vreo jumatate de metru mergeam prin tunelul care duce la Manastirea Stelea (aflata in oras), manastire construita de domnul Moldovei Vasile Lupu, în semn de împacare cu domnitorul Matei Basarab - acesta a construit Mânastirea Soveja în Moldova. Mergeam pâna la prima surpatura, folosind lanternele, apoi ne întorceam mândri de acest act de bravura intergalactica si extraterestra si ne cataram în Turn, aruncând priviri misterioare turistilor care ne înconjurau din toate partile. Mai târziu am aflat ca intrarea în tunel a fost zidita din motive de securitate, probabil tunelul din caramida subtire se surpase în mai multe locuri.

    Gata, terminai! Multumesc înca o data pentru articol.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am uitat sa te întreb: OZN-ul din Biserica Domneasca l-ai vazut? :)
      Se afla în pronaos si este pictat de Constantin Zugravul, OZN care a iscat multe polemici..

      Ștergere
    2. Hmmm, excursia asta la Târgovişte a fost neprogramată. În duminica aceea trebuia să fim pe culmile Bucegilor, dar ne-am întors din cauza vrremii.
      Am plecat din Bucureşti (puteam să venim direct din Sinaia, dacă îmi pica fisa mai devreme de Târgovişte şi ne cazam în Buşteni-Sinaia) după ora 1 după-amiaza. Iar după o plimbărică de nici juma' de oră în parc, turul ruinelor şi al Turnului, am găsit Biserica închisă.
      Aşa că povestea cu OZN-ul o să o „dezbat” altă dată… chiar sunt curioasă să îl văd! Am căutat şi văd că omul (Constantin Zugravul) a trăit undeva în secolul 18 – asta dacă despre el e vorba…

      Ștergere
  5. Aşa cum spuneam într-un comentariu puţin mai sus, sunt super-încântată atunci când cineva care locuieşte în Târgovişte apreciază ceea ce am încercat eu prin acest material.
    Cât despre un articol pe blogul dumneavoastră... îl pândesc! :)
    Ce poveste şi ce amintiri din copilărie...! Mulţumesc că mi le-aţi împărtăşit! Aici, la Bucureşti, eu una nu am avut parte de tunele „secrete" şi aventuri „intergalactice şi extraterestre"...
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
  6. Am o amintire simpatică legată de turnul ăsta :) Când am fost prima dată la Târgovişte, acum muuuullţi ani (cred că eram prin clasa a patra..), mi-a fost teamă să urc până în vârf. Am rămas la baza turnului, în timp ce restul colegilor au zbughit-o pe scări în sus. Mi-am luat revanşa de curând, când am reuşit să urc până în vârf, nu fără ceva emoţii. Între timp m-am antrenat şi cu alte turnuri, mult mai înalte, însă urcarea în cel din Târgovişte a însemnat o adevărată victorie :P

    RăspundețiȘtergere
  7. Şi eu am fost cu şcoala prin Târgovişte, la Turn - încă amintirile mele nu... intensitatea celor trăite de tine.
    Faptul că ai reuşit să treci peste un obstacol emoţional este extraordinar, cu toate că acum Turnul Chindiei ţi se pare „piticuţ".
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
  8. Am mai vazut pe bloguri, imagini din Targoviste, cunosc vreo 2 bloggerite de acolo, si mi s-a parut un oras f frumos.Mi-a placut incursiunea ta in trecut.

    RăspundețiȘtergere
  9. O zi la Curtea Domnească (şi, dacă e timp, la muzeele de pe lângă) e o încântare! Dacă ai răbdare să treacă vremea urâtă, o plimbare prin Parcul Chindiei şi prin... istorie (la Curte) primăvara, cu copacii înfloriţi, trebuie că e de vis...!
    Ioana

    RăspundețiȘtergere