miercuri, 27 mai 2015

Recomandarea lunii – Bucuria de a fi in Ciucas




Trasee:
*Cabana Vârful Ciucaş - Vârful Gropşoarele - „La lanţuri” - Vârful Zăganu şi retur
*Cabana Vârful Ciucaş - Vârful Ciucaş - plimbare Culmea Bratocea - Cabana Vârful Ciucaş (prin Şaua Ţigăilor)

Perioada: 22-24 mai 2015
Cazare: la Cabana Vârful Ciucaş din Munţii Ciucaş (1595 m altitudine)


Plouă de rupe în Bucureşti în momentul când mă apuc să redactez materialul de faţă. În cele trei zile din Ciucaş, abia s-a zărit vreun nor...
(La Satu Mare vijelia a făcut ravagii luni 25 mai.)

Uite-aşa ne-am adunat iară şi am scris (eu transcriu) a treia filă de poveste din grupul nostru... de poveste, după întâlnirea de la Babele şi tura de la Padina.
A patra filă, dacă punem la socoteală şi „bucăţica” de la Vânturiş. Sau Omu, de pe 16 mai.

Am mai fost în Ciucaş... însă e inutil să spun că niciodată nu a fost ca în acest sfârşit de mai.
Am revăzut mulţi oameni din trecut – eu una rămân super-ataşată de trupa din Ardeal, chiar dacă ne despart sute de kilometri ca distanţă fizică. Mircea a plecat din Satu Mare încă de joi după-amiază (21 mai), pentru popasurile la Halmeu, Târgu Mureş şi Mediaş. Arpi a făcut el cum făcut şi ne-a făcut o surpriză, prin prezenţă.
La toate se adaugă energia copiilor veniţi cu noi... şi a celor doi câini, Maya şi Hachi.
Atmosfera? De nota 120 plus!

Dacă la Padina, cu Cheile Zănoagei în meniu, am ratat Europenele de gimnastică (şi abia m-am gândit la ele), de data aceasta a fost rândul Eurovisionului şi Târgului de carte să fie... ignorate în favoarea muntelui. Abia în Bucureşti mi-am amintit că au fost fix în perioada cu Ciucaşul nostru...!
Şi ce dacă?!

Trei zile de naştere şi una de nume

În răstimpul dintre Padina şi Ciucaş a trecut încă un an peste trei dintre noi, iar altcineva şi-a serbat ziua de nume - Sfinţii Constantin şi Elena.
Ştefan (Fane Marinaru’) ne-a delectat cu nişte clipuri speciale, cu dedicaţie – eu una mă simţeam tare naşpa în pre-aniversarea mea, atât pe plan psihic, cât şi fizic. Iar cadoul lui Ştefan, în afara emoţiei de rigoare, mi-a injectat o energie nemaipomenită, împreună cu urările matinale ale oamenilor dragi întâlniţi pe munţi.
De la vlaga din urmă cu o oră, mi-am luat picioarele pe spinare şi am tras o alergare pe cinste...!

La Cabana Ciucaş am fost întâmpinaţi cu flori şi cadouri – ultimele, mai spre seară –, deşi, cel puţin în cazul meu, trecuse de ceva timp „sărbătoarea”... Mulţumesc, Mircea, Arpi şi Mari!


Ciucaşul e unic!

În Ciucaş am prins mereu vreme însorită, de câte ori am poposit printre moţurile sale.
(Asta ca să fac o paralelă cu faptul că m-a plouat constant în coborârea de la Omu la Babele.)

Tehnic, Ciucaşul mă cucereşte cu alternanţa dintre urcări şi coborâri.
Estetic, Munţii Ciucaş impresionează prin formaţiunile sculptate de natură – eu continui să le zic moţuri.


  




ZIUA 1

Gropşoarele şi Zăganu – cu Cheia la picioare

Pentru că nu voiam să lăsăm ziua de vineri (22 mai) să ne scape printre degete cu traseul (obositor în ultima parte) Fabrica de apă - Fântâna „Nicolae Ioan” - Cabana Ciucaş, iar maşinile noastre trebuiau protejate de eventualele pietre aruncate pe drum de alte maşini – am lăsat automobilele la fabrica de apă şi am urcat în jeep-urile sosite de la cabană.

Aici vom ajunge!

Am îndurat înghesuiala - 7 persoane în spate, pe două banchete plus căţeluşa husky Maya (care nu prea suporta aerul închis) plus o mie de bagaje la picioare.

Coborâm din maşină şi căutăm feţele atât de dragi.
Gata! Uite-i pe Mircea, Alex, alt Mircea şi pe Arpi!!! Fane Marinaru’ vine seara, cu Mircea nr. 3 (din Braşov), iar formaţia va fi completă!
Maaaamăăă, ce frumos e! Şi nu ne-am apucat încă de bătătorit potecile!

Cum prietenii dragi de pe munte au nevoie de un popas de taclale, a mai trecut o oră până ne-am urnit de la Cabana Ciucaş, în jur de ora 12.
Eu una mă aşteptam la zăpadă – mai ales după peripeţiile de pe platoul Bucegilor (Vârful Omu), de la care nu a trecut o săptămână în cap.
Am înghesuit în bagaje şi parazăpezile, pentru orice eventualitate.

Soarele plutea la discreţie pe sus (şi pe feţele şi mâinile noastre), vântul abia adia... marea de verde era la datorie... ideal!


Drumul spre Gropşoarele şi Zăganu se lasă imediat în dreapta Cabanei Ciucaş. Intrăm în pădure (ura! răcoare!) la puţin timp de la plecare. Şi ieşim repede pe platou...


După vreo două ore, suntem pe Gropşoarele (1883 m altitudine), al doilea vârf ca altitudine din Masivul Ciucaş.



Cărarea ce duce la Vârful Gropşoarele – două „butoaie cu antene” şi cruce roşie pe ele (marcajul)


Zona „La lanţuri” pare un pic sperietoare, în teorie. În practică, nu prea ne-am sprijinit de cabluri – aderenţa la stâncă era foarte bună. Iar porţiunea cu lanţuri este destul de scurtă.


Aşa cum spuneam mai sus, coborârile şi urcările de pe traseu îmi convin de minune!


 

Toate formaţiunile astea (moţuri ☺) sunt ceva de „uau!!!” şi „uau!!!” şi „uau!!!” şi „uau!!!” şi „uau!!!” şi „uau!!!” şi „uau!!!” – nu cred că am pus destule „uau!!!”-uri...










Doi fotografi şi o admiratoare ☺






 
De-a lungul potecii, privind în jos spre dreapta, este staţiunea Cheia




Iaca şi poteca! Aici, într-o porţiune de urcare






Mai e o ţâră până pe Zăganu; imediat, după colţ


Vârful Zăganu (1817 m altitudine) e finish-ul expediţiei de azi.


De pe o moviliţă, colegii noştri de drum(eţie) sunt mogâldeţe


Privelişti şi iar priveşti... pe lângă Vârful Zăganu








 Nici la întoarcere nu ne săturăm de moţuri!


ZIUA 2

Soare şi vânt – Vârful Ciucaş

Azi vântul nu ne lasă în pace. Razele soarelui sunt mai agitate decât ieri – unii îţi lasă pe ei îmbrăcămintea cu mânecă lungă, pentru protecţie.

Ne deplasăm cumva pe partea opusă rutei de ieri.



Mini-Sfinx de Ciucaş!



În hornul plasat pe drumul până la Vârful Ciucaş (1950 m altitudine, cel mai înalt din Masivul Ciucaş) zăpada persistă şi pare adâncă; am evitat întâlnirea cu hornul escaladând deluşoarele din dreapta.



În cale ni se arată iară coloşi de piatră









Babele la sfat, unul dintre simbolurile din Ciucaş – „babe” şi „la sfat”, deşi mulţi văd aici doi îndrăgostiţi... pupăcioşi.





Bucegi înzăpeziţi, în depărtare; se zăreşte chiar Coştila, oe undeva...


Pe Vârful Ciucaş ni s-au alăturat, pentru scurt timp, Viorel şi Ovidiu plus doi prieteni de-ai lor.
Fotografia (cea de deshidere) e completă! Vântul bate, gaşca rezistă!

Making of!





De pe vârf, lăsăm în stânga noastră Ţigăile Mari (1844 m altitudine)...



Pitici în Ţara Minunilor, aşa cum zice Alex...




... şi, în dreapta, Turnul Goliat.





Ritmul e de plimbare pe Culmea Bratocea, prin jnepenişul din Ciucaş, pe fals plat – ca să împrumut un termen din ciclism.


În pauzele lungi şi dese ☺ am sorbit însetată atmosfera de grup – nu-mi propun să o redau în cuvinte, fiindcă ştiu că la faza asta dânsele sunt seci.
Energia pe care am absorbit-o din recreaţia din Ciucaş e de nepreţuit! Şi ăsta e un cuvânt tare uşor pentru senzaţiile pe care le trăieşti între aceşti oameni...






Formaţiuni de toate felurile!




Întoarcerea la Cabana Ciucaş s-a făcut prin Şaua Ţigăilor (1745 m altitudine). Ţigaia este o rasă de oaie; deşi, mai rar, am întâlnit pentru Şa şi Ţigăile Mari termenul ţiglaie, care înseamnă (polular) claie de fân.



☺ În principiu, ce am mers noi în cele două zile nu sunt trasee dificile.

Pe seară, un mic grup ne-am îndreptat către o culme apropiată de Cabana Ciucaş pentru a surprinde live apusul soarelui.








ZIUA 3

Relaxare (tot pe munte!) şi întoarcerea acasă

Am parcurs aproape jumătate din traseul de vineri (ziua 1).
Am admirat rododendronul, ne-am tot clătit ochii din nou şi din nou şi din nou cu moţurile, am făcut un milion de pauze... şi de poze...!


Am comprimat bine bagajele şi am revenit, per pedes, la maşini pe traseul Cabana Ciucaş – Fântâna „Nicolae Ioan” – Fabrica de apă.
Ştiam de coborârea abruptă, fiincă am tot luat-o pe aici; repet a n’şpea oară: prefer să o urc decât să o cobor! Mă refer la înlănţuirea de pante rele!
Noroc că se termină repede pantele-astea, pe la Fântana „Nicolae Ioan”. De acolo, lejer.

!!!ATENŢIE: La plecarea în traseu, aprovizionaţi-vă bine cu apă – de la Fântâna „Nicolae Ioan” nu mai există surse de apă!!! (puteţi eventual cumpăra de la Cabana Ciucaş)


RODODENDRONUL din Ciucaş

Rododendronul – bujorul de munte – nu era chiar înflorit maxim, dar pajiştile încărcate de roz aprins erau o încântare de care te desprindeai cu greu.



Iar albastrul genţianelor e de neuitat...


De brânduşe n-o să mă satur niciodată!







„PAGUBELE”

Înroşiri de mâini şi feţe – toţi am păţit-o, cu toate cremele solare; la unii e mai rău, la alţii e vagă roşeaţa. La mine e flacără.

După faţa franjuri de la Cota 2000 şi mâna înţepenită din Bucegi, am rămas cu buza umflată.
La propriu – de la vântul şi soarele care şi-au cam făcut de cap, neastâmpăraţii!, mai ales sâmbătă (ziua 2).
Buza mea de sus era umplută cu botox natural până la refuz. S-a umflat de duminică dimineaţă. Şi s-a întărit. ☺
Luni, la trezire, am simţit două gâlme – pe stânga era vântul, pe dreapta era soarele care a bătut în buză. Sau invers... la alegere...
Sunt încă usturimi şi o durere nu mare, dar persistentă.


Vrei să mergi şi tu la Cabana Ciucaş?

☺ Pe jos, pe la Complexul Muntele Roşu sau pe Valea Berii - cele două trasee le găsiţi în materialele Ciucaşul plin de soare, respectiv O zi printre moţurile din Ciucaş.
Precizare: Drumul de maşină până la Complexul Muntele Roşu, de la ieşirea de pe DN 1A (Bucureşti-Braşov), este INFERNAL. Dacă mergeţi cu maşina până acolo, este de preferat să o lăsaţi undeva parcată, pe parcurs. Asta dacă nu vreţi să o duceţi direct la fier vechi...

☺ Dacă nu sunteţi munţomani (răăăău ☺) sau dacă vreţi să economisiţi timp pentru un traseu mai lung – aşa cum am procedat noi – puteţi apela la serviciile jeep-urilor puse la dispoziţie de Cabana Ciucaş (vezi mai jos tariful).
O cursă durează aproximativ 15 minute.


INDICATOARE. Altitudini, durată

Cruce roşie: Cabana Vârful Ciucaş (1595 m altitudine) – Vârful Gropşoarele (1883 m) aproximativ 2 ore – „La lanţuri” aproximativ 1 oră şi jumătate – Vârful Zăganu (1817 m) aproximativ jumătate de oră
TOTAL: 4 ore
*În duratele de mai sus sunt incluse şi pauzele noastre (lungi şi dese).
*La Gropşoarele şi Zăganu se poate ajunge şi direct din Complexul Muntele Roşu (indicator triunghi roşu).

Bandă roşie: Cabana Ciucaş - Vârful Ciucaş (1954 m) 1 oră - 1 oră şi jumătate + plimbare necronometrată pe Culmea Bratocea, de la Vârful Ciucaş

Bandă roşie şi cruce roşie: Vârful Ciucaş, prin Şaua Ţigăilor (1745 m) – Cabana Ciucaş 1 oră şi jumătate
*Acest traseu se intersectează la un moment dat cu cel de mai sus, Cabana Ciucaş - Vârful Ciucaş.


PREŢURI CABANA CIUCAŞ


Tarife cazare Cabana Ciucaş (cu mic dejun inclus, şase variante de meniu):

*Cameră pentru 2 persoane: 120 de lei/noapte (140 de lei în weekend)
*Cameră pentru 3 persoane: 175 de lei/noapte (195 de lei în weekend)
*Cameră pentru 4 persoane (apartament de 2 camere): 240 de lei/noapte (260 de lei în weekend)
*Cameră pentru 6 persoane: 270 de lei/noapte (290 de lei în weekend)
*La aceste tarife se adaugă taxa hotelieră de 1%.

Pentru actualizarea informaţiilor luaţi legătura cu recepţia, la numărul de telefon 0727.149.800, afişat pe site-ul cabanei.

Transportul cu maşina (4x4) până/de la Cabana Vârful Ciucaş costă 15 lei/persoană, o singură „tură” (coborâre sau urcare)


Dacă vă face plăcere, citiţi şi celelalte aventurii de grup:

Drumeţii montane în Bucegi iarna (trasee prin Valea Ialomiţei – Peştera şi Babele – Cota 1400)
Bucegii cu zapada si gheata, vant, ploaie, ninsoare, SOARE si PRIETENIE (Cheile Zănoagei, Lacul Scropoasa, Cascada 7 Izvoare)
Omu – Early edition (16 mai 2015, cu ploaie, vânt şi ceaţă)

Aventuri în Ciucaş (2013 şi 2014):

Ciucaşul plin de soare (prima dată pe Vârful Ciucaş)


*Celelalte recomandări lunare de până acum pe blog:

☺ Serialul Shameless
☺ Filmul Robot & Frank
☺ Serialul Nurse Jackie
Related Posts Plugin for

WordPress, Blogger...

14 comentarii:

  1. Postarea ta mi-a amintit de tinerete.Mergem des la Cheia si de acolo pe munte.Am urcat chiar pe Zanoaga,dar sunt peste 40 de ani.Imi place ca retraiesc ,aici la tine, trasee pe care azi nu as mai putea sa le fac.Am toata admiratia pentru voi, tinerii, care aveti niste preocupari plaute si interesante.La cat mai multe incursiuni anul asta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei... nu suntem nici noi super-tineri... dar avem microbul ăsta al muntelui!
      Eu nu am fost până acum pe Zăganu, a fost o experienţă minunată, mai ales că vremea a ţinut cu noi - chiar dacă soarele ne-a prăjit niţel...
      Mă bucur că v-am trezit amintiri plăcute... dar muntele îi aşteaptă pe cei care îl iubesc la orice vârstă... nu trebuie să escaladaţi stânci... sunt şi trasee mai uşoare.
      Mulţumesc frumos pentru urare şi pentru vizită!
      Ioana

      Ștergere
  2. Nu-ţi mai laud nici tura şi nici trupa (ştii tu mai bine cât de faine sunt :)) şi trec direct la subiect. Cred că am gafat-o grav! Mă luă cineva aiurea de guru şi mă puse să-i fac program în Ciucaş aşa încât să prindă bujorii înfloriţi. Raportându-mă la cum arată Cindrelul acum, i-am spus că estimez că un 15 iunie ar fi potrivit. Acum că am văzut fotografiile tale cu atâta verde şi atât de puţin alb, cu primele pâlcuri de bujori, mi-e că am dat cu mucii-n fasole şi că pe 15 iunie rhododendronul va fi deja cam trecut (mai ales ca 15 iunie e luni si mi-e sa nu-si fi facut programul pentru weekend-ul următor). Deci întrebarea e: la cum arătau tufele, cam pe când estimezi că Muntele Roşu va fi cu adevărat roşu? Poate că reuşeşte să reprogrameze dacă e cazul şi nu mi-o mai iau nici eu în freză că vorbesc prostii :)). Mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Hmmm... acuma m-ai luat tu de guru... :)
    Chiar nu ştiu ce să spun în legătură cu înfloritul pe deplin. Şi nu am ajuns nici mai jos, la Complexul Muntele Roşu, să văd care-i stadiul pe acolo... nu cred să se ducă aşa repede bujorul.
    Dar, ca să fii sigură... zi-le să meargă pe 13-14 iunie... că 15 era doar aşa, o dată orientativă... ceva de genul...
    P.S. Poţi să vii oricând în trupa noastră! Mai e loc :)
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci, Ioana, şi pentru invitaţie. Hai că m-ai făcut să mustăcesc :) Îmi închipuiam cum la modul în care creşte trupa voastră într-o zi precum alţii într-un an, mai trebuie nişte elefanţi şi veţi semăna cu armatele cartagineze ale lui Hannibal traversând Alpii :)) Lăsând gluma la o parte, cine ştie, never say never! :)

      Ștergere
    2. Eu pana acum nu am mers decat in doi pe munte. Insa e o senzatie atat de speciala sa vezi atatia oameni atacand muntele, sa tot povestesti si sa nu te mai gandesti la efort.
      În februarie, cand am fost prima data cu gasca, nu cunosteam pe nimeni. Sunt efectiv oameni din toate colturile tarii, care au pasiunea MUNTELE in sange.
      Ioana

      Ștergere
  4. Offf, în niciun caz n-am vrut să sune ironic sau negativ treaba cu Hannibal. Pur şi simplu îmi trecuse ideea asta prin cap şi mă făcuse să zâmbesc. Noi la început am fost mai mulţi, de peste 10 ani mergem în 95% dintre cazuri doar în doi. Să aveţi ture la fel de frumoase şi de acum înainte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eiiii.... dar nu am luat-o ca pe o ironie... poate am fost eu prea serioasă şi aşa s-a înţeles :)
      Mulţumesc, şi ţie la fel! - cât mai sus şi cât mai soare - atât cât să nu vă bată prea tare în cap...
      Ioana

      Ștergere
  5. No, foarte fain! Ori de câte ori citesc articolele tale despre munte, parcă am fost și eu pe acolo! :)
    Uau! Uau! Uau! Nici eu nu am spus destule uau-ri! :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc! Mă bucur că am reuşit să transmit asemenea senzaţii!
      Ioana

      Ștergere
  6. Superbe poze :-)
    Avem o tara minunata!

    RăspundețiȘtergere