(Cam) CINE SUNT SI (cam) CE VREAU

Salut! Şi bine aţi venit La Poveştile mele!

În sfârşit, am deschis porţile hanului!

Camerele sunt gata să vă primească!
Zugrăvitul a durat ceva cam mult, de frecat podelele am făcut niţică febră musculară (dar am făcut mişcare, nu?), am aranjat şi perdelele, am tras, sper, toate firele, am pus decorul pe care l-am considerat potrivit şi… ce-am considerat eu că mai trebuie pentru ca oaspeţii să se simtă mai mult decât confortabil. Ştiu că e loc de mai bine, îmbunătăţiri pe parcurs vor fi.
Sunteţi deja la poartă? Intraţi!

Să facem prezentările, înainte de a vă înmâna cheia (cheile).

Eu mi-s Hangiţa. Vă voi primi cu drag în casa mea, unde fiecare îşi poate alege o cameră (sau mai multe, dacă veniţi cu familia sau cu prietenii), după gustul propriu. Şi, mai ales, faceţi-vă comozi!

DE CE?

Pentru că vreau să aştern pe „hârtie” impresiile care se construiesc numai în gând atunci când ajung acasă dintr-o excursie, fie ea cât de mică, atunci când termin de urmărit un serial (sau un episod dintr-un serial), un film, atunci când coperţile unei cărţi se închid definitiv.

După ce am sfârşit cu acţiunea dintr-o ficţiune (nu mă pasionează defel cărţile motivaţionale/ne-beletristice), mă interesez, în măsura în care se poate, despre autori, regizori, filme, actori, modul de scriere/filmare - POVESTEA DIN SPATELE POVEŞTII.

PENTRU CĂ

Astea - călătorii, filme, seriale şi cărţi, într-o ordine aleatorie - reprezintă modul de a-mi petrece timpul liber.

Ador să scriu, chiar dacă stilul meu nu se încadrează în clasicul „literar”.

Am închegat, acum vreo zece ani şi mai bine, vreo două romane, însă distribuite foooarte restrâns – poate voi publica şi aici nişte pasaje, să vedem...

Poate că viaţa mea e destul de „goală” şi simt nevoia să o umplu cu multe personaje din seriale/filme/cărţi, poate cumva să trăiesc prin alţii. Nu e de bine, ştiu, dar fiecare îşi alege „bine”-le după cum poate, după ce i se oferă şi după cum luptă în această viaţă.

EU, în general

În dragul de liceu (fie vorba între noi, nu mi-a fost drag deloc), m-am orientat către partea de Real, nu că nu mi-ar fi plăcut să fiu „cu capul în nori”, cum se spunea despre cei de la Uman.

Facultatea a fost Economina Turismului - pe care am făcut-o din pasiunea pentru călătorii J / nu am profesat. Ca o completare (ironică): pe la 16 ani, voiam să fac Regie de film. Ca să vezi minte de copil: în afara faptului că mă pasionau filmele, ficţiunea în general, scriam de zor la un aşa-zis roman. Şi mi-am zis: de ce să pună mâna pe el altcineva când s-o face un film? Vreau eu! M-am dezumflat însă repede, din motive financiare (cameră de luat vederi), concurenţă + profesori şi părinţi 100% descurajatori. Poate am renunţat prea repede, am considerat că lumea aceea era prea „sus” pentru mine.

Altceva?

97% din timpul la locurile de muncă mi l-am petrecut în jurnalism.

Sunt PRAGMATICĂ şi îmi plac lucrurile CONCRETE, practice.

Îmi plac lucrurile naturale, care decurg în mod natural, îmi place să am o anumită libertate (de orice tip ar fi ea).

Caut ce e dincolo de aparenţe, că e înfăţişare fizică sau psihică.

                                                

Sub semnul lui NU

NU văd filme pentru actori, nici chiar pentru regizori, ci pentru ce îmi pot oferi, ca stare / sentimente.

Am făcut şi câteva excepţii, de exemplu cu serialul Six Feet Under / Sub Pământ SRL, pentru un actor (nu e Michael C. Hall).

Chiar dacă la început NU mă atrag, încerc sa le (mai) acord o şansă ficţiunilor - să zicem un episod întreg la serial + secvenţe din alte două, 20-30 minute la un film, un sfert (poate şi o treime) dintr-o carte. După care, gata!, dacă nu suntem pe aceeaşi lungime de undă, dacă tot nu-mi spune nimic, pa-pa!

Am constatat că e bine să acorzi o a doua şansă cum ar veni, în 50% din cazuri eu şi ficţiunea respectivă am ajuns la o înţelegere, ba chiar la unele „piese” am rămas cu gura căscată, la propriu sau la figurat, pe unele „piese” le-am încadrat în categoria Favorite.

NU O SĂ SCRIU despre tot ce am văzut/citit dacă nu mi-au lăsat o impresie pozitivă sau dacă mi-au fost indiferente, fără a interacţiona cât de cât cu vreun personaj. O SĂ SCRIU despre ce mi-a lăsat o amprentă în suflet.

NU sunt o autoritate în domeniile pe care le abordez, NU mă plimb cu vreo agenţie de turism şi NU scriu recenzii profesioniste.

Tot ce înşir aici e din pură pasiune şi sper să îi fac şi pe alţii să... adere, prin cuvintele aduse în respectivele camere ale blogului, măcar la câteva din filmele, cărţile, serialele care pe mine m-au făcut să vibrez cumva şi de la care, de ce nu?, am învăţat unele lucruri.

Aşadar, ca să închei cu asta, sunt doar PĂRERI, bineînţeles SUBIECTIVE.

O zi

Fiecare zi fără vreo minimă vizionare de filme, seriale, câteva pagini citite ori ieşire cât de mică, o plimbare/alergare în parc mi se pare realmente pierdută.

Şi cu asta... după ce v-am ţinut atâta de vorbă, cred că e cazul să vă înmânez cheile. Şi cu asta... să înceapă distracţia!

Pentru orice mesaj personal, povestilemele.blog@gmail.com