joi, 21 noiembrie 2013

TiMER/Cronometrul (2009, cu Emma Caulfield). Despre unele ALEGERI în viață



O să încep cu finalul.
Finalul de la Timer 2009 mi-a plăcut fiindcă nu e deloc siropos - e deschis.
(Vreau şi eu să alerg pe pistă! De când am zis să încerc, că îmi fac praf genunchii, gleznele şi toate alea numai pe asfalt! Dar e taman în capu’ alălalt al Bucureştiului pista asta...)

Scenaristul (care e şi regizorul), Jac Schaeffer (ghiciţi dacă e bărbat sau femeie!), a vrut aşa: Se ia o lume un pic viitoare, se inventează un produs care devine tot mai popular. Acesta e un fel de cip, o chestie care ţi se implantează pe încheietura mânii la cerere - în Los Angeles, eşti un fel de paria dacă nu îl ai. Dispozitivul respectiv îţi indică, în ani, zile, ore, minute, cât mai ai până când îţi vei întâlni sufeţelul. Pereche. Să faceţi o pereche, chiar dacă nu vă cunoaşteţi. TREBUIE să vă cunoaşteţi, aşa a zis minunatul TiMER. Aparatul a zis că e „al tău”, nu-l scăpa!
A... Şi bipăie atunci când în preajma ta e ALESUL (destinului!). Bipăie la amândoi, că poate unul e surd.
Dacă partenerul care îţi e sortit nu are aparatul (e mic, nu vă închipuiţi cine ştie ce!), ghinion curat. Poţi să aştepţi mult şi bine să se împlinească soarta/destinul dacă un el sau o ea îţi pune piedică.


Am scris eu ironic - pentru că nu cred în suflet-pereche, în soartă/destin, iubire de-o viaţă -, însă sunt atrasă de creaţiile care au o idee ceva mai sărită. Şi de pe fix, şi din ceea ce numim comun, normal, obişnuit. Nu-mi plac cuvintele astea, sunt atât de subiective...! Fiecare are anumite standarde când e vorba de comun, normal, obişnuit. Nu sunt norme super-clare în privinţa asta.

„TiMER”-ul nu m-a dezamăgit, că nu mă aşteptam la capodopera Pământului. Dovadă că l-am văzut o dată, după lansare, şi l-am revăzut acum. Şi sunt puţine filme pe care simt nevoia să le reiau, mai ales la aşa mică distanţă.
E ca să te relaxezi sau, dacă eşti EU, să îţi pui nişte întrebări.. iubăreţe.

Să revin la poveste: Oona (interpretată de Emma Caulfield) aşteaptă de peste 15 ani (se apropie vertiginos de 30) ca TiMER-ul să îi arate şi ei ceva, că i-a rămas un anumit timp până când va apărea şi pentru ea (pre)destinatul. Acesta întârzie bine de tot la întâlnirea cu soarta şi destinul la un loc. Oona merge la întâlniri (cu bărbaţi care nu au dispozitivul, sperând că poate-poate e alesul când el şi-l va instala), dar nu-i place să aibă aventuri pasagere - doar ca să treacă timpul până la MAREA întâlnire -, aşa cum face sora ei vitregă, Steph. Dintr-un impuls, Oona îl invită la o întâlnire pe Mikey, casierul cel foarte tânăr de la un magazin, pe care îl întâlnise cu puţine ore înainte.
E clar că femeia nu are de gând să se implice emoţional, TiMER-ul lui indică patru luni până la sufletul-pereche şi... până la urmă... ei, chiar vreţi totul? Nu, nu e chiar cum v-aţi imagina!

Filmul ăsta are ceva... sincope, atât în conturarea personajelor, jocul actorilor, cât şi - într-o mai mică măsură - a acţiunii.


Însă...
Filmul ăsta m-a făcut să reflectez un pic pe marginea iubirii/dragostei. Nu că nu aş mai fi făcut-o de 1000 de ori cel puţin până acum.

Există o singură (mare) iubire în viaţă? Dacă nu ai parte de nici una?
De unde ştii că e PERSOANA? Că în realitate nu există TiMER-e.

Ce-i mai bine, să stai lângă un individ pe care îl iubeşti aşa, la „limita iubirii”, sau să aştepţi dragostea ideală? Ce alegi, certitudinea sau incertitudinea?

O altă concluzie, din film: Maşinile n-o să înlocuiască niciodată EMOŢIA (idee subliniată, mai profund, în OSCARIZATUL Her, 2013), oricât de înaintată le-ar fi performanţa. Ştiu, nu e o noutate, s-au mai făcut filme pe subiect.

Încă o idee: Câteodată, e mai bună incertitudinea.
Am auzit/citit cândva despre o piesă de teatru cu un bărbat care şi-a trăit viaţa „pe repede înainte”, a ştiut totul, apoi a regretat că a vrut să ştie totul. Nu mai putea avea parte de nici o licărire de surpriză.
(ştie careva despre ce vorbesc? mulţumesc anticipat)

Şi: Nu totul e garantat în viaţă.
Chiar dacă X e sufletul-pereche, nu e musai sa faceţi casă bună împreună.
Oricum, din iubire nu ramâne decât ÎNŢELEGEREA/COMUNIUNEA între două persoane, ajutat(e) de povestea de dragoste din fundal.
Uneori, e mai bună o iubire intensa/înflăcărată (la propriu) decât o poveste luungă, dar care nu are decât mici sclipiri.

Asta mă face să îmi amintesc de un text pe care l-am scris cu ceva ani în urmă:
Uneori iubirea e ca flacăra unui chibrit. O flacără slabă şi scurtă. Alteori e puternică, asemenea făcliilor ce se aprind la Olimpiade. În schimb, nu durează destul. Cel puţin nu cât şi-ar dori protagoniştii. Însă e ceva ce nu uiţi o viaţă. Sunt, desigur, zeci de căi de mijloc. Dacă n-ai parte de cele două situaţii, ţi se va ivi ocazia unei relaţii de lungă durată, fără implicarea unor sentimente adânci. Ceva de genul unui deşert întins, căruia nu-i găseşti ieşirea. Cu cât te afunzi mai tare, cu atât ţi se pare că ieşirea e la mii de kilometri de tine. Trebuie s-o cauţi atent. Cu răbdare. Esenţial e s-o găseşti la timp, când nu e prea târziu. Când semnele bătrâneţii, ale oboselii te vor sfâşia, dragostea nu se va grăbi să-ţi mai întindă braţele.
Omul se înşală în destule rânduri în existenţa sa. Unii aşteaptă să apară perfecţiunea întruchipată. Alţii se mulţumesc cu mai puţin. Ostenesc să aştepte. Iau repede ce li se oferă. Unii se ard din nou. Alţii descoperă ce nici măcar nu-şi închipuiau că ar putea exista. Ceilalţi, cei care continuă drumul, sunt mai norocoşi? Unii continuă să alerge după idealuri şi se trezesc, deodată, la o vârstă când iubirea, cu tot ceea ce presupune ea, nu le mai dă târcoale. Alţii au noroc, mai devreme sau mai târziu. Dragostea n-a ocolit şi nu va ocoli în veci pe nimeni. Este imperios necesar să ştii când soseşte momentul potrivit, să-i sari în cale. Orice secunda contează când ştii să iubeşti. Ce să iubeşti. Cum să iubeşti. Bineînţeles, nu sunt decât teorii. Realitatea e de zeci si sute de ori mai complexa. Filosofii exista cu carul. Dacă ne-am ghida în viaţă după filosofii, am trăi într-o lume cu oameni ce ar întreprinde acţiuni în totalitate cerebrale, întorcând şi reîntorcând pe toate părţile diferite situaţii până când ar rezulta ceva. Oamenii n-ar mai râde, nu s-ar mai distra, n-ar mai iubi. Ar fi prea preocupaţi să... gândească.

Nu, clar nu mi-ar plăcea un TiMER - cică nu ar (mai) exista divorţuri, despărţiri - hai, mă?!?


Să vedem ce e cu DISTRIBUŢIA TiMER.

O avem pe Emma Caulfield, pe care împătimiţii serialelor au văzut-o în Buffy, spaima vampirilor şi Life Unexpected (difuzat şi la noi, cu titlul Viaţă neaşteptată).

El de pe ecran, John Patrick Amedori, e cu 14 ani mai mic decât Emma şi nu are la activ prea multe roluri importante.  

Michelle Borth (Steph) a practicat timp de 13 ani gimnastica. Joacă în prezent în serialul Hawaii Five-0/Hawaii 5.0, unde face parte din distribuţia principală.

JoBeth Williams (mama protagonistei) a apărut în serialul Frasier şi are nominalizări la Oscar, Globul de Aur şi Emmy.

 

La CARMEN găsiţi alte recomandări. 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

8 comentarii:

  1. Okey-dokey! am notat Timer pe lista :) neaparat trebuie vazut, pentru ca eu cred (subliniez) eu cred în suflet-pereche si în soartă/destin! ☺☺☺ si pentru ca îmi place Emma Caulfield! ☺ si Desmond Harrington! ☺ si pentru ca am încredere în ceea ce recomanzi ☺

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei... mulţumesc pentru încredere! Chiar sper să îţi placă! (nu e ceva siropos :) )
      Ioana

      Ștergere
    2. am vazut filmul si ... wow! mi-a placut enorm! ce dialoguri simpatice, ce idee draguta, câta delicatete si viata adevarata sunt tesute în poveste! Este genul de film dupa care tânjesc, fara împuscaturi, fara criminali, fara excroci, cu oameni deschisi, spontani, frumosi, cu putin sf si ceva romanta, îmi plac filmele care sustin idee ca pe lume nimic nu este întâmplator si pentru a întelege semnele iti trebuie calm si multa atentie. Sau... un timer :)) în cazul filmului! M-a amuzat mult ideea, filmul este grozav!
      Multumesc pentru recomandare. O duminica faina! ☺

      Ștergere
    3. Şi mie îmi place genul acesta de film - puţină imaginaţie, ceva inspirat de realitate, NATURAL.
      Chiar mă bucur că ai apreciat recomandarea mea! :)
      O săpătmână plăcută!
      Ioana

      Ștergere
  2. L-am văzut și mi-a plăcut. Ar fi bine să existe un asemenea timer. Câte greșeli s-ar evita... ☺

    Săptămână ușoară!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-un fel, Timer-ul ar strica plăcerea surprizei şi a descoperirii.
      Mie mi-a plăcut filmul datorită ideii originale.
      Ioana

      Ștergere
  3. Mi-ar placea sa vad Timer, dar nu mi-ar placea sa am un timer... desi nu-mi plac, in general, surprizele. :)
    Multumesc pentru recomandare. Sper sa reusesc sa-l vad pentru ca, in ultimul timp, am vazut mai multe filme alese de altii dar, deh! ca-n democratie: majoritatea castiga. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să ştii că asta e şi părerea mea - filmul mi-a plăcut mult - chiar mă aşteptam la un final aşa, mai siropos, dar ce a fost s-a potrivit foarte bine poveştii.
      DAR nu aş vrea un Timer - aşa cum ai zis şi tu: unde ar mai fi surpriza? E bine să alegi ce filme îţi plac ţie, ce filme simţi că te-ar emoţiona - iar dacă o recomandare se potriveşte „profilului", go!
      Ioana

      Ștergere