Cred că v-am exasperat până acum cu serialul ăsta, nu?
Are 63 de episoade, repartizate în 5 sezoane.
Six Feet Under este considerat unul dintre cele mai bune seriale care s-au produs vreodată.
De ce un serial să te înveţe să trăieşti? N-ai două mâini, două picioare, doi plămâni, o
inimă şi multe altele care să te facă să funcţionezi?
Ideea e CUM funcţionezi. Că nu ştii niciodată ce
te aşteaptă, cât de repede te aşteaptă.Six Feet Under e o LECŢIE DE VIAŢĂ. La care poţi oricând să asişti, fără pic de plictiseală.
Mai are sens să vă spun că Six Feet Under e REALIST
până în străfunduri? TOATE personajele sunt construite atent şi complex, până
la ultimul vârf de unghie. Au
calităţi, defecte, fac tâmpenii la viaţa lor, cu viaţa lor, iubesc, urăsc, ţipă,
mai înjură pe parcurs, au gânduri de toate felurile. Şi, în cele din urmă, le simţi pe
TOATE ca făcând parte din tine. Te ataşezi de ele ca şi când ar face parte din
familia ta.
Ei, bine: toate ideile preconcepute, ideea de idee preconcepută ar trebui să dispară de pe lumea asta! Subiecul Six Feet Under e, de fapt, VIAŢA!
Abia acum vreo doi ani, am îndrăznit să fiu CURIOASĂ. Am luat doar primul episod, să îl „verific”.
NU îmi place să îmi aduc în atenţie un film sau un
serial pentru un actor. Dar aici aşa a fost. Voiam să îl văd în acţiune pe Peter Krause, care îl interpretează pe Nate, unul dintre personajele centrale ale poveştii. Da, alegerea e
super-subiectivă, Peter Krause fiind iubitul lui Lauren Graham. Dar e atât de bine că există ASEMENEA ALEGERI
SUBIECTIVE pe lumea asta... Ce ratam!
Şi câte nu am mai văzut ulterior cu Krause... Sports Night, Dirty Sexy Money (cu Donald Sutherland), la Parenthood deja mă uitam...
Scoţând în faţă moartea, Six Feet Under e de fapt
o PLEDOARIE excepţională PENTRU VIAŢĂ.
În deschiderea fiecărui episod, moare cineva. Scena
morţii (în general a unui necunoscut familiei Fisher) durează vreo trei minute.
La fel ca, mai târziu, în Dr. House, rămâne un mister până la
finalul scenei cine moare (sau se îmbolnăveşte, în House).
Serialul e despre... cum moartea are însemnătate
pentru cei vii. Ce înţelegi din moartea unei persoane. Cum te învaţă asta să
trăieşti pe mai departe.
Fiecare episod al morţii este legat de cel puţin un
personaj din Six Feet Under.
Cu un asemenea subiect, Six Feet Under nu se
poate încadra decât la DRAMĂ. Ei, aici e distracţia:
Six
Feet Under are accente destul de pronunţate de... comedie. Cum să faci
din MOARTE o COMEDIE? Uite, că, dacă eşti hărăzit cu un pic de geniu, se poate! Şi îi zici COMEDIE NEAGRĂ!
În Six Feet Under, umorul negru e
desăvârşit. Te înfioară, îţi dă de gândit, apoi, dacă mai poţi, te apucă şi un
pic de râs/zâmbet.Câteodată, uiţi că e vorba despre moarte, despre îmbălsămări şi sicrie (bine, astea nu ocupă decât... să zicem 5-10% dintr-un episod), mai importante sunt discuţiile dintre cei implicaţi în poveste, personajele Six Feet Under. Ce li se întâmplă lui Ruth, Nate, Brendei, lui Claire sau David, chit că discuţiile - şi o mică parte din acţiune - au loc în faţa unor... obiecte ce amintesc de iminentul sfârşit.
Apoi, te obişnuieşti şi devii dependent. De VIAŢĂ.
Six Feet Under a fost creat de Alan Ball, care a
contribuit esenţial la American Beauty, 1999, film cu al
cărui scenariu a luat Oscarul şi Globul de Aur, şi la seria True Blood, pentru cine poate „înghiţi”
genul.
Actorii din Six Feet Under sunt excelent aleşi. Fiecare
actor de pe generic are cel puţin o nominalizare la Emmy sau Globul de Aur.
Six Feet Under are de toate pentru toţi: sex, homosexuali, droguri, dragoste, credinţe
religioase, puţină isterie, dramă, infidelitate, un limbaj presărat cu FUCK la greu.
A, şi halucinaţiile... reale (suprarealism), care
îi dau lui Six Feet Under un ton de fantastic. Trebuie să le vedeţi ca să
înţelegeţi unde bat.
Finalul Six Feet Under nu avea cum să fie
mai potrivit pentru o asemenea producţie. Este considerat de mulţi - critici
ori simpli telespectatori - unul dintre CELE MAI BUNE FINALURI de serial DIN
TOATE TIMPURILE! Muzica te sfâşie, iar lacrimile curg în ultimele zece minute.
Dacă aud undeva „Breathe Me”,
cântată de Sia, nu mă pot gândi
decât la Six Feet
Under. Plasată oriunde altundeva,
muzica asta nu are sens pentru mine.
Am fost curioasă şi am văzut finalul individual, separat de ultimul episod - pe când eram pe la sezonul 2-3. Sincer, n-a avut acelaşi efect nici bătut ca la sfârşitul serialului.
***
În fiecare sezon, există o scenă care pentru mine l-a definit, a definit serialul în ansamblul său. Iată-le!
SEZONUL 1
Moartea „capului” Casei funerare „Fisher & Sons”,
în Ajunul Crăciunului, dă peste cap viaţa familiei: a soţiei casnice pe care a
lăsat-o în urmă, dar şi a celor doi fii ai lui - unul nevoit să rămână acasă
după exilul în Seattle, altul - să
lase deoparte planurile pentru o carieră de avocat. Fiica cea mică, Claire,
încă liceană, abia îl cunoaşte pe fratele ei Nate, dar are şi ea probleme - le
intuieşti numai văzând-o apărând drogată la morgă!
Trailer sezonul 1
Sunt două relaţii amoroase importante în Six Feet Under - NATE/BRENDA şi DAVID/KEITH -, care ne sunt prezentate chiar din primul episod.
SEZONUL 2
Cearta dintre Nate şi Brenda
SEZONUL 3
Operaţia lui Nate - scuzaţi calitatea, asta e tot
ce am găsit...
Înmormântarea Lisei
PERSONAJE/ACTORI
Personajele centrale din Six Feet Under sunt NATE
(Peter Krause), băiatul cel mare al
lui RUTH (Frances Conroy) şi NATHANIEL
FISHER SR. (nominalizatul la Oscar Richard
Jenkins), DAVID (Michael C. Hall),
cel mai mic băiat al familiei, şi CLAIRE (Lauren
Ambrose), mezina familiei Fisher.Aceasta deţine o casă de pompe funebre în California. Angajat acolo este FEDERICO (Freddy Rodriguez, într-un rol scris special pentru el).
Partenerii de viaţă ai lui Nate şi David sunt BRENDA (Rachel Griffiths), respectiv KEITH (Mathew St. Patrick).
Jeremy Sisto este BILLY, fratele bolnav psihic (bipolar) al Brendei, Joanna Cassidy e mama aceleiaşi Brenda, Eric Balfour este unul dintre iubiţii lui Claire, la fel ca Ben Foster - iubitul lui Robin Wright şi viitorul Lance Armstrong într-un film biografic..
În serial mai au roluri multi-episodice Kathy Bates (laureata cu Oscar a şi regizat cinci episoade), Illeana Douglas, nominalizata la Oscar Patricia Clarkson (sora lui Ruth), Lili Taylor (LISA, soţia lui Nate), James Cromwell (George, soţul lui Ruth; actorul a jucat în 2011 în oscarizatul The Artist/Artistul), Rainn Wilson (cunoscut din serialul The Office), Justin Theroux (logodnicul perpetuu al lui Jennifer Aniston), Peter Facinelli, Mena Suvari (American Beauty), Chris Messina (Argo, The Newroom/Redacţia, The Mindy Project ş.a.).
Fiind
homosexual, David arde de dorinţa de a fi ACCEPTAT, de familie în primul rând,
dar şi de ceilalţi - la biserica pe care o frecventează, în societate în
general.
Relaţia
David - Keith este una dintre cel mai bine realizate (fie că e vorba despre
cupluri heterosexuale ori de gay) într-un serial de televiziune şi nu numai.
În Six Feet Under, Peter Krause este
sexy, apărând la bustul gol în dese ocazii. Krause s-a despărţit de prietena
lui (cei doi au împreună un copil) în timpul filmărilor (deosebit de intense)
pentru Six Feet Under.
S-a remarcat preponderent în seriale - Caroline in
the City, unde a şi cunoscut-o pe Lauren Graham (care o interpretează acum pe
SORA LUI în Parenthood), şi cu roluri principale
în: Sports
Night (creat de Aaron Sorkin,
la fel ca The Newsroom/Redacţia şi The
West Wing/Viaţa la Casa Albă), cu Josh
Charles (The Good Wife/Soţia perfectă)
şi Felicity Huffman, miniseria The
Lost Room/Camera dispărută, 2006, cu Julianna
Margulies (Soţia perfectă), Dirty Sexy Money şi Parenthood.Dintre filme, de aminitit The Truman Show, 1998 (Peter aduce cu Jim Carrey, protagonistul), We Don’t Live Here Anymore/Nu mai locuim aici, 2004, cu Naomi Watts şi Mark Ruffalo, Civic Duty/Vecinul meu terorist, 2006 - despre panica instaurată după evenimentele de la 11 septembrie 2001.
În tinereţe, Peter Krause a practicat atletismul şi gimnastica, a început Şcoala de Medicină, având însă o diplomă în literatură engleză.
Aşadar, cariera lui a fost propulsată rapid datorită Six Feet Under. A fost căsătorit de două ori, cu Amy Spanger (care a apărut în penultimul episod al Six Feet Under), şi cu Jennifer Carpenter (care a interpretat-o în Dexter pe... SORA LUI). Michael C. Hall este un supravieţuitor al cancerului (limfatic).
Australiana Rachel
Griffiths a jucat recent în Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii.
A fost protagonistă în serialul Brothers & Sisters/Fraţi şi surori, alături de Calista Flockhart (Ally McBeal), având pentru acesta două nominalizări la Globul de
Aur şi tot atâtea la Emmy. Nici de OSCAR nu este străină Griffiths - nominalizare în 1999, pentru Hilary and Jackie/ Hilary şi Jackie,
în care a jucat împreună cu Emily Watson.
Tot în perioada recentă, a fost mama personajului central din Underground: The
Julian Assange Story.Rachel Griffiths a fost nevoită să renunţe total la accentul ei de baştină pentru a primi rolul Brenda.
Şi
Frances Conroy (RUTH cea veşnic suferindă,
neînţeleasă, dar şi cu momentele ei de răbufniri) a cochetat şi cochetează cu
teatrul pe scene importante, inclusiv Broadway. Six Feet Under a fost de
departe cea mai importantă realizare a sa. În ultima vreme, a fost activă în
seriale, cu roluri însemnate: American Hooror Story, How I Met Your Mother
sau Royal
Pains/Pacienţi de lux.
Lauren
Ambrose (Lauren Anne D’Ambruoso) nu a avut parte de o carieră pe
măsura talentului pe care l-a arătat în SFU. Ultima mare realizare a fost un rol de hipioată în Wanderlust/Cu lumea-n cap,
2012, cu Jennifer Aniston şi... Justin
Theroux.
Rolul Claire a fost vizat şi de Anna Farris.Lauren Ambrose este căsătorită cu un fotograf - personajul ei, Claire, era pasionat de fotografie, din care a ajuns să facă o meserie, mai târziu.
Jeremy
Sisto are
actualmente rol principal în serialul Suburgatory,
o comedie marca HBO. A jucat mult şi Law &
Order/Lege şi ordine (seria
originală), dar a fost în „distribuţia de bază” a serialului Kidnapped/Răpirea.
PREMII
Sunt atât de multe distincţii/nominalizări care au
revenit Six Feet Under, încât înşirarea tuturor Emmy-urilor şi
Globurilor de Aur ar umple un spaţiu similar celui de până acum.Dacă sunteţi curioşi, mergeţi AICI.
TRIVIA/FAPT DIVERS
În episodul 5 din sezonul inaugural, Ruth şi fiica
ei, Claire, urmăresc un episod din GilmoreGirls (cu Lauren Graham!). În
respectiva secvenţă sunt prezente o altă mamă şi fiică, Lorelai şi Rory. Una
dintre actriţele care apar în episodul menţionat din Six Feet Under, Cristine
Rose, a fost şi în Gilmore Girls
(mama lui Christopher).
Peter Krause
a venit
la audiţiile pentru distribuirea rolurilor din Six Feet Under cu David
în gând, impresionat de mesajul pe care îl transmitea acest personaj. Lui Alan Ball i-a fost aproape imposibil să
îl „găsească” pe Nate, aşa că acest rol i l-a atribuit lui Krause, având în
vedere şi „chimia” cu Rachel Griffiths
(Brenda).
Alan Ball s-a inspirat din propria
viaţă pentru Six Feet Under. Sora lui a murit într-un accident de maşină,
iar ideea morţii l-a urmărit neîncetat. Unde mai pui că Ball e homosexual
declarat! Iar o rudă de-a lui a suferit de malformaţie arterio-venoasă, care
i-a fost transmisă în Six
Feet Under lui Nate.
Foarte fain și bine documentat articolul.
RăspundețiȘtergereMultumesc mult de tot!
RăspundețiȘtergereun serial foarte, foarte reusit! mi-a placut la nebunie si acum, citindu-ti articolul, abia astept sa-l revad! te-ai documentat si ai scris din suflet, se simte ca ti-a placut si ca e in top, acolo sus!
RăspundețiȘtergereCand am deschis blogul asta, mi-am propus sa scriu numai despre ce a lasat o amprenta extra in sufletul meu. Asa ca, da, Six Feet Under, e acolo SUS. Daca Gilmore Girls (pot sa ii zic placere vinovata) pot sa il revad oricand, la orice ora, SFU are o intensitate care „incita” la o pauza de cativa ani.
RăspundețiȘtergereApropo, ai plans la finalul SFU?
(Re)Vizionare placuta!
P.S. Povestea relaţiei dintre Lauren Graham si Peter Krause e super-draguta, se intinde de acum pe o perioada de 20 de ani; iar ei doi sunt niste scumpi adorabili. Care evita sa se expuna public.
Poate voi scrie candva despre asta...
Dupa o asemenea descriere serialul este deja pe lists mea.
RăspundețiȘtergereMa bucur din suflet ca am reusit sa-ti starnesc interesul. Vizionare placuta!
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru amănunte. L am văzut abia în vacanta asta și mi s a părut remarcabil
RăspundețiȘtergereMulţumesc şi eu pentru vizită!
ȘtergereIoana